premiera teatrul radiofonic atentie se inchid usile tamara buciuceanu

Joi, 28 mai 2015, la Radio România Actualităţi, de la ora 23.05, Teatrul Național Radiofonic vă invită să ascultaţi, în premieră, spectacolul radiofonic Atenţie, se-nchid uşile! de Sorin Petrescu, în regia aristică a lui Vasile Manta. Luni, 25 mai 2015, de la ora 11.00, în cadrul obişnuitelor întâlniri de la Hotel Ramada Majestic din Bucureşti (Calea Victoriei nr. 38-40), va avea loc avanpremiera spectacolului.

Sorin Petrescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, este un colaborator fervent, încă din 1982, al Teatrului Naţional Radiofonic. 

atentie se  nchid usile

Piesa Atenţie, se-nchid uşile! se încadrează cu exactitate în tabloul satirico-umoristic al prozei şi dramaturgiei lui Sorin Petrescu. Două prietene participă la parastasul soţului uneia dintre ele, dar… surpriză, la parastas este invitat nu un popă, ci un striper! Doar că, dincolo de comedia de limbaj şi de situaţie, personajul principal, Acriviţa Opleniţă şi striperul descoperă cenuşiul vieţii lor şi lipsa oricăror perspective. Este momentul când cei doi iau o hotărâre!

Textul conceput anume pentru teatrul radiofonic prezintă toate calităţile tehnice cerute de o producţie de acest gen, fiind o satiră autentică la adresa făţărniciei, a ipocriziei şi, nu în ultimul rând, a cupidităţii în faţa unui eveniment tragic. Transformarea unui parastas în spectacol cu striper ţine de nota umorului negru, dar spumos, lipsit însă de orice vulgaritate, dezvăluind lumi până atunci nebănuite în oameni obişnuiţi.

Tamara Buciuceanu Botez

Tamara Buciuceanu Botez

Textul este scris concis, cu răsturnări de situaţie care stârnesc hazul şi buna dispoziţie şi, poate cel mai important lucru, este scris special pentru marea noastră actriţă, doamna Tamara Buciuceanu Botez, care a primit recent premiul Academiei Române „Aristizza Romanescu”, ca o recunoaştere a meritelor sale şi a întregii sale activităţi în slujba Thaliei. Alături de ea, alţi mari actori ai scenei româneşti: Dorina Lazăr, Dorel Vişan şi Mihai Mălaimare completează distribuţia. Regia de studio: Janina Dicu şi Reanata Rusu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Redactor: Mircea Zăvoianu.

Fragment din spectacol


logo revista teatrala radio

Arhiva rubricii Premieră

Arhiva rubricii Teatrul Național Radiofonic

costintuchilaPREMIERĂatentie se-nchid usile,dorel vișan,dorina lazăr,mihai mălaimare,parastas,premieră tnr,sorin petrescu,tamara buciuceanu,vasile manta
Joi, 28 mai 2015, la Radio România Actualităţi, de la ora 23.05, Teatrul Național Radiofonic vă invită să ascultaţi, în premieră, spectacolul radiofonic Atenţie, se-nchid uşile! de Sorin Petrescu, în regia aristică a lui Vasile Manta. Luni, 25 mai 2015, de la ora 11.00, în cadrul obişnuitelor întâlniri de la Hotel...