Cronică de teatru de RĂZVANA NIȚĂ

îngrijitorul harold pinter cronica de teatru razvana nita

”Îngrijitorul” de Harold Pinter, regia: Radu Iacoban, UnTeatru, Bucureşti 

Unii critici definesc textele dramatice semnate de Harold Pinter drept ”comedii ale ameninţării”. Asta şi pentru că personajele sale sunt un amestec de violenţă şi tandreţe, sunt enigmatice, misterioase, nu uşor de dibuit sau apucat, nişte taciturni, introvertiţi dominaţi de nelinişte, de trecut şi de o ireparabilă inadaptare.

Dacă Peter Brook spunea: ”Un om traversează scena. Aşa începe Teatrul”, Pinter considera că ”Un om într-o odaie primeşte un oaspete mai devreme sau mai târziu. Nu avem garanţia că acesta o să aibă şi carte de vizită, date amănunţite despre ultima reşedinţă, ultima slujbă, familie etc”. În ”Îngrijitorul”, un om îl salvează pe un altul şi îi oferă un adăpost. Fără să-i pună întrebări, fără să îi ceară bani. Curând raportul de forţe se va schimba, iar vizitatorul va fi considerat indezirabil. Cu atât mai mult cu cât în acest ”spaţiu locativ” se mai află o persoană la fel de stranie, eliptică, neelucidabilă.

Îngrijitorul

Sigur, textul lui Pinter acoperă o varietate de metafore care s-ar traduce prin: lipsa comunicării, solitudinea, infernul reprezentat de Celălalt, inadaptarea cronică, nevoia recuperării unui trecut dureros, lipsa de perspectivă, angoasa, imposibila supravieţuire, trauma, frustrarea, pofta de putere, continua ameninţare etc.

Radu Iacoban a reţinut de aici atmosfera încărcată, un soi de tensiune echivocă, absurdul personajelor şi sentimentul că ne aflăm într-o dimensiune post-catastrofă.

Ingrijitorul Harold Pinter

Într-un fel de pod al unei case care şi-a pierdut căldura, intimitatea, personalitatea sunt adunate tot felul de obiecte mai mult sau mai puţin simbolice, mai mult sau mai puţin semnificative (scenografic stăm slăbuţ, adică la prima mână). Mai sunt şi alte aspecte discutabile: costumele, mizeria în sine, suptul de biberoane, zoile, sudoarea, saliva, neliniştea cu premeditare. Altfel spus, un naturalism formal, o fiziologie anevoie prizabilă, scrâşnirea dinţilor şi încleştarea fălcilor sau pumnilor, o ambalare a motoarelor alimentate cu un combustibil ieftin, un melanj de gâfâială, hăituire şi bocet stins.

Şi totuşi. Nu m-aş grăbi să-l acuz pe regizor că nu a bifat toată simbolistica textului, că nu a descifrat şi nu a potenţat toate metaforele şi nu a deschis toate portiţele. Nici măcar nu l-a interesat asta. Foarte bine. Nu e nimic abominabil până aici. A preferat să simplifice la maximum. A spus o poveste explicită, pe alocuri liniară, a lucrat după o schemă în relief, după o machetă golaşă dar onestă (un fel de ”asta suntem şi asta vrem”): trei tipi cam duşi cu pluta se întâlnesc sub acelaşi acoperiş şi – după un timp – constată că nu se suportă. Sigur, unul a fost internat, pe când era copil, la psihiatrie unde i s-a administrat un tratament cu electroşocuri, fratele lui (prin contaminare, probabil) se crede antreprenor, deşi încă suge şi se joacă cu camionul de plastic, iar al treilea are dublă identitate şi toate actele undeva la periferie unde nu poate ajunge din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Acesta din urmă va fi alungat, acuzat că face ”prea mult tămbălău”.

