Henric V attila vizauer teatru radiofonic

tnr-logoÎn spațiile de teatru radiofonic de sâmbătă, 22 și duminică, 23 aprilie 2017, ora 14.00, de la Radio România Cultural, vă invităm să (re)ascultați un spectacol cu caracter de superproducție al Teatrului Național Radiofonic, realizat în 2014: Henric al V-lea (două părți) de William Shakespeare, în traducerea lui Ion Vinea şi adaptarealogo rrc radiofonică realizată de Domnica Ţundrea. Regia artistică: Attila Vizauer. Premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru radiofonic în 2015, la cea de a XXIII-a ediţie a Galei UNITER.

henric-al-V-lea-w-shakespeare-regia-attiila-vizauer

Grafica CD: Ion Andrei Puican 

În distribuţie: Marius Stănescu (în rolul titular), Ion Caramitru, Marian Râlea, Mircea Albulescu, Virgil Ogăşanu, Mihai Constantin, George Ivaşcu, Constantin Dinulescu, Mihai Dinvale, Ionel Mihăilescu, Oana Ştefănescu, Gelu Niţu, Pavel Bartoş, Rodica Mandache, Dorina Chiriac, Valeria Ogăşanu, Mircea Constantinescu, Mihai Bisericanu, Ioan Gyuri Pascu, Florin Anton, Petre Nicolae, Ionuţ Kivu, Ion Haiduc, Petre Lupu, Ioan Brancu, Gabriel Apostol, Ionuţ Ciocia, Marius Rizea, Attila Vizauer, Orodel Olaru, Viorel Păunescu, Daniel Tudorică, Marin Fagu. Regia de montaj: Dana Lupu, Robert Vasiliţă şi Bogdan Golovei. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Inginer de sunet: Iulian Iancu. Redactor şi coordonator de proiect: Domnica Ţundrea. Data difuzării în premieră absolută: sâmbătă, 29 noiembrie 2014 (partea I) şi duminică, 30 noiembrie 2014 (partea a II-a), ora 14.00, Radio România Cultural. 

Henric al V-lea de William Shakespeare, regia artistică: Attila Vizauer, partea I – fragment

Henric al V-lea de William Shakespeare, regia artistică: Attila Vizauer, partea a II-a – fragment

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

Henric al V-lea de William Shakespeare, în regia lui Attila Vizauer, reprezintă un spectacol radiofonic împlinit, armonios, complet, de o diversitate remarcabilă, cuprinzând o mare varietate de idei, stări, atitudini în faţa vieţii, a morţii, a iubirii, a prieteniei, a lui Dumnezeu… Fiindcă piesa adună într-o viziune unitară multiple motive ale teatrului shakespearian (raporturile cu istoria, problematica puterii, meditaţia filosofică, gândul la moarte, dar şi lirismul, iubirea ori ironia şi spiritul bufon), toate aceste dimensiuni au fost valorificate din plin în montarea radiofonică semnată de Attila Vizauer, rezultatul fiind un spectacol viu şi percutant, în care fiecare scenă se colorează – emoţional şi senzorial – în chip diferit, deschizând vaste perspective imaginaţiei.

Unii dintre cei mai mari actori ai teatrului românesc, la momentul actual, întruchipează roluri memorabile în spectacolul radiofonic Henric al V-lea – şi se poate afirma, fără îndoială, că distribuţia acestei producţii tinde să se apropie de varianta ideală.  Voci distincte, individualităţi artistice bine conturate, diferite stiluri de joc ori tehnici interpretative s-au armonizat, s-au reunit printr-o acumulare benefică de energii, care a creat o adevărată simbioză între participanţii la spectacol. Actorii joacă atât de firesc şi atât de majestuos – în acelaşi timp –, acolo unde dialogul o cere, iar momentele de bufonerie vin ca un contrapunct sclipitor, amestec de grotesc, fantezie şi spirit ludic. […]” – Comentariu de Domnica Țundrea. Citește integral în Revista Teatrală Radio, 22 noiembrie 2014.

attila-vizauer

Attila Vizauer

”[…] La sfârşitul lunii noiembrie 2014 – în 2014 s-au împlinit 450 de ani de la naşterea Marelui Will – Teatrul Naţional Radiofonic  a difuzat în premieră absolută o fastuoasă punere în undă a acestui text shakespearian, semnată de regizorul Attila Vizauer, în excelenta traducere a lui Ion Vinea şi remarcabila adaptare radiofonică a Domnicăi Ţundrea. Şi nu folosesc cuvinte mari. Cei care au audiat spectacolul pot confirma.

Ei bine, unui regizor de teatru, oricât de bogat i-ar fi palmaresul, nu rareori i se pune întrebarea: «Ei, ce poţi să aduci tu nou într-un spectacol pe un text jucat şi ”răsjucat”?» Chiar dacă nu e enunţată pe faţă această întrebare, desigur că ea planează mereu undeva între critici, regizor şi public. Nu mi-a fost greu să intuiesc şi în cazul propunerii lui Attila Vizauer că această chestionare retorică îşi aştepta răspunsul. Aşa încât, din spirit de breaslă, voi încerca să formulez, din punctul meu de vedere, un răspuns la această întrebare.

