„Teatrul: intrigă și iubire”
de MARIANA CIOLAN
Pe lângă spectacolele din programul concursului de teatru scurt și cele din afara lui, festivalierii de anul acesta de la Oradea (FITO) au avut parte și de câteva lansări de carte de teatru. Puține, dar foarte bine venite. Între acestea, chiar atunci sosită din tipografie, aceea intitulată ”Teatrul: intrigă și iubire”. Autoarea – nimeni alta decât îndrăgita și apreciata Elisabeta Pop, fost secretar literar al teatrului din oraș vreme de treizeci de ani, îndatorire pe care nu o mai practică cu state de serviciu de alți peste douăzeci, fără însă a se fi îndepărtat de viața teatrului ”său”. În sensul că vede tot ce se montează aici, și de către români și de către maghiari, este în legătură cu actorii de ieri, dar se apropie grație comunicativității sale iradiante și de noii veniți în trupă sau în alte funcții în teatru, după cum reușește să întrețină vechile prietenii profesionale, dar să își facă și altele peste tot în țară. De mai multe ori în acești ultimi ani a făcut parte din juriul festivalului de teatru scurt la a cărui naștere și evoluție a contribuit din plin, iar în mod constant rămâne membră a juriului care acordă premiile de dramaturgie din cadrul acestuia, la colocviile anuale orădene din același festival are mereu ceva consistent de comunicat, ca și la sărbătoririle importante, cum a fost la cei șaizeci de ani de teatru românesc la Oradea. Da, pasiunea imensă pentru arta scenei și făuritorii ei nu a știrbit, întreținută și de constituția ei de o vitalitate excepțională, așa încât o vedem mereu prezentă, activ prezentă acolo unde este cazul, în multe festivaluri și la premierele altor teatre din țară, ba și prin străinătățuri când își vizitează copiii stabiliți în Franța. Și în primul rând tocmai această trecere prin fotoliul de spectator a domniei sale din anii ce au urmat pensionării constituie substanța, cuprinsul cărții. De fapt, sunt două volume, cam cinci sute de pagini fiecare. Editate de Biblioteca Revistei Familia (publicație care a stat mereu aproape de teatrul orădean), volumele au fost aduse în fața noastră într-unul dintre cele mai primitoare spații ale cărții, Librăria R&R, împreună cu calda recomandare a editorului, scriitorul Ioan Mureșan, a criticului și istoricului literar prof. univ. dr. Valentin Chifor. Alături de cei doi excepționali oameni de cultură, s-a aflat spre a ne prezenta cartea Florina Dometi, cel mai nou secretar literar la Teatrul ”Regina Maria”, invitată de însăși Elisabeta Pop. Căci are încredere în faptul că ștafeta secretarului literar cu majuscule, în acea accepție înaltă pe care i-a conferit-o și prin exemplul său personal, poate sta bine pe umerii tineri ai Florinei. În sală, invitații festivalului, începând cu redactorul-șef al revistei ”Teatrul azi”, Florica Ichim, care a încurajat-o insistent pe Elisabetei Pop să scrie cronică de teatru, trei dintre cei șase directori pe care i-a ”prins” autoarea în teatrul din Oradea, Eugen Țugulea, Mircea Bradu, Daniel Vulcu, actori, dar și mulți alți intelectuali din oraș. Prietenii Elisabetei Pop. Nu de multe ori am participat la o lansare de carte atât de riguroasă și în același timp învăluită de efuziune indicibilă! Am plecat cu inima plină și cu volumele sub braț…
Elisabeta Pop. Foto: Crișana
