i d sirbu arca bunei sperante teatru radiofonic

tnr-logoÎn noaptea de sâmbătă spre duminică, 24 iulie 2016, la ora 0.30, la Radio România Culturalîn seria „Mari spectacole”, Teatrul Național Radiofonic vă propune să ascultați spectacolul Arca bunei speranțe de Ion Desideriu Sîrbu. Adaptarea radiofonică și regia artistică: Constantin logo rrcDinischiotu. În distribuție: George Constantin, Valeria Seciu, Gina Patrichi, Florian Pittiș, Dan Condurache, Șerban Cellea, Nicolae Pomoje. Regia de studio: Rodica Leu. Regia muzicală: Romeo Chelaru. Regia tehnică: ing. Andrei Sireteanu. Data difuzării în premieră: 15 februarie 1985. 

I D Sîrbu

I. D. Sîrbu

„[…] Unul dintre titanii literaturii noastre, despre care se vorbește prea puțin totuși și a cărui notorietate culturală se confundă de cele mai multe ori cu excelența literară, Ion Desideriu Sîrbu, romancier, eseist, dramaturg și filozof, un erudit cu o biografie ieșită din comun care îl face pe autor superior operei sale, cum spunea Nicolae Manolescu, a respirat aerul acestui ceva, care cu o discreție desăvârșită, ne umple inimile și pe care mulți dintre noi îl exilează din ființa lor… din orbire.

I. D. Sîrbu te obligă să scrii despre el la superlativ. Numai astfel poți să vorbești despre un om care s-ar putea spune că se identifică cu un curent, cu o mișcare. I. D. Sîrbu a fost un om-revoluție care și-a găsit puterea și rezistența de a mărturisi o opoziție autentică față de un regim politic care a mușcat din Răsărit fără discernământ. I. D. Sîrbu ar fi putut fi unul dintre marii exilați ai literaturii noastre, dar a rămas în România, precum spunea, ca să moară cu sistemul de gât. Asta spune mult și vorbește despre forță și speranță totodată. Forța de a înfrunta un balaur de nestăpânit și speranța că-l va învinge.

Arca lui Noe moderna

[…] unul dintre cele mai bune texte din dramaturgia contemporană.Arca bunei speranțe, scoasă în 1970 din preaplinul sertar al lui I. D. Sîrbu, este considerată ca fiind cea mai importantă piesă din creația sa teatrală. Un scriitor marcat de obsesia culturii, umanist imbatabil și savant cum era și pentru care romanul și teatrul au menirea să dea publicului și lectorului o lecție utilă și nu simple exerciții elucubrante, fără îndoială că a fost atras de teme majore, iar trecutul se înscrie în registrul său de interes. «Înaintăm bâjbâind spre propriul nostru trecut», scria în impresionantul și savurosul său Jurnal al unui jurnalist fără jurnal. Miticul așadar l-a atras și, de bună seamă, l-a îmbiat să filozofeze în arena teatrului de idei pe care o considera ideală pentru relația unui text dramatic cu creația scenică. Pentru el teatrul însemna, în primul rând, artă și după aceea spectacol, considerând că literatura dramatică este esențială și condiționează textul… pentru scenă care susține mai mult interpretare artistică.

Constantin Dinischiotu

Constantin Dinischiotu

Arca bunei speranțe nu este un text comod. Nu era nici în anii ’70, darămite în 1985 când a fost pusă în undă la Teatrul Național Radiofonic cu mult curaj de regizorul Constantin Dinischiotu. Chiar dacă este ascuns în spatele unei parabole cu trimitere directă la motivul biblic al potopului, textul este dominat de evidente interogări și afirmații deranjante pentru forul politic al epocii. Și cu toate acestea imposibilul s-a produs. Arca ultramodernă care pare că seamănă cu un imens vas transatlantic de croazieră sau, de ce nu, cu un crucișător gigantic, îi poartă pe Noe și pe cei trei fii ai săi într-o aventură a speranței (de care se agățau și românii înainte de Revoluție).