Henry-V.-Reproduced-in-The-History-of-England-by-David-Hume-1826.-University-of-Victoria-Library.

Henric al V-lea. Portret reprodus în ”Istoria Angliei” de David Hume (1826), Biblioteca Universității din Victoria, Canada.

Aşadar, ce aduce nou spectacolul regizorului Attila Vizauer?

Primo. Este una dintre cele mai profunde dezbateri dramatice, pe un text shakespearian, pe care am văzut-o sau auzit-o şi în care se simte gustul particular al unei cronici englezeşti veritabile.

Secundo. Attila Vizauer a intuit cu precizie acele părţi din text care îi certifică potenţialul unei valoroase pledoarii pentru istorie, lucru care transformă spectacolul său într-o aventuroasă pagină dramatică.

Tertio. Propunerea sa regizorală trece peste bariera fadă a rigorii istorice şi restituie publicului într-o manieră cât se poate de actuală unul dintre cele mai grele texte shakespeariene, dacă ne gândim numai la multiplele motive care-i formulează conţinutul… problematica puterii, meditaţia filozofică, raporturile cu istoria şi, peste toate, un lirism aş spune impetuos.

Quarto. Istoriceşte vorbind, se spune că bătălia de la Azincourt, în urma căreia Henric al V-lea ar fi zdrobit armata franceză, n-ar fi existat. Mulţi istorici susţin că Shakespeare a fost cel care a perpetuat mitul. Ei bine, Attila Vizauer reuşeşte să creeze intenţionat o atmosferă într-un fel excesivă, în privinţa acestui fragment de istorie, extrăgând cu minuţiozitate esenţa mitului. Lucru deloc uşor.

Quinto… şi nu în ultimul rând, propunerea regizorului Attila Vizauer impresionează prin plasticitatea tablourilor dramatice, o plasticitate cu gust tipic englezesc, palpând parcă ritmul, emoţiile, simţurile, atingerile, zarva, lumina şi sonorităţile. Şi asta, într-un spectacol care se aseamănă cu acel alb şi negru despre care vă vorbeam mai devreme, ceea ce, după mine, îi dă o eleganţă aparte.

La toate acestea se adaugă argumentul unei distribuţii de excepţie. O distribuţie «eminentă» care face ca istoria să se transforme în realitate şi realitatea să devină istorie. Din aparentul haos al istoriei se naşte armonia unui… regal radiofonic. Ion Caramitru (Chorus), Marius Stănescu (King Henry V), Constantin Dinulescu (Sir Thomas Erpingham), Mihai Constantin (Pistol), Marius Rizea (Michael Williams), Mihai Bisericanu (Duke of Orléans), Mihai Dinvale (Duke of Exeter), Virgil Ogăşanu (Carol VI, King of France), Marian Râlea (Captain Fluellen), Ionuţ Kivu (Duke of Gloucester), George Ivaşcu (Montjoy), Valeria Ogăşanu (Queen Isabel), Dorina Chiriac (Katharine) şi Rodica Mandache (Katharine’s lady). Aceste voci vorbesc de la sine despre premiera Teatrului Naţional Radiofonic. Am ales să nu spun nimc despre fiecare rol în parte, chiar dacă s-ar cuveni. Spectacolul acesta trebuie ascultat, nu disecat! Rândurile mele au menirea de a vă invita la o pregustare sau la o digerare a unui festin teatral. […]” – Cristina Chirvasie, Shakespeare festiv, cronică de teatru radiofonic. Citește integral în Revista Teatrală Radio, 25 februarie 2015.

Henry_V_shakespeare-editia-princeps-1600

Prima ediție a piesei ”Henric al V-lea”, cu indicarea tipografului: Thomas Creede, for Thomas Millington and John Busby. Data: înainte de 14 august 1600.