Cel dintâi cuprinde cronicile teatrale pe care Elisabeta Pop a putut să le scrie fără a declanșa… conflict de interEse, adică după anul 2000, după ce nu a mai fost angajată în teatru. ”Mai împinsă de la spate, mai încurajată, mai plăcându-mi foarte tare să VĂD spectacole. Boală veche… greu de vindecat.. […]. Am scris ca un om liber, numai când am vrut și numai despre ce am vrut” – mărturisește autoarea. Majoritatea cronicilor au apărut în Revista ”Teatrul azi”, câteva în ”Jurnalul bihorean” și în revista ”Familia” și sunt grupate pe capitole ordonate alfabetic, după orașul unde se află teatrul care a reprezentat spectacolul comentat: Arad, Baia Mare, București (UNATC), Cluj-Napoca, Oradea, Timișoara. Pe multe, pe foarte multe dintre acestea le-am citit la momentul apariției lor. Am ales, totuși, să recitesc, în primul rând referirile la spectacole pe care și eu le-am văzut. Multe lucruri capătă acum altă limpezime. Din paginile acestea țâșnește când și când câte o observație care mă pune pe gânduri. Altfel decât atunci. Scrisul se dezvăluie creator de… spectaculoase imagini. Nici vorbă de o ”schemă” de cronică, de un tipar de respectat riguros. Fapt cu atât mai evident, aici, în volum. Autoarea merge uneori înspre amănuntele capabil să arate ”derularea” spectacolului, elementele lui componente și rolul acestora, alteori apasă pe valoarea actului cultural, oferind, bazată pe imensele sale lecturi, în primul rând în domeniul dramaturgiei, prețioase informații despre autorii pieselor, forma de la care a plecat spectacolul respectiv etc. Trimiterile și asociațiile cu alte spectacole, alți autori/regizori sau alte interpretări ale câte unui rol, la care o îndeamnă vasta ei experiență în preajma scenei, dar și agerimea minții sale deloc mai prejos decât iuțeala trupului vizibilă și azi când este septuagenară dau o savoare de alt gen și mențin atenția și curiozitatea cititorului la cotele cele mai de sus.
Ioan Moldovan, Florina Dometi, Elisabeta Pop, Valentin Chifor la lansarea volumelor
Sunt doar fulgurații de gânduri care te împresoară răsfoind, pe sărite, evident, volumul… Acesta se deschide însă cu o surpriză, sau dacă vreți într-un mod la fel de nonconformist ca felul în care tratează Elisabeta Pop subiectele sale. Unde primează grija pentru adevăr, iar nu aceea de a nu supăra sau a spune doar ”așa cum se cuvine”. Sub titlul ”Cuvânt înainte… Privire înapoi”, Elisabeta Pop face nu doar o profesiune de credință referitoare la aceste ”însemnări cât se poate de serioase ale unei spectatoare, poate ceva mai avizate, dublate de secretara literară care a lucrat treizeci de ani în teatru”. Ci un ”curiculum teatral” din care nu ar fi putut extrage propria viață căci ”ele s-au cam contopit”. Așa că autoradiografiază parcursul carierei sale strălucit împlinite, cum s-a născut și a crescut iubirea sa pentru teatru, ”treptele” slujirii acestuia. În cincizeci de pagini, de foc, Elisabeta Pop (Vetuța pentru prieteni – cum semnează la final) vorbește despre părinții, soțul și copiii săi, despre întâlniri profesionale memorabile, spectacole importante în viața teatrului orădean, ”roluri de zile mari”, fără a omite să amintească greutăți, neînțelegeri, neliniști. Ale sale, ale teatrului în care a lucrat, ale generației, ale epocii evocate. Sunt pagini care respiră adevărul viu al vieții. Și prin aceasta sunt prețioase. Este, dacă vreți, o sinteză clocotitoare amintind de volumele sale anterioare, ”Istorii și isterii teatrale” (Editura Nigredo, Arad, 2003), valorificare pilduitoare a unei arhive personale și pledoarie pentru meseria de secretar literar pe care a înnobilat-o ca puțini alții în lume, și ”Teatrul din interior, teatrul din culise” (Biblioteca Revistei Familia, Oradea, 2005), în care extinde investigarea memoriei, mai ales prin interviuri cu personalități din diferite domenii ale culturii, dincolo de perimetrul Oradei și al teatrului de acolo.
