Cronică de carte de RĂZVANA NIȚĂ

cartea de teatru vera molea gradini bucurestene razvana nita

„Grădina de vară este un întreg capitol în istoria teatrului românesc, poate cel mai mişcător capitol căci reprezintă teatrul în aspectul lui eroic, de sărăcie, de mizerie, de zbucium, teatrul nomad, bătut de ploi şi urmărit de nenoroc.” (Mihail Sebastian).

Volumul semnat de Vera Molea şi apărut la Editura Vremea, Hai, nene, la Union! Teatrele din grădinile de vară ale Bucureştilor de altădată, este un demers temerar, profund izbutit de trecere în revistă a celor mai importante stabilimente teatrale în aer liber, Grădini de vară din vechiul Bucureşti, vorbim în special de cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Care a fost motorul care a generat apariţia acestor instituţii ne mărturiseşte chiar autoarea. „Canicula, praful şi lipsa evenimentelor culturale îi făceau pe bucureşteni să regrete că au rămas acasă în sezonul estival, şi atunci oameni întreprinzători au descoperit un mod de a le face timpul liber mai plăcut.”

Vera Molea-Hai nene la union

Începuturile acestei arte trebuie căutate în vremea lui I. D. Ionescu, când Pantazi Ghica sau Ion Moşoiu scriau texte de gen. Larga ei popularitate din al doilea deceniu al secolului XX se datora textelor scrise de Nicuşor Constantinescu, Nicolae Kanner, Nicolae Vlădoianu, Alexandru Kiriţescu sau Ion Pribeagu şi unui interpret, creatorul teatrului de revistă în România, Constantin Tănase. „La început aceste teatre de vară erau grupate în jurul Teatrului cel Mare – Union, Blanduzia, Raşca, Mitică Georgescu, Guichard, Ambasadori – apoi, peste ani, vor apărea şi prin cartierele Bucureştilor. Remarcabile au fost cele apărute în zone precum acelea din Calea Călăraşi – Jignitza, Teatrul Nou şi Izbânda, dominate de trupe evreieşti sau cele din zona Gării de Nord – Teatrul Brezeanu, Marconi şi Volta Buzeşti. Au mai fost teatre de cartier şi în zona Halei Traian şi în Calea Dorobanţilor dar activitatea acestora a fost de scurtă durată şi nesemnificativă.”

Din cartea Verei Molea aflăm multe lucruri interesante cum ar fi, de exemplu, că ieşirea reprezentaţiilor teatrale în Grădinile din mai multe cartiere a reprezentat şi un reviriment al românismului, într-o perioadă în care instituţiile de spectacol erau concesionate cu precădere trupelor străine. „Actorii români, simţindu-se capabili să creeze şi ei spectacole de genul celor prezentate de trupele străine, încep să se impună în faţa acestora. Ca urmare, un numeros public român, necunoscător de limbi străine, a umplut scaunele din grădini”.

birlic gradina marconi la iarba verde

La iarbă verde, adaptare de Tudor Muşatescu şi Sică Alexandrescu după
Arnold şi Bach, Grădina Marconi, 1936. Fotografie din vol. Teatrele din grădinile de vară ale Bucureștilor de altădată de Vera Molea, București, Editura Biblioteca Bucureștilor, 2011

De asemenea, aflăm din paginile acestei monografii că încă din 1877, în Legea Teatrelor era stipulat că actorii societari ai Naţionalului nu aveau voie să joace în Grădinile de vară pentru a nu ştirbi din prestigiul instituţiei ai căror angajaţi de onoare erau. O etapă interesantă s-a manifestat în anii ’30 când spectacolul din Grădinile de vară a avut un salt calitativ datorat în primul rând apariţiei directorului de scenă, venit din zona teatrului dramatic. Semnalul fusese dat încă din 1927 când Sică Alexandrescu crease Teatrul Nostru la Grădina Marconi şi deschisese stagiunea de vară cu D’ale carnavalului de I. L. Caragiale. Să nu uităm că la acea vreme comediile lui Caragiale au putut fi văzute foarte des pe scenele Grădinilor de vară, ştiut fiind faptul că autorul interzisese prezentarea pieselor sale pe scena Teatrului Naţional. De altfel, în O noapte furtunoasă este pomenită Grădina Union, locul flirtului nevinovat al Ziţei cu Rică Venturiano, cei care erau mult mai preocupaţi de „amoarea” lor decât de „comediile de le joacă Ionescu”. I. D. Ionescu este un personaj emblematic pentru subiectul de care ne ocupăm.