”Cele trei figuri distincte de regi din tragediile care le sunt dedicate, Richard al III-lea, Richard al II-lea şi Henric al V-lea, sunt de departe cele mai proeminente din categoria purtătorilor de coroană din cronicile engleze. Henric al V-lea este singura figură luminoasă din această lungă serie, un veritabil erou naţional. Atât prin trăsăturile monarhului eroic, prin reflexele bogate ale sentimentului patriotic, cât şi prin compoziţia ei, Henric al V-lea ocupă o poziţie aparte. Toate cele cinci acte în care este înfăţişată istoria regelui «evlavios şi plin de bunătate», care poartă campania victorioasă din Franţa, se deschid cu un prolog, fapt unic în dramaturgia shakespeariană. Prologuri rostite de un personaj cu această funcţie, dar numai la actul I – cu excepţia lui Romeo şi Julieta (câte 14 versuri în actul I şi al II-lea) şi a Poveştii de iarnă (prologul la actul al IV-lea) – mai există doar în Henric al IV-lea, partea a doua şi Pericle (rostit de Gower, similar lui Chorus). Simetria din Henric al V-lea nu poate fi întâmplătoare. Desigur, într-o ordine strict genealogică, procedeul provine din teatrul antic şi medieval, putând fi considerat şi o influenţă a contemporanilor elisabetani ai lui Shakespeare, dar acestea nu explică mai nimic. Mai mult decât oriunde, se pare că prin tiradele rostite aici neobosit de Chorus (Prologul), Shakespeare a simţit nevoia de a încadra ficţiunea sa dramatică într-o ramă poetică, având funcţia de a sensibiliza spectatorul pentru a trăi măreţia faptelor ce urmau a fi înfăţişate, pentru a convinge aşadar pas cu pas că onoarea şi eroismul nu erau valori piedute. În plus, de a-i cere, cu subtilă nuanţă de autoironie, un efort suplimentar de imaginaţie, fără de care totul ar fi fost în van, povestea „atât de mândră” ar fi părut falsă pe „bietele scânduri” ale scenei: «Cum se poate / Să-ncapă-ntr-un coteţ / Nemărginirea şesurilor Franţei, / Iar într-un cerc de lemn să-nghesuim / Atâtea coifuri ce-ngrozeau văzduhul / La Azincourt? Iertaţi! Când pe-un locşor, / Un gârbov semn arată-un milion, / Atunci şi noi, doar nule-n marea sumă, / Să vă-nmiim puterea-nchipuirii. […] Pliniţi cu gândul lipsurile noastre / Şi-n fiecare om văzând o mie / Oştiri închipuite plăzmuiţi.» (Actul I). Aceasta cu atât mai mult cu cât lipsa decorurilor din teatrul elisabetan devenea, mai ales într-o asemenea restituire de vaste peisaje istorice, un handicap. Exceptând monologul Prologului care prefaţează actul al II-lea, celelalte au aceeaşi funcţie. F. E. Halliday (The Poetry of Shakespeare’s Plays, London, Duckworth, 1954) remarcă plasticitatea deosebită a prologului la actul al III-lea, care evocă „măreaţa flotă” engleză traversând Canalul Mânecii, «o secvenţă de tablouri la fel de pline de lumină şi culoare (deşi nu este amintită vreuna) ca şi un tablou marin de Constable sau Monet şi intensificate de zgomotele zarvei, de fâlfâitul drapelelor, de tremurul pânzelor şi de plescăitul valurilor care se lovesc de carenele de lemn. Într-adevăr, ai impresia că participă aici toate simţurile» […].

Batalia-de-la-Azincourt

Bătălia de la Azincourt, 25 octombrie 1415

Henric al V-lea impune aşadar modelul regelui ideal: echilibrat, înţelept, patriot, ţintind cu claritate victoria şi ştiind să ducă totul la bun sfârşit. E adevărat, naţionalismul piesei poate fi într-o măsură supărător. Pasajele de bravură, ca tirada din prima scenă a actului al III-lea, când regele încurajează trupele înaintea bătăliei de la Azincourt (Agincourt, în documentele engleze, 25 octombrie 1415), nu sunt însă nici un moment exagerat de patetice, nici pândite de retorism. Dimpotrivă, poezia dramatică fără egal, cu imagini explozive, e cea care trece în prim-plan. […]” – [Istoria regelui „evlavios şi plin de bunătate] de Costin Tuchilă și Pușa Roth. Citește integral în Revista Teatrală Radio, 23 aprilie 2016.

logo revista teatrala radioVezi: arhiva Teatrul Național Radiofonic

 

 

costintuchilaTEATRUL NAȚIONAL RADIOFONICattila vizauer,batalia de la Azincourt,Chorus,constantin dinulescu,cristina chirvasie,Daniel Tudorică,David Hume,domnica tundrea,dorina chiriac,esenţa mitului,Florin Anton,Gabriel Apostol,gelu nițu,george ivascu,henric al V-lea,Ioan Brancu,ioan gyuri pascu,ion caramitru,ion haiduc,ion vinea,ionel mihăilescu,Ionuţ Ciocia,ionuț kivu,Istoria Angliei,marian râlea,marin fagu,marius rizea,marius stănescu,Mihai Bisericanu,mihai constantin,mihai dinvale,mircea albulescu,mircea constantinescu,oana ștefănescu,Orodel Olaru,pavel bartos,Petre Lupu,Petre Nicolae,ramă poetică,richard al II-lea,richard al III-lea,rodica mandache,shakespeare,superproductie teatru radiofonic,teatrul national radiofonic,teatrul shakespearian,Valeria Ogăşanu,Viorel Păunescu,virgil ogășanu
În spațiile de teatru radiofonic de sâmbătă, 22 și duminică, 23 aprilie 2017, ora 14.00, de la Radio România Cultural, vă invităm să (re)ascultați un spectacol cu caracter de superproducție al Teatrului Național Radiofonic, realizat în 2014: Henric al V-lea (două părți) de William Shakespeare, în traducerea lui Ion Vinea şi adaptarea...