Cartea de acum, ”Teatrul: intrigă și iubire” (titlurile sale !!!), este cuceritoare prin datele bogate pe care le conține, material prețios și pentru cei care au fost contemporani cu faptele relatate, căci mi se pare că cele scrise aici trec cu brio proba timpului și, mai ales, pentru generațiile care vin și se vor interesa de teatru. Ea devine de-a dreptul captivantă grație vocației narative a autoarei și chiar oralității remarcabile (prezentă până la un punct în cronicile propriu-zise), căci Elisabeta Pop scrie așa cum vorbește, din inimă deschisă, generoasă și cugetare neostenită. Și nu în ultimul rând, atât cronicile cât și acest compendiu de viață și crez sunt pigmentate – cu un simț funciar al măsurii – prin umorul care nu o părăsește niciodată pe autoare: ”Apoi ar mai fi ceva, o carte ca asta nu prea interesează sau interesează, mai ales, breasla (?); nu se poate citi ca un roman; actorii vor citi, poate??? doar paginile, cronicile spectacolelor în care au jucat și, mai rar, impresiile mele despre alte spectacole. Regizorii nu prea citesc cronici, cu mici, neînsemnate excepții, spectatorii-cititorii cred că nici atât. Colegii cronicari, ei bine, da, ei s-ar putea să citească, așa, ca în diagonală, să poată scrie ceva vorbe (de bine !) despre colega lor… Atunci ? Păi atunci, ca să nu se plictisească de tot cei care vor primi cartea (nici de vândut nu se prea vând cărțile astea, mai degrabă se fac cadou), m-am gândit să le ofer câteva date despre mine, nu că aș fi eu foarte importantă, ci fiindcă oamenii sunt întotdeauna curioși să afle cum […] un semen de-al lor a ajuns ce-a ajuns.”
Al doilea volum, subintitulat ”Timpul ce mi-a rămas”, are o structură aparent mozaicată. Aparent, căci, dincolo de formatul diferit al materialelor pe care le cuprinde, el are o indestructibilă unitate și aceasta este dată, așa cum remarca în prefață Dan C. Mihăilescu, de ”prietenie” – „cuvântul-cheie al cărții de față”. Prietenie însemnând admirație, prețuire, respect, față de oameni – de teatru și nu doar de teatru (căci nu puține pagini ne arată civismul autoarei, implicarea ei afectivă evocând oameni capabili să îmbrățișeze nobile cauze ale comunității), față de faptele lor artistice și neartistice, față de știința și putința de a construi ori a urma un țel, o vocație, un destin. Despre toate depune mărturie autoarea. Cea mai amplă secțiune reunește tot cronici, publicate, de asemenea, în revistele ”Teatrul azi”, ”Familia”, ”Apostrof”. Sunt cronici ale unor festivaluri unde a fost invitată, la Cluj-Napoca, la Galați, la Arad, la Baia Mare sau la București, în care focusează cu probitate aspecte care țin de particularizarea acelei manifestări sau a unei ediții în ansamblu, cu un ochi perspicace, niciodată moleșit de situația privilegiată, nu?, a invitatului special. Dar de cele mai multe ori procedează metonimic, adică lasă să vorbească partea pentru întreg și ajungem să ne bucurăm astfel de pagini care dau seama de încântarea, de bucuria sa netrucată de a descoperi întâmplări artistice deosebite ori de regretul unor neîmpliniri, în minicronici de spectacol sau de rol, cum arată rândurile dedicate ediției a XXI-a FNT (p. 61–71), ca să dau un singur exemplu. Urmează însemnări despre câteva spectacole văzute în Franța și în Ungaria și un alt amplu capitol, ”Interviuri, portrete”. În tușe edificatoare, autoarea ne face să întâlnim aici figuri remarcabile ale vieții teatrale și culturale de ieri (I. D. Sârbu) și de azi (D. R. Popescu, Ion Vartic), intelectuali cu fibră viguroasă, oameni cu care s-a aflat pe aceleași trasee profesionale și a căror vecinătate nu i-a rămas indiferentă. Emoționate sunt paginile dedicate (la împlinirea unor venerabile vârste) lui Eugen Țugulea, lui Mircea Bradu, cele despre Zeno Fodor ”un prieten pentru toate anotimpurile”, sau cele din finalul cărții închinate unor prieteni