Să ne înţelegem. Decât o concepţie regizorală simandicos-baroc-pretenţioasă care să ne lase cu metaforele nedezlegate şi simbolurile nedigerate, e preferabilă o variantă cinstită (chiar dacă săracă). Nu înseamnă că montarea de faţă nu e spectaculoasă, deşi eşti bântuit în permanenţă de demonul confuziei. E ceva acolo care nu te lasă să naufragiezi. Se întrezăreşte în permanenţă un liman: actorii. Trei actori puternici, maturi, cu anvergură şi carismă nu numai că reuşesc să salveze un spectacol dar îi împrumută şi o noimă, îl justifică şi printr-o miraculoasă transfuzie sau transfer de personalitate îi dau o (fragilă dar vitală) consistenţă, forţă, suspans şi miză. De dragul lor (Liviu Pintileasa, Andrei Seuşan şi Ionuţ Grama) şi din respect pentru ei, mai că ”îţi vine să laşi baltă” toate ”rătăcirile” regizorale.

foto ingrijitorul

Spectacolul are umor, un ritm bun, n-aş zice că te plictiseşti (sau mă rog, nu asta e marea problemă), dar nici nu vă aşteptaţi să simţiţi vreo emoţie sau vreun frison metafizic. Dacă aţi ştiut vreodată, uitaţi că vorbim de un laureat cu Nobel supranumit ”dramaturgul tăcerilor şi al pauzelor”, care, între altele, e şi un poet foarte special.

Luaţi ceea ce vedeţi ca pe un bâlci nostim, cu trei actori mişto, muzică The Doors şi acea senzaţie că plutim permanent undeva între furie şi dezolare.

imagini ingrijitorul

Imagini din spectacol

Apropo (de nimic), pe peretele din fundal (stupid de bine obturat) scrie ceva. M-am chinuit tot spectacolul să descifrez ce (puteţi pune cele scrise mai sus şi pe seama efortului care mi-a consumat în bună măsura capacitatea de atenţie şi resursele de generozitate). Nu am reuşit. Am citit pe net că scrie: MUTTERSEELENALLEIN. Nu ştiu la ce vă ajută dar am zis să nu ţin numai pentru mine informaţia.  

Răzvana Niță. Foto: Petre Lupu
logo revista teatrala radio

Vezi: Arhiva rubricii Spectator, ca la teatru de Răzvana Niță

Alte articole de Răzvana Niță: Va fi ora exactă

Quo Vadis, Marie…cronică de teatru

„Port doliul vieţii mele…”, cronică de teatru

Cu seriozitate, despre umorcronică de teatru

Sub semnul creativităţii, cronică de teatru

Mozart rulz, cronică de teatru

Conformism şi nonconformism sau Viaţa pe brânci şi aplauzele în picioare, cronică de teatru

Între istorie şi destin, cronică de teatru

Starea națiunii, la umbra salcâmului tăiat, cronică de teatru

Destine în majuscule, recunoştinţă minusculă, cronică de teatru

Eu, tu, noi…, cronică de teatru

Triaj, cronică de teatru

Înainte ca cenuşa să acopere totul, cronică de teatru

Drumul acesta… De ce?, cronică de teatru

Punctul mort, cronică de teatru

Stella… de la stea. Ca o boîte à musique… Blanche, cronică de teatru

Păsările, ca şi oamenii… visează să zboare, cronică de teatru

Instinctul fericiriicronică de teatru

Exerciţii de rezistenţă cu Familia Tót, cronică de teatru

Et in Portugalia ego…, cronică de teatru

Cine iubeşte şi lasă…, cronică de teatru

Dance me to the end of love

Istoria pe scenă

Seducţia vocilor şi actualitatea clasicilor, cronică de teatru radiofonic

Constantin Brâncoveanu – cu trei zile înaintea Învierii, cronică de teatru radiofonic

