avanpremiera tnr

În avanpremieră, miercuri, 9 august 2017, de la ora 18.00, Cenaclul Republica al Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova de la Chişinău, în sala ”Alexe Rău”,  va găzdui audiţia producţiei Teatrului Naţional Radiofonic, ”Ping-Pong” de Sandu Macrinici, în regia lui Mihnea Chelaru. În distribuție: Oliver Toderiţă, Mihaela Beţiu, Vlad Bîrzanu, George Ciobotea. Adaptarea radiofonică, regia artistică şi sound design: Mihnea Chelaru. Muzica: George Marcu. Înregistrări teren: Marius Ţoghină şi Bogdan Dumitrescu. Manager de locaţie: Simona Vasiliu. Regia de studio: Janina Dicu. Redactor: Oana Cristea Grigorescu.

Sandu Macrinici este invitatul ediţiei din 9 august al Cenaclului Republica, locul consacrat al întâlnirii scriitorilor şi artiştilor cu publicul din Chişinău. Dialogul cu publicul va fi moderat de Moni Stănilă.             

Sandu Macrinici este un autor dramatic aflat la debutul carierei. După o licență în istorie și filozofie obținută în anul 2014 la Facultatea de Istorie și Filozofie a Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj, actualmente este student al Universității de Arte Târgu Mureș la Regie (anul II)  și masterand în ultimul an al aceleiași universități, specializarea Scriere Dramatică. Piesa ”Ping-Pong” este lucrarea sa de master, iar Teatrul Național Radiofonic a selectat acest text pentru că își propune să lanseze anual un tânăr dramaturg promițător aflat la începutul carierei.

PING PONG patrat

Piesa ”Ping-Pong” pleacă de la situația unei familii înstrăinate, în care relațiile copii-părinți sunt distante, în pofida afecțiunii pe care și-o poartă reciproc. Boala fatală a tatălui și dispariția lui sunt momentul reevaluării relațiilor din familie. Iată ce spune tânărul autor despre textul său: Ping-Pong este o piesă în care vorbesc despre ce se întâmplă atunci când afli că un membru al familiei va muri. E un joc între acceptare și negare. Am început să scriu în timpul unui atelier în cadrul masteratului de Scriere Dramatică. Am explorat acest subiect care se bazează pe o experiență personală de care am decis să nu mai fug.” Scrisă concis, cu replici scurte, alert ritmate, sensul piesei trimite la schimbul de mingi din jocul de ping-pong, la amânarea unei reconcilieri între generații până la momentul când e prea târziu și regretele tinerilor rămân să ia locul sentimentelor neexprimate. Caracterul hiperrealist al dialogurilor, limbajul inspirat din cotidian oferă un material dramaturgic generos, pus în valoare de unicul canal (auditiv) de comunicare și de interpretarea nuanțată, atentă la fiecare detaliu a tuturor actorilor din distribuție.

Teatrul Naţional Radiofonic a cuprins în repertoriul lunii septembrie, transmis la Radio România Actualități, premiera absolută a spectacolului ”Ping-Pong” de Sandu Macrinici, text ce reprezintă debutul dramaturgic al  tânărului autor.

Comunicat al Teatrului Național Radiofonic

logo-revista-teatrala-radioVezi: arhiva Teatrul Național Radiofonic

Arhiva rubricii Avanpremieră

costintuchilaAVANPREMIERĂping-pong,sandu macrinici,teatrul national radiofonic
În avanpremieră, miercuri, 9 august 2017, de la ora 18.00, Cenaclul Republica al Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova de la Chişinău, în sala ”Alexe Rău”,  va găzdui audiţia producţiei Teatrului Naţional Radiofonic, ”Ping-Pong” de Sandu Macrinici, în regia lui Mihnea Chelaru. În distribuție: Oliver Toderiţă, Mihaela Beţiu, Vlad Bîrzanu, George...