Personajele biblice devenite cumva măști din culisele vieții lui I. D. Sîrbu și, in extenso, din cele ale omenirii, sunt locuitorii acestei arce și mesageri totodată ai lumii noi. Sem, crud ca un rege din Babilon, masiv și lacom, cel care răspunde de animalele de pe arcă (interpretat cu vână și rigoare de Șerban Cellea), Ham, rece și rău ca un crivăț, superficial și răzbunător, cel care răspunde de ingineria arcei (interpretat vijelios și cu vivacitate de Dan Condurache) și tânărul Iafet, o chitară înecată în alcool, sastisit de condiția și viața sa, cel care răspunde de serviciul transmisiuni al navei (interpretat cu sinceritate și suculență de mult regretatul Florian Pittiș) sunt păstrătorii semințelor omenirii. Bătrânul Noe, în viziunea lui I. D. Sîrbu, este semnalul de alarmă al declinului toleranței, comunicării și frățietății. Incomparabilul George Constantin a izbutit în rolul lui Noe să creeze o partitură solidă și verticală, în care sentința formulată de dramaturg care îl condamnă pe bătrân să umble drept între cer și pământ se împlinește. Tabloul biblic se întregește prin rolul bătrânei soții a lui Noe, jertfitoarea, sensibila, supusa și cerebrala Noa, interpretată splendid de minunata Gina Patrichi. Noa, pentru care clopoțelul morții se abține cu greu, conjugă verbele a iubi și a dărui la toate timpurile posibile, ca un testament al unei Eve care își cere dreptul la reabilitare.

John CONSTABLE Harwich Lighthouse

John Constable, Harwich Lighthouse

Părăsind mitul, I. D. Sîrbu aduce în scenă două personaje inedite. Ara și Protos. Ara este negreșit întruchiparea speranței, a speranței ca o condiție a supraviețuirii. Ea este și frunză și floare și rod, după cum spunea chiar autorul. Ea este viul care își reclamă dreptul la fericire, cu tot ceea ce presupune el. În interpretarea subtilă a Valeriei Seciu, Ara devine o poezie care (re)cheamă frumusețea lumii și dă rost arcei care prin ea va ajunge într-un golf unde e pace. Călătoria între viață și moarte, între întuneric și lumină, fără bărci de salvare și fără ancoră, cum spune una dintre replici, se apropie de final, prin apariția Arei, timpul istoric devenind timp al fertilității și deci al speranței pe care o striga metodic Iafet prin stația lui de transmisiuni. În fine, cel de-al doilea personaj neașteptat, Protos (interpretat gentil și cu acuratețe de Nicolae Pomoje), masca ființei care se eliberează, este cumva confirmarea experienței științei moderne care a dovedit că animalele pot fi mai mult decât s-a crezut despre ele.

Spectacolul lui Constantin Dinischiotu are darul de-a crea imaginile sonore nimerite pentru a îmbrăca textul lui I. D. Sîrbu pe care acesta din urmă cred că l-a ascultat cu satisfacție. De fapt, poate că varianta radiofonică a piesei este mai potrivită pentru a valoriza teatral acest gen de dramaturgie.

Arca bunei speranțe este, în contextul dramaturgiei contemporane, un text novator. Chiar dacă este construită pe firul aparent simplu al unei drame de familie, piesa lui I. D. Sîrbu prenumește necontenita întâlnire a lui Dumnezeu cu oamenii și răspunde la S.O.S-uri, ascunzându-și esența într-una dintre replicile-adagiu pentru care sapientul cărturar va rămâne în istoria literaturii noastre nu numai ca un autor original, ci și ca un adevărat model moral. Nu se poate trăi fără speranță, fără așteptare și sufletul omului este o arcă în care stau închise fiare, duduie puterea mașinilor și strigă inima după ajutoare.” – Cristina ChirvasieArta… bunei speranțe sau Invitație la virtute, cronică de teatru radiofonic, Revista Teatrală Radio, 6 iulie 2016. 

Fragment din spectacol

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

Vezi și: Necruţătoarea jovialitate de Costin Tuchilă

logo revista teatrala radio

Arhiva Teatrul Național Radiofonic

Arhiva rubricii Cronica de teatru radiofonic

costintuchilaTEATRUL NAȚIONAL RADIOFONICconstantin dinischiotu,cristina chirvasie,i d sirbu teatru si proza,mari spectacole radiofonice,rrc,teatrul national radiofonic,tnr
În noaptea de sâmbătă spre duminică, 24 iulie 2016, la ora 0.30, la Radio România Cultural, în seria „Mari spectacole”, Teatrul Național Radiofonic vă propune să ascultați spectacolul Arca bunei speranțe de Ion Desideriu Sîrbu. Adaptarea radiofonică și regia artistică: Constantin Dinischiotu. În distribuție: George Constantin, Valeria Seciu, Gina Patrichi,...