gradina union

Grădina Union

„În programul artistic prezentat de trupa lui Ionescu predominau canţonetele, şansonetele, cupletele şi numerele de circ. Ansamblul era format din români, francezi, germani, italieni şi americani. Orchestra din a cărei componenţă făceau parte doi renumiţi lăutari, Ion Metz şi Iorgu Ochi-Albi, îl avea în frunte pe Ionică Dinicu. Pe scena de la Union au putut fi văzute numere de circ executate de americani, dansuri populare româneşti, patinatori pe rotile, bărbierul Năstase Ştirbu cu pisicile lui dresate, taraful lui Dobrică de la Ploieşti şi prima trupă de balerine. La deschiderea stagiunii din 1875, I. D. Ionescu a adus-o pe şansonetista franceză Mary Fanelly. Preţul de intrare în grădină se mărise, pentru bărbaţi cu 1 leu, iar „doamnele şi domnişoarele aveau intrare liberă”. Fanelly obţinea mare succes cu cântecul Într-o seară la Chat Noir, devenit şlagărul vremii datorită amestecului de cuvinte franţuzeşti cu cele româneşti rostite într-o limbă stâlcită: «Într-o seară la Chat Noir / Un client milionar / Mi-a propus un lovitur… / La Paris să spun bonjour! / Hai cu mine-n Bucureşti / E o viaţă ca-n poveşti / Curge râuri ca-n Carpaţi / Plin de miere şi de lapţi.»”. 

Spectacolul avea în jur de 25 de numere. Se începea cu orchestra care interpreta uvertura, urma prologul în care balerinele prezentau un număr de music-hall, apoi momentele de acrobaţie şi cele comice. „Ionescu apărea în pantaloni vărgaţi sau pepiţi, cu o jachetuţă, jabon sau papion, pălărie albă, rotundă, din pai de Italia (pe care a înlocuit-o mai târziu cu jobenul) şi nelipsitul baston. Mai târziu s-a îmbrăcat în frac negru cu decoraţii.” 

Altminteri, finalul acestui pitoresc personaj şi admirabil animator a fost unul dramatic. „Bolnav şi sărac, Ionescu urcă pe scena Grădinii Sinaia pentru ultima sa reprezentaţie. Era seara de 28 iunie 1900. După numai trei zile a încetat din viaţă. Soţia sa, Epifania Ionescu, telegrafia lui George Moceanu: «Ionescu a murit. Rog daţi reprezentaţie pentru a-l putea înmormânta.» Moceanu avea să-şi amintească de ultimele zile ale celui care a rămas în amintirea oamenilor ca Ionescu de la Union: «L-am întâlnit pe Ionescu pentru ultima oară în luna iunie anul acesta, la Grădina Sinaia. Era slăbit şi descurajat că de-abia vorbea, din cauza bolii finale care l-a răpus. Nevoia îl făcea să cânte. Când s-a urcat pe scenă şi a cântat Părul din medalion se schimbase parcă totul. Era tot Ionescu care acum 16 ani cântase pentru prima oară Vila Regală şi Picioruşul Aglăiţei.»”. 

teatru in gradinile bucurestene vera molea

Fotografii din vol. Teatrele din grădinile de vară ale Bucureștilor de altădată de Vera Molea, București, Editura Biblioteca Bucureștilor, 2011

Nu întotdeauna publicul se ridica la nivelul exigenţelor artistice. De exemplu, la Grădina Teatrului Central, aflată peste drum de biserica Sfânta Vineri, demolată în ceauşism, audienţa se dovedea mai certată cu civilizaţia. De aceea, în anii ’30 la intrare te întâmpinau afişe gen: „Nu mâncaţi seminţe, că mâncaţi bătaie. Direcţiunea”.

