festivalul flow studio m sfantu gheorghe

Anul acesta Studio M din Sfântu Gheorghe își sărbătorește aniversarea de 10 ani. Cu această ocazie ansamblul organizează Festivalul „Flow” între 27 noiembrie–1 decembrie 2015 la Sfântu Gheorghe. Participă Compania Pál Frenák, Ferenc Fehér şi Csaba Horváth cu Compania Forte.

flow_afis

Festivalul de 5 zile debutează şi se încheie cu două spectacole determinante din istoria Studioului M: în 27 noiembrie – Romeo & Julieta, în regia lui Péter Uray, iar marți, 1 decembrie va fi prezentată producția Identitate, regizată de Ferenc Fehér. Spectacolele sunt programate la Studioul de Dans Háromszék.

Romeo & Julieta Studio M

Romeo & Julieta, Studio M

Cei interesaţi vor putea viziona patru producții excepționale ale artei teatrale contemporane europene, acestea reprezentând diverse tendințe ale teatrului de mișcare. Sâmbătă, 28 noiembrie 2015 Compania Pál Frenák prezintă producţia cea mai recentă, cu titlul Birdie, iar duminică, 29 noiembrie 2015 este programat spectacolul Agota Kristof: Marele caiet, în regia lui Csaba Horváth (spectacolul va fi subtitrat în limba engleză). Locul de desfăşurare al spectacolelor este Sala Mare a Teatrului „Tamási Áron”, începând cu ora 19.00. Un oaspete fidel al Studioului M, Ferenc Fehér, prezintă două spectacole la Studioul de Dans Háromszék: Tao Te, duminică, 29 noiembrie, la ora 17.00; producţia Hello, Zombi, luni, 30 noiembrie, ora 19.00. După încheierea fiecărui spectacol vor avea loc întâlniri cu publicul în barul Teatrului „Tamási Áron”.

Compagnie Pal Frenak_Birdie_György Jókúti

Birdie, Compania Pál Frenák. Foto: György Jókúti

„Flow” semnifică fluxul apei, înseamnă plutire, fluctuaţie, învârtire. Limbajul specific al Studioului M este mişcarea. Ansamblul experimental îşi manifestă concepţia despre lume printr-un limbaj specific cu intenţie inovatoare. În teatrul românesc spectacolele Studioului M par a fi înnoitoare: realizează genul lor specific în spirit creator exploatând teatrul de mişcare, dansul contemporan, teatrul dramatic şi teatrul vizual. Denumirea festivalului organizat la aniversarea de 10 ani sugerează dinamismul şi dorinţa inovatoare ale ansamblului.

TaoTe

Tao Te de Ferenc Fehér. Foto: Busana 

Biletele se găsesc la  Biroul de Organizare Culturală Sfântu Gheorghe şi pe site-ul www.biletmaster.ro. Preţul biletelor: biletul întreg la spectacolele din Sala Mare este de 20 lei, preţ redus, 15 lei. Biletul întreg la Spectacolele Studio este de 30 RON, preţ redus, 20 lei. Pentru producţiile Romeo & Julieta şi Identitate sunt valabile preţurile-standard de bilete şi abonamentele teatrului Tamási Áron.

Identitate, Studio M foto Barabas Zsolt

Identitate, Studio M. Foto: Barabás Zsolt

Studio M a fost înființat în anul 2005, la Sfântu Gheorghe, sub egida directorului artistic Péter Uray, ca și atelierul experimental de teatru-mișcare din cadrul Ansamblului de dansuri folclorice „Trei Scaune”. În octombrie 2010 a devenit parte componentă a Teatrului „Tamási Áron”. Preocuparea majoră a trupei constă în explorarea mijloacelor expresive actoricești prin determinarea elementelor tangențiale dintre teatrul cuvântului, teatrul-mișcare și cel vizual, angajându-se la introducerea unui gen (dansul contact) înrădăcinat mai demult în Europa de Vest, rămas, cu toate acestea, necunoscut până acum în Transilvania. În cei zece ani de existență producțiile Teatrului de Mișcare Studio M includeau atât spectacole experimentale şi post-dramatice, cât și adaptări inedite ale pieselor clasice de teatru.

logo revista teatrala radio

Arhiva rubricii Festivaluri

costintuchilaFESTIVALURIfestivalul flow,Identitate studio M,romeo & julieta studio M,studio M,teatru dans,teatru mișcare,teatrul tamasi aron sfantu gheorghe
Anul acesta Studio M din Sfântu Gheorghe își sărbătorește aniversarea de 10 ani. Cu această ocazie ansamblul organizează Festivalul „Flow” între 27 noiembrie–1 decembrie 2015 la Sfântu Gheorghe. Participă Compania Pál Frenák, Ferenc Fehér şi Csaba Horváth cu Compania Forte. Festivalul de 5 zile debutează şi se încheie cu două spectacole determinante din...