Cronică de teatru de DINU GRIGORESCU

Steaua-fara-nume-TNB-Chisinau cronica de teatru

”Steaua fără nume”, jucată de actorii Teatrului Naţional din Chişinău la Teatrul Naţional din Bucureşti 

Una dintre perlele coroanei dramaturgiei româneşti, comedia lui Mihail Sebastian, ratificată la Alhambra printr-un veritabil triumf, la data premierei absolute, cu ştiutele peripeţii din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a cunoscut în perioada postbelică multiple montări, unele ortodoxe, altele moderniste, cu regii şi scenografii diferite, mereu atrase de farmecul replicilor, situaţiilor şi al  locurilor de desfăşurare a întâmplărilor din parfumul epocii.   

Necunoscuta în rochie de seară, coborâtă din tren, fără bilet, într-o haltă obscură, pe linia ferată Sinaia–Câmpina–Ploieşti–Bucureşti Nord, şi profesorul de astronomie care o preia o noapte în custodie oferă interpreţilor dintotdeauna premizele unei montări romantice, cu accente satirice.

steaua-fara-nume-1

Spectacolul de la Chişinău merge pe aceeaşi linie a romantismului satiric, de mare fineţe şi profunzime sufletească, încărcată de mister cotidian şi surprize dramatice la tot pasul, organizate de regizor, cu imaginaţie şi minuţiozitate, evitând clişeele, repetiţiile şi mediocritatea. Senzaţia mea primară a fost că se demarează ruseşte şi româneşte concomitent; ca atmosferă, poţi fi şi la Odessa, şi în Crimeea, dar nu în atmosfera unică a Văii Prahovei unde, de fapt, se desfăşoară toată păţania. Mona pleacă din capitala regală montană a României cum ar pleca de la Moscova, însă târgul oropsit nu e totuşi unul din stepa calmucă. Începutul e fascinant.

Până la sosirea Monei, cometă expulzată dintr-o Săgeată albastră, pe peronul acelei mici gări intracarpatice mişună şi se expun personajele secundare, creatoare de atmosferă: şeful gării (Petru Oistric), acarul Ichim (Mihai Zubcu), faimoasa şi temuta dirigă, profesoara Cucu, un fel de kaghebistă morală a Şcolii Universale (Olga Guţu-Cucu), eleva chiulangioaică de la ore din depoul unei clase (Draga-Dumitriţa Drumi), negustorul navetist Pascu (Alexandru Pleşca), conductorul, mai exact controlorul de bilete (Iurie Focşa), dar şi, bineînţeles, eroul masculin, Marin Miroiu (Ghenadie Gâlcă), profesorul care aşteaptă cu disperare tratatul de astronomie. E o galaxie de personaje pe harta cerească a comediei romantice, amplasată fericit în cosmosul dramaturgiei care nu poate dispărea niciodată în găurile negre ale efemerităţii. Soliditatea construcţiei este remarcabilă, evoluţia emoţiilor perfectă.

steaua fara nume mihail sebastian

Mona de la Chişinău e pătrunsă de un sublim fior de romantism cehovian. O avantajează fizicul, supleţea, inteligenţa, feminitatea şi curiozitatea, la un moment dat. Ea pendulează între consternare, furie, resemnare, indiferenţă până când va fi cucerită de profesorul cu capul în nori. Vitalitatea artistei este fantastică. Apariţia ei pe peron e ca un seism: tulbură pe toată lumea. Şeful gării are tumult gogolian (uneori cam strident vocal, dar expresiv în mimică şi mişcare scenică), domină peronul şi alimentează trenul comediei. Impetuoasă şi isterică, Domnişoara Cucu are un aer vetust de cancelarie sovietică pripăşită şi în România (lipsesc şoimii clasei). Acarul, cu caschetă, provine oarecum din ”Azilul de noapte”. Pascu şi Udrea sunt aşa cum trebuie să fie, absolut autohtoni. Miroiu e distins ca un prinţ din livada cu vişini şi de stele. Grig (Petru Hadârcă) e văzut ca sponsor al Monelor de pretutindeni; sec şi dezinvolt, e uman şi inuman, simultan, încât accepţi. O ironie fină străbate acest personaj spre critica pedofiliei morale, ca să zicem aşa…

Alexandru Cozub, maestru în arte şi laureat al Premiului Naţional Statal (născut în 1969, zodia Vărsătorului în horoscopul moldovenesc-românesc şi Maimuţă în zodiacul chinezesc), absolvent al Şcolii de Teatru de la Moscova, fost actor şi regizor la Teatrul ”Eugen Ionescu” din gubernia natală,  ne oferă un spectacol haraşo şi mişto din toate punctele de vedere. Îmbină artele, lucrează fin toate scenele, aduce scenografia actelor II şi III pe peronul gării din actul întâi (s-a mai făcut, dar cu merite mai puţine), deoarece regia basarabeană plusează, asigurând respectarea până la virgulă a textului atât de savurat. Ne oferă mai mult de două ore de relaxare şi desfătare, organizând scena cu decoruri veritabile şi expresive, cu multe inovaţii poetice şi comice, baletul stelelor si al florilor – absolut senzaţionale. Şi fineţea sugestiilor incorporate în gestică este o replică a tendinţei tot mai accentuate a unor teatre de a simplifica, de a comprima, de a promova texte scurte de fast-food, cu decoruri minimaliste, ieftine, aruncând pe seama spectatorilor sugestia şi recepţia.