Care sunt motivele pentru care Grădinile de vară nu mai există astăzi? „Grădinile de vară au dispărut treptat din multiple cauze: prin aplicarea lucrărilor de sistematizare urbanistică, uneori unii patroni le-au vândut iar noii proprietari le-au dărâmat sau le-au dat altă destinaţie, alteori susţinătorii au murit şi urmaşii nu au mai fost interesaţi să ducă mai departe genul acesta de afacere, iar după 1948 pur şi simplu au fost desfiinţate pentru că erau firme particulare şi nu ale poporului. Rămăsese ca amintire Grădina Boema, înfiinţată în 1947, parcă spre a nu şterge amintirea unui secol de spectacole prin grădinile Bucureştilor de altădată.”

josephine baker negru pe alb carabus

Josephine Baker în spectacolul de revistă Negru pe alb de A. de Herz, Teatrul Cărăbuș, 1928. Fotografie din vol. Teatrele din grădinile de vară ale Bucureștilor de altădată de Vera Molea, București, Editura Biblioteca Bucureștilor, 2011

Nu ne rămâne decât să încheiem în aceeaşi notă melancolică cu care am început aceste rânduri. Finalul îi aparţine, aşadar, tot lui Mihail Sebastian: „Cortina multicoloră de reclame, scaunele albe de lemn şi fier vopsit, pietrişul de pe jos, orchestra care atacă uvertura plină de refrenuri cunoscute, zgomotul tramvaielor, care se aud trecând afară, în stradă, ferestrele luminate ale caselor cu etaj din apropiere, unde apar la pervaz, în cămăşi de noapte, vecinii treziţi din somn, toate acestea sunt imagini atât de bucureştene, încât dispariţia lor ni se pare că ar sărăci oraşul de un anumit farmec puţin provincial, care-l leagă încă de lumea lui Caragiale şi îi păstrează, dincolo de aspectul de metropolă modernă, amintirea unui trecut aproape idilic.”

razvana nita

  Răzvana Niță. Foto: Petre Lupu

Grafică și ilustrații de Costin Tuchilă.

Alte articole de Răzvana Niță: Va fi ora exactă 

Quo Vadis, Marie…cronică de teatru

„Port doliul vieţii mele…”, cronică de teatru 

Dance me to the end of love

Seducţia vocilor şi actualitatea clasicilor, cronică de teatru radiofonic

Constantin Brâncoveanu – cu trei zile înaintea Învierii, cronică de teatru radiofonic

Tablouri într-o expoziţie, cronică de teatru radiofonic

Aventura care schimbă destine, cronică de teatru radiofonic

Moartea glumeşte până la capăt, cronică de teatru radiofonic

Între Mitică, prinţul mahalalei şi Hamlet, prinţul Danemarcei 

Arhiva rubricii Spectator, ca la teatru de Răzvana Niță

costintuchilaCARTEA DE TEATRUal kiritescu,arnold si bach,birlic,cartea de teatru,constantin tănase,cronica de carte,editura vremea,gradina otelesanu,gradina rasca,Hai nene la Union! Teatrele din grădinile de vară ale Bucureştilor de altădată de vera molea,istoric gradini bucurestene teatru,josephine baker,legea teatrelor,răzvana niță,teatru de revistă
Cronică de carte de RĂZVANA NIȚĂ „Grădina de vară este un întreg capitol în istoria teatrului românesc, poate cel mai mişcător capitol căci reprezintă teatrul în aspectul lui eroic, de sărăcie, de mizerie, de zbucium, teatrul nomad, bătut de ploi şi urmărit de nenoroc.” (Mihail Sebastian). Volumul semnat de Vera Molea...