Tablouri într-o expoziţie, cronică de teatru radiofonic

Aventura care schimbă destine, cronică de teatru radiofonic

Moartea glumeşte până la capăt, cronică de teatru radiofonic

Tectonica dansului, cronică de teatru

Ca degetele de la o mână, cronică de teatru

Cum se construieşte o cădere, cronică de teatru

Păsări de pradă, cronică de teatru

Liberă trecere către tine însuţi, cronică de teatru

Cum gestionezi o pleaşcă, cronică de teatru

Pe speaker, cronică de teatru

Povestiţi, povestiţi, tot va rămâne ceva, cronică de teatru

Taina întâmplării: Felix şi Pietro – Such a perfect day, cronică de teatru radiofonic

Între Mitică, prinţul mahalalei şi Hamlet, prinţul Danemarcei 

Teatru în grădină – Comedii, capriţuri, pamplezircronică de carte

Caragiale – între exces şi blestemul veşnicei actualităţi, cronică de carte

La umbra cireşilor în floare, despre actorul total, cronică de carte

Calul din piatră şi teatrul din pâine, cronică de carte

Din Paris, cu dragoste

Apartamentul personal – confesional și altar al prieteniei, cronică de carte

Caietul caietelor de regie, cronică de carte

Există și întâmplări fericite 

Şi mâna trup şi suflet se făcu, cronică de teatru 

La bâlci, cu capu-n jos, cronică de teatru

E pur si muove, cronică de teatru

Japonia – între viaţă şi artă, cronică de carte

Teatrul, această incredibilă metaforă a vieţii, cronică de carte

Când teatrul nu te mişcă, cronică de teatru

Dincolo de perete, cronică de teatru

Lecțiile „Lecției”, cronică de carte

Sfânta treime şi cele două jumătăţi, cronică de teatru

Când filmul – ca şi maioneza – se mai taie, cronică de teatru

Fascinaţia omului cu cap de perlă, cronică de teatru

Escrocherii sentimentale, cronică de teatru

Desprinderea din soare şi dreptul la eternitate, cronică de teatru

Dansând povestea, cronică de teatru

Locuri de joacă pentru adulţi, cronică de teatru

Scene din viaţa lui Gigel. Cu Gigi, cronică de teatru

Repetiţii generale, cronică de teatru

Vânare de vânt, cronică de carte

Pe muchia de cuţit a spectacolului, cronică de carte

Exerciţii de imaginaţie, cronică de carte

Fandacsia, cronică de teatru

Teachers, leave those kids alone, cronică de teatru

În contratimp, cronică de teatru

Nici ghinionul nu ţine o veşnicie şi nici Dracul n-o fi aşa de negru, cronică de teatru

Spectacolul ipocriziei, cronică de teatru

Agonia lui Salieri, cronică de teatru

Sfânta criză is coming to town!, cronică de teatru

Şedinţa cu părinţii, cronică de teatru

Repetabila scenă a viciului, cronică de teatru

Viaţa – o repetiţie cu public, cronică de teatru

Lab Story, cronică de teatru

Comedia viciului, cronică de teatru

În Piaţa Mare, cronică de teatru

Şapte miliarde de Robinsoni, cronică de teatru

Portrete în ramă (pliabilă), cronică de teatru

logo-revista-teatrala-radioVezi și: arhiva rubricii Cronica de teatru

 

costintuchilaCRONICA DE TEATRUAndrei Seuşan,comedii ale ameninţării,cronica de teatru revista teatrală radio,enigmatic,harold pinter,Ingrijitorul,ionuț grama,Liviu Pintileasa,premiul nobel,radu iacoban,Un om,unteatru,violență
Cronică de teatru de RĂZVANA NIȚĂ ”Îngrijitorul” de Harold Pinter, regia: Radu Iacoban, UnTeatru, Bucureşti  Unii critici definesc textele dramatice semnate de Harold Pinter drept ”comedii ale ameninţării”. Asta şi pentru că personajele sale sunt un amestec de violenţă şi tandreţe, sunt enigmatice, misterioase, nu uşor de dibuit sau apucat, nişte...