Regizorul (Alexandru Cozub) şi scenograful (Iurie Matei) nu fug nici de tradiţie, nici de inovaţie. Gara e gară, trenurile circulă real prin faţa spectatorilor (trenul Monei vine din Sud spre Nord; ar fi trebuit să sosească în sens invers, dar merge şi aşa). Interiorul gării e caricatural aşezat pe un postament ce sugerează un vagon tras pe linie moartă, înţepenit. Aici funcţionează biroul şefului, un mic dictator feroviar. Casa de bilete este reprezentată de deschizătura din spătarul unui scaun de unde se iau banii ţăranului valah. Nu lipseşte nici forfota gării.

steaua-fara-nume

Spaţiul e larg ca cerul, iar cerul brăzdat de stele se regăseşte în noaptea îndrăgostiţilor de ocazie (spune Confucius că o imagine valorează cât 1000 de cuvinte!). Acest decor unit permite intruziunea imaginaţiei spectatorilor în locuinţa modestă a profesorului invadată de surprize.

Mona Dianei Decuseară manifestă o dulce naturaleţe debordantă în toate ipostazele: joacă nervos, furios, decisiv, protestatar tentativa de suicid, apoi trece de la suavitate la indiferenţă, la descoperirea Ursei Mari, atrasă credibil şi foarte sensibil de farmecul mişcării astrelor; se etalează felin, elegant şi în stilul slav al eroinelor celebre. Trezirea din visul unei nopţi în gară o regăseşte ancorată la raţionalitate. E una dintre frumoasele Mone din distribuţia acestui rol perfid. Olga Cucu este o adevărată Domnişoară Cucu! Simbol etern al pedagogiei uscate, extremist conformiste, arţăgoasă, agresivă, antipatică, victimă a provincializării, realizează momente de virtuozitate în înfruntările decisive foarte bine orchestrate regizoral. Profesorul de muzică Udrea obţine prin măiestria lui Nicu Suveică aplauze la interpretarea concertului. Un rol scurt, dinamic, jucat impecabil. Eleva Dragăi-Dumitriţa Drumi infirmă şablonul, nefiind nici subţirică, nici foarte timorată şi aducând în melodia piesei notele satirice dorite. Victor Drumi e un ţăran român autentic, cu cojoc şi desagă, cu haz şi necaz, care schimbă şi un macaz sub presiunea şefului gării care-l jecmăneşte. Mucalitul cantonier Iurie Focşa coboară lejer din dramă în aria satirică a birocraţiei feroviare, fiind ceea ce trebuie să fie; animă scena. Starul masculin, profesorul Miroiu, interpretat de Ghenadie Gâlcă, înfruntă cu dibăcie un rol dificil, traversând cu bine multe stări contradictorii; aduce infuzia de poezie şi de intelectualitate,  face un Miroiu autentic, complex, curat sufleteşte, care trăieşte izolarea şi aventura, iubirea şi decepţia după plecarea Monei, rămânând retras în solitudine cosmologică. Cuplul basarabean funcţionează ceas în costumele pitoreşti şi frumoase ale lui Tudor Andreev, spectacolul fiind valorizat şi de minunata coloană sonoră a lui Alexandru Tarsu, şi de poeticul concept video al lui Ion Onică.  

Spectacol fain, cum i-a replicat o spectatoare fiului său la ieşirea din sală! Subscriem.

Dinu Grigorescu

Dinu Grigorescu

Alte articole de Dinu Grigorescu: Teodor Mazilu și păcălirea cenzurii, la rubrica Portrete

Dinu Kivu, un „Crai de Curtea-Veche“ autentic, la rubrica Portrete

Satira totalitarismului crepuscular: Tudor Popescu, cel mai jucat și important comediograf al anilor ’80, la rubrica Portrete

Valentin Silvestru: Interferenţe, divergenţe şi reverenţe, la rubrica Portrete

Radu F. Alexandru, harul dramaturgului de cursă lungă, la rubrica Portrete

Poveste incredibilă. Cum am rămas pe scena vieții de Dinu Grigorescu, la rubrica Amintiri picante

Febra autografelor, la rubrica Amintiri picante

Horia Gârbea, dramaturg, poet, romancier, publicist și traducător al pieselor lui William Shakespeare, la rubrica Portrete

Marin Sorescu: ultima întâlnire, la rubrica Evocări

Iosif Naghiu, la rubrica Portrete

Naufragiul unor destine, cronică de teatru

logo revista teatrala radio

Vezi și: Arhiva rubricii Cronica de teatru

costintuchilaCRONICA DE TEATRUcronică de teatru rtr,Diana Decuseară,dinu grigorescu,mihail sebastian,steaua fara nume,teatrul national chisinau
Cronică de teatru de DINU GRIGORESCU ”Steaua fără nume”, jucată de actorii Teatrului Naţional din Chişinău la Teatrul Naţional din Bucureşti  Una dintre perlele coroanei dramaturgiei româneşti, comedia lui Mihail Sebastian, ratificată la Alhambra printr-un veritabil triumf, la data premierei absolute, cu ştiutele peripeţii din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial,...