Emisiune publicistică de actualitate teatrală, cu rol informativ şi de promovare a producţiilor Teatrului Naţional Radiofonic şi a evenimentelor teatrale în care este implicată Redacţia Teatru

 revista teatrului national radiofonic fara sigla

Edițiile anterioare ale Revistei Teatrului Național Radiofonic, din perioada 4 noiembrie 2013–28 septembrie 2014, pot fi citite în pagina Teatrul Național Radiofonic, secțiunea Revista Teatrului Național Radiofonic 3.

28 iunie–5 iulie 2015

Realizator: DOMNICA ŢUNDREA

Premieră 

cd berthelot

Marţi, 30 iunie, la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic prezintă în premieră absolută: Henri Mathias Berthelot, generalul generalilor de Victor Cilincă. Regia artistică: Attila Vizauer. În distribuţie: Mihai Constantin, Virgil Ogăşanu, Dan Condurache, Monica Davidescu, Smaranda Oprina, George Ivaşcu, Ionel Mihăilescu, Marius Rizea, Romeo Tudor, Ionuţ Ciocea, Constantin Cojocaru, Oana Ştefănescu, George Simian, Attila Vizauer. Regia de montaj: Monica Wilhelm. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Mădălin Cristescu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Redactor: Domnica Ţundrea.

ne auzim la majesticSpectacolul Henri Mathias Berthelot, generalul generalilor de Victor Cilincă, în regia lui Attila Vizauer, va putea fi audiat în avanpremieră luni, 29 iunie, la ora 11.00, la clubul Ramada-Majestic de pe Calea Victoriei din Bucureşti.

Spectacolul radiofonic aduce în prim-plan figura generalului Berthelot, şeful Misiunii Militare Franceze în România, din timpul Primului Război Mondial, strateg redutabil, care a reuşit să încurajeze trupele noastre, să le insufle încredere şi cutezanţă şi să transforme astfel armata română într-o forţă eficientă, capabilă să înfrunte unităţile germane, austro-ungare şi bulgare, conduse de feldmareşalul August von Mackensen.

generalul berthelot

Generalul Berthelot

Scenariul lui Victor Cilincă, dramaturg, prozator şi jurnalist gălăţean, îmbină inspirat realitatea istorică şi ficţiunea, rememorând întâmplări semnificative din Primul Război Mondial şi reînviind, pe firul amintirilor evocate de general, episoade populate de importante figuri politice ale acelor vremuri, precum Regina Maria a României ori mareşalul Averescu, dar şi de personaje pitoreşti, ca bucătarul lui Berthelot, ordonanţa sa ori oameni simpli, întâlniţi pe drumurile sale prin România.

Generalul Henri Mathias Berthelot

Montarea lui Attila Vizauer se distinge prin firescul abordării unor fapte istorice de o importanţă covârşitoare, prin adevărul dialogului şi al relaţiilor dintre personaje, prin felul cum se conturează figura generalului Berthelot, personaj măreţ, impunător şi în acelaşi timp de o uluitoare vitalitate, de o caldă şi vibrantă umanitate, care şi-a aflat, fără îndoială, în Mihai Constantin, interpretul ideal, capabil să întruchipeze remarcabil multiple nuanţe: dramatism, grandoare, duioşie, ironie, autoironie, dar şi vulnerabilitate şi disperare în faţa unui război dus nu doar cu inamicii militari, ci şi cu indiferenţa şi cinismul dinlăuntru.

mihai-constantin-

Mihai Constantin

Spectacolul Henri Mathias Berthelot, generalul generalilor este viu şi emoţionant, de o mare calitate a compoziţiei auditive, alcătuită din planuri sonore ritmate sugestiv, izbutind să ne conducă spre o profundă percepere a istoriei, îmbogăţind legenda şi conferindu-i căldură, sentimente, înţelegere umană.

Generalul Henri Mathias Berthelot a primit titlul de cetăţean de onoare al României, numeroase distincţii şi decoraţii, a devenit membru al Academiei Române, iar Regele Ferdinand i-a dăruit o fermă, într-un sat din Transilvania. O stradă din Bucureşti a primit numele său – este vorba chiar de strada pe care se află clădirea Societăţii Române de Radiodifuziune, aşa că se poate spune că Radio România datora acest semn de omagiu lui Henri Mathias Berthelot, „generalul generalilor”!

La mulți ani, maestre Paul Urmuzescu!

Teatrul Naţional Radiofonic îi urează La mulți ani! maestrului Paul Urmuzescu, personalitate marcantă a muzicii contemporane româneşti, compozitor şi regizor muzical de radio, televiziune, teatru, film, născut la 28 iunie 1928.

Paul-URMUZESCU

Paul Urmuzescu

Absolvent al Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, domnul Paul Urmuzescu a lucrat ca redactor de programe, ilustrator muzical şi maestru de sunet la Radiodifuziunea Română (1947–1964), apoi ca redactor muzical, şef de secţie, realizator de spectacole şi emisiuni la Televiziunea Română (1964-1979), fiind considerat un adevărat deschizător de drumuri, prin harul, pasiunea şi permanenta încercare de înnoire a mijloacelor de exprimare artistică şi de subtilă explorare a universului sonor. În 1968, domnul Paul Urmuzescu a fost director muzical al primului festival internaţional „Cerbul de Aur” – Braşov. A fost distins cu Medalia Meritul Cultural clasa I şi cu numeroase premii, din partea Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, a Ministerului Culturii, a Televiziunii Române, a Festivalului de la Mamaia ş.a. A colaborat cu nume prestigioase ale teatrului, filmului şi divertismentului românesc de radio şi televiziune. Este autor de muzică simfonică şi vocal-simfonică, instrumentală, de teatru şi film, de divertisment şi, de asemenea, a compus musicaluri, a scris muzică pentru spectacole de marionete ori filme de animaţie şi, desigur, numeroase montări din Fonoteca de aur a Radioului poartă semnătura distinctă a domniei-sale, în calitate de compozitor ori regizor muzical. 

În cartea Teatrul Naţional Radiofonic, volumul al II-lea (1998), domnul Paul Urmuzescu declara: „Pot afirma că prin Teatrul radiofonic mi-am început cariera mult visată în adolescenţă, aceea de compozitor, o meserie care mi-a dat posibilitatea să pătrund şi în lumea Teatrului scenic, a Filmului şi a Televiziunii, culminând cu opera Eminescu prezentată pe scena Operei Române.”

Din creaţia radiofonică a maestrului, vă propunem spectacolul Ce înseamnă să fii onest de Oscar Wilde, care se va difuza duminică, 28 iunie, la ora 19.00, la Radio România Cultural, montare pentru care domnul Paul Urmuzescu a realizat regia muzicală. Traducerea şi adaptarea radiofonică: Alexandru Alcalay, Sima Zamfir şi Puşa Scărlătescu. Regia artistică: Paul Stratilat. În distribuţie: Lili Popovici, Radu Beligan, Ion Lucian, Carmen Stănescu, Anca Vereşti, Jules Cazaban, Marieta Rareş, Sorin Balaban, Coca Andronescu. Înregistrare din anul 1956.

pantalone

De asemenea, în perioada 29 iunie–3 iulie, la ora 21.30, la Radio România Cultural, vom difuza serialul radiofonic Mincinosul de Carlo Goldoni. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Ion Lucian. În distribuţie: Ion Lucian, Nicolae Neamţu-Ottonel, Dem Savu, Stroe Atanasiu, Gheorghe Crâşmaru, Jean Lorin Florescu, Yarodara Nigrim, Ştefania Georgescu, Tudorel Popa, Valentina Cios, Gabi Angelescu, Arcadie Donos, Valeriu Buciu, Stere Niculescu, Constantin Dinescu. Înregistrare din anul 1954.

Muzica originală a spectacolului Mincinosul îi aparţine maestrului Paul Urmuzescu şi se dovedeşte a fi cuceritoare, plină de fantezie şi de vitalitate, capabilă să aducă spiritul epocii prodigiosului comediograf italian al veacului al XVIII-lea, Carlo Goldoni şi să contribuie la alcătuirea unui univers teatral de un comic sclipitor!

Interpretează Orchestra Simfonică Radio, dirijată de compozitor.

logo rrcNoutăți teatrale în grila de vară la Radio România Cultural

Teatrul Naţional Radiofonic a pregătit un program divers şi incitant, pe durata grilei de vară, desfăşurată, la Radio România Cultural, între 29 iunie–13 septembrie 2015. Mari titluri din Fonoteca de aur vor putea fi ascultate, în perioada vacanţei, alături de spectacole-document, seriale radiofonice, emisiuni de divertisment, producţii destinate celor mici.

Vă semnalăm modificările pe care le aduce noua grilă şi vă invităm, totodată, să ne rămâneţi alături şi să ascultaţi spectacolele dumneavoastră preferate şi pe durata acestei vacanţe de vară, pe care v-o dorim cât mai reuşită şi mai agreabilă!

teatru radiofonic pentru copiiFluxul de poveşti A fost odată ca niciodată se va difuza, la Radio România Cultural, de luni până vineri, la ora 21.00, iar spectacolele Teatrului Naţional Radiofonic pentru Copii vor putea fi auzite sâmbăta şi duminica, de la ora 9.00 şi vor avea o durată de 60 de minute.

Emisiunea Mari actori de comedie va putea fi recepţionată sâmbăta și duminica, de la ora 17.00, la Radio România Cultural şi va dura, de asemenea, 60 de minute.

În fluxul de „Mari spectacole”, titlurile planificate pentru ora 0.30, sâmbată şi duminică, vor fi reluate de la ora 13.15. În fine, Fonoteca de Aur duminicală, difuzată de la ora 19.00, la Radio România Cultural, va avea la dispoziţie un spaţiu de emisie de 120 de minute.

biografii memorii tnrÎn perioada 29 iunie–5 iulie, zilnic, de la ora 5.00, la Radio România Cultural, se vor difuza spectacole-document, realizate sub genericul „Biografia unei capodopere”, în cadrul proiectului „Biografii, memorii”, coordonat de Magda Duţu.

  • Friedrich Schiller: Don Carlos, scenariu radiofonic de Claudiu Cristesculuni, 29 iunie
  • Thomas Mann: Doctor Faustus, scenariu radiofonic de Nicolae Balotă marţi, 30 iunie
  • Johann Wolfgang Goethe: Egmont, scenariu radiofonic de Claudiu Cristescumiercuri, 1 iulie
  • Johann Wolfgang Goethe: Faust, scenariu radiofonic de Nicolae Balotă joi, 2 iulie
  • Victor Hugo: Ruy Blas, scenariu radiofonic de Claudiu Cristescuvineri, 3 iulie
  • Victor Hugo: Mizerabilii, scenariu radiofonic de Elsa Grozea sâmbătă, 4 iulie
  • Nuvelele lui Prosper Merimée, scenariu radiofonic de Elsa Grozeaduminică, 5 iulie.

friedrich schiller

Vă invit să ascultaţi un fragment din Biografia uneibiografia unei capodopere capodopere Friedrich Schiller: Don Carlos, care se va difuza luni, 29 iunie, de la ora 5.00, la Radio România Cultural. Scenariul radiofonic îi aparţine lui Claudiu Cristescu. Regia artistică: Cristian Munteanu. Înregistrare din anul 1983. În distribuţie: Florian Pittiş (în rolul lui Friedrich Schiller), Catiţa Ispas, Ion Pavlescu. Fragmentul conţine o scenă din spectacolul radiofonic Don Carlos de Friedrich Schiller, montare din anul 1955, cu Nicolae Brancomir, în rolul Marchizului de Posa şi George Vraca, în rolul Regelui Filip al II-lea al Spaniei.

Vă mulţumim pentru fidelitatea cu care urmăriţi spectacolele Teatrului Naţional Radiofonic, sperăm să ne ascultaţi cu atenţie şi în continuare şi vă dorim o vacanţă frumoasă!

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

22–28 iunie 2015

Realizator: MAGDA DUȚU

tinerete inlantuita premiera

      biografii memorii tnrPREMIERĂ

Teatrul Național Radiofonic prezintă în premieră, marți, 23 iunie, de la ora 19.00, la Radio România Cultural și sâmbătă, 27 iunie, de la ora 23.00, la  Radio România Internațional spectacolul de teatru-document Tinerețe înlănțuită, cu participarea extraordinară a lui Octav Bjoza, Președintele Asociației Foștilor Deportați și Deținuți Politici din România (AFDPR). Regia artistică este semnată de Petru Hadârcă. În distribuție: Mihai Bica, Dorin Andone, Alexandru Nedelcu, Silviu Oltean, Petru Hadârcă, Orodel Olaru, Andrei Ciopec, Annemary Ziegler, Mircea Constantinescu, Marcelo Cobzariu, Ion Arcudeanu, Constantin Florescu, Costin Manoliu, Petrişor Stan. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia de montaj: Florina Istodor și Mirela Anton. Redactor: Costin Manoliu. Producător: Magda Duțu.

Luni, 22 iunie 2015, de la ora 11.00, la Clubul Ramada-Majestic din București (Calea Victoriei nr. 38-40), va avea loc, în avanpremieră, audiția cu public a spectacolului Tinerețe înlănțuită.

Spectacolul de teatru-document Tinerețe înlănțuită, prezentat sub genericul „Biografii, memorii”, în cadrul unui proiect care îşi propune să nu lase uitării fapte ale unei istorii prea puţin cunoscute, a fost realizat după un scenariu radiofonic scris de Lăcrămioara Stoenescu, pornind de la mărturia directă a lui Octav Bjoza, despre unul dintre ultimele bastioane ale luptei anticomuniste – organizaţia de elevi „Garda Tineretului Român” de la Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov, care a luat fiinţă în 1956 şi a activat între anii 1956–1958.

octav bjoza

Octav Bjoza

Personajele principale ale acestui spectacol-document sunt membrii organizaţiei „Garda Tineretului Român”unul dintre aceștia fiind Octav Bjoza. Au copilărit împreună în Braşov şi au trăit „marile mutaţii comuniste”,  asistând peste noapte la instaurarea noii „puteri populare”, Republica Populară Română, care luase locul regalităţii şi schimbase până şi numele oraşului Braşov în Oraşul Stalin.

Octav-Bjoza-la-19-ani-cand-a-fost-arestat-300x183

Octav Bjoza la 19 ani, când a fost arestat

Când s-au înscris în această organizaţie, elevii Liceului „Andrei Şaguna”, aveau 18 ani. Ei au luptat pentru libertate şi democraţie şi au crezut în valorile poporului român. Dar aripile cu care au zburat spre libertate li s-au frânt şi au ieşit din închisori şi lagăre de muncă cu sănătatea şubredă. Trei dintre ei suferă de pareză şi de grave tulburări de echilibru, memorie şi vorbire. Alţi doi au membrele amputate. Mulți dintre ei nu mai sunt.

Pe 25 iunie 1958 au fost arestaţi toţi în aceeaşi zi. După multe anchete, pe 10 octombrie 1958, Lotul „Garda Tineretului Român” a fost judecat în sala 120 a Consiliului Popular al Regiunii Stalin (Brașov). Apărarea s-a transformat într-o mascaradă. Au fost duşi la Penitenciarul Codlea și abia în detenție și-au aflat pedepsele: au fost condamnaţi, unii la zeci de ani de muncă silnică și alții, la închisoare corecțională. În ianuarie 1959, au fost transferați la închisoarea Gherla. Au urmat închisorile de la Galaţi, colonia Brăila, închisoarea Jilava şi lagărele de muncă de la Balta Brăilei, Stoeneşti şi Luciu Giurgeni. După atâtea chinuri, pe 23 iunie 1962 au fost eliberaţi. Însă aceşti tineri au fost ostracizaţi de regimul comunist toată viaţa lor. Unii sunt astăzi într-o lume mai bună.

Alții, precum Octav Bjoza, se luptă şi acum pentru restabilirea drepturilor foştilor deţinuţi politici, chiar dacă sunt voci care consideră că se luptă cu morile de vânt. Lui Octav Bjoza însă, nu i se pare nimic donchijotesc în ceea ce face, ci doar un lucru normal, ceea ce ar trebui să întreprindă toţi cei care au trăit asemenea orori.

lacramioara stoenescu

Lăcrămioara Stoenescu

Lăcrămioara Stoenescu (n. 1942, Giurgiu), autoarea scenariului radiofonic Tinerețe înlănțuită, a absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București în 1969 și a predat la Colegiul „Cantemir-Vodă” din București. La 10 ani a fost eliminată din școală și deportată, împreună cu familia, în județul Suceava, tatăl său fiind arestat politic. A debutat editorial cu volumul memorialistic Copii – dușmani ai poporului (Curtea Veche Publishing, 2007). Au urmat volumele: De pe băncile școlii în închisorile comuniste (2010, 2014), Memoria stigmatelor (2012) și două cărți pentru copii – Poezii pentru cei mai dragi copii (2012) și De la circ la zoo (2013). A scris diferite scenarii radiofonice: Am fost dușman al poporului și Un om nevinovat, după cartea sa Copii – dușmani ai poporuluiGavril Vatamaniuc – Șoimul Bucovinei, Deportați în Siberia și De o parte și de alta a Prutului – după volumul Exerciții de memorie – o paranteză tristă a istoriei al academicianului Gleb Drăgan. Colaborează în presa culturală, la publicații precum „Timpul”, „Memoria” și „România liberă”.

biografii memorii tnr     PREMIERĂ

Un alt spectacol în premieră va fi difuzat la Radio România Cultural, în perioada 22–25 iunie 2015, în fiecare seară, de la ora 21.30, sub forma unui serial de teatru-document, realizat în cadrul proiectului „Biografii, memorii”: Teatrul – neîmpliniri solitare, împlinire comună sau Monologuri retrospective de George Banu – cu participarea extraordinară a autorului, însoțit de Gavriil Pinte. Echipa de realizatori: Gavriil Pinte – adaptarea radiofonică și regia artistică; Radu Verdeș – regia de montaj; Milica Creiniceanu – regia de studio; Stelică Muscalu – regia muzicală; Mirela Georgescu – regia tehnică; Magda Duțu – redactor și producător.

BanuCd2C

Confesiunile reputatului om de teatru George Banu – teme de reflecție care l-au însoțit o viață – se vor regăsi în aceste patru episoade, subintitulate:

De ce nu am devenit actor? / De ce nu am devenit scriitor?/De ce nu am devenit profesor?/ Cine devine regizor ? 

Gavriil Pinte – regizorul spectacolului – propune, în premieră naţională, un document de o extraordinară valoare teatrală şi culturală purtând semnătura marelui om de teatru român, racordat la fenomenul teatral contemporan de pe întreg teritoriul artistic. Un caz unic în arsenalul teatral românesc actual. Un privilegiu radiofonic.

Am selectat un fragment din ultimul episod – Cine devine regizor? – care fi difuzat, joi, 25 iunie, de la ora 21.30, la Radio România Cultural.

Teatru scurt – La Radio România Cultural, vineri, 26 iunie, de la ora 21.30:

În goana trenului de Ioan A. Bassarabescu. Dramatizare de Nicolae Popescu. Regia artistică: Dan Puican. O înregistrare din anul 1980, avându-i în distribuţie pe: Octavian Cotescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Marin Moraru, Dem Rădulescu, Mihai Fotino, Victor Ştrengaru, Paul Sava, Virgil Ogăşanu, Mihai Niculescu, Adriana Şchiopu, Ileana Şerban.

Pentru cei mai tineri ascultători, de luni, 22 iunie, până vineri, 26 iunie, în fiecare după-amiază, de la ora 17.50 Mircea Albulescu vă spune o poveste la Radio România Cultural în emisiunea „A fost odată ca niciodată”:

Fetiţa cu părul de aur, poveste norvegiană

Iepurele, vulpea şi cocoşul, poveste rusească

Camera copiilor de Hans Christian Andersen

Vulpea pedepsită, poveste rusească

Bob de năut de Luigi Capuana

biografii memorii tnrSpectacolele-document care aduc în atenție biografiile unor capodopere, vor fi difuzate în fiecare dimineață, de la ora 5.00, la Radio România Cultural, în seria „Biografii, memorii”.

Luni, 22 iunie – Luigi Pirandello: Sã îmbrãcãm pe cei goi. Scenariu radiofonic de Cătălina Buzoianu și Magdalena Boiangiu. Regia artisticã: Cãtãlina Buzoianu. Înregistrare din anul 1980.

Marţi, 23 iunie – Giuseppe Tomasi di Lampedusa: Ghepardul. Scenariul radiofonic și regia artistică. Titel Constantinescu. Înregistrare din anul 1986.

Miercuri, 24 iunie William Shakespeare: Hamlet. Scenariu radiofonic de Andrei Băleanu. Înregistrare din anul 1974.

Joi, 25 iunie – Henrik Ibsen: Nora. Scenariu radiofonic de Ecaterina Oproiu. Regia artistică: Cristian Munteanu. Înregistrare din anul 1975.

Vineri, 26 iunieBertolt Brecht: Opera de trei parale. Scenariu radiofonic de Andrei Băleanu. Regia artisticã: Titel Constantinescu. Înregistrare din anul 1982.