dragi care nu mai sunt, Romulus Rusan și Dumitru Chirilă. După cum foarte incitant este un (”fel de”) jurnal de lectură dedicat scriitorului Mihai Măniuțiu. Iar propriul condei pur eseistic, dacă vreți, ne este relevat prin inserarea în acest volum a textelor sale solicitate de Marta Petreu și apărute în revista ”Apostrof”. Temele nu o descumpănesc, nu se dovedesc nicidecum străine, autoarea jonglează cu ușurință (și cu grație) prin țesătura trimiterilor pe care acestea i le evocă, sprijinită de bogatele sale lecturi, de propensiunea către interogarea lumii, în mic sau în mare (”Eminescu e Regele, Caragiale e Bufonul”, ”Coșmaruri din epoca de aur”, ”Elemente primordiale” etc.) Când este interesată de personalitatea unui om de teatru sau din altă sferă culturală, de o problemă anume legată de un anumit moment, Elisabeta Pop își conduce cu abilitate interlocutorii, încât interviurile sale cu actorii Adrian Pintea, Bogdan Zsolt sau Richard Balint, cu scenografa Vioara Bara, cu muzicianul Florian Chelu, cu regizorii Szabo K. Isvan, Radu Dinulescu ori cu Daniel Vulcu preluând directoratul teatrului orădean ș.a. sunt tot atâtea pagini de alte valoroase contribuții la memoria nu doar a teatrului românesc, care sporesc și ele valoarea acestei cărți – un mare dar despre timpul pe care îl trăim și nu avem voie să o facem oricum. Pentru mulți dintre noi, una dintre imaginile care îți vin în minte la auzul numelui Vetuța Pop este aceea a unei veșnice purtătoare de sacoșe la festivaluri. Sacoșe (!) pline cu cărți! Este interesată de tot ce apare! Iar o ”dovadă” și un efect palpabil sunt gândurile ei despre cele aflate în câteva dintre acele cărți. Și aici selecția este desigur guvernată de același criteriu al subiectivității ridicat la rang de normă care îi înnobilează scrisul. Ultimul mare capitol al volumului II este așadar ”Carte… cărți”. Altă suculentă incursiune în cele mai diferite probleme nu doar ale teatrului, ci ale vremurilor pe care le-a trăit și despre care autoarea simte că are datoria să lase un semn.
Nu închei înainte de a remarca o bogată iconografie în acest al doilea volum: portrete de familie, imagini de/cu prieteni, secvențe din spectacole sau fotografiile unor cărți analizate, grăitoarele coperți ale ambelor tomuri (Miron Beteg) și calitatea atrăgătoare a graficii (Litera Print Oradea).
Cronici, reportaje și interviuri de Mariana Ciolan:
„Solitaritate”, un strigăt contemporan
Teatrul Tineretului în turneu la Bucureşti
„Titanic Vals” deschide anul teatral la „Odeon”
„Construim poduri, trecem graniţe”…
Sincronism european, cronică la spectacolul O poveste ciudată cu un câine la miezul nopţii
Strălucire și sens, cronică la spectacolul Cabaret
Lucian Vărșăndan: „Creșterea trupei Teatrului German din Timișoara este principalul nostru obiectiv”
Annie Muscă: „O lună dedicată unei actrițe inconfundabile”
FITS 2014. Flash – Orașul pe scenă
FITS 2014. Flash – Omul-spectacol
FITS 2014. Flash. Bursa de spectacole – construind viitorul
Amintiri cu actori, amintiri despre actori: George Constantin
Annie Muscă – biograful și personajele sale
Eveniment: „Rinocerii” la Teatrul Naţional din Craiova
Saviana Stănescu pe scena Teatrului Odeon – interviu
Festivalul Internaţional de Teatru de la Oradea se deschide cu „Muzicanţii din Bremen”
Premieră la Întâlnirile Internaționale de la Cluj-Napoca
Moartea pentru patrie sau râsu-plânsu… la bloc
Aniversare Ștefan Mihăilescu-Brăila
Aniversarea a 10 de ani de audiții la Majestic
Bocsárdi László: „Dacă un spectacol de astăzi este și poetic, nu se strică teatrul”, interviu
„Adunarea păsărilor” la Teatrul „Țăndărică”
La Teatrul Excelsior, in focus: tinerii, cronică de teatru
Lucian Vărșăndan: „«Bremen», un spectacol în viziune ludică”, interviu
Constantin Chiriac: „Noi suntem aici pentru dialog”, reportaj
Școlile și academiile de teatru împreună, cronică de festival
Un spectacol-eveniment: „Dialog imaginar cu Anton Pann” de Pușa Roth
Ecouri FITS 2015, cronică de festival
Spectacolul-lectură la Teatrul „Nottara” – interviu cu Mădălina Negrea
Doina Lupu: „Gala Tânărului Actor – HOP 2015, o ediție cu multe noutăți”, interviu
Mircea M. Ionescu: „Există dramaturgie română. Trebuie doar să fie citită”, interviu
Luminița Puiuleț despre „Antisocial” și alte proiecte teatrale ale studenților sibieni
Alexandru Darie: „«The Bach Files», o poveste despre iubire și căutarea de sine”, interviu
Gala Tânărului Actor HOP în primele zile, reportaj
În căutarea actoriei în stare pură…, cronică de teatru
Festivalul de Teatru Scurt 2015, o ediție atipică, cronică de teatru
„Mai tare decât moartea e iubirea”, recital Emil Boroghină la Tel Aviv, interviu
Lucian Vărșăndan despre „Fuchsiada”, interviu
Petru Hadârcă: „Ne propunem să continuăm proiectul de teatru românesc pe ambele maluri ale Prutului”, interviu
„Omul din La Mancha” – celebrare pe scena FITO, interviu cu actorul Daniel Vulcu
Tragos – „un festival al iubirii de teatru”, interviu cu criticul de teatru Doru Mareș
Festivalul Tânăr de la Sibiu, interviu cu Adrian Tibu
Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași își onorează titlul de festival european, interviu cu Oltița Cîntec
Tudor Lucanu: „Îmi plac poveștile care să mă emoționeze mai întâi pe mine”, interviu
Liviu Timuș: „Teatrul a prins din nou viață”, interviu
Festivalul Național de Teatru – în jurul scenei, cronică de teatru
La Teatrul „Nottara”, plăcerea lecturii continuă, cronică de teatru
Trupa Arcadia – două spectacole, două festivaluri, cronică de teatru
„Omul care mânca lumea” la Teatrul de Artă, cronică de teatru
George Albert Costea: „Un gen inedit deocamdată pentru Craiova”, interviu
Claudiu Goga: „«Dansând în noapte» este un spectacol care propune un stil”
Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov – scenă a dramaturgiei contemporane, cronică de festival
Aplauze pentru Lena… la București, cronică de teatru
Trupa românească permanentă din Oradea a împlinit 60 de ani!, cronică de teatru
Alexandru Gherman: Proiecte de film și teatru, interviu
În căutarea… anului dispărut, cronică de teatru
Vlad Cristache: „Învăluite în umor, problemele grave capătă o valoare mult mai mare”, interviu
Teatrul „Nottara” deschide anul teatral cu un spectacol de Alexander Hausvater, reportaj
„Să fim atenți cum construim prezentul!”, cronică de teatru
Turneul Teatrului Național din Chișinău la București, cronică de teatru
Matei Vișniec: „Fiecare fapt divers are un fel de etaj metafizic”, interviu
Sânziana Stoican: „Caut locul și oamenii cu care să spunem ceva prin spectacolele noastre”, interviu
Teatrul Național din București – între Centenarul Dada și Anul Shakespeare
În retortele trăirii: „Respiră” la Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, cronică de teatru
Teatru la Arhiepiscopia Râmnicului – interviu cu Doina Migleczi
Curajul de a-ţi asuma alteritatea: „Eu, Oblio” la Teatrul „Ţăndărică”, cronică de teatru
În căutarea „Omului aproximativ”, cronică de teatru
Teatrul la Gala Premiilor Radio România Cultural
Debutul în teatru al regizorului Radu Jude, cronică de teatru
Concursul New Drama prinde contur scenic: „Umbre” la Teatrul Excelsior, cronică de teatru
Doru Mareș despre Festivalul Internațional al Recitalurilor Dramatice „Valentin Silvestru”, interviu
Laura Vlad: „Din dorința de schimbare, putem deveni avizi de putere”, interviu
Deschiderea Festivalului Internațional Shakespeare Craiova, 2016, reportaj
Agenda Festivalului Shakespeare (1)
Agenda Festivalului Shakespeare (2)
Agenda Festivalului Shakespeare (3)
Agenda Festivalului Shakespeare (4)
La Teatrul Național din Timișoara – o stagiune sub semnul diversității
Ada Lupu: „Teatrul este cea mai bună formă de a intra repede în hainele timpului”, interviu
Trupa de teatru școlar NIL la 20 de ani de existență, interviu cu Lucian Vărșăndan
Sub zodie orădeană: Gala UNITER în 2016
Liceenii au dat… relief pasiunii pentru teatru, cronică de festival
Actorul Bálasz Attila despre Festivalul Euroregional de Teatru Timișoara, interviu
Mc Ranin: „Tema Festivalului «Babel» 2016 este corpul”, interviu
Sfârşit de partidă pentru un strălucit… început, cronică de teatru
Arhiva rubricii Cronică de festival – 6 cronici despre Festivalul Internațional de teatru de La Sibiu, ediția 2016
„Povestea alfabetului”, un dar la începutul vacanței, cronică de teatru radiofonic
O probă de maturitate: „Incendii” de Wajdi Mouawad, la „Bulandra”, cronică de teatru
Gáspárik Attila: „Într-un teatru național, valorile trebuie păstrate, dar regândite”, interviu
Startul festivalurilor autumnale se dă anul acesta la Timişoara
La Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște, Shakespeare – o continuă aventură spirituală, cronică de teatru
„Teatrul și frica”, cronică de carte
Cazul „Nottara”: Final fericit pentru un nou început
UnTeatru. Povestea merge mai departe, cronică de festival
Simplitate și adâncime, cronică de teatru radiofonic
Chris Simion: „În teatrul independent, experiment înseamnă laborator”, interviu
„Călătorie dansantă” alături de Cosmin Manolescu
O celebrare marca UNDERCLOUD, cronică de festival
Festivalul Internațional de Teatru de la Oradea, 2016, interviu cu Victoria Balint
Poveste despre tatăl meu, cronică de teatru
Daniel Vulcu: Scena orădeană la o nouă întâlnire cu Victor Ioan Frunză, interviu
În căutarea autorului, la Întâlnirile Internaționale de la Cluj, cronică de festival
Viorica Samson Manea despre regizorul Aureliu Manea, interviu
Vlad Cristache: „«Suflete moarte» de Gogol, un roman de mare actualitate”, interviu
Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava – anul 1, interviu cu Carmen Veronica Steiciuc
Dedicație cu dragoste: Miriam Răducanu, cronică de festival
Maria Zărnescu: „Un festival este un creuzet alchimic”, interviu
Regia românească, de la act de interpretare la practici colaborative, cronică de carte
Deschiderea primului teatru țigănesc din România, interviu cu Mario Grosu
Eliza Noemi Judeu: „Remodelarea trupei Teatrului «Bacovia» din Bacău este obiectivul meu major”, interviu
În oglinda sufletului, cronică de teatru
Liviu Timuș: „Tinerii actori, acești copii ai unui Dumnezeu mai sărac, trebuie ajutați”, interviu
Helmut Stürmer a primit Premiul „Vlad Mugur” la Festivalul „Interferențe”
Festivalul „Interferențe” a împlinit zece ani, interviu cu Tompa Gábor
Emil Boroghină despre Anul „Shakespeare – 400” în România, interviu
Bucurie și speranțe redeșteptate
Caruselul premierelor la Teatrul Național din Cluj-Napoca, interviu cu Ștefana Pop Curșeu
S-a născut un autor dramatic, reportaj
Anul 400. Shakespeare trăiește!
Centrul Independent Coregrafic LINOTIP lansează primele spectacole, interviu
Adrian Roman: ”«Yen», un spectacol pe o temă provocatoare”, interviu
Controversa de la Valladolid… a ajuns la Timișoara, cronică de teatru
”Întâlniri la arlechin”, cronică de carte
Regizorul Mc Ranin despre spectacolul ”Mofturile lui nenea Iancu”, interviu
Lucian Vărșăndan: ”«Antigona» de Bertolt Brecht, un spectacol, sper, cu viață lungă”, interviu
Bacău Fest-Monodrame – un festival în evoluţie, cronică de festival
Mc Ranin: ”Obligația unui om de cultură este de a crea un Babel al înțelegerii”, interviu
FITS 2017, cronici de festival
Ovidiu a fost omagiat în Festivalul Internațional de Teatru ”Miturile cetății”, cronică de festival
Showcase: Tineri regizori, cronică de festival
Doina Lupu despre Gala HOP 2017, interviu
”Eine Kleine Nacht Musik. O metaforă”, cronică de teatru
Fete/Băieți, cronică de teatru
Festivalul Internațional de Teatru de la Oradea (FITO): Privire înainte, cronică de festival
Ștefana Pop-Curșeu despre expoziția ”Extremele cărții”, interviu
