sustine-Campania-Artistii-pentru-Artisti

Teatrul ”Ion Creangă” din București se alătură campaniei naționale „Artiștii pentru artiști”, un program realizat de UNITER, în colaborare cu instituții teatrale din București și din țară, cu scopul de a sensibiliza publicul în vederea strângerii de fonduri pentru artiști vârstnici. 

Aflată la cea de-a XVI-a ediție, campania se concretizează în luna martie – și nu numai, prin programarea de spectacole din repertoriul teatrelor partenere. Sumele obținute din vânzarea de bilete pentru reprezentațiile din cadrul programului, dar și donațiile oferite cu această ocazie alimentează Fondul de Solidaritate Teatrală, un fond special constituit pentru întrajutorarea artiștilor cu probleme de sănătate și existență.

O-poveste-a-porcului-Teatrul-Ion-Creanga

În acest context, Teatrul ”Ion Creangă” susține marți, 14 martie 2017, ora 10.00, spectacolul O poveste a porcului după Ion Creangă, în regia lui Mircea Cornișteanu. Cea mai recentă producție a Teatrului este un spectacol tonic, jucat cu energie și umor, care îmbină farmecul basmelor românești cu elemente contemporane. Reprezentația va avea loc la Teatrul Excelsior și este dedicată grupurilor organizate din școli și grădinițe, încasările fiind redirecționate către Fondul de Solidaritate Teatrală.

Anul acesta, campania se desfășoară cu sprijinul a 19 instituții de cultură din țară și 10 teatre din București, care au răspuns invitației UNITER de a promova solidaritate de breaslă.  

Donațiile și sponsorizările pentru artiști se pot vira în contul RO40RZBR0000060007801286,  deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Piaţa Amzei, Fondul de Solidaritate Teatrală.

Mai multe informații despre campanie sunt disponibile pe site-ul UNITER:

http://www.uniter.ro/start-campania-nationala-artistii-pentru-artisti-2/

Comunicat al Teatrului „Ion Creangă” din București

logo-revista-teatrala-radioVezi: Arhiva Teatrul „Ion Creangă”

Arhiva rubricii Campanii

costintuchilaCAMPANIIartistii pentru artiști,Fondul de Solidaritate Teatrală,ion creangă,mircea cornișteanu,O poveste a porcului,Teatrul ”Ion Creangă” din București,UNITER
Teatrul ”Ion Creangă” din București se alătură campaniei naționale „Artiștii pentru artiști”, un program realizat de UNITER, în colaborare cu instituții teatrale din București și din țară, cu scopul de a sensibiliza publicul în vederea strângerii de fonduri pentru artiști vârstnici.  Aflată la cea de-a XVI-a ediție, campania se concretizează...