Sâmbătă, 27 iunieBertolt Brecht: Mutter Courage. Scenariu radiofonic de Andrei Băleanu. Înregistrare din anul 1973.  

Duminică, 28 iunieFriedrich Schiller: Intrigă și iubire. Scenariu radiofonic de Claudiu Cristescu. Regia artistică: Cristian Munteanu. Înregistrare din anul 1980.

mari spectacoleÎn fiecare noapte, de la ora 0.30, la Radio România Cultural, Teatrul Național Radiofonic va prezintă câte o producție, sub genericul „Mari spectacole”.

Simona Vasiliu, coordonatorul proiectului „Mari spectacole” în perioada 22–28 iunie 2015, a reprogramat înregistrări din Fonoteca de aur: o altă serie de șapte spectacole în a căror distribuție îl vom regăsi pe marele actor Costache Antoniu (1900–1979).

Costache Antoniu

Costache Antoniu

Prezent pe scenele românești mai bine de cinci decenii, a jucat până aproape de sfârșitul vieții la Teatrul Național din București, fiind un simbol al artei interpretative românești. Hazul irezistibil, sinceritatea, firescul jocului, spiritul mucalit l-au făcut pe Costache Antoniu unul dintre cei mai buni interpreți ai rolurilor de oameni cumsecade, de eroi onești, inteligenți, ironici, din pisele românești.

Ani de-a rândul a fost un excelent profesor de arta actorului, conducând, din 1955 până în 1970, Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L.Caragiale” ca rector. A fost un stâlp al teatrului românesc, unul dintre acei actori care au încântat mii și mii de spectatori cu talentul, dar mai ales cu umorul său mucalit de ieșean autentic.

Luni, 22 iunie Ivanov de Anton Pavlovici Cehov. Adaptarea radiofonică și regia artistică: Mihai Zirra.

Marţi, 23 iunie Trei surori de Anton Pavlovici Cehov. Adaptarea radiofonică și regia artistică: Moni Ghelerter.

Miercuri, 24 iunieUmiliţi si obidiţi de Feodor Mihailovici Dostoievski. Dramatizare si adaptare: Horia Lovinescu. Traducere: Tamara Gane. Regia artistică: Mihai Pascal.

Joi, 25 iunie Însurătoarea de Nikolai Vasilievici Gogol. Adaptarea si regia artistică: Sică Alexandrescu.

Vineri, 26 iunieOmul cu arma de Nikolai Feodorovici Pogodin. Adaptare: Mugur Mardan. Traducere: Ada Pietrari. Regia artistică: Constantin Moruzan.

Sâmbătă, 27 iunie Noaptea încercărilor de Aurel Baranga. Regia artistică: Mihai Zirra.

Duminică, 28 iunieBătrâneţe zbuciumată de Leonid Rahmanov. Adaptare: Mugur Mardan. Regia artistică: Paul Stratilat.

aristofan-adunarea-femeilor-femeie-masca-teatru-antic

Joi, 25 iunie, de la ora 19.00, la Radio România Cultural și sâmbătă, 27 iunie, de la ora 13.30, la Radio România Internațional, Teatrul Naţional Radiofonic reprogramează un spectacol realizat în anul 2003: Adunarea femeilor de Aristofan, în regia lui Cristian Munteanu.

Cu amănunte despre această producţie radiofonică: Costin Tuchilă, producătorul spectacolului și autorul adaptării radiofonice

tnr-logoSâmbătă, 27 iunie, de la ora 14.00, Teatrul Naţional Radiofonic prezintă la Radio România Cultural Meșterul Manole de Octavian Goga. Adaptare radiofonică de Leonard Efremov. Regia artistică: Cristian Munteanu. În distribuție: Fory Etterle, Ion Pavlescu, Gina Patrichi, Matei Alexandru, Valeria Seciu. Înregistrare din 1981.

Duminică, 28 iunie, de la ora 14.00, Comedia măgarilor de Plaut. Traducere de Nicolae Teică. Adaptare radiofonică de Costin Tuchilă. Regia artistică: Cristian Munteanu. În distribuţie: Alexandru Arşinel, Petre Lupu, George Ivaşcu, Dorina Lazăr, Delia Nartea, Mircea Constantinescu, Alexandru Bindea, Mihai Bisericanu, Coca Bloos, Claudiu Istodor, Bogdan Caragea, Marius Rizea. Muzică originală de George Marcu. Redactor: Costin Tuchilă. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: Mihnea Chelaru. Regia tehnică: Marilena Barabaş. Producător: Vasile Manta. Înregistrare din 2005.

teatru radiofonic pentru copiiTeatrul Național Radiofonic pentru Copii propune celor mai tineri ascultători, două spectacole realizate după basme populare:

Sâmbătă, 27 iunie, de la ora 10.00: Şahim şi Mingobasm popular turcesc. Scenariul: Marilena Ştefănescu. Regia artistică: Paul Stratilat. Cu: Marin Moraru, Ştefan Ciubotăraşu, Ioana Manolescu, Gheorghe Popovici Poenaru, Cosma Braşoveanu, Vasile Gheorghiu, Vasile Lupu. Înregistrare din anul 1966. 

Duminică, 28 iunie, de la ora 10.00: Pasărea cu pene de toate culorile – basm popular mexican. Scenariul: Vasile Mănuceanu. Regia artistică: Titel Constantinescu. În distribuţie: Alexandru Arşinel, Virgil Ogăşanu, Melania Cârje, Valeria Ogăşanu, Jeanine Stavarache, Sorin Gheorghiu, Alexandru Azoiţei, Ion Gheorghiu, Sergiu Demetriad, Nicolae Pomoje. Înregistrare din anul 1980.

Spectacolele vor fi difuzate la Radio România Cultural.

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă. 

14–21 iunie 2015

Realizator: MAGDA DUŢU

Eveniment teatral

george banu biografii memorii tnr

       biografii memorii tnrPREMIERĂ

Duminică, 14 iunie 2015, în cadrul unui eveniment dedicat marelui om teatru George Banu, organizat la cea de a 22-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu – Teatrul Național Radiofonic va prezenta în premieră, spectacolul de teatru-document: Teatrul – neîmpliniri solitare, împlinire comună sau Monologuri retrospective de George Banu. Lansarea va avea loc la Librăria Habitus, începând cu ora 13.00 și se va desfășura în prezența lui George Banu și a regizorului Gavriil Pinte – cel care propune, în premieră naţională, un document de o extraordinară valoare teatrală şi culturală purtând semnătura unui mare om de teatru român, racordat la fenomenul teatral contemporan de pe întreg teritoriul artistic. Un caz unic în arsenalul teatral românesc actual. Un privilegiu radiofonic.

Spectacolul a fost realizat în patru episoade, sub forma unui serial de teatru–document, în cadrul proiectului „Biografii, memorii”.

George-Banu-revista-teatrala-radio

George Banu

Confesiunile reputatului om de teatru George Banu – teme de reflecție care l-au însoțit o viață – se vor regăsi în aceste patru episoade, subintitulate:

De ce nu am devenit actor?; De ce nu am devenit scriitor?; De ce nu am devenit profesor?; Cine devine regizor ?

„Să‑ţi scrutezi propria fiinţă, să‑i revezi trecutul şi devenirea înseamnă fie să încerci, printr‑un soi de autoanaliză intransigentă, să scoţi la lumină acea «dimensiune ascunsă», necunoscută şi adânc înscrisă în tine, fie să evoci tot ceea ce ţi‑a jalonat, de‑a lungul timpului, drumul parcurs până în clipa rememorării, te‑a marcat profund şi ţi‑a decis, într‑un fel sau altul, destinul.  – George Banu.

George Banu și Gavriil Pinte nu se află la prima colaborare. În 2011 au realizat Trilogia îndepărtării la Teatrul Naţional Radiofonic. În 2012 – Visul unei nopţi de Shakespeare, scenariu de George Banu, regia Gavriil Pinte, la Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu. În 1914 – În inima nopţii – Episodul Hamlet, scenariul de Gavriil Pinte cu inserţii din George Banu şi Monique Borie, regia: Gavriil Pinte, la Teatrul „Regina Maria” din Oradea, obținând Premiul pentru cel mai bun spectacol la Festivalul Internațional de Teatru Scurt, Oradea, 2014.

Spectacolul radiofonic Teatrul: neîmpliniri solitare, împlinire comună sau Monologuri retrospective de George Banu, cu participarea extraordinară a autorului, însoțit de Gavriil Pinte  se va difuza în premieră la Radio România Cultural, în perioada 22–25 iunie 2015, în fiecare seară, de la ora 21.30.

Echipa de realizatori : Gavriil Pinte – adaptarea radiofonică și regia artistică; Radu Verdeș – regia de montaj; Milica Creiniceanu – regia de studio; Stelică Muscalu – regia muzicală; Mirela Georgescu – regia tehnică; Magda Duțu – redactor și producător.

grand prix nova 2015 afis

S-a încheiat a III-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Radiofonic „Grand Prix Nova”, organizat la Bucureşti, de Radio România.

L-am invitat pe Atila Vizauer, redactor şef al Redacției Teatru, pentru a ne prezenta laureaţii acestei ediţii, precum şi Premiile Teatrului Naţional Radiofonic acordate pentru roluri excepţionale realizate în producţiile radiofonice ale stagiunii 2014.

A fost odată ca niciodată

Pentru cei mai tineri ascultători, de luni, 15 iunie, până vineri, 19 iunie, în fiecare zi, de la ora 17.50, Mircea Albulescu vă spune o poveste la Radio România Cultural în emisiunea „A fost odată ca niciodată”.

Liliacul cel îngâmfat, poveste sud-americană

Scoicile şi papagalul, poveste nigeriană

Iapa vrăjitorului de Guido Gozzano

Nu ştiu de Guido Gozzano

Copacul vorbitor de Luigi Capuana.

biografii memorii tnr

Spectacolele-document care aduc în atenție biografiile unor capodopere, vor fi difuzate în fiecare dimineață, de la ora 5.00, la Radio România Cultural, în seria „Biografii, memorii”.

Luni, 15 iunie – Victor Hugo: Legenda secolelor. Scenariu radiofonic de Dan Amedeo Lăzărescu. Regia artistică: Cristian Munteanu. Înregistrare din anul 1978.

Marţi, 16 iunie – Edmond Rostand: Cyrano de Bergerac. Scenariu radiofonic de Elsa Grozea. Regia artistică: Cristian Munteanu. Înregistrare din anul 1980

Miercuri, 17 iunie Alphonse Daudet: Tartarin din Tarascon. Scenariu radiofonic de Elsa Grozea. Regia artistică: Leonard Popovici. Înregistrare din anul 1988

Joi, 18 iunie – Stendhal: Roșu și negru. Scenariu radiofonic de Elsa Grozea. Regia artistică: Dan Puican. Înregistrare din anul 1976.

Vineri, 19 iunie – Henry Alain Fournier: Cărarea pierdută. Scenariu radiofonic de Eugen B. Marian. Regia artistică. Titel Constantinescu. Înregistrare din anul 1986

Sâmbătă, 20 iunie – Gustave Flaubert: Doamna Bovary. Scenariu radiofonic de Elsa Grozea. Regia artistică: Constantin Dinischiotu. Înregistrare din anul 1977

Duminică, 21 iunie – Lope de Vega: Fântâna turmelor. Scenariu radiofonic de Valentin Silvestru. Înregistrare din anul 1975.

mari spectacoleÎn fiecare noapte, de la ora 0.30, la Radio România Cultural, Teatrul Național Radiofonic va prezenta câte o producție, sub genericul „Mari spectacole”.

Costache Antoniu

Costache Antoniu

Simona Vasiliu, coordonatorul seriei „Mari spectacole” în perioada 15–21 iunie 2015, propune înregistrări din Fonoteca de aur – spectacole în a căror distribuție îl vom regăsi pe marele actor Costache Antoniu (1900–1979).

Prezent pe scenele românești mai bine de cinci decenii, a jucat până aproape de sfârșitul vieții la Teatrul Național din București, fiind un simbol al artei interpretative românești. Hazul irezistibil, sinceritatea, firescul jocului, spiritul mucalit l-au făcut pe Costache Antoniu unul dintre cei mai buni interpreți ai rolurilor de oameni cumsecade, de eroi onești, inteligenți, ironici, din pisele românești.

Ani de-a rândul a fost un excelent profesor de arta actorului,costache-antoniu 2 conducând, din 1955 până în 1970, Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” ca rector. A fost un stâlp al teatrului românesc, unul dintre acei actori care au încântat mii și mii de spectatori cu talentul, dar mai ales cu umorul său mucalit de ieșean autentic.

Cele șapte spectacole radiofonice, avându-l în rolul principal pe Costache Antoniu, care vor fi difuzate în săptămâna 15 – 21 iunie 2015, la Radio România Cultural:

Luni, 15 iunie – Înşir-te mărgărite de Victor Eftimiu. Regia artistică: Paul Stratilat

Marţi, 16 iunie – Ciuta de Victor Ion Popa. Adaptarea si regia artistică: Constantin Moruzan 

Miercuri, 17 iunie – Ultima oră de Mihai Sebastian. Regia artistică: Constantin Moruzan.

Joi, 18 iunie – Cântecul vieţii de George Mihail Zamfirescu. Adaptare: Ilie Păunescu. Regia artistică: Mihai Zirra

Vineri, 19 iunieUn duşman al poporului de Henrik Ibsen. Regia artistică: Mihai Zirra

Sâmbătă, 20 iunie – Oamenii înving de Alexandru Voitin. Regia artistică: Mihai Berechet

Duminică, 21 iunie – Monserat de Emmanuel Robles. Adaptare si traducere: Paul B. Marian. Regia artistică: Val Moldoveanu

dramaturgi romani contemporani siglaSâmbătă, 20 iunie, de la ora 13.30, la Radio România Internațional, Teatrul Naţional Radiofonic readuce în atenție un spectacol realizat în anul 2005, în cadrul proiectului Dramaturgi români contemporani: Lăsaţi-l pe clovn în casă! de Cornel Udrea. Adaptarea radiofonică și regia artistică: Mihai Lungeanu. În distribuție: Florin Piersic, Adriana Trandafir, Valentin Uritescu, Dan Aștilean, Rodica Mandache, Alexandru Georgescu, Liliana Pană, Mihai Dinvale, Dorel Vișan, Rodica Popescu Bitănescu, Monica Ghiuță, Mircea Albulescu. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Regia tehnică: ing. Luiza Mateescu. Redactor și coordonator de proiect: Magda Duțu.

Absolvent al Facultății de Filologie din Cluj, în anul 1969, Cornel Udrea este redactor la Radio Cluj, este coordonator de programe de divertisment, teatru radiofonic și spectacole cu public. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. A scris peste 50 de cărți de poezie, proză umoristică, eseu și a publicat numeroase cărți de teatru. Dintre acestea amintim Republica Valentin, apărută la Editura „Napoca Star”, în anul 2003, carte după care a fost realizat și spectacolul radiofonic Lăsaţi-l pe clovn în casă!, în regia lui Mihai Lungeanu.

Am selectat un fragment din această înregistrare, cu Florin Piersic în rolul principal, secondat de Valentin Uritescu.

teatru radiofonic serialTeatrul radiofonic serial continuă difuzarea spectacolului Danton de Camil Petrescu – episoadele 3, 4, 5, 6 și 7 – de luni până vineri, de la ora 21.30, în fiecare seară, la Radio România Cultural. Adaptarea radiofonică: N. Al. Toscani. Înregistrare din anul 1972, în regia lui  Paul Stratilat. În rolurile principale: Mircea  Albulescu, Fory Etterle, Gheorghe Cozorici, Ion Caramitru, Ion Marinescu, Valeria Seciu, Tatiana Iekel, Tanţi Cocea, Nicolae Brancomir, Sorin Stratilat, Ileana Stana Ionescu, Traian Stãnescu, Mihai Dogaru, Melania Cârje, Ovidiu Iuliu Moldovan, Corado Negreanu, Mihai Heroveanu, Gheorghe Ghiţulescu, Alfred Demetriu, Constantin Dinulescu.

Sâmbătă, 20 iunie, de la ora 14.00, Teatrul Naţional Radiofonic prezintă la Radio România Cultural Din nou despre dragoste de Eduard Radzinski. Adaptare radiofonică de Mihai Lupu. Regia artistică: Elena Negreanu. În rolurile principale: Victor Rebengiuc și Rodica Tapalagă. Înregistrare din 1965.

dramele puterii dan condurache

Duminică, 21 iunie, de la ora 14.00: „Dramele puterii”. Cinci personaje în interpretarea actorului Dan Condurache. Realizatori: Costin Tuchilă şi Puşa Roth.

Cu amănunte despre acest spectacol, Costin Tuchilă

teatru radiofonic pentru copiiTeatrul Național Radiofonic pentru Copii propune celor mai tineri ascultători, două spectacole realizate după basme populare:

Sâmbătă, 20 iunie, de la ora 10.00: Muntele violet – basm popular francez.  Scenariu radiofonic de  Eugen B. Marian. Înregistrare din anul 1972

Duminică, 21 iunie, de la ora 10.00: Stăpâna ploilor – basm popular german. Scenariul şi regia artistică: Val Moldoveanu. Înregistrare din anul 1987,

Spectacolele vor fi difuzate la Radio România Cultural.

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

 7–14 iunie  2015

Realizator: IRINA SOARE

Eveniment teatral

grand prix nova 2015 afis

În perioada 1–6 iunie 2015, s-a desfăşurat, la Bucureşti, cea de a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic „Grand Prix Nova”, organizat de Radio România, sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale, Principesa Moştenitoare Margareta a României. Dedicat inovării în arta spectacolului radiofonic, evenimentul a adunat companii de radiodifuziune dar şi creatori independenţi din 28 de ţări de pe toate continentele, care au prezentat în categoria Radio Drama ori Short Forms, 50 de producţii radiofonice. 

Vă oferim fragmente din conferinţa de presă a evenimentului, desfăşurată în Sala „Nicolae Grigorescu” a Hotelului Continental din Bucureşti. Festivitatea a fost deschisă de doamna Oltea Şerban Pârâu, director Centrul Cultural Media – Radio Romania.

Detalii despre producţiile care au urcat pe podiumul celei de a treia ediţii a Festivalului internaţional „Grand Prix Nova”, precum şi informaţii legate de artiştii care au primit distincţii pentru Cea mai bună interpretare masculină, Cea mai bună interpretare feminină şi Premiul pentru debut la Teatrul Naţional Radiofonic în anul 2014,  veţi putea citi în ediţia de duminică, 14 iunie 2015, a emisiunii Revista Teatrului Naţional Radiofonic, realizată de Magda Duţu.

biografii memorii tnrLa Radio România Cultural, în fiecare dimineaţă, de la ora 5.00, vă invităm să ascultaţi spectacole-document, difuzate sub genericul „Biografii, memorii”. În acest flux, săptămâna viitoare, veţi regăsi biografiile unor capodopere ale literaturii din spaţiul slav dar şi ale culturii universale. Iată, în ordine titlurile săptămânii 8–14 iunie 2015:

Luni: Anton Pavlovici Cehov: Unchiul Vania. Scenariu radiofonic de Leonida Teodorescu.

Marţi: Nikolai Vasilievici Gogol: Nasul. Scenariu radiofonic de Leonida Teodorescu

Miercuri: Nikolai Vasilievici Gogol: Suflete moarte. Scenariu radiofonic de Leonida Teodorescu

Joi: Feodor Dostoievski: Crimă şi pedeapsă. Scenariu radiofonic de Leonida Teodorescu

Vineri: Lev Tolstoi: Război şi pace. Scenariu radiofonic de Mihai Stoian. Sâmbătă: Alexei Tolstoi: Calvarul

Duminică: Maxim Gorki: Azilul de noapte. Scenariu radiofonic de Magdalena Boiangiu.

Vă oferim un fragment din montarea care deschide această fascinantă călătorie printre capodoperele literaturii slave şi anume: „Biografia unei capodopere”: Anton Pavlovici Cehov: Unchiul Vania. Cu Virgil Ogăşanu în rolul titular. Regia artistică: Cristian Munteanu

Tot sub genericul „Biografii, memorii”, marți, 9 iunie, de la ora 19.00, la Radio România Cultural, vă invităm să ascultaţi: Ochii Arhanghelului din vis, o biografie poetică a lui Mihai Eminescu după un ciclu de poeme de Liviu Ioan Stoiciu. Regia artistică: Gavriil Pinte. Redactor şi coordonator de proiect: Magda Duţu.

mari spectacoleLa Radio România Cultural, continuă seria „Marilor spectacole”, difuzate, la o jumătate de oră, după miezul nopţii. Sub acest generic, săptămâna viitoare, vă invităm să ascultaţi montări de referinţă din Fonoteca de aur, cu distribuţii prestigioase, semnate de regizori de marcă ai teatrului românesc.

Luni: O poveste de iubire de Radu Stanca

Marți: O femeie cu bani de George Bernard Shaw

Miercuri: Arca bunei speranţe de Ion Desideriu Sârbu

Joi: Până la capăt de Françoise Dorin

Vineri: Viaţa e vis de Calderon de la Barca

Sâmbătă: D’ale carnavalului de Ion Luca Caragiale

Duminică: O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale

Acestea sunt spectacolele pe care le veţi putea asculta, la Radio Romania Cultural, în săptămâna 8–14 iunie 2015, de la ora 0.30.

carmen stanescu

Carmen Stănescu

Iată un fragment din spectacolul radiofonic O femeie cu bani de G. B. Shaw, un veritabil recital susţinut de actriţa Carmen Stănescu, alături de Mihai Fotino. Înregistrarea a fost realizată în anul 1969.

teatru radiofonic serialSub genericul Teatru serial, luni, 8, marţi, 9 şi miercuri, 10 iunie, de la ora 21.30 vă invităm să ascultaţi ultimele episoade ale spectacolului radiofonic Regele Lear de William Shakespeare. Regia artistică: Gavriil Pinte. Iar începând de joi, 11 iunie se va difuza Danton de Camil Petrescu.

În fluxul de Teatru Radiofonic, colegul meu, Costin Tuchilă vă invită să ascultaţi sâmbătă, 13 iunie, de la ora 14.00, Evantaiul de Carlo Goldoni, cu Damian Crâşmaru, Tanţi Cocea, Rodica Suciu-Stroescu, Ion Lucian, Nicolae Brancomir, Coca Andronescu, Nineta Gusti, Dumitru Rucăreanu, Ştefan Mihăilescu-Brăila, în rolurile principale, iar duminică, 14 iunie, de la aceeaşi oră se va difuza spectacolul Afacerile sunt afaceri de Octave Mirbeau, o înregistrare din anul 1956, în regia lui Mihai Zirra.

Sub genericul Teatrul Naţional Radiofonic pentru Copii, sâmbătă, 13 şi duminică, 14 iunie, de la ora 10.00, vă invităm să ascultaţi două poveşti populare din tezaurul mitologiei  universale: Daud şi Sapilah, basm indonezian și Fata cu potirul pe cap, basm japonez. 

teatru radiofonic pentru copiiNu uitaţi de celelalte fluxuri de teatru radiofonic, difuzate pe frecvenţele Radio Romania, on air și on line:  

De luni şi până vineri,  Mircea Albulescu  vă spune o poveste la Radio România Cultural, iar la Radio România Actualităţi, de la ora 20.50 se va difuza emisiunea de tradiţie a postului public de Radio, „Noapte bună, copii!”

Tot la România Actualităţi, de luni și până joi, de la ora 23.05 spectacole, sub genericul Teatrul Național Radiofonic şi, în fine, „Mituri, legende, poveşti”, de luni şi până joi, la ora 15.30, la Antena Satelor.

Mai multe detalii despre titlurile pe care le difuzăm puteţi afla de pe site-ul Teatrul Naţional Radiofonic şi din Revista Teatrală Radio.

Sperăm că spectacolele propuse de Teatrul Naţional Radiofonic, vă vor reţine atenţia şi vă dorim audiţie plăcută!

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

30 mai– 7 iunie 2015

Realizator: DOMNICA ŢUNDREA

Henric al V-lea de William Shakespeare, premiat la Gala UNITER

henric al V-lea w shakespeare regia attiila vizauer

Premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru radiofonic, la cea de a XXIII-a ediţie a Galei Premiilor UNITER, a fost acordat producţiei Societăţii Române de Radiodifuziune, Henric al V-lea de William Shakespeare, traducere de Ion Vinea, adaptare radiofonică de Domnica Ţundrea, regia artistică: Attila Vizauer.

În distribuţie: Marius Stănescu (în rolul titular), Ion Caramitru, Marian Râlea, Mircea Albulescu, Virgil Ogăşanu, Mihai Constantin, George Ivaşcu, Constantin Dinulescu, Mihai Dinvale, Ionel Mihăilescu, Oana Ştefănescu, Gelu Niţu, Pavel Bartoş, Rodica Mandache, Dorina Chiriac, Valeria Ogăşanu, Mircea Constantinescu, Mihai Bisericanu, Ioan Gyuri Pascu, Florin Anton, Petre Nicolae, Ionuţ Kivu, Ion Haiduc, Petre Lupu, Ioan Brancu, Gabriel Apostol, Ionuţ Ciocia, Marius Rizea, Attila Vizauer, Orodel Olaru, Viorel Păunescu, Daniel Tudorică, Marin Fagu. Regia de montaj: Dana Lupu, Robert Vasiliţă şi Bogdan Golovei. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Inginer de sunet: Iulian Iancu. Redactor şi coordonator de proiect: Domnica Ţundrea.

Attila Vizauer credit foto Maria Stefanescu

Attila Vizauer. Fotografie de Maria Ștefănescu

Henric al V-lea de William Shakespeare, în regia lui Attila Vizauer, reprezintă un spectacol radiofonic împlinit, armonios, complet, de o diversitate remarcabilă, cuprinzând o mare varietate de idei, stări, atitudini în faţa vieţii, a morţii, a iubirii, a prieteniei, a lui Dumnezeu… Fiindcă piesa adună într-o viziune unitară multiple motive ale teatrului shakespearian (raporturile cu istoria, problematica puterii, meditaţia filosofică, gândul la moarte, dar şi lirismul, iubirea ori ironia şi spiritul bufon), toate aceste dimensiuni au fost valorificate din plin în montarea radiofonică semnată de Attila Vizauer, rezultatul fiind un spectacol viu şi percutant, în care fiecare scenă se colorează – emoţional şi senzorial – în chip diferit, deschizând vaste perspective imaginaţiei.

Vă invit să ascultaţi un interviu cu regizorul Attila Vizauer.

În spectacolul Henric al V-lea, lumea shakespeariană ne este redată într-o formulă teatrală vie şi dinamică, plină de forţă, dar şi de sensibilitate, complexă, profundă şi încărcată de semnificaţii. Spaţiul sonor se dovedeşte a fi extrem de precis gândit, cu mare atenţie la nuanţe şi la distribuirea planurilor auditive. Astfel încât Henric al V-lea se conturează ca un spectacol perfect shakespearian, în toate dimensiunile lui… Ritmul montării este cel potrivit, în funcţie de specificitatea fiecărei scene, iar sonorităţile sunt adecvate locului unde se petrece acţiunea, fie că e vorba despre un palat regal, o tavernă londoneză ori un câmp de bătălie. Muzica intervine doar atât cât trebuie şi acolo unde trebuie, amplificând emoţia ori solemnitatea momentelor. Vocile actorilor creează ele însele atmosferă, prin inflexiunile lor, prin pauze, prin tăceri… astfel, dialogul creşte, capătă intensitate şi profunzime. Henric al V-lea reprezintă o montare de autentică vibraţie, de o energie contaminantă, o producţie în care cuvântul shakespearian se aude cu o intensitate aparte!

henric V william shakespeare attila vizauer premiera teatru radiofonic

Spectacolul Henric al V-lea de William Shakespeare se va difuza sâmbătă, 30 mai (partea I) şi duminică, 31 mai (partea a II-a), la ora 14.00, la Radio România Cultural.

Grand Prix Nova 2015

Radio România organizează ediţia a III-a a Festivalul Internaţional de Teatru Radiofonic „Grand Prix Nova”, în perioada 1–6 iunie 2015, la Grand Hotel Continental din Bucureşti.

grand prix nova 2015 afis

Obiectivul festivalului este acela de a promova inovaţia în domeniul teatrului radiofonic, cultivarea unor modalităţi de expresie noi, incitante, în spiritul evoluţiei formelor auditive şi al posibilităţilor, din ce în ce mai rafinate, de explorare a lumii sunetelor.

Lansarea acestei noi ediţii Grand Prix Nova – se arată în comunicatul de presă al evenimentului – a suscitat un mai mare interes, comparativ cu anii anteriori, din partea creatorilor de producţii radiofonice din toată lumea. S-au înregistrat noi ţări participante, ca Egipt, Estonia, Finlanda, Malaezia, Myanmar, Noua Zeelandă, Polonia, Moldova, Canada şi un mare număr de producători independenţi.

Juriul va fi alcătuit din importante personalităţi culturale şi radiofonice, reprezentanţi de seamă ai unor prestigioase radiodifuziuni internaţionale: Reto Ott – preşedintele juriului Grand Prix Nova 2015 (regizor şi producător din Elveţia, membru al Grupului de Creatori de Spectacol Radiofonic din cadrul European Broadcasting Union EBU), Eberhard Petschinka (autor de texte destinate scenei, filmului şi Radioului, regizor şi pictor din Austria), Silvain Gire (scriitor şi jurnalist, co-fondator şi redactor-şef la Arte Radio, Franţa) şi Vjay Sadhu (figură marcantă a Radioului indian, director de Programe al Asia-Pacific Broadcasting Union ABU, India).

România va fi reprezentată în juriu de Mihai Lungeanu, regizor binecunoscut publicului radiofonic, autor de scenarii şi emisiuni, iniţiator de proiecte, afirmat, de asemenea, în spaţiul teatral contemporan, pe scenele căruia a semnat, în calitate de regizor, apreciate spectacole.

Festivalul „Grand Prix Nova” se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale, Principesa Moştenitoare Margareta a României. Ca şi în anii precedenţi, şi în 2015, festivitatea de decernare a premiilor va avea loc la Palatul Elisabeta, subliniind încă o dată „puternica legătură istorică şi simbolică dintre Casa Regală şi Radio România”.

Detalii pe www.grandprixnova.ro

    

tnr-logoMarţi, 2 iunie, la ora 19.00, la Radio România Cultural şi, în reluare, sâmbătă, 6 iunie, la ora 23.00, la Radio România Internaţional, vă invităm să ascultaţi: Roman de Bucureşti, comedie de moravuri la moment de Puşa Roth. Regia artistică: Leonard Popovici. În distribuţie: Dorina Lazăr, Virgil Ogăşanu, George Ivaşcu, Adriana Trandafir, Lucia Maier, Sorin Gheorghiu, Gheorghe Pufulete, Cătălin Rusu. Redactor: Costin Tuchilă. Regia de studio: Janina Dicu. Muzica originală şi regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Înregistrare din anul 2003.

Fragment din spectacolul Roman de București de Pușa Roth

Joi, 4 iunie, la ora 19.00, la Radio România Cultural şi, în reluare, sâmbătă, 6 iunie, la ora 13.30, la Radio România Internaţional, vom difuza spectacolul radiofonic Valsul lebedelor de Dinu Grigorescu. Piesă distinsă cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, 1994. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Dan Puican. În distribuţie: Dem Rădulescu, Dorina Lazăr, Mitică Popescu, Cornel Vulpe, Radu Panamarenco, Rodica Popescu Bitănescu, Virginia Mirea, Valentin Teodosiu, Eugen Cristian Motriuc, Ileana Stana Ionescu, Ruxandra Sireteanu, Jeanine Stavarache, Victor Ştrengaru, Gheorghe Pufulete, Nicolae Crişu, Dan Bobe. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: ing. Luiza Mateescu. Redactor: Marina Spalas. Înregistrare din anul 1996.

biografia unei capodopereÎn perioada 1–7 iunie, zilnic, de la ora 5.00, la Radio România Cultural, se vor difuza spectacole-document, realizate sub genericul „Biografia unei capodopere”, în cadrul proiectului „Biografii, memorii”, coordonat de Magda Duţu.

  • Ion Creangă: Amintiri din copilărie, scenariu radiofonic de Mihai Crişan – luni, 1 iunie
  • Ioan Slavici: Mara, scenariu radiofonic de Dan Huliera – marţi, 2 iunie•
  • Bogdan Petriceicu Haşdeu: Răzvan şi Vidra, scenariu radiofonic de Virgil Brădăţeanu – miercuri, 3 iunie
  • Dimitrie Cantemir: Istoria ieroglifică, scenariu radiofonic de Elisabeta Munteanu – joi, 4 iunie
  • Panait Istrati: Neranţula, scenariu radiofonic de Camelia Stănescu – vineri, 5 iunie
  • Ion Luca Caragiale: O noapte furtunoasă, scenariu radiofonic de Ion Cazaban – sâmbătă, 6 iunie
  • Ion Luca Caragiale: O scrisoare pierdută, scenariu radiofonic de Valentin Silvestru – duminică, 7 iunie.

teatru radiofonic serialÎn perioada 1–5 iunie, la ora 21.30, la Radio România Cultural, vom difuza episoade din serialul Regele Lear de William Shakespeare. Traducere de Mihnea Gheorghiu. Adaptarea radiofonică şi regia artisticã: Gavriil Pinte. În distribuţie: Constantin Codrescu, Mircea Albulescu, Ion Caramitru, Ion Pavlescu, Olga Delia Mateescu, Irina Movilã, Irina Mazanitis, Mihai Bica, Zoltan Octavian Butuc, Mircea Constantinescu, Rãzvan Popa, Sorin Gheorghiu, Stan Petrişor, Dorin Andone, Gheorghe Pufulete, Cristian Moţiu, Marcelo Cobzariu, Dumitru Dumitrescu, Radu Amzulescu. Regia de studio: Violeta Berbiuc. Regia muzicalã: George Marcu. Regia tehnicã: Vasile Manta. Redactor: Domnica Ţundrea. Înregistrare din anul 2002.

În Regele Lear, ca şi în Hamlet, lumea şi-a ieşit din fire, universul însuşi e în derivă, tragicul e convertit, pe rând, în sublim şi în grotesc, iar râsul izbucneşte dintr-o adâncă disperare, dintr-un sentiment al alienării.

William_Dyce_-_King_Lear_and_the_Fool_in_the_Storm

William Dyce, Regele Lear și Bufonul în furtună

Apariţia bufonului în piesă este de o cumplită ironie: el îi încredinţează lui Kent tichia sa de bufon, deoarece acesta îşi pusese toată credinţa în slujba regelui decăzut, învestind astfel un slujitor devotat cu funcţia nebunului. Proiectarea neaşteptată a umorului, în acea situaţie de o nemaipomenită duritate, sporeşte tensiunea şi potenţează înţelesul conflictului.

Nebunul aduce în piesă glasul adevărului, în lumea în care adevărul jigneşte, în spaţiul făţărniciei şi al aparenţelor, plin de minciuni şi de înşelătorii. Independenţa lui provine din capacitatea de cunoaştere, de a intui că lumea întreagă e o bufonerie şi merită să fie luată în batjocură.

Bufonul demască, defetişizează; ajungând la cunoaşterea pură, la o înţelegere atotcuprinzătoare, el îşi duce viaţa într-o lume golită de iluzii. Sub masca tichiei cu clopoţei, inteligenţa autentică dă glas adevărului.

Ascultaţi un fragment din Regele Lear de William Shakespeare, în regia lui Gavriil Pinte, cu: Ion Caramitru, Constantin Codrescu şi Ion Pavlescu.

Vă mulţumim pentru fidelitatea cu care urmăriţi spectacolele Teatrului Naţional Radiofonic şi vă dorim audiţie plăcută!

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

25–31 mai 2015 

Realizator: COSTIN MANOLIU 

uniter

Eveniment teatral: Gala Premiilor UNITER 

Luni, 25 mai 2015, de la ora 21.00, în Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti are loc Gala Premiilor UNITER, în care vor fi premiate cele mai bune spectacole, cei mai buni actori, regizori şi scenografi ai anului trecut.

Nominalizările pentru cel mai bun spectacol de teatru radiofonic realizat în anul 2014 sunt:

  • Fantomele din Canterville, după Oscar Wilde. Scenariul şi regia: Ilinca Stihi.
  • Henric al V-lea de William Shakespeare, în regia lui Attila Vizauer.
  • Metamorfoza după Franz Kafka. Scenariul şi regia: Ion Puican. 

Pentru a XXIII-a ediţie a Galei Premiilor UNITER, juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru: Monica Andronescu, Mircea Morariu şi Maria Zărnescu.

Desfăşurarea Galei va putea fi urmărită la Radio România Cultural, luni 25 mai 2015, începând cu ora 21.30.

ne auzim la majesticInvitaţie la Majestic

Teatrul Naţional Radiofonic vă invită luni, 25 mai 2015, de la ora 11.00, la Hotelul Ramada Majestic de pe Calea Victoriei din Bucureşti, unde are loc audiţia cu public a premierei cu piesa Atenţie, se-nchid uşile! de Sorin Petrescu, un fervent colaborator al teatrului la microfon, încă din 1982, contribuind la succesul unor emisiuni de umor precum „Ora veselă” sau „Răcnetul Carpaţilor”.

Sorin Petrescu este şi un prolific autor de scenarii pentru televiziune sau de texte pentru Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”. A publicat un volum de schiţe umoristice şi două romane.

atentie se nchid usile

Spectacolul radiofonic Atenţie, se-nchid uşile! poate fi ascultat în premieră la Radio România Actualităţi, joi, 28 mai 2015, de la ora 23.05. O comedie de limbaj şi de situaţie, totodată o satiră la adresa făţărniciei, ipocriziei şi prostiei.

Tamara Buciuceanu Botez

Tamara Buciuceanu Botez

În rolul principal: Tamara Buciuceanu Botez, secondată de Dorina Lazăr, Dorel Vişan şi Mihai Mălaimare. Regia artistică: Vasile Manta. Redactor: Mircea Zăvoianu. Regia de studio: Janina Dicu şi Renata Rusu. Regia muzicală: Patricia Prundea. 

mari spectacoleRadio România Cultural transmite în fiecare noapte la ora 0.30, mari spectacole:

Luni: Burghezul gentilom de Molière.

Marţi: Pasărea albastră de Maurice Maeterlinck

Miercuri: Meditaţiile Ritei de Willy Russell

Joi: Apostolii de Liviu Rebreanu

Vineri: Hamlet de William Shakespeare

Sâmbătă: Război cu Troia nu se face de Jean Giraudoux

Duminică: Vine gheţarul de Eugene O’Neill.

A FOST ODATA CA NICIODATA

În fiecare zi, de la ora 17.50, sub genericul „A fost odată ca niciodată”, Mircea Albulescu vă spune o poveste la Radio România Cultural.

biografii memorii tnrÎn fiecare dimineaţă, de la ora 5.00, la Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic difuzează spectacole de teatru-document din seria „Biografii, memorii”.

Luni: Memoriile lui Berlioz, cu Fory Etterle în rolul principal. Scenariu radiofonic de Laurenţiu Profeta şi Constantin Teodori. Regia artistică: Titel Constantinescu. O înregistrare din anul 1974.

biografia unei capodopereMarţi: Biografia unei capodopere. Hector Berlioz: Simfonia fantastică, cu Ion Caramitru în rolul celebrului muzician francez. Scenariu de Nicoleta Toia. Regia: Cristian Munteanu.

Hector Berlioz

Hector Berlioz, compozitor, dirijor, scriitor şi critic muzical, a trăit în veacul al XIX-lea şi a scris Simfonia fantastică în 1830, la numai 26 de ani. Este considerat primul compozitor romantic francez.

Alte spectacole realizate în cadrul proiectului „Biografii, memorii”, coordonat de Magda Duţu:

Miercuri: Biografia unei capodopere: Ludwig van Beethoven: Fidelio.

Joi: Biografia unei capodopere: Ludwig van Beethoven: Eroica.

Vineri: Biografia unei capodopere: Ludwig van Beethoven: Simfonia a IX-a.

Sâmbătă: Biografia unei capodopere: Richard Wagner: Inelul Nibelungilor.

Duminică: Biografia unei capodopere: Richard Wagner: Pelerinaj la Beethoven. 

teatru radiofonic serialMarţi şi miercuri, de la ora 21.30, Radio România Cultural a programat ultimele două episoade ale serialului Donna Alba de Gib Mihăescu, în regia lui Constantin Moruzan. O înregistrare din 1969 cu Simona Bondoc, Gheorghe Dinică, Fory Etterle, Mircea Şeptilici, Mariana Mihuţ, Vasilica Tastaman şi Gina Patrichi.

Joi, de la ora 19, pe aceleaşi lungimi de undă, După-amiaza unui autor de Ernest Hemingway şi Scott Fitzgerald. Dramatizare radiofonică de Silvia Kerim. O producţie din anul 1986 cu Simona Bondoc şi Ştefan Iordache.

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

17–24 mai 2015

Realizator: IRINA SOARE

tnr biogr mem

La Radio România Cultural, în fiecare dimineaţă, de la ora 5.00, Magda Duţu vă invită  să ascultaţi spectacole document, în fluxul „Biografii, memorii”. Programul săptămânii viitoare continuă seria montărilor dedicate personalităţilor din istoria muzicii universale şi capodoperelor pe care le-au dăruit umanităţii. Iată, în ordine, titlurile propuse:

Luni, 18 mai, ora 5.00 Gioacchino Rossini: Bărbierul din Sevilla, scenariu radiofonic de Grigore Constantinescu

Marţi, 19 mai, ora 5.00 Johann Sebastian Bach: Clavecinul bine temperat, scenariu radiofonic de Virginia Velcescu

Miercuri, 20.05, ora 5.00: Oratoriul „Anotimpurile” de Joseph Haydn, scenariu radiofonic de Virginia Velcescu

Joi, 21 mai, ora 5.00, Iosif Ivanovici: Valurile Dunării, scenariu radiofonic de Aurel Storin

johann strauss fiul

Vineri, 22 mai, ora 5.00,  Johann Strauss: Valsul vienez, scenariu radiofonic de Radu Gheciu, spectacol din care vă oferim un scurt fragment. Rolul celebrului compozitor austriac va fi interpretat de Fory Etterle, al cărui nume îl veţi regăsi în multe din distribuţiile spectacolelor  acestei săptămâni. Este omagiul adus de Teatrul Naţional Radiofonic marelui actor, la sărbătorirea a 107 ani de la naştere.

Sfârşitul de săptămână aduce, în fluxul „Biografii, memorii”, două spectacole dedicate unui compozitor al cărui nume a devenit sinonim cu termenii geniu ori copilul-minune al muzicii: Wolfgang Amadeus Mozart. Scenariile sunt semnate de celebri muzicologi: Ada Brumaru şi Olga Grigorescu.

Coordonator de proiect: Magda Duţu.

teatru radiofonic serialSub genericul Teatru serial, la Radio România Cultural, luni, 18 mai de la ora 21.30, vă invităm să ascultaţi ultimul episod al tulburătorului roman Hronicul găinarilor, semnat de venerabilul scriitor basarabean Aureliu Busuioc.

Gib_Mihaescu_-_Foto02

Gib Mihăescu

Începând de marţi, 19 mai, de la aceeaşi oră, se va difuza spectacolul radiofonic serial: Donna Alba de Gib Mihăescu. Ultimul  dintre cele cinci romane semnate de Gib  Mihăescu, Donna Alba ,,este  o sumară trecere în revistă a unei scurte cariere de hoinar, contrariat de împrejurări care, după o răsucire de 180°, va deveni un prototip al arivistului provincial, seducător şi fără scrupule. O eboşă de odisee oltenească urmată de o incursiune stendhaliană în inima Bucureştilor”, nota criticul literar Corina Ciocârlie. Scris la mijlocul anilor 1930 ai veacului trecut şi apărut cu puţină vreme înainte de moartea autorului, Donna Alba venea să consolideze, dacă mai era nevoie, locul câştigat de celebrul prozator, romancier şi dramaturg  în istoria literaturii române.

Varianta  radiofonică a romanului a fost realizată în anul 1969 de regizorul Constantin Moruzan şi îi are în distribuţie pe: Simona Bondoc în rolul titular şi Gheorghe Dinică în cel al lui Mihai Aspru. Iată un fragment din această montare, în care , alături de cei doi mai actori, îi veţi recunoaşte, desigur pe: Fory Etterle, Eugenia Zaharia, Mariana Mihuţ şi Maria Voluntaru.

mari spectacoleLa Radio România Cultural continuă seria „Marilor spectacole” difuzate, la o jumătate de oră după miezul nopţii. Repertoriul săptămânii 18–24 mai 2015 vă propune variantele radiofonice ale celor mai importante titluri din opera celebrului poet, scriitor şi romancier francez  Victor Hugo, de la a cărui moarte se împlinesc, în luna mai, 130 de ani. Iată, din Fonoteca de aur, pe care vi le propune, colega mea, Simona Vasiliu:

Luni, 18 mai, ora 0.30: Marie Tudor de Victor Hugo

Marţi, 19 mai ora 0.30: Regele petrece de Victor Hugo

Miercuri, 20 mai, ora 0.30: Angelo, tiranul Padovei de Victor Hugo

Joi, 21 mai, ora 0.30: Mizerabilii de Victor Hugo

Vineri, 22 mai, ora 0.30: Cocoşatul de la Notre Dame de Victor Hugo

Sâmbătă, 23 mai, ora 0.30: Povestire despre Bug Jargal de Victor Hugo.

victor hugo

Vă oferim un fragment din montarea care deschide această serie, Marie Tudor de Victor Hugo, cu Tanţi Cocea în rolul titular, alături de Septimiu Sever în cel al lui Fabiano Fabiani şi Fory Etterle în cel al lui Simon Renard.

 

Joi, 21 mai, de la ora 19.00, la Radio România Cultural, vă invităm să ascultaţi spectacolul Măsură pentru măsură de William Shakespeare. Traducerea şi adaptarea radiofonică: Dan Amedeo Lăzărescu. Regia artistică: Silviu Jicman. În distribuţie: Victor Rebengiuc, Ion Caramitru, Silviu Stănculescu, Mirela Gorea, Mariana Buruiană, Magdalena Cernat, Răzvan Vasilescu, Mircea Anghelescu, Marcel Iureş, Valentin Teodosiu. Înregistrare din anul 1984.

Sâmbătă, 23 mai, de la ora 14.00, la Radio România Cultural, în fluxul de Teatru radiofonic, colegul meu, Costin Tuchilă, vă propune dramatizarea romanului Pentru cine bat clopotele de Ernest Hemingway, în regia lui Constantin Dinischiotu, cu:  George Constantin, Margareta Pogonat, Irina Mazanitis, Gina Petrini, Ion Pavlescu, Mircea Albulescu, Constantin Dinulescu, Ruxandra Sireteanu, Ion Marinescu în distribuţie.

duios anastasia trecea teatru radiofonic

Duminică, 24 mai, de la ora 14.00, la Radio România Cultural, Duios Anastasia trecea, dramatizare de Puşa Roth după nuvela lui D. R. Popescu, în regia lui Cristian Munteanu. Dacă ar mai fi existat în literatura română o a doua nuvelă de aceeaşi anvergură, cred că tot Duios Anastasia trecea aş fi ales” se destănuia autoroarea scenariului, scriitorul şi omul de radio Puşa Roth. Şi tot domnia sa continua: „Ca şi în cazul unei traduceri, eu am «trădat» textul, şi am făcut o piesă de teatru viabilă care poate fi transferată în oricare alt univers. Cred că Duios Anastasia trecea aparţine literaturii universale şi, plecând de la acea premisă, am vrut să fac o piesă care să aparţină tuturor ascultătorilor, nu numai celor specializaţi.”

Fragment din Duios Anastasia trecea

teatru radiofonic pentru copiiSub genericul Teatrul Naţional Radiofonic pentru Copii, sâmbătă, 23 şi duminică, 24 mai, de la ora 10.00, vă invităm să ascultaţi două basme încântătoare semnate de scriitoarea Silvia Kerim: Fluturele galben de o zi şi La mulţi ani, liliac!

Nu uitaţi de celelalte fluxuri de teatru radiofonic, difuzate pe frecvenţele Radio Romania, on air și on line:

De luni şi până vineri, Mircea Albulescu vă spune o poveste la Radio România Cultural, iar la Radio România Actualităţi, de la ora 20.50 se va difuza emisiunea de tradiţie a postului public de Radio, Noapte bună, copii!

Tot la România Actualităţi, de luni și până joi, de la ora 23.05 spectacole, sub genericul, Teatrul National Radiofonic şi Mituri, legende, poveşti, de luni şi până joi, la ora 15.30 la Antena Satelor.

Mai multe detalii despre titlurile pe care le difuzăm puteţi afla de pe site-ul Teatrul Național Radiofonic și pe acest site.

Sperăm că spectacolele propuse de Teatrul Naţional Radiofonic, vă vor reţine atenţia şi  vă dorim audiţie plăcută!

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă. 

11–17 mai 2015 

Realizator: MAGDA DUȚU

PREMIERĂ ABSOLUTĂ

teatru radiofonic pusa roth

Marţi, 12 mai 2015, de la ora 19.00, la Radio România Cultural și sâmbătă, 16 mai 2015, de la ora 23.00, la Radio România Internațional, Teatrul Național Radiofonic prezintă în premieră absolută spectacolul Dialog imaginar cu Anton Pann, realizat după un scenariu radiofonic de Pușa Roth. Regia artistică este semnată de Vasile Manta. În rolul lui Anton Pann: Mihai Mălaimare. În celelalte roluri: Mircea Constantinescu, Iulia Dumitru, Marius Călugărița, Ion Mărgescu, Ioana Calotă, Julieta Strâmbeanu Weigel, Cristian Simion. Redactor și producător: Costin Tuchilă. Coloana sonoră: Vasile Manta. Regia de montaj: Florina Istodor. Regia de studio: Janina Dicu și Renata Rusu. Muzica originală şi regia muzicală: George Marcu. La cobză: Mihai Călușaru. La vioară: Marian Grigore.

Fragment din spectacolul Dialog imaginar cu Anton Pann

A FOST ODATA CA NICIODATA

Pentru cei mai tineri ascultători, de luni, 11 mai până vineri, 15 mai, în fiecare după-amiază, de la ora 17.50, Mircea Albulescu vă spune o poveste la Radio România Cultural în emisiunea „A fost odată ca niciodată”:

Floriţa din codru de Ioan Slavici 

Mărul de leac, poveste slovenă

Gușterul și pietricica fermecată, poveste armenească

Frumoasa adormită din pădure de Charles Perrault

De ce latră câinii la lună, poveste africană

biografii memorii tnrSpectacolele-document care aduc în prim-plan personalități ale vieții culturale și biografiile unor capodopere, vor prezenta în această săptămână nume sonore ale muzicii și vor fi difuzate, în fiecare dimineață de la ora 5.00, la Radio România Cultural, în seria „Biografii, memorii”.

Luni, 11 mai: Jean Sibelius, scenariu radiofonic de Nicolae Neagoe. Regia artistică: Dan Puican. Cu Dan Condurache în rolul principal. Înregistrare din anul 1983

Marţi, 12 mai: Edvard Grieg, scenariu radiofonic de Nicolae Neagoe. Regia artistică: Dan Puican. În rolul titular – Costel Constantin. Înregistrare din anul 1982

Miercuri, 13 mai: Georges Bizet, scenariu radiofonic de Elsa Grozea. Regia artistică: Titel Constantinescu. Cu Mihai Dinvale în rolul principal

Joi, 14 mai: Frédéric Chopin, scenariu radiofonic de Radu Gheciu. Regia artistică: Dan Puican. În rolul principal, Ion Caramitru

Vineri, 15 mai: Franz Liszt, scenariu radiofonic de Radu Gheciu. Regia artistică: Titel Constantinescu. Cu Alexandru Repan în rolul principal. Înregistrare din anul 1975

Sâmbătă, 16 mai: Prokofiev – Avatarurile creației, scenariu radiofonic de Cristina Sârbu. Regia artistică: Titel Constantinescu. Înregistrare din anul 1997

Duminică, 17 mai: „Biografia unei capodopere”: Maurice Ravel – Bolero,  scenariu radiofonic de Eugen B. Marian. Regia artistică: Dan Puican. Cu Victor Rebengiuc în rolul principal. Înregistrare din anul 1983.

teatru radiofonic serialTeatrul radiofonic serial prezintă în perioada 11–15 mai, în fiecare seară, de la ora 21.30, la Radio România Cultural, Hronicul găinarilor, spectacol realizat după romanul cu acelaşi titlu al poetului, dramaturgului şi prozatorului basarabean Aureliu Busuioc. Regia artistică: Petru Hadârcă. Dramatizarea şi adaptarea radiofonică: Magda Duţu. În distribuţie: Florin Zamfirescu, Mihai Bica, Gabriela Popescu, Mircea Rusu, Mircea Constantinescu, Dorin Andone, Julieta Strâmbeanu, Petru Hadârcă, Orodel Olaru, Annemary Ziegler, Silvia Codreanu, Dragoş Stoica, Oxana Moravec, Marcelo Cobzariu, Ion Arcudeanu, Sorin Şaguna, Patricia Prundea, Gheorghe Pufulete. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Muzica originală şi regia muzicală: Stelică Muscalu. Regia tehnică: ing. Luiza Mateescu. Redactor: Costin Manoliu. Coordonator de proiect: Magda Duțu. Înregistrare realizată în anul 2011.

aureliu busuioc

Aureliu Busuioc (1928–2012), om de o vastă cultură literară, cu un deosebit curaj în ceea ce priveşte regândirea adevărurilor aflate în circulaţie, face parte din generaţia „celor mai hărţuiţi dintre pământeni”: cea a celor care s-au născut în Regatul României, au fost „mutaţi” de istorie în Uniunea Sovietică, fără să li se ceară părerea şi obligaţi apoi, să devină cetăţeni ai Republicii Moldova.

Hronicul găinarilor – roman distins cu premiul Filialei din Chişinău a Uniunii Scriitorilor din România,  publicat de Aureliu Busuioc la Editura Prut Internaţional, în anul 2006 – este o cronologie tipic basarabeană a schimbărilor de macazuri şi de regimuri, nu şi de năravuri… Aşa cum apreciază scriitorul Mircea V. Ciobanu,  „Hronicul găinarilor e o parodiere a letopiseţelor şi romanelor istorice naţionale; este chiar mitologia  basarabenilor, explicită şi explicativă – cea adevărată, cea meritată şi  reprezentativă – expusă în limbajul timpului: savuros, detaşat, ironic, sentimental, ludic, oralizant-livresc – altfel spus: postmodernist”.

Regizorul Petru Hadârcă a montat acest spectacol în premieră absolută, la Teatrul Național Radiofonic în aprilie 2011, iar anul trecut, în luna martie, pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, obținând și Premiul pentru cel mai bun spectacol, în cadrul Galei UNITEM 2014.

hronicul gainarilor

Hronicul găinarilor… adevărul despre cine suntem noi și despre pericolele ascunse în noi, care se pot declanșa oricând. Căci în fiecare om zace și binele și răul, virtuțile și viciile, noblețea și ticăloșia, și doar noi avem puterea de a alege calea pe care vrem s-o urmăm. A recunoaște neajunsurile și slăbiciunile, a vorbi despre ele cu umor este un pas sigur spre purificare morală și spirituală, este o șansă de a deveni lucizi în gândire și fermi în acțiuni, pentru a nu accepta să fim manipulați și conduși de găinari” – apreciază regizorul Petru Hadârcă.

Fragment din Hronicul găinarilor

mari spectacoleÎn fiecare noapte, de la ora 0.30, la Radio România Cultural, Teatrul Național Radiofonic va prezenta câte o producție, sub genericul „Mari spectacole”.

Simona Vasiliu, coordonatorul seriei „Mari spectacole” în perioada 11–17 mai 2015, propune întâlnirea – pe calea undelor – cu textele lui Camil Petrescu.

anul camil petrescu evenimente

Luni, 11 mai: Mioara, adaptarea radiofonică și regia artistică: Dan Puican și Un epilog, dramatizare de Zoe Anghel Stanca. Regia artistică: Constantin Dinischiotu.

Marţi, 12 mai: Un om între oameni, dramatizare și adaptare de Dan Tărchilă. Regia artistică: Mihai Zirra.

Miercuri, 13 mai: Act veneţian, adaptare: Eugenia Dovides și Magdalena Boiangiu. Regia artistică: Elena Negreanu

Joi, 14 mai: Mitică Popescu, dramatizare de Nicolae Neagoe. Regia artistică: Dan Puican

Vineri, 15 mai: Jocul ielelor, adaptare radiofonică de Georgeta Răboj. Regia artistică: Silviu Jicman

Sâmbătă, 16 mai: Bălcescu, adaptare de N. Al. Toscani. Regia artistică: Mihai Zirra.

Duminică, 17 mai: Turnul de fildeş, dramatizare de Manase Radnev. Regia artistică: Titel Constantinescu și Dona Diana, comedie în gustul Renaşterii după Moretto, adaptarea radiofonică şi regia artistică: Mihai Zirra

tnr-logoJoi, 14 mai, de la ora 19.00, la Radio România Cultural și sâmbătă, 16 mai, de la ora 13.30, la Radio România Internațional, Teatrul Naţional Radiofonic readuce în atenție: Mironosițele, dramă religioasă din ţinutul Săliştei Sibiului, scrisă de Picu Procopie Pătruţ în 1852, descoperită de profesorul Dumitru Stan Petruţiu în arhiva istoricului Ioan Lupaş, publicată în Anuarul Arhivei de Folclor a Academiei Române în 1936. Scenariu radiofonic de Ion-Costin Manoliu. Regia artistică: Adrian Titieni. În distribuţie: Dan Săndulescu, Viorica Geantă-Chelbea, Monica Ghiuţă, Sânziana Tarţa, Mihail Mericoffer, Ioana Blaj, Sabrina Iaşchevici, Ana-Maria Munteanu, Cendana Trifan, Victoria Răileanu, Ştefan Huluba, Răzvan Ropotan, Vlad Mihu. Corul Mironosiţelor: Patricia Prundea, Alina Ionescu, Mioara Lungu, Ştefana Puia, Lavinia Mamot. Muzica şi regia muzicală: Stelică Muscalu. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia tehnică: ing. Mirela  Georgescu. Producător: Magda Duţu. Înregistrare din anul 2008.

PICUPATRUT

Scrisă în 1852 de Picu Procopie Pătruţ, drama religioasă Mironosiţele a fost jucată întâia oară la Sălişte în 1853, de unde s-a răspândit în satele din jur. În 1861–62 a fost adoptată de satul Rod, unde s-a jucat, cu o întrerupere de zece ani în timpul dictaturii comuniste, până în anii 1980. Sursele de inspiraţie au fost Sfânta Scripură, cântările religioase din Sâmbăta Mare şi stihirile Sfântului Ioan Damaschin şi ale Sfântului Anatolie. Grupul care juca drama era format din copii de 11–15 ani.

Picu Procopie Pătruţ (1818-1872) a fost toată viaţa sa, de la vârsta de 11 ani, paracliser la biserica mare din Sălişte. În 1849, s-a călugărit la schitul Cheia din judeţul Vâlcea, Valahia, luând numele Procopie. S-a întors în satul natal – care la jumătatea secolului al XIX-lea aparţinea de Imperiul Austriac – unde, cu o rară vocaţie de misionar, a propovăduit cuvântul lui Hristos. A avut preocupări exclusiv religioase, dezvoltând o activitate fenomenală pe tărîmul literaturii populare. Poet, miniaturist, imnograf, imnolog, caligraf şi copist, Picu Pătruţ a scris peste 50 de volume de stihuri religioase.

picu procopie patrut miniatura

Miniatură de Picu Procopie Pătruț

Acţiunea poemului se rezumă la următoarele momente: plecarea Mironosiţelor la mormânt, ca să ungă cu miresme trupul lui Hristos; tânguirea Mironosiţelor şi deznădejdea îndureratei Fecioare Maria; sosirea la mormânt, uimirea Mironisiţelor văzând peceţile rupte şi dispariţia „strajei lui Pilat”, neliniştea şi teama că cineva a furat trupul Domnului. Apoi apariţia Îngerului care vesteşte împlinirea prorociei; apariţia lui Iisus sub chipul grădinarului şi recunoaşterea lui de către Maria Magdalena; întâlnirea lui Iisus cu celelalte Mironosiţe; întâlnirea Mironosiţelor cu apostolul Petru şi îndoiala lui Petru; apoi Sutaşul vesteşte Arhiereului minunea Învierii şi acesta caută să-l ademenească oferindu-i bani, ca să ascundă adevărul şi să spună că ucenicii lui Iisus l-au furat în timpul nopţii; Petru se întâlneşte din nou cu Mironosiţele şi se convinge de cele întâmplate, bucurându-se şi veselindu-se cu toţii. Rostirea versurilor e întreruptă de refrene de cor, care intervin în timpul jocului.

Informaţiile referitoare la decor şi costume, la mişcarea interpreţilor, la felul cum rosteau versurile, la localităţile în care se juca acest „joc popular”, au fost incluse de Ion-Costin Manoliu într-un scenariu în care trei bătrâni, două femei şi un bărăbat, îşi amintesc după 60 de ani cum au jucat drama Mironosiţelor în copilărie. Astfel, pe firul poveştii lor, e inclus în scenariul radiofonic şi poemul dramatic Mironosiţele de Picu Procopie Pătruţ.

Mironosiţele, în varianta radio înregistrată în anul 2008 la Teatrul Naţional Radiofonic, constituie baza de plecare pentru „reînvierea unui obicei”.

Fragment din Mironosițele

tnr-logoSâmbătă, 16 mai, de la ora 14.00, Teatrul Naţional Radiofonic prezintă la Radio România Cultural Priveşte înapoi, cu mânie de John Osborne. Traducere de Ani Florea şi Nicolae Minei. Adaptare radifonică de Nicolae Neagoe. Regia artistică: Cristian Munteanu. În distribuţie: Ştefan Iordache, Valeria Seciu, Irina Mazanitis, Fory Etterle, Florian Pittiş. Înregistrare din anul 1983.

Duminică, 17 mai, la aceeași oră, pe același program: Cymbeline de William Shakespeare. Traducere și adaptare radiofonică de Florian Nicolau: Regia artistică: Cristian Munteanu. În distribuție: George Constantin, Gina Patrichi, Ion Caramitru, Ovidiu Iuliu Moldovan, Adrian Georgescu, Ion Pavlescu, Emil Hossu. Înregistrare din anul 1978.

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

4–10 mai 2015 

Realizator: COSTIN MANOLIU 

                Invitaţie la Majestic

teatru radiofonic pusa roth

ne auzim la majesticZiua de luni e dedicată întâlnirii de la Hotelul Ramada Majestic, de pe Calea Victoriei din Bucureşti. Luni, 4 mai 2014, de la ora 11.00, Teatrul Național Radiofonic vă propune să ascultați în avanpremieră spectacolul Dialog imaginar cu Anton Pann, scenariu radiofonic de Pușa Roth, cu muzică originală de George Marcu, în regia artistică a lui Vasile Manta. În rolul lui Anton Pann: Mihai Mălaimare. În distribuție: Mircea Constantinescu, Iulia Dumitru, Marius Călugărița, Ion Mărgescu, Ioana Calotă, Julieta Strâmbeanu Weigel, Cristian Simion. Redactor și producător: Costin Tuchilă. Coloana sonoră: Vasile Manta. Regia de montaj: Florina Istodor. Regia de studio: Janina Dicu și Renata Rusu. Muzica originală şi regia muzicală: George Marcu. La cobză: Mihai Călușaru. La vioară: Marian Grigore.

Cu amănunte Costin Tuchilă – redactor şi producător


60 povesti noi ion caramitru victor rebengiuc mariana mihut

În fiecare zi, de luni până vineri,  de la ora 17.50, sub genericul A fost odată ca niciodată, Victor Rebengiuc vă spune o poveste la Radio România Cultural.

teatru radiofonic serialPe aceleaşi lungimi de undă, seara de la 21.30, teatru radiofonic serial:

– luni, ultimul episod din varianta radiofonică a romanului Europolis de Jean Bart, cu George Constantin, Octavian Cotescu, Gina Patrichi, Valeriu Seciu şi Tamara Buciuceanu în rolurile principale.

– de marţi şi până vineri, serialul intitulat Madame Sans-Gene după Victorien Sardou, în regia lui Constantin Moruzan. O înregistrare din 1961, cu Virginica Romanovschi, Septimiu Sever, Constantin Lungeanu, Ionescu Gion şi Nicolae Botez în distribuţie.

mari spectacoleÎn fiecare noapte, Radio România Cultural transmite de la ora 0.30, mari spectacole, alese pentru dumneavoastră de Crenguţa Manea.

Luni: Un om de afaceri de Honore de Balzac

– Marţi: Echilibru fragil de Edward Albee

– Miercuri: Străinul de Albert Camus, cu Victor Rebengiuc în rolul principal, secondat de Mircea Şeptilici şi Ion Marinescu.

O creaţie artistică de cel mai înalt nivel, o imprimare din anul 1968, în regia lui Radu Penciulescu, singurul spectacol radiofonic realizat de acest mare director de scenă al teatrului românesc.

Fragment din spectacolul Străinul

Alte mari spectacole difuzate la Radio România Cultural în această săptămână:

– Joi: Arden din Feversham, după scrierea unui autor anonim englez din secolul al XVI-lea

– Vineri: Vulpile de Lilian Helmann

– Sâmbătă: Mercier şi Camier de Samuel Beckett

– Duminică: Marion de Lorme de Victor Hugo.

tulburarea apelor

sigla mica tnrJoi, 7 mai 2015, la ora 19.00, Teatrul Naţional Radiofonic propune la Radio România Cultural, un spectacol realizat în 1991: Tulburarea apelor de Lucian Blaga. Adaptarea radiofonică şi regia artistică aparţin lui Constantin Dinischiotu. Un prilej de a vă întâlni sonor cu actorii Traian Stănescu, Irina Petrescu, Maia Morgenstern, George Constantin, Gheorghe Cozorici, Cristian Şofron, Radu Panamarenco, Dan Condurache, Dan Damian, Nicolae Pomoje, Julieta Strâmbeanu, Petre Lupu, Violeta Berbiuc, Andreea Raicu, Valentin Teodosiu, Nicolae Călugăriţa, Petre Dinuliu, Tudor Heica, Gheorghe Pufulete.

Fragment din spectacolul Tulburarea apelor

teatru radiofonic pentru copiiCei mai tineri amatori de teatru radiofonic pot asculta o poveste difuzată sub genericul Noapte bună, copii!, de la ora 20.50, în fiecare zi, de luni până vineri, la Radio România Actualităţi.

Tot pentru ei, Teatrul Naţional Radiofonic pentru Copii a realizat Povestea Zamfirei în variantă audio, după basmul popular cu acelaşi nume. O montare din 1968, cu Eugenia Bosânceanu, Ion Marinescu, Sebastian Radovici, Dina Protopopescu, Ileana Nicolau, Gheorghe Buznea şi Cornel Gârbea. Regia artistică: Raluca Zamfirescu – sâmbătă, 9 mai, de la ora 10.00, la Radio România Cultural. 

biografii memorii tnrÎn fiecare zi, dimineaţa de la ora 5.00, Radio România Cultural ne invită să ascultăm spectacole de teatru-document din seria „Biografii, memorii”, inspirate de viaţa şi opera marelui compozitor român George Enescu.

George Enescu - fotografie de arhiva

George Enescu, fotografie de arhivă

• Luni: George Enescu şi „prinţesa iubită”, cu George Motoi în rolul principal, după un scenariu de Elena Tamaş, în regia lui Leonard Popovici.

• Marţi: George Enescu – Impresii din copilărie. O imprimare  din 1974, după un text de Olga Grigorescu.

Miercuri: George Enescu – Oedip. Biografia unei capodopere după un scenariu semnat de Olga Grigorescu.

• Joi: George Enescu – Rapsodiile. Scenariul a fost scris de muzicologul Grigore Constantinescu.

• Vineri şi sâmbătă: George Enescu – Istorie şi legendă, cu Florin Zamfirescu în rolul titular. Scenariu radiofonic de Ada Brumaru. O înregistrare din anul 2005, în regia lui Cristian Munteanu.

 Fragment: George Enescu – Istorie şi legendă

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă. 

27 aprilie–3 mai 2015

Realizator: MAGDA DUȚU

coperta micul print tnr

teatru radiofonic pentru copiiLuni, 27 aprilie 2015, de la ora 11.00, la Clubul Ramada Majestic din București, va avea loc audiția cu public a premierei Micul prinţ de Antoine de Saint-Exupéry – spectacol care va fi difuzat în două părți,premiera tnr sâmbătă, 2 mai și duminică, 3 mai, de la ora 10.00, la Radio România Cultural, în cadrul proiectului Teatrul Naţional Radiofonic pentru Copii.

ne auzim la majesticTraducere şi dramatizare de Dumitru Solomon. Regia artistică: Mihai Lungeanu. În distribuţie: Marcel Iureş, Ştefania Dumitru, Virgil Ogăşanu, Irina Mazanitis, Costina Ciuciulică, Mircea Constantinescu, Ion Haiduc, Constantin Cojocaru, Alexandru Bindea, Mihai Dinvale, Violeta Berbiuc. Redactor: Irina Soare. Regia de montaj: Monica Wilhelm şi Robert Vasiliţă. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Regia tehnică și producător: Vasile Manta.

Antoine-de-Saint-Exupéry

Antoine de Saint-Exupéry

Născut în vara anului 1900, Antoine de Saint-Exupéry şi-a pus amprenta asupra secolului său, chiar dacă nu l-a însoţit decât o perioadă scurtă: în cei 44 de ani de viaţă, el a scris romane, eseuri dar şi reportaje de război, opere care dau mărturie asupra unui spirit neliniştit, avid de răspunsuri, sedus de mistere, mereu tentat să descifreze tainele existenţei, căutând înfrigurat o lume ideală, lipsită de spaimă şi teroare, un tărâm magic al prieteniei, comuniunii şi dragostei.

Opera sa literară, alcătuită din şase lucrări antume (romanele Curierul de miazăzi, Zborul de noapte, Pământ al oamenilor, Pilot de război, Scrisoare către un ostatec şi Micul Prinţ) şi din  alte şase postume (Carnete, Scrisori, Scrisori din tinereţe, Citadela, Sensul unei vieţi, Aviatorul) dezvăluie o scriitură avangardistă, care îmbină într-un mod original, fragmente aparent disparate, experienţe de viaţă dintre cele mai contradictorii şi afirmă una dintre personalităţile cele mai puternice ale prozei franceze de după primul război mondial.

le_petit_prince

Cu toate acestea, numele lui Antoine de Saint-Exupéry a rămas legat, pentru totdeauna, de Micul prinţ, volum publicat simultan în versiunile engleză şi franceză, la New York, în anul 1943, cu puţin timp înainte ca acesta să moară ca martir al Franţei, într-un raid aerian, pentru eliberarea patriei sale.

Cartea a făcut o carieră excepţională, fiind tradusă în peste 260 de limbi şi dialecte şi este – după Biblie – a doua cea mai bine vândută carte din lume, după cum afirmă Fundaţia Exupéry de la Paris.

Povestea Micului Prinţ, deşi catalogată, unanim, la început, drept capodoperă a autorului dar adresată exclusiv copiilor, a sedus treptat, cititori de toate vârstele. Pentru simplitatea esenţială a poveştii, pentru mesajul ei de o limpezime frapantă, pentru dialogul firesc dintre cele două personaje principale – aviatorul, al cărui aparat de zbor se prăbuşeşte în deşert şi copilul, venit de pe un asteroid necunoscut, să ofere lecţii de umanitate.

micul print

Eroii  pornesc împreună într-o dublă călătorie iniţiatică, la sfârşitul căreia, cel îmbogăţit va fi, mai ales, omul mare, reîntors la valorile fundamentale ale vieţii, reîmpăcat cu sine şi cu lumea, rememorând experienţa purităţii pe tărâmul magic al copilăriei.

Poveste, parabolă şi filozofie, Micul prinţ, ilustrat de autor, continuă şi astăzi, la peste şapte decenii de la apariţie, să fie o lectură fundamentală, o carte de căpătâi, nelipsită din rafturile bibliotecilor, din cataloagele editurilor ori din repertoriile teatrelor pentru copii din întreaga lume.

Fragment din Micul prinț

montaj a fost odata ca niciodata

Tot pentru cei mai tineri ascultători, de luni, 27 aprilie, până vineri, 1 mai, în fiecare după-amiază, de la ora 17.50, Victor Rebengiuc vă spune o poveste la Radio România Cultural – în emisiunea „A fost odată ca niciodată”: 

De ce are tigrul dungi pe blană – poveste din folclorul sud-american 

Don Giovanni cel norocos – poveste din folclorul sicilian

Furga-Murga și mărgeaua fermecată –  poveste din Banat

Iepurele și Marele Duh al pădurilor – poveste populară africană

Împăratul Mazăre și zmeii – poveste populară românească 

biografii memorii tnrSpectacolele-document care aduc în prim-plan personalități ale vieții culturale și biografiile unor capodopere, vor fi difuzate și în această perioadă, în fiecare dimineață de la ora 5.00, la Radio România Cultural, în seria „Biografii, memorii”.

Luni, 27 aprilie – Ion Heliade Rădulescu. Scenariu radiofonic de Mihai Florea. Regia artistică: Titel Constantinescu. În rolul principal: Costel Constantin. Înregistrare din anul 1975. 

Marţi, 28 aprilie – Constantin Aristia. Scenariu radiofonic de Mihai Florea. Regia artistică: Constantin Dinischiotu. În rolul principal: Ion Marinescu. Înregistrare din anul 1980.  

Miercuri, 29 aprilie – C. A. Rosetti. Scenariu radiofonic de Ionuț Niculescu. Regia artistică: Dan Puican. Cu Traian Stănescu în rolul principal. Înregistrare din anul 1978.

Joi, 30 aprilie – Carol Davila. Scenariu radiofonic de Zeno Rădulescu. Regia artistică: Dan Puican. Cu Ion Caramitru în rolul principal. Înregistrare din anul 1978. 

Vineri, 1 mai – Ciprian Porumbescu. Scenariu radiofonic de Constantin Teodori.

Sâmbătă, 2 mai – Dimitrie G. Kiriac. Scenariu radiofonic de Radu Gheciu. Înregistrare din anul 1978.

Duminică, 3 mai – Ion Vidu. Scenariu radiofonic de Dan Gheorghiade. Înregistrare din anul 1981. 

biografii memorii tnrMarţi, 28 aprilie, de la ora 19.00 și sâmbătă, 2 mai, de la ora 23.00, la Radio România Internațional – în cadrul aceluiași proiect „Biografii, memorii” – un tulburător spectacol-document dedicat filosofului, poetului, eseistului, publicistului și scriitorului român Constantin Noica și cărții sale Rugați-vă pentru fratele Alexandru – în care acesta vorbește despre câteva zile din viața sa în detenție; un alt „jurnal al fericirii” trăit, înainte de a fi scris, în închisorile României neo-staliniste de la începutul deceniului al VII-lea.

constantin noica

Constantin Noica: Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru. Dramatizare de Florian Chelu şi Elisabeta Pop. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Mihai Lungeanu. În distribuție: Marcel Iureș (în rolul lui Constantin Noica), Dan Condurache, Florin Anton, Vlad Zamfirescu, Mircea Rusu, Mihai Bisericanu, Valentin Teodosiu, C-tin Dinulescu, C-tin Cojocaru, Mihai Dinvale, Ion Chelaru, Petre Moraru, Oana Albu, Avram Birău. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: ing. Luiza Mateescu. Redactor: Costin Manoliu. Producător: Magda Duţu. Înregistrare din anul 2005.

Fragment din Constantin Noica: Rugați-vă pentru fratele Alexandru

mari spectacoleÎn fiecare noapte, de la ora 0.30, la Radio România Cultural, Teatrul Național Radiofonic va prezenta câte o producție, sub genericul „Mari spectacole”.

Luni, 27 aprilie – Ciulinii Bărăganului de Panait Istrati. Dramatizare radiofonică de Camelia Stănescu. Regia artistică: Cristian Munteanu. Înregistrare din anul 1989.

Marţi, 28 aprilie – Unchiul Vanea de A. P. Cehov. Regia artistică: Dan Puican. Înregistrare din anul 1984.

Miercuri, 29 aprilie – Suflete moarte de N. V. Gogol. Dramatizare de Virginia Velcescu. Regia artistică: Dan Puican. Înregistrare din anul 1986.

Joi, 30 aprilie – Castelul pălărierului de Archibald Joseph Cronin. Dramatizare radiofonică de Nicolae Neagoe. Regia artistică: Dan Puican.. Înregistrare din anul 1986.

Vineri, 1 mai Sechestraţii din Altona de Jean-Paul Sartre. Adaptarea şi regia artistică: Elena Negreanu. Înregistrare din anul 1985

Sâmbătă, 2 mai – Lungul drum al zilei către noapte de Eugene O’Neill. Traducere de Dorin Dron. Adaptare radiofonică de Leonard Efremov. Regia artistică: Cristian Munteanu. Înregistrare din anul 1982. 

Duminică, 3 mai – Îngrijitorul de Harold Pinter. Regia artistică: Emil Mandric. Înregistrare din anul 1983. 

teatru radiofonic serial Teatru radiofonic serial prezintă în perioada 27 aprilie–1 mai, în fiecare seară, de la ora 21.30, la Radio România Cultural Europolis de Jean Bart; o înregistrare din anul 1980, realizată după romanul cu același titlu.

Europolis – o monografie autentică a Sulinei de altădată, pe care Jean Bart o numea „o mică citadelă universală, un mic port cosmopolit, foarte original, necunoscut, deși unic aproape pe glob.”

europolis

Dramatizarea radiofonică este semnată de I. D. Şerban. Regia artistică: Dan Puican. În distribuţie: George Constantin, Octavian Cotescu, Gina Patrichi, Valeria Seciu, Tamara Buciuceanu-Botez, Virgil Ogăşanu, Mircea Albulescu, Constantin Dinulescu, Aurel Rogalski, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Mihai Fotino, Alexandru Repan, Emil Hossu, Boris Ciornei, Costel Constantin, Ion Anghel, Victor Ştrengaru, Dorin Dron, Radu Panamarenco, Gheorghe Oprina, Ion Pavlescu, Alfred Demetriu, Petre Lupu, Rodica Sanda Ţuţuianu, Ruxandra Sireteanu, Candid Stoica, Mia Macri, Gheorghe Novac, Constantin Botez, Gheorghe Pufulete, Ileana Şerban, Violeta Berbiuc, Nicolae Crişu, Chiriţă Dumitrescu, Dana Cosma.

 Fragment din Europolis

delia nartea cristian iacob recital

Duminică, 3 mai, de la ora 14.00, Teatrul Național Radiofonic prezintă la Radio România Cultural rccitalul Îndrăgostiţi în teatrul lumii. Delia Nartea şi Cristian Iacob interpretează rolurile: Carmen Anta, Octav Şoimu –  Ciuta de V. I. Popa; Rosina, Contele Almaviva – Bărbierul din Sevilla de Beaumarchais; Mélisande, Pelléas – Pelléas şi Mélisande de Maurice Maeterlinck; Domnişoara Iulia, Jean –Domnişoara Iulia de August Strindberg; Julieta, Romeo – Romeo şi Julieta de William Shakespeare. În celelalte roluri: Gabriela Popescu, Ion Chelaru, Costin Enache, Gheorghe Pufulete. Regia de montaj: Dana Lupu şi Radu Verdeş. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Regia artistică: Cristian Munteanu. Realizatori: Costin Tuchilă şi Puşa Roth. Înregistrare din anul 2005.

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

6–26 aprilie 2015

                              Realizator: MAGDA  DUŢU

arsenie boca

Părintele Arsenie Boca

biografii memorii tnrMarele praznic al Învierii Domnului Iisus Hristos este întâmpinat la Radio România Cultural printr-un program special de difuzare a celor şase documentare artistice realizate în cadrul proiectului „Biografii, memorii”, dedicate unui sfânt contemporan al românilor: Cuviosul Arsenie Boca.

  • Luni, 6 aprilie, ora 5.00: Liturghia Cerească de la Sâmbăta
  • Marți, 7 aprilie, ora 5.00 şi luni, 13 aprilie, ora 18.00: Botezul lacrimilor
  • Miercuri, 8 aprilie, ora 5.00 şi marţi, 14 aprilie, ora 18.00: Sfântul şi omul cavernelor
  • Joi, 9 aprilie, ora 5.00 şi sâmbătă, 11 aprilie, ora 16.00: Suişul Muntelui
  • Vineri, 10 aprilie, ora 5.00 şi sâmbătă, 11 aprilie, ora 17.00: Primii paşi pe Cărarea Împărăţiei,
  • Sâmbătă, 11 aprilie, ora 5.00 şi ora 18.00: Taina Iubirii.

Scenariile radiofonice sunt alcătuite de Ion-Costin Manoliu. Regia artistică: Nicolae Mărgineanu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Regia tehnică: ing. Luiza Mateescu și ing. Mirela Georgescu. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Coordonator de proiect: Magda Duţu.

Cu o înfăţişare hristică, preot liturghisitor, predicator inspirat, duhovnic şi îndrumător de suflete, Părintele Arsenie a atras mii de oameni spre o viaţă cu adevărat creştină.  Cele şase documentare radiofonice surprind perioada cât a slujit la Mănăstirea Brâncoveanu. „Ce vreme înălţătoare, când toată ţara lui Avram Iancu se mişca în pelerinaj, cântând cu zăpada până la piept, spre Sâmbăta de Sus, ctitoria voievodului martir”, avea să scrie Nichifor Crainic, martor ocular, în 1945, la marea mişcare duhovnicească stârnită de Părintele Arsenie, „pictor de suflete după modelul Domnului nostru Iisus Hristos”.

Avea darul citirii gândurilor, al vindecărilor miraculoase, al întoarcerii omului de la rău la bine. Şi cu toate aceste harisme lucrează şi astăzi asupra celor care îi cer ajutorul în rugăciune.

arsenie-boca desen

Părintele Arsenie Boca (1910–1989) este cea mai mare personalitate spirituală a României secolului XX. La mormântul său, de la Mănăstirea Prislop din Transilvania, se roagă zilnic sute de oameni. În fiecare an, pe 28 noiembrie, peste 30.000 de oameni sunt prezenţi la slujba sa de pomenire: fenomen unic în Europa zilelor noastre.

Cel care a reuşit să dea glas şi viaţă învăţăturilor şi trăirilor unui om îndumnezeit este actorul Mihai Bica. Primele cinci scenarii radiofonice au pornit de la  mărturia preotului Nicolae Streza, din Sibiu, ucenic al Părintelui Arsenie din 1942. Ultimul documentar, Părintele Arsenie Boca – Taina Iubirii, a fost inspirat de memoriile colegului său de bancă la liceul din Brad, preotul Petru Boldor, o producţie radio nominalizată pentru Premiile UNITER, între primele trei spectacole radiofonice ale anului 2011.

Scenariul radiofonic Părintele Arsenie Boca – Taina Iubirii porneşte de la însemnările colegului său de liceu, preotul Petru Boldor. În 1946, la Mănăstirea Brâncoveanu, preotul Petru Boldor îl regăseşte, cu uimire, pe vechiul său prieten Arsenie Boca, însufleţind mişcarea de redeşteptare religioasă şi morală a românilor, într-o perioadă în care se  instaura regimul comunist.

Spectacolele-document dedicate unor personalităţi ale vieţii culturale, vor fi difuzate şi în această perioadă, în fiecare dimineaţă, de la ora 5.00, la Radio România Cultural, în seria „Biografii, memorii”.

Duminică, 12 aprilie, în dimineaţa Sfintei sărbători a Învierii Domnului Iisus Hristos –  „Biografia  unei capodopere”: Filmul Iisus de Franco Zeffirelli.  Scenariu radiofonic de Monica Patriciu. Regia artistică: Titel Constantinescu. Un spectacol realizat în anul 1992.

marcel-petrisor- rtr

Marcel Petrişor

Luni, 13 aprilie, îi spunem La mulţi ani! profesorului şi scriitorului Marcel Petrişor şi vom redifuza documentarul artistic Marcel Petrişor: Secretul Fortului 13 – realizat după un scenariu radiofonic de Ion-Costin Manoliu. Regia artistică: Răzvan Popa. O înregistrare din anul 2010.

Scenariul porneşte de la memoriile scriitorului Marcel Petrişor, cuprinse în volumele  Fortul 13 – Convorbiri din detenţie şi Secretul Fortului 13, inspirate de experienţa sa ca deţinut politic în perioada 1952-1964. Profesorul şi scriitorul Marcel Petrişor s-a născut pe 13 aprilie 1930 la Ocişor, în Munţii Apuseni. Proza sa de mai târziu – Serile-n sat la Ocişor (1971), Temeri (1985), Căruţa  cu scânduri (1990), Strigoii Ocişorului (2005) – va reconstrui estetic această lume a copilăriei, devenită icoană a paradisului pierdut.

După studiile liceale de la Brad şi Deva, în 1952, pe când era student la Filozofie în Bucureşti, este arestat prima oară. Îi împrumutase cartela sa de masă lui Ovidiu Cotruş, nepotul poetului ardelean Aron Cotruş, pe care regimul îl considera „duşman al poporului”. Este închis la Rahova, Jilava, Malmaison, Uranus, Baia Sprie, Dej, Gherla şi Aiud. În 1956 are parte de câteva luni de libertate. Colaborează la nou înfiinţata revistă „Teatru” şi reîncepe studiile universitare la Facultatea de Litere din Bucureşti. În toamna lui 1956 este rearestat sub acuzaţia de fi participat la un „complot studenţesc”, pe fondul tulburărilor din Ungaria. Va fi eliberat abia în 1964, după un nou tur în închisorile Malmaison, Uranus, Jilava şi Aiud.

marcel petrisor cumplite incercari

După ieşirea din închisoare va urma Facultatea de Litere (franceză-spaniolă) la Bucureşti şi din 1970 va deveni profesor de franceză la Liceele „Iulia Haşdeu” şi „Spiru Haret”. Publică romanele Măreasa (Ed. Albatros, 1973), Crişan (Ed. Albatros, 1977), impresii de călătorie în Călătorie spre Soarele-Răsare, devine membru al Uniunii Scriitorilor. Cartea sa Curente estetice contemporane (Ed. Univers, 1972) este inclusă în programa şcolară a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică. După 1989, publică trei volume dedicate experienţei penitenciare: Fortul 13 – Convorbiri din detenţie, Secretul Fortului 13 şi La capăt de drum.  Mulţi dintre oamenii importanţi pe care i-a cunoscut în închisoare au fost portretizaţi în cartea Trecute vieţi de domni, de robi şi de tovarăşi.

Urmează două spectacole-document dedicate memoriei Părintelui Zosim Oancea – un destin exemplar şi un reper pentru generaţiile viitoare. Zosim Oancea este ctitorul Muzeului de icoane pe sticlă de la Sibiel, astăzi faimos în toată lumea, muzeu care face parte din patrimoniul UNESCO. Marţi, 14 aprilie, de la ora 5.00: primul episod – Zosim Oancea: Icoana unei vieţi; 15 aprilie, de la aceeaşi oră: partea a II-a – Zosim Oancea: Credinţă şi ctitorie.

Scenariile radiofonice sunt alcătuite de Ion-Costin Manoliu. Cu participarea extraordinară a preotului Zosim Oancea. Regia artistică: Gavriil Pinte. Producator: Magda Duţu. Înregistrare din anul 2002.

Joi, 16 aprilie, se vor împlini 80 de ani de la moartea scriitorului brăilean Panait Istrati.

panait_istrati

Panait Istrati

La Radio România Cultural, vom difuza un spectacol-document, prezentat în două părţi, dedicat  memoriei scriitorului unic, povestitorul fără egal, „pelerinul inimii”, „vagabondul de geniu” sau „Omul-Soare”, „Omul-Ecou”, „Gorki al Balcanilor”, cum era numit Panait Istrati:

Joi, 16 aprilie: partea I – Panait Istrati: Oameni pietre, oameni sori.

Vineri, 17 aprilie: partea a II-a – Panait Istrati: Omul – Ecou. Scenariu radiofonic de Camelia Stănescu și Dan Ursuleanu. Regia artistică: Petru Hadârcă. Producător: Magda Duţu. Înregistrare din anul 2010. 

biografii memorii tnrCe spectacole de teatru-document veţi mai putea asculta în această perioadă, dimineaţa de la ora 5.00,  în seria „Biografii, memorii”?

Sâmbătă, 18 aprilie: „Biografia unui personaj”: Ioana d’Arc. Scenariu radiofonic de Andrei Băleanu.

Duminică, 19 aprilie: Nicolae Steinhardt: Jurnalul fericirii. Scenariu radiofonic şi regia artistică: Cezarina Udrescu. Cu Victor Rebengiuc în rolul principal.

Luni, 20 aprilie şi marţi, 21 aprilie – două spectacole dedicate Elisabetei Rizea. Scenariu radiofonic de Rodica Mandache. Cu: Rodica Mandache, Dorina Lazăr, Rodica Negrea – în distribuţie. Regia artistică: Attila Vizauer. Înregistrare din anul 2004.

Miercuri, 22 aprilie: „Biografia unei capodopere”: J.W. Goethe: Suferințele tânărului Werther. Scenariu radiofonic de Elsa Grozea.

Joi, 23 aprilie şi vineri, 24 aprilie: Shakespeare’s Files. Scenariu de Emil Lungeanu. Adaptarea radiofonică și regia artistică: Mihai Lungeanu. Înregistrare din anul 2007

Sâmbătă, 25 aprilie: „Biografia unui personaj”: Colette – Povestea unei vieţi. Scenariu radiofonic de Monica Patriciu. Regia artistică: Titel Constantinescu. Cu Irina Petrescu în rolul principal. Înregistrare din anul 1990.

Duminică, 26 aprilie: Eugen Simion: Timpul trăirii, timpul mărturisirii – Jurnal parizian. Scenariu radiofonic de Doina Papp. Regia artistică: Ilinca Stihi. Cu participarea extraordinară a academicianului Eugen Simion. Înregistrare din anul 2004. 

icoana isus                         

Teatrul Naţional Radiofonic prezintă în seara de Paşti, de la ora 19.00, la Radio România Cultural – un spectacol tulburător din Fonoteca de aur: Iisus de Nicolae Iorga. Adaptarea radiofonică: Arcadiu Marinescu Nour. Regia artistică: Leonard Popovici. În distribuţie: Mihai Răducu, Simona Bondoc, Corado Negreanu, Boris Petrof, Tamara Creţulescu, Ion Pavlescu, Adriana Trandafir, Nicolae Pomoje, Mihai Niculescu, Ion Punea. Înregistrare din anul 1992.

Fragment din Iisus de Nicolae Iorga

dramaturgi romani contemporani siglaÎn cadrul proiectului „Dramaturgi români contemporani”, în urmă cu zece ani, a fost realizat un spectacol dedicat actorilor Constantin Codrescu şi Mitică Popescu, personalităţi care au cunoscut absurdul unui regim politic totalitar şi tuturor celor care au suferit în lagărele şi închisorile comuniste.

Chipul lui Dumnezeu de Ion-Costin Manoliu. Adaptarea radiofonicã și regia artistică: Claudiu Goga. În distribuţie: Constantin Codrescu, Mitică Popescu, Gheorghe Visu, Mircea Rusu, Florin Zamfirescu, Alexandru Repan, Mihai Bica, Dan Condurache, Vlad Zamfirescu, Dorin Andone, Ana Ioana Macaria. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Regia tehnică: ing. Luiza Mateescu. Redactor şi coordonator de proiect: Magda Duţu.

Acest spectacol se va relua joi, 16 aprilie, de la ora 19.00, la Radio România Cultural şi sâmbătă, 18 aprilie, de la ora 13.30, la Radio România Internaţional.

Duminică, 19 aprilie, de la ora 14.00, la Radio România Cultural, Teatrul Național Radiofonic prezintă:  Praznicul ciubotarului de Thomas Dekker. O înregistrare din anul 2003, în regia lui Cristian Munteanu. Traducere de Leon Leviţchi. Adaptare radiofonică de Puşa Roth. În distribuţie: Alexandru Arşinel, Alexandru Repan, Cristian Iacob, Mihai Dinvale, Constantin Dinulescu, Ilinca Goia, Ion Haiduc, Mihai Bisericanu, Delia Nartea, Liviu Lucaci, Virginia Mirea, Ruxandra Sireteanu, Dumitru Rucăreanu, Claudiu Bleonţ, Mircea Constantinescu, Gh. Buznea. Redactor: Costin Tuchilă. Regia de studio: Janina Dicu. Muzică originală de George Marcu. Au acompaniat: Mihai Bisericanu (chitară) şi Ioan Caţianis (flaut). Regia de studio: Janina Dicu. Regia tehnică: Mihai Chelaru. Producător: Vasile Manta.

Costin Tuchilă ne oferă amănunte despre această producţie radiofonică:

fișier în curs de postare

mari spectacoleÎn fiecare noapte, de la ora 0.30, la Radio România Cultural, Teatrul Național Radiofonic va prezenta câte o producţie, sub genericul „Mari spectacole”.

Simona Vasiliu – coordonatorul seriei „Mari spectacole”, în perioada 6–19 aprilie – propune:

  • Trei spectacole realizate după texte de Sorana Coroamă Stanca: Înainte, muzica!, Scara şi În larg – luni, 6 aprilie
  • Noaptea de Mircea Radu Iacoban şi Omul şi câinele de Mircea Popescumarţi, 7 aprilie
  • Răspântia cea mare de Victor Ion Popa miercuri, 8 aprilie
  • Oblomov de I. A. Goncearov – joi, 9 aprilie
  • Comando către moarte de Alfonso Sastre – vineri, 10 aprilie
  • O zi mai lungă decat veacul de Cinghiz Aitmatov, partea I – sâmbătă, 11 aprilie şi partea a II-a – duminică, 12 aprilie

În săptămâna luminată, seria marilor spectacole continuă cu:

  • Al treilea nu se poate de Ivan Martinov şi Romeo și Julieta… bis! de George Ranetti – luni, 13 aprilie
  • Adulter de Ștefan Berciu – marţi, 14 aprilie
  • Vorbiţi esperanto? de Valeriu Sârbu –miercuri, 15 aprilie
  • Melania şi ceilalţi de Alexandru Ştefănescu – joi, 16 aprilie
  • Războiul de Carlo Goldoni şi Convertirea soldatului Bromitt de André Maurois – vineri, 17 aprilie
  • Care pe care de Milan Materak şi Liliom de Molnar Ferenc – sâmbătă, 18 aprilie
  • Când vine barza de André Roussin – duminică, 19 aprilie.

mari spectacoleCostin Tuchilă – coordonatorul seriei „Mari spectacole”, în perioada 20–26 aprilie – a programat o săptămână Shakespeare, la Radio România Cultural, marcând astfel data naşterii şi a morţii dramaturgului şi poetului englez William Shakespeare (23 aprilie 1564–23 aprilie 1616), considerat cel mai mare scriitor al literaturii de limbă engleză.

william-shakespeare

William Shakespeare

Astfel, puteţi asculta, în fiecare noapte, începând cu ora 0.30, următoarele spectacole:

  • Troilus şi Cresida, în regia lui Cristian Munteanu – luni, 20 aprilie
  • Visul unei nopţi de vară, regia artistică: Cristian Munteanu – marţi, 21 aprilie
  • Comedia erorilor, în regia lui Mihai Zirra – miercuri, 22 aprilie
  • Macbeth, în regia lui Titel Constantinescu – joi, 23 aprilie
  • Cum vă place, regia artistică: Liviu Ciulei şi Elena Negreanu – vineri, 24 aprilie
  • Furtuna, în regia lui Cristian Munteanu – sâmbătă, 25 aprilie
  • Antoniu şi Cleopatra, regia artistică: Corneliu Dalu – duminică, 26 aprilie.

În săptămâna Shakespeare, Domnica Ţundrea propune pentru seara zilei de 23 aprilie – data naşterii şi a morţii dramaturgului William Shakespeare – spectacolul Neguţătorul din Veneţia. Traducere de Gala Galaction. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Dan Puican. În distribuţie: Octavian Cotescu, Constantin Codrescu, Alexandru Repan, Ion Caramitru, Rodica Tapalagă, Vali Voiculescu-Pepino, Emil Hossu, Valeria Seciu, Marin Moraru, Paul Sava, Virgil Ogăşanu, Florian Pittiş, Nicolae Luchian Botez, Victor Ştrengaru, Mitică Popescu, Ovidiu Moldovan, Ion Pascu, Constantin Diplan. Înregistrare din anul 1974. 

Spectacolul va fi difuzat joi, 23 aprilie, de la ora 19.00, la Radio România Cultural și sâmbătă, 25 aprilie, de la ora 13.30 la Radio România Internaţional.

teatru radiofonic pentru copiiIrina Soare, coordonatorul proiectului Teatrul Naţional Radiofonic pentru Copii, a selectat din Fonoteca TNR, câteva spectacole dedicate celor mai tineri ascultători:

Sâmbătă, 11 aprilie, ora 10.00: Pasărea măiastră de Petre Ispirescu

Duminică, 12 aprilie, ora 10.00: Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte de Petre Ispirescu

Sâmbătă, 18 aprilie, ora 10.00: Fiul soarelui – basm românesc. Regia artistică: Cristian Munteanu

Duminică, 19 aprilie, 10.00: Ineluş voinicul şi puiul de şarpe – basm popular românesc.  Scenariul radiofonic: Sanda Socoliuc. Regia artistică: Vasile Manta.

Sâmbătă, 25 aprilie, ora 10.00: Brazda lui Novac – baladă  populară. Scenariu radiofonic de Gheorghe D. Vasile

Duminică, 26 aprilie, ora 10.00: Legenda Meşterului Manole – baladă populară. Scenariu radiofonic şi regia artistică: Titel Constantinescu

Spectacolele vor fi difuzate la Radio România Cultural.

Emisiunea pentru copii A fost odată ca niciodată, difuzată de luni până vineri, de la ora 17.50, o găzduieşte pe Mariana Mihuţ, care va spune o poveste la Radio România Cultural în perioada 6–10 aprilie şi pe Victor Rebengiuc, care va spune povestea începând cu 15 aprilie 2015. 

29 martie–5 aprilie 2015

Realizator: IRINA SOARE

Eveniment teatral: Valeriu Moisescu la aniversare

valeriu moisescu

Valeriu Moisescu

Regizor de prim rang  al teatrului românesc din secolul XX, strălucit profesor al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică, mentorul unor generaţii de forţă ale scenei româneşti, Valeriu Moisescu face parte din promoţia de aur, care a absolvit Institutul de Teatru din Bucureşti în anul 1956, la clasa profesorului George Dem. Loghin. A urmat o  impresionantă  şi longevivă carieră artistică, ce a însumat peste 120 de spectacole pe scenele teatrelor din Galaţi, Oradea, Ploieşti, Iaşi, Craiova, Sankt Petersburg dar şi la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” din Bucureşti, creaţii care au devenit repere ale spectacologiei româneşti. Valeriu Moisescu s-a dedicat însă cu egală pasiune şi pedagogiei, fiind maestrul multor generaţii de regizori. Nu în ultimul rând, domnia sa a semnat numeroase traduceri şi adaptări din  dramaturgia universală şi este iniţiatorul seriei de studii „Maeştri ai teatrului românesc în a doua jumătate a secolului al XX-lea” din cadrul Centrului de cercetări, studii şi experimente teatrale „Crin Teodorescu” al UNATC „I. L. Caragiale”.

biografii memorii tnrÎn anul 2004, Teatrul Naţional Radiofonic  a iniţiat, în fluxul „Biografii, memorii”,  un amplu  proiect de  reconstituire a  traseului său artistic al  ilustrului om de teatru Valeriu Moisescu într-o serie de nouă montări. Scenariile sunt semnate de Ion-Costin Manoliu. Regia artistică: Cristian Munteanu. Redactor şi coordonator de proiect: Magda Duţu.

Miercuri, 1 aprilie 2015, de la ora 5.00, vă invităm să ascultaţi primul spectacol al seriei, intitulat: Valeriu Moisescu: Bucuria zborului. Montarea este dedicată ilustrului regizor şi pedagog, pe care Teatrul Naţional Radiofonic îl omagiază la aniversarea a 83 de ani.

La Radio România Cultural, duminică, 29 martie, de la ora 14.00, vă invităm să ascultaţi spectacolul intitulat „Lumea ca teatru”. Cinci personaje în interpretarea actriţei Adriana Trandafir. 

pusa-roth-costin-tuchila-lumea-ca-teatru

Mai multe detalii despre acest amplu recital  ne oferă colegul meu, Costin Tuchilă, unul dintre realizatori şi coordonatorul proiectului.

Sub genericul „Biografii, memorii”, în fiecare dimineaţă, de la ora 5.00, se vor difuza spectacole- document dedicate unor personalităţi ale culturii universale. Iată, în ordine, titlurile săptămânii 29 martie–5 aprilie 2015:

  • Luni, 30 martie: Victor Eftimiu. Scenariu radiofonic de Elena Petrovici
  • Marţi, 31 martie: Botticelli: Primăvara. Scenariu radiofonic de Horia Horţia
  • Miercuri, 1 aprilie: Valeriu Moisescu: Bucuria zborului. Scenariu de Ion-Costin Manoliu
  • Joi, 2 aprilie: Hans Christian Andersen: Povestea vieţii mele. Scenariu radiofonic de Titel Constantinescu
  • Vineri, 3 aprilie: George Topârceanu. Evocare semnată de scriitorul Florentin Popescu
  • Sâmbătă, 4: Sfântul Francisc din Assisi. Scenariu radiofonic de Elsa Grozea
  • Duminică, 5.04: Arşavir Acterian – Jurnal în căutarea lui Dumnezeu. Scenariu radiofonic de Crenguţa Manea.

Coordonator de proiect: Magda Duţu.            

mari spectacoleLa Radio România Cultural continuă seria Marilor spectacole, difuzate la o jumătate de oră după miezul nopţii. Sub acest generic, săptămâna viitoare se vor difuza adaptări  ale unora dintre cele mai cunoscute pagini din  dramaturgia universală, montări de referinţă din Fonoteca de Aur, cu distribuţii prestigioase, semnate de regizori de marcă  ai teatrului radiofonic.   

  • Luni, 30 martie, ora 0.30: Antigona de Sofocle
  • Marţi, 31 martie, ora 0.30: Emilia Galotti de Gotthold Ephraim Lessing
  • Miercuri, 1 aprilie, ora 0.30: Departe de lumea dezlănţuită de Thomas Hardy
  • Joi, 2 aprilie, ora 0.30: Gran Canaria de Archibald Joseph Cronin
  • Vineri, 3 aprilie, ora 0.30: Jocul amăgirii de Pierre Corneille
  • Sâmbătă, 4 aprilie, ora 0.30: Doamna nevăzută de Calderón de la Barca
  • Duminică, 5 aprilie, ora 0.30: Roadele instrucţiunii de Lev Tolstoi.

Acestea sunt montările pe care le veţi putea asculta, în fluxul „Mari spectacole”, în săptămâna 30 martie–5 aprilie 2015, la Radio România Cultural. Coordonator de proiect: Simona Vasiliu.

teatru radiofonic pentru copiiSub genericul Teatrul Naţional Radiofonic pentru Copii, la Radio România Cultural, sâmbătă, 4 şi duminică 5 aprilie, începând cu ora 10.00, vă invităm să ascultaţi două basme din creaţia lui Oscar Wilde. Poet, prozator, dramaturg şi eseist britanic de origine irlandeză, Oscar Wilde i-a şocat pe contemporani  printr-o operă ,,traversată de paradoxuri, vorbe de duh mustind de un cinism amar şi un umor sclipitor, paradoxuri presărate în operele sale precum sarea în bucate”, nota traducătoarea Antoaneta Ralian. Poveşti, parabole sau eseuri filosofice sau poate toate trei la un loc, basmele lui Oscar Wilde impresionează printr-o adâncă înţelegere a umanităţii şi se adresează copiilor dar şi, sau mai ales, adulţilor.

Poveştile Un prieten devotat şi Prinţul fericit de Oscar Wilde fac parte din cea dintâi colecţie de basme a scriitorului britanic, publicată în anul 1888 sub titlul Prinţul fericit şi alte povestiri. Variantele radiofonice ale acestor basme  au fost realizate, la Radio România, în urmă cu o jumătate de veac, dar  îşi păstrează, intacte, farmecul şi prospeţimea.

Pentru a vă convinge să le ascultaţi sâmbătă, 4 și duminică, 5 aprilie, de la ora 10.00, la Radio România Cultural, vă oferim un fragment din Prinţul fericit cu Ion Caramitru în rolul titular şi Stela Popescu – Rândunica:

Nu uitaţi de celelalte fluxuri de teatru radiofonic, difuzate pe frecvenţele Radio România, on air și online: 

De luni şi până vineri, Mariana Mihuţ vă spune o poveste la Radio România Cultural, iar la Radio România Actualităţi, de la ora 20.50 se va difuza emisiunea de tradiţie a postului public de Radio, Noapte bună, copii!

Tot la România Actualităţi, de luni până joi, de la ora 23.05 Teatru Național Radiofonic şi, în fine, Mituri, legende, poveşti, de luni până joi, la ora 15.30 la Antena Satelor.

Mai multe detalii despre titlurile pe care le difuzăm puteţi afla de pe site-ul Teatrul Național Radiofonic. Sperăm că spectacolele propuse de Teatrul Naţional Radiofonic vă vor reţine atenţia şi vă dorim audiţie plăcută!

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

23–29 martie 2015

Realizator: COSTIN MANOLIU

premiera tnrTeatrul Naţional Radiofonic prezintă în premieră spectacolul cu piesa Cain şi Abel de Andrei Laurenţiu Şerban. O producţie radiofonică realizată cu sprijinul Asociaţiei Culturale Şerban, difuzată la Radio România Actualităţi, de la ora 23.05, marţi 24 martie 2015 – partea I şi miercuri 25 martie 2015 – partea a II-a.

cain si abel premiera tnr

Un poem dramatic care pune accentul pe cuvânt, pe valorile incantatorii ale expresiei sonore, reluând motive arhaice într-o formulă sobră, încărcată de sensuri filosofice. Acţiunea se petrece într-un timp îndepărtat, într-un voievodat ancestral. Eroii sunt angrenaţi într-un complicat hăţiş psihologic – după cum ne-a informat redactorul Domnica  Ţundrea.

În regia lui Vasile Manta, personajele capătă viaţă în interpretarea actorilor Irina Movilă, Cristian Iacob, Valentin Teodosiu, Dan Condurache, Mihai Dinvale, Ioana Calotă, Julieta Strâmbeanu Weigel, Cristina Mariana Paraschiv, Ion Mărgescu şi Gheorghe Pufulete. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Regia de montaj: Florina Istodor. Regia de studio: Janina Dicu şi Renata Rusu.

Luni, 23 martie 2015, de la ora 11.00, la Clubul Ramada-Majestic de pene auzim la majestic Calea Victoriei din Bucureşti, va avea loc în avanpremieră audiţia cu public a acestei noi producţii radiofonice.

Radio România Cultural transmite în fiecare noapte la ora 0.30, mari spectacole:

  • Luni: Viforul de Barbu Ştefănescu Delavrancea
  • Marţi: Paul şi Virginia de Jacques-Henri Bernardin de Saint-mari spectacolePierre
  • Miercuri: Dulcea pasăre a tinereţii de Tennessee Williams
  • Joi: Bacchanalia de Goran Stefanovski
  • Vineri: Preludiu la Electra de Petru Dumitiriu
  • Sâmbătă: Deşertul tătarilor de Dino Buzzati
  • Duminică: Regina moartă de Henry de Montherlant

biografii memorii tnrÎn fiecare zi, dimineaţa de la ora 5.00, Radio România Cultural transmite spectacole de teatru-document din seria „Biografii, memorii”, inspirate de viaţa şi opera unor personalităţi culturale, ştiinţifice sau politice.

Jeni Acterian

Jeni Acterian

Marţi, 24 martie, un documentar artistic realizat în 1998, după un scenariu de Doina Papp, cu Oana Pellea în rolul principal: Jeni Acterian – Jurnalul unei fiinţe greu de mulţumit.

În aceeaşi serie – „Biografii, memorii” – la Radio România Cultural, mai puteţi asculta:

  • Luni, 23 martie, ora 5.00: Martha Bibescu – Jurnal politic. Scenariu radiofonic de Doina Ciurea. Cu Irina Petrescu în rolul principal.

    • Marţi, 24 martie, ora 19.00:  Mansardă la Paris cu vedere spre moarte sau Întâlnire subiectivă şi imaginară între dramaturgul Matei Vişniec şi filosoful Emil Cioran. Partea a II-a. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Mihai Lungeanu. În distribuţie: Virgil Ogăşanu, Irina Petrescu, Mihai Dinvale, Coca Bloos, Tamara Creţulescu, Florin Anton, Zoltan Octavian Butuc, Claudiu Istodor, Adina Andrei, Violeta Berbiuc. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Regia tehnică: ing. Luiza Mateescu. Redactor şi producător: Magda Duţu. Înregistrare din anul 2005. 

Manet Dejunul pe iarbă

  • Miercuri, 25 martie, ora 5.00: Édouard Manet: Dejunul pe iarbă. Scenariu radiofonic de Georgeta Copacci.
  • Joi, 26 martie, ora 5.00: Ştiinţa despărţirii – fragmente din volumul de memorii Fără speranţă de Nadejda Mandelştam. Cu Irina Petrescu în rolul principal. Scenariu radiofonic de Magdalena Boiangiu.
  • Vineri, 27 martie, ora 5.00: Elena Văcărescu. Scenariu radiofonic de Elena Tamaş. Cu Jeanine Stavarache în rolul principal.
  • Sâmbătă, 28 martie, ora 5.00: Cincinat Pavelescu – Amintiri. Scenariu radiofonic de Constantin Teodori. Cu Damian Crâșmaru în rolul principal.
  • Duminică, 29 martie, ora 5.00: Nicolae Tonitza. Scenariu radiofonic de Ileana Costin. Cu Virgil Ogășanu în rolul principal.

 montaj a fost odata ca niciodata                           

În fiecare după-amiază, de la ora 17.50: A fost odată ca niciodată – o poveste spusă de actriţa Mariana Mihuţ la Radio România Cultural.

De asemenea, cei mai tineri amatori de teatru radiofonic pot asculta o poveste difuzată sub genericul „Noapte bună copii!”, de la ora 20.50, în fiecare zi, de luni până vineri, la Radio România Actualităţi.

teatru radiofonic serialSeara, de la ora 21.30, Radio România Cultural vă propune luni şi marţi teatru radiofonic serial, ultimele două episoade din poemul dramatic Greul pământului de Valeriu Anania, în varianta sa sonoră, cu Adrian Pintea, Ovidiu Iuliu Moldovan, Constantin Codrescu şi Virgil Ogăşanu în rolurile principale.

Pe aceleaşi lungimi de undă şi de la aceeaşi oră, 21.30, miercuri, 25 martie, teatru scurt: Rodeo de Valeriu Sârbu, un spectacol din anul 1970, cu nume importante ale scenei româneşti în distribuţie: Gheorghe Dinică, Emil Hossu, Mircea Albulescu, Florin Crăciunescu, Sorin Gheorghiu.

dramaturgi romani contemporani Joi, 26 martie, de la ora 19.00, la Radio România Cultural şi sâmbătă, 28 martie, de la ora 13.30, la Radio România Internaţional,  Teatrul Naţional Radiofonic vă invită să ascultaţi un spectacol realizat în cadrul proiectului „Dramaturgi români contemporani, coordonat de Magda Duţu: Victoria şi crocodilul de Ion-Costin Manoliu.

O celebră actriţă şi profesoară de teatru este supusă la mai multe examene de actorie, de către un necunoscut care pătrunde în apartamentul său, deghizat în instalator. O farsă comică, un regal actoricesc cu Olga Tudorache şi Mihai Bica în rolurile principale, secondaţi de Dorina Lazăr, Mircea Constantinescu şi Mihai Calotă. Regia artistică: Alexandru Dabija. Înregistrare din anul 2007.

Fragment din Victoria și crocodilul de Ion-Costin Manoliu

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

16–22 martie 2015

Realizator: COSTIN MANOLIU

auditii majestic

Luni, 16 martie 2015, de la ora 11.00, la clubul Ramada-Majestic de pe Calea Victoriei din Bucureşti, are loc audiţia cu public a unor fragmente din spectacolul-lectură Alo, alo, salvarea! de Candid Stoica, cu participarea actorilor Doina Ghiţescu, Florentina Tănase, Isabela Drăghici, Alexandru Conovaru şi Petronela Tănase şi din producţia audio intitulată Dispariţie la senat de Horia Gârbea, cu participarea actorilor Ada Navrot, Vali Pena şi Mona Ciută. 

thaliafest

Pe calea undelor, aceste fragmente de spectacol au fost transmise pentru prima oară în cadrul emisiunii Thaliafest, iniţiată şi realizată de regizorul Mihai Lungeanu; un spaţiu radiofonic în care sunt difuzate înregistrări făcute la secţiunea spectacole-lectură de la festivalurile de teatru, precum şi interviuri, declaraţii şi opinii ale personalităţilor care participă la aceste evenimente teatrale. 

clubul dramaturgilor siglaCele două spectacole-lectură care pot fi ascultate la Clubul Ramada-Majestic, luni de la ora 11, au fost prezentate la Clubul dramaturgilor 2014, organizat de Filiala Bucureşti – Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor, în colaborare cu Institutul Cultural Român şi Radio România Cultural. Amfitrionii întâlnirilor desfăşurate la Institutul Cultural Român au fost scriitorii Lucia Verona şi Horia Gârbea.

mari spectacoleRadio România Cultural transmite în fiecare noapte la ora 0.30, mari spectacole:

  • Luni: Vară şi fum de Tennessee Williams
  • Marţi: Faust de Johann Wolfgang Goethe
  • Miercuri: Bufniţa roşie de D.R. Popescu
  • Joi: Gervaise de Emile Zola
  • Vineri: Ruy Blas de Victor Hugo
  • Sâmbătă: Minna von Barnhelm de Gotthold Efraim Lessing. 

montaj a fost odata ca niciodata

În fiecare după-amiază, de la ora 17.50, sub genericul A fost odată ca niciodată, Mariana Mihuţ vă spune o poveste la Radio România Cultural.

Născută la Chişinău în 1942, Mariana Mihuţ este astăzi un nume de referinţă al teatrului şi filmului românesc contemporan.

mariana-mihut

Mariana Mihuţ

După absolvirea Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1964, a jucat pe scena Teatrului Giuleşti, astăzi Teatrul Odeon, apoi la Teatrul Municipal „Lucia Sturdza Bulandra”.

Cu o bucurie copilărească a dat glas unor poveşti transmise pe frecvenţele radio în perioada 16-21 martie 2015.

Vă propun un fragment din Domnul şi doamna Oţet, o poveste din folclorul englez, pe care o puteţi asculta luni, 16 martie, după-amiaza, de la ora 17.50. 

biografii memorii tnrÎn fiecare zi, dimineaţa de la ora 5.00, Radio România Cultural transmite spectacole de teatru-document din seria „Biografii, memorii”, inspirate de viaţa şi opera unor personalităţi culturale şi ştiinţifice, româneşti şi universale:

  • Luni: Iosif Vulcan, cu Ion Marinescu în rolul titular.
  • Marţi: George Niculescu-Basu, cu Victor Rebengiuc în rolul principal.
  • Miercuri: Victor Babeş, cu Traian Stănescu în rolul celebrului medic şi profesor.
  • Joi: Rainer Maria Rilke. Ion Caramitru îl întruchipează sonor pe marele poet german.
  • Vineri: Bruneleschi: Cupola. Mircea Albulescu – în rolul genialului arhitect italian.
  • Sâmbătă: Michelangelo Buonarotti, cu acelaşi Mircea Albulescu în rolul titular.

teatru radiofonic serialSeara, de la ora 21.30, Radio România Cultural vă propune teatru radiofonic serial: luni – ultimul episod din varianta radiofonică a romanului După două mii de ani de Mihail Sebastian.

Începând de marţi: Greul pământului de Valeriu Anania, adaptarea sonoră a poemului dramatic pe care ÎPS Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, l-a conceput încă din vremurile când era închis de autorităţile comuniste, la începutul anilor ’60 ai veacului XX.

Premiera absolută a acestei piese de teatru poetic şi istoric, Greul pământului, a avut loc la Teatrul Naţional din Craiova în stagiunea 1983–1984.

Valeriu Anania

Valeriu Anania

Părintele Bartolomeu Valeriu Anania a evocat în Greul pământului un timp şi un destin valah din vremuri bizantine, redescoperind în mituri, legende şi ritualuri, fondul de simţire şi gândire al românilor din vremea lui Ioan Caloianul, împărat al bulgarilor şi vlahilor între 1197 şi 1207.

În regia lui Constantin Dinischiotu şi adaptarea radiofonică realizată de Domnica Ţundrea, Greul pământului  în varianta sa sonoră prinde viaţă graţie actorilor Adrian Pintea, Ovidiu Iuliu Moldovan, Constantin Codrescu, Virgil Ogăşanu, George Ivaşcu, Adela Mărculescu, Irina Movilă, Monica Mihăescu, Alexandrina Halic, Constantin Dinulescu, Valentin Teodosiu. Înregistrare din anul 2002.

Greul pământului – fragment

teatru radiofonic pentru copiiCei mai tineri amatori de teatru radiofonic pot asculta o poveste difuzată sub genericul „Noapte bună copii”, de la ora 20.50, în fiecare zi, de luni până vineri, la Radio România Actualităţi.

Tot lor li se adresează Povestea lăcrămioarelor – legendă populară românească, o producţie radio după un scenariu de Octav Pancu Iaşi, în regia lui Cristian Munteanu, cu Octavian Cotescu, Alexandrina Halic, Liliana Păpuşoiu, Irina Bora, Victoria Mierlescu, Victor Radovici, Vasile Gheorghiu, Mihai Heroveanu. O înregistrare din anul 1965, pe care o puteţi asculta la Radio România Cultural, duminică 22 martie, de la ora 10.00.

Povestea lăcrămioarelor – legendă populară românească, fragment

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

8–15 martie 2015

Realizator: DOMNICA ŢUNDREA

Un nou premiu internațional pentru „Numărătoare inversă”

countdown-mihnea-chelaru-ion-andrei-puican

Producţia Societăţii Române de Radiodifuziune, spectacolul Teatrului Naţional Radiofonic Numărătoare inversă (Countdown), scenariul: Mihnea Chelaru şi Ion Andrei Puican, regia artistică: Ion Andrei Puican, a primit Premiul al II-lea la categoria Teatru scurt a Festivalului „The Winter’s Tales” din Marea Britanie. 

În distribuţie: Răzvan Vasilescu, Andi Vasluianu, Dan Rădulescu, Vlad Oancea, Vasile Calofir, Răzvan Zeţa. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: Mădălin Cristescu. Sound design: Mihnea Chelaru. Redactor şi producător: Attila Vizauer.

The Winter’s Tales este primul Festival Internaţional de Teatru Radiofonic din Marea Britanie, a cărui ediţie inaugurală a avut loc în perioada 26 februarie–1 martie 2015, în Herne Bay, Kent. Festivalul a avut tema „From Stage to Air” şi intenţia declarată de a celebra teatrul radiofonic, asociat actului scenic.

numaratoare-inversă

Pornind de la problematica shakespeariană din monologul lui Hamlet – „a fi sau a nu fi”, spectacolul Numărătoare inversă formulează, aşa cum realizatorii lui au declarat, „întrebări filozofice legate de viaţă şi de moarte”, transportându-şi ascultătorii „în realitatea cotidiană, în teribila dramă a lumii moderne: războiul”.

„O unitate militară aflată în misiune este prinsă într-o situaţie extremă, unde umanitatea soldaţilor, frica acestora în faţa pericolului, teama de moarte sunt disimulate în dialoguri banale de zi cu zi. Scenariul radiofonic subliniază ultimele momente din viaţa acestor soldaţi, atunci când transportorul blindat este prins pe front în foc încrucişat, ca într-o capcană de gloanţe şi explozii.”

Prezentare de Domnica Țundrea și fragment din spectacolul Numărătoare inversă

teatru radiofonic serialÎn perioada 9–13 martie, la ora 21.30, la Radio România Cultural, vom difuza episoade din serialul De două mii de ani de Mihail Sebastian. Dramatizarea şi adaptarea radiofonică: Doina Papp. Regia artistică: Attila Vizauer. În distribuţie: Marius Stănescu, Ion Lucian, Rodica Negrea, Rodica Mandache, Dan Condurache, Stelian Stancu, Monica Davidescu, Mihai Constantin, Doru Ana, Ionel Mihăilescu, Petre Nicolae, Ana Ioana Macaria, Mihai Bisericanu, Pavel Bartoş, Eduard Bănărescu. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor şi coordonator de proiect: Crenguţa Manea. Înregistrare din anul 2007.

Spectacolul radiofonic regizat de Attila Vizauer conţine înţelesuri adânci şi aduce o dimensiune excepţională a spiritualităţii interbelice, vorbind despre condiţia evreului în societatea românească din acele timpuri, despre prietenie şi solidaritate, dar în egală măsură despre singurătate, intoleranţă şi durerea de a fi respins şi înglobând, ca într-un act revelator, multiplele semnificaţii ale romanului publicat de Mihail Sebastian în 1934 – după cum ştim, însoţit de o prefaţă violent antisemită, semnată de Nae Ionescu, însuşi mentorul lui Sebastian şi iniţiatorul acestuia în tainele filosofiei.

Mihail-Sebastian

Mihail Sebastian

După apariţia acestui roman, Mircea Eliade a comentat spectaculoasa şi controversata lui receptare, în articolul Iudaism şi antisemitism – preliminarii la o discuţie: „Mărturisesc că aşteptam cartea aceasta ca pe o verificare a tensiunii şi a generozităţii opiniei publice româneşti. Nu a opiniei publice de pe stradă, fireşte. Dar cel puţin a unor anumite elite, a oamenilor, hai să le spunem, inteligenţi şi de inimă. Pentru că romanul aceasta semnat de un scriitor evreu şi prefaţat de un profesor universitar creştin – aduce cu sine nu numai o serie de calităţi literare, nu numai o sumă de documente sufleteşti contemporane şi o problematică tragică, dar însăşi apariţia lui, aşa cum a apărut, este un semnal şi îşi are o profundă semnificaţie.”

de doua mii de ani mihail sebastian

Problema iudaismului naşte, în cartea lui Mihail Sebastian, confesiuni tulburătoare, paradoxuri, consideraţii despre repetabilitatea unor întâmplări petrecute acum două mii de ani, dezvăluind ipostaze tragice ale existenţei, lansând interogaţii profunde, dând mărturie despre nedreptatea legilor istoriei, despre drama intelectualului într-o societate superficială şi mercantilă, despre conflictele – interioare şi exterioare – care aduc atâta suferinţă.

Caracterul de jurnal al scrierii lui Mihail Sebastian este menţinut în spectacolul radiofonic, universul atât de aparte al romanului fiind valorificat prin aşezarea secvenţelor dramatice într-o succesiune emoţionantă, prin subtilitatea relaţiilor care se nasc între personaje, prin tensiunea ideatică, la care dialogul ajunge, prin fineţea alcătuirii sonore. Vocea actorului Marius Stănescu ne poartă într-o lume fascinantă, remarcabile fiind firescul şi nuanţele interpretării, trăirile convingătoare, sensibilitatea şi interiorizarea jocului.

Fragment din spectacolul De două mii de ani 

biografii memorii tnrMarţi, 10 martie, la ora 19.00, la Radio România Cultural, vom difuza spectacolul de „Biografii, memorii”: Mansardă la Paris cu vedere spre moarte sau Întâlnire subiectivă şi imaginară între dramaturgul Matei Vişniec şi filosoful Emil Cioran. Partea I. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Mihai Lungeanu.

mansarda_la_paris

În distribuţie: Virgil Ogăşanu, Irina Petrescu, Mihai Dinvale, Coca Bloos, Tamara Creţulescu, Florin Anton, Zoltan Octavian Butuc, Claudiu Istodor, Adina Andrei, Violeta Berbiuc. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Regia tehnică: ing. Luiza Mateescu. Redactor şi producător: Magda Duţu. Înregistrare din anul 2005.

Vă invităm să ascultaţi un moment din spectacol.

sigla mica tnrJoi, 12 martie, la ora 19.00, la Radio România Cultural şi, în reluare, sâmbătă, 14 martie, la ora 13.30, la Radio România Internaţional, vom difuza spectacolul radiofonic Biedermann şi incendiatorii de Max Frisch.

Traducerea şi adaptarea radiofonică: Paul B. Marian. Regia artistică: Olimpia Arghir. În distribuţie: George Constantin, Mircea Albulescu, Victor Rebengiuc, Rodica Sanda Ţuţuianu, Ruxandra Sireteanu, Ion Punea, Ion Siminie, Violeta Berbiuc, Gheorghe Pufulete, Cristian Molfeta, Dan Bobe. Înregistrare din anul 1988.

Max-Frisch

Max Frisch

Opera dramaturgului şi prozatorului elveţian de limbă germană Max Frisch (1911–1991) surprinde prin viziunea lucidă şi ironică, prin umorul special, detaşat, prin maniera derutantă în care prezintă lucrurile, denunţând profunda criză a unei lumi nesigure şi pline de contradicţii. Piesa Biedermann şi incendiatorii (1958) se dezvoltă prin mecansime absurde, vehiculând paradoxuri, elemente groteşti şi eroi-exponenţi ai deriziunii şi degradării, marcaţi evident de imposibilitatea de a comunica. Acest univers dramatic aberant se voia, fără îndoială, o replică la atrocităţile istoriei, din anii fascismului şi ai celui de al Doilea Război Mondial.

Graniţa dintre călăi şi victime devine foarte labilă, deoarece nu există nevinovaţi în această piesă, iar posibilele victime sunt, la rândul lor, călăi, reprezentanţi ai răului social… Contaminarea (presupunând supunere, înrobire, dezindividualizare) ilustrează elementul de periculozitate: e un fel de „rinocerită” la scară mai mică, dar cu aceleaşi evidente conotaţii. Paradoxul nu anulează însă metafora teatrală, iar trimiterile generalizatoare către orice formă de constrângere, de cruzime, de complicitate cu absurditatea şi josnicia lumii, fac din piesa Biedermann şi incendiatorii un adevărat avertsiment.

Fragment din spectacolul Biedermann și incendiatorii

teatru radiofonic pentru copiiA fost odată ca niciodată – Ion Caramitru vă spune o poveste la Radio România Cultural

În perioada 9–13 martie, la ora 17.50, la Radio România Cultural, vă invităm să ascultaţi, în premieră, poveşti interpretate de Ion Caramitru, în fluxul de emisiuni A fost odată ca niciodată. Traducerile, prescurtările şi adaptările radiofonice sunt semnate de Sanda Socoliuc. Regia artistică şi coloana sonoră: Vasile Manta. Regia de montaj: Robert Vasiliţă. Coordonator de proiect şi producător: Attila Vizauer.

montaj a fost odata ca niciodata

  • Capra cu trei iezi de Ion Creangă – luni, 9 martie
  • Cum s-a făcut Lumea – legendă românească – marţi, 10 martie
  • Falsul prinţ şi adevărul – poveste din colecţia lui Andrew Lang – miercuri, 11 martie
  • Întoarcerea florilor – poveste din folclorul australian – joi, 12 martie
  • Oiţa neagră de L. Frank Baum – vineri, 13 martie

biografii memorii tnrÎn fiecare dimineaţă, de la ora 5.00, la Radio România Cultural, se difuzează spectacole-document, în cadrul fluxului „Biografii, memorii”, coordonat de Magda Duţu.

  • Paul Éluard, scenariu radiofonic de Camelia Stănescu – luni, 9 martie
  • Un libretist pentru Mozart: Lorenzo da Ponte, scenariu radiofonic de Mihai Stoian – marţi, 10 martie
  • Simon Bolivar – Un erou pentru eternitate, scenariul radiofonic şi regia artistică: Leonard Popovici – miercuri, 11 martie
  • Nina Berberova: File din exil, scenariul radiofonic şi regia artisticã: Ilinca Stihi – joi, 12 martie
  • Thor Heyerdhal: Expediţia, scenariu radiofonic de Maria Cordoneanu – vineri, 13 martie
  • Edmund Hillary: Înalta aventură, scenariu radiofonic de Maria Cordoneanu – sâmbătă, 14 martie
  • Jean Jacques-Rousseau: Confesiuni, scenariu radiofonic de Valeriu Sîrbu – duminică, 15 martie

tnr-logoÎn fluxul Teatrul Naţional Radiofonic, difuzat sâmbăta şi duminica, la ora 14.00, la Radio România Cultural, colegul meu Costin Tuchilă vă invită să ascultaţi:

  • Orfeu în Infern de Tennessee Williams. Traducere de Mihnea Gheorghiu. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Corneliu Dalu. Înregistrare din anul 1980 – sâmbătă, 14 martie
  • Cruciada copiilor de Lucian Blaga. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Titel Constantinescu. Înregistrare din anul 1990 – duminică, 15 martie.

Vă mulţumim pentru fidelitatea cu care urmăriţi spectacolele Teatrului Naţional Radiofonic şi vă dorim audiţie plăcută!

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

2–8 martie 2015

Realizator: MAGDA DUȚU

Eveniment teatral  – Ne auzim la Majestic… de 10 ani

-ne-auzim-la-majestic-proiect-tnr

Proiectul Ne auzim la Majestic – un parteneriat cultural între Teatrul Național Radiofonic și Hotelul Ramada-Majestic din București – marchează 10 ani de existență și tot atâția de promovare a producțiilor radiofonice, într-un spațiu neconvețional și foarte atrăgător pentru iubitorii de teatru.

La ceas aniversar, se cuvine să oferim „microfonul” celui care a inițiat acest proiect: regizorul Mihai Lungeanu.

premiera tnrSpectacolul Acolo de Doru Moţoc va fi difuzat în premieră, marți, 3 martie 2015, de la ora 23.05, la Radio România Actualități. Regia artistică: Mihai Lungeanu. În distribuţie: Vlad Mihu, Ştefan Huluba şi Camelia Pintilie. Regia de montaj: Dana Lupu şi Robert Vasiliţă. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: Vasile Manta. Redactor: Irina Soare.

Doru-Motoc

Doru Moțoc

Despre această premieră radiofonică, aflăm amănunte de la regizorul Mihai Lungeanu

teatru radiofonic serialLuni, 2 martie și marți, 3 martie, de la ora 21.30, la Radio România Cultural vă invităm să urmăriți ultimele două episoade ale serialului: Wallenstein de Friedrich Schiller. Traducerea şi adaptarea radiofonică: George Mihalache-Buzău. Regia artistică: Mihai Pascal. În distribuţie: Ion Marinescu, Mircea Albulescu, Dina Cocea, Valeria Seciu, Constantin Codrescu, Alexandru Repan, Constantin Dinulescu, Fory Etterle, Constantin Brezeanu, Valentin Plătăreanu, Corado Negreanu, Cornel Vulpe, Gina Patrichi, Athena Demetriad, Florian Pittiş, Victor Ştrengaru, Sergiu Demetriad. Înregistrare din anul 1974

Tot la Radio România Cultural, joi, 5 martie, de la ora 19.00, Teatrul Naţional Radiofonic reprogramează spectacolul Ines de Castro de Alejandro Casona. Adaptarea radiofonică: Eugenia Ţundrea. Regia artistică: Constantin Dinischiotu. Un spectacol înregistrat în anul 1980  cu: Violeta Andrei, George Constantin, Simona Bondoc, Damian Crâşmaru, Ion Marinescu, Corado Negreanu, Virgil Ogăşanu, Hamdi Cerchez, Silviu Stănculescu, Ileana Predescu, Gina Nicolae, Adela Mărculescu, Alexandrina Halic, Gheorghe Pufulete. 

premiera tnrLa aniversarea celor 86 de ani de existenţă, Teatrul Naţional Radiofonic a lansat proiectul A fost odată ca niciodată… 2015, 60 de producţii noi, cu poveşti în premieră, în interpretarea unor actori celebri ai scenei româneşti: Ion Caramitru, Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc.

Poveștile vor fi difuzate de luni până vineri, de la ora 17.50, la Radio România Cultural.

Traducerile şi adaptările radiofonice sunt semnate de Sanda Socoliuc. Regia tehnică şi artistică îi aparţine lui Vasile Manta.

În perioada 2–6 martie 2015 Ion Caramitru vă spune o poveste la Radio România Cultural.

Am selectat spre ilustrare povestea de luni, 2 martie, de la ora 17.50:

Cum poţi găsi un prieten adevărat din colecția lui Andrew Lang

în curs de postare 

biografii memorii tnrIn memoriam Toma Caragiu

Cei mai mulți dintre noi, ne amintim că în primăvara anului 1977, printre victimele devastatorului cutremur, se afla și regretatul dar neuitatul actor de geniu, Toma Caragiu… ctitorul atâtor lumi imaginare…

Documentarul artistic realizat în cadrul proiectului „Biografii, memorii”, spectacolul – omagiu adus memoriei lui Toma Caragiu, realizat în două părţi, în anul 2010, va fi redifuzat la Radio România Cultural:

  • Marţi, 3 martie, de la ora 5.00, partea I, Toma Caragiu – Pantomima cuvântului şi
  • Miercuri, 4 martie, de la ora 5.00, partea a II-a, Uriaşul Caragiu

Scenariu radiofonic de Magda Duţu. Regia artistică: Toma Enache.

La conturarea portretului său am pornit de la mărturiile Matildei Caragiu Marioţeanu, publicate în volumul său Ipostaze, o carte-album pe care i-a dedicat-o fratelui său Toma Caragiu, în anul 2000, pe 21 august, când Toma ar fi împlinit 75 de ani. Cartea se adresează celor care l-au iubit şi îl iubesc pe actorul lor de neuitat.

toma caragiu portret de annie musca revista teatrala radio

Toma Caragiu

„Ştiu că ei au nevoie de Toma, care este viu, alături de ei toţi, mari şi mici, născuţi înaintea lui, odată cu el, în timpul vieţii lui sau după ce el n-a mai fost”,  mărturiseşte Matilda Caragiu Marioţeanu.

Scenariul radiofonic astfel alcătuit are la bază această mărturie valoroasă şi riguroasă, aprecierile despre personalitatea omului şi actorului Toma Caragiu, pe care prietenii şi colaboratorii săi au ţinut să le facă şi acele fragmente, însemnări, înregistrări în care Toma vorbeşte despre el însuşi…

Am pus accentul pe „arma” lui Toma Caragiu în raporturile sale cu oamenii; această armă a fost, înainte de toate rostirea, potrivirea sunetelor, a intonaţiei, a cuvintelor în sintagme şi în paralel, potrivirea acestora cu mijloacele lui expresive, gesturile, mimica…ceea ce l-a impus deopotrivă, în comedie, dramă, tragedie, vodevil, revistă şi i-a oferit şansa de a găsi în mod uimitor cheia rolului, adresându-se astfel tuturor categoriilor de spectatori.

toma-caragiu-biografii-memorii

Mărturiile Matildei Caragiu Marioţeanu sunt rostite de actriţa Ilinca Tomoroveanu. Participă: Ion Caramitru, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Ana Blandiana, Mircea Diaconu,Valeriu Moisescu, Dan Mihăescu, Toma Enache şi Elena Caragiu.

Amintiri, mărturii şi fragmente din Fonoteca de Aur: Toma Caragiu, Liviu Ciulei, Radu Beligan, Ion Vova, Adela Mărculescu, Octavian Cotescu, Dem Rădulescu, Rodica Tapalagă, Anda Călugăreanu, Clody Berthola, Paul Stratilat, Irina Răchiţeanu Şirianu, Dina Cocea, Valentin Silvestru, Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Aurel Cioranu, Ileana Predescu, Olga Tudorache, Coca Andronescu, Carmen Stănescu.

Echipa care a realizat cele două spectacole-document dedicate lui Toma Caragiu: regia artistică: Toma Enache. Regia tehnică: ing. Luiza Mateescu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Redactor: Costin Manoliu. Producător: Magda Duţu.

Un scurt fragment din spectacolul de miercuri, 4 martie, ora 5.00: Uriaşul Caragiu – cu Toma Caragiu, Ilinca Tomoroveanu, Marin Moraru, Dem Rădulescu, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Octavian Cotescu, Rodica Tapalagă, Valentin Silvestru, Clody Berthola, Adela Mărculescu, Mircea Diaconu.

Fragment din Uriașul Caragiu

În seria „Biografii, memorii – spectacole-document difuzate în fiecare dimineață, de la ora 5.00, la Radio România Cultural – mai puteți asculta în această perioadă:

  • Ion Livescu, scenariu radiofonic de Claudiu Cristescu – luni, 2 martie
  • Ştefan Octavian Iosif, scenariu radiofonic de Adrian Bota – joi, 5 martie
  • Alexandru Macedonski,  scenariu radiofonic de Arcadiu Marinescu Nour – vineri, 6 martie
  • George Panu – Amintiri de la Junimea, scenariu radiofonic de Ileana Corbea – sâmbătă, 7 martie
  • Constantin Brâncuşi: Pasărea măiastră, scenariu radiofonic de Barbu Brezianu – duminică, 8 martie.

mari spectacoleȘi în seria „Mari spectacole” – montări radiofonice din Fonoteca Teatrului Național Radiofonic – programate pentru săptămâna 2–8 martie 2015, în fiecare noapte, de la ora 0.30, la Radio România Cultural îl puteți reasculta pe regretatul Toma Caragiu.

  • Enigma Otiliei de George Călinescu, regia Cristian Munteanu
  • Licuricii de Tudor Muşatescu, regia Dan Puican
  • Iată femeia pe care o iubesc de Camil Petrescu, regia Cristian Munteanu
  • Analfabetul de Branislav Nușici, regia Paul Stratilat
  • Să îmbrăcăm pe cei goi de Luigi Pirandello, regia Elenei Negreanu
  • Douăsprezece lire de James Matthew Barrie, regia Mihai Zirra
  • Domnul Kant are onoarea de Konrad Hansen, regia Ion Vova
  • Cele şapte turnuri de Eusebiu Camilar, regia Cristian Munteanu
  • Gaiţa şi sticletele de Robert Thomas, regia Constantin Moruzan
  • Mitică Ramatorian de Nicolae Filimon, regia Paul Stratilat
  • Riscurile celebrităţii de Mark Twain, regia Mihai Pascal
  • Toboganul de Fred Firea, regiaDan Puican
  • Casa recomandată de Roger Avermaete, regia Ion Vova
  • Fabula tainei bine păstrate de Alejandro Casona, regia Constantin Moruzan
  • Negutăţorul de ochelari şi Interpretări la cleptomanie de Tudor Arghezi, regia Paul Stratilat.

teatru radiofonic pentru copiiLa Radio România Cultural, Teatrul Național Radiofonic pentru Copii prezintă spectacolul Baba Dochia, legende românești,  scenariu radiofonic de Costin Tuchilă.

Prima parte, Fata de împărat, sâmbătă, 7 martie, ora 10.00

Partea a II-a, Soacra și nora, duminică, 8 martie, de la ora 10.00.

Regia artistică: Vasile Manta. În distribuţie: Delia Nartea, Gelu Niţu, Virginia Rogin, Ion Arcudeanu, Mihai Verbiţchi, Cosmin Şofron, Adriana Trandafir, Alexandru Georgescu, Andrei Barbu. Muzică originală de Paul Urmuzescu. Regia de montaj: Radu Verdeş. Regia de studio: Janina Dicu. Regia tehnică şi muzicală: Mihnea Chelaru. Producător: Irina Soare. Înregistrare din anul 2005.

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă. 

22 februarie–1 martie 2015

Realizator: DOMNICA ŢUNDREA

Eveniment teatral 

A fost odata ca niciodata povesti tnr

Luni, 23 februarie, la ora 11, la clubul Ramada-Majestic de pe Caleane auzim la majestic Victoriei din Bucureşti, Teatrul Naţional Radiofonic vă invită la o întâlnire de suflet, marcând sărbătorirea a 86 de ani de la prima difuzare în România, la 18 februarie 1929, a unei producţii de teatru la microfon.

Cu acest prilej, vor fi lansate seriile de emisiuni A fost odată ca niciodată – Ion Caramitru, Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc vă spun o poveste la Radio România Cultural. Traducerile, prescurtările şi adaptările radiofonice sunt semnate de Sanda Socoliuc. Regia artistică şi coloana sonoră: Vasile Manta. Regia de montaj: Robert Vasiliţă. Coordonator de proiect şi producător: Attila Vizauer. Marii noştri actori, care au însufleţit, prin harul lor, aceste poveşti, vor onora evenimentul de la Ramada-Majestic, prin prezenţa lor la întâlnirea cu publicul iubitor de teatru radiofonic.

„Trei actori extraordinari, trei voci de aur ale scenei româneşti, Ion Caramitru, Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc, vor spune, începând de luni, 23 februarie, 2015, fermecătoare poveşti pentru copii la Radio România Cultural” – ne-a declarat Sanda Socoliuc. 60 de poveşti realizate în premieră, recent produse de Redacţia Teatrului Naţional Radiofonic, Centrul Cultural Media, vor fi difuzate de luni până vineri, de la ora 17.50, la Radio România Cultural.

86 de ani de teatru radiofonic

Meritul poveştilor descoperite de Sanda Socoliuc şi redate publicului radiofonic, este acela de a repune în circulaţie adevărate bijuterii artistice, capodopere ale literaturii pentru copii, multe dintre ele necunoscute, până acum, în România: istorisiri încântătoare, pline de fantezie şi totodată cuprinzând o multitudine de învăţăminte. Vocile marilor actori ne poartă pe tărâmuri de basm şi recreează o lume magică, în care se petrec întâmplări extraordinare, o lume încărcată de culoare şi de prospeţime, fără îndoială pe placul copiilor de azi, dar în egală măsură fermecătoare şi pentru cei mari.

„Multe sunt splendide şi pline de miez poveşti populare româneşti care, paradoxal, au fost traduse din limba engleză – afirmă Sanda Socoliuc. Este vorba despre poveşti pierdute, complet uitate la noi şi regăsite într-o veche colecţie de folclor apărută prin grija Mitei Kremnitz la New York, în 1885. Alte piese de rezistenţă sunt legendele vechi şi puţin vehiculate, apărute prima şi ultima oară acum mai mult de 50-100 de ani în culegerile unor iubitori ai culturii române. Câteva poveşti fac parte din volumele niciodată traduse la noi ale italienilor Luigi Capuana (1839-1915) şi Gianbattista Basile (1566–1632), dar şi ale americanului Frank Baum, autorul Vrăjitorului din Oz. Multe alte poveşti au fost selectate din folclorul internaţional şi sunt inedite (până în prezent) în România.”

Ascultând poveştile interpretate de Ion Caramitru, Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc, vă veţi bucura, fără îndoială, de farmecul, căldura şi pitorescul acestor minunate realizări radiofonice!

Ion Caramitru – Cum s-a făcut lumea, veche legendă românească

biografii memorii tnrMarţi, 24 februarie, la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic prezintă în premieră cea de a doua parte a producţiei sonore dedicate personalităţii Ecaterinei Teodoroiu: Cătălina Toderoiu – Zbor spre libertate, spectacol de teatru-document realizat în cadrul proiectului „Biografii, memorii”. Scenariu de Ion-Costin Manoliu.

catalinaToderoiu partea a doua

Mai multe detalii despre această nouă producţie a Teatrului Naţional Radiofonic ne oferă colega mea Magda Duţu, redactorul spectacolului şi cooordonatorul proiectului „Biografii, memorii”

 

teatru radiofonic serialÎn perioada 24–27 februarie, la ora 21.30, la Radio România Cultural, vom difuza episoade din serialul Wallenstein de Friedrich Schiller. Traducerea şi adaptarea radiofonică: George Mihalache-Buzău. Regia artistică: Mihai Pascal. În distribuţie: Ion Marinescu, Mircea Albulescu, Dina Cocea, Valeria Seciu, Constantin Codrescu, Alexandru Repan, Constantin Dinulescu, Fory Etterle, Constantin Brezeanu, Valentin Plătăreanu, Corado Negreanu, Cornel Vulpe, Gina Patrichi, Atena Demetriad, Florian Pittiş, Victor Ştrengaru, Sergiu Demetriad. Înregistrare din anul 1974.

„Un mare subiect este în stare să răscolească în adâncimile umanităţii; omul creşte şi el, când scopul lui se înalţă”, nota Friedrich Schiller în prologul piesei Tabăra lui Wallenstein (parte a trilogiei Wallenstein), rostit cu ocazia redeschiderii teatrului din Weimar, la 12 octombrie 1798. „Noua eră care se deschide azi pentru arta Thaliei, pe această scenă, îl obligă pe poet să părăsească potecile bătute, aşa încât (…) să ne poarte înspre un teatru mai înalt, demn de această epocă sublimă, în care se înscriu străduinţele şi speranţele noastre” (cf. Ion Zamfirescu, Teatrul european în secolul luminilor, Editura Eminescu, Bucureşti, 1981, pag. 236).

Wallenstein

Amplul material dramatic al dramei istorice Wallenstein (1798–1799), pe care Goethe îl sfătuise să-l împartă în trei părţi, având în vedere vasta lui întindere, fusese elaborat de către Friedrich Schiller pe baza unei temeinice documentări despre Războiul de 30 de ani, pe fundalul căruia se petrece acţiunea piesei. Schiller cercetase cu pasiune subiectul, ca profesor de istorie la Universitatea din Jena şi, în 1791, scrisese Istoria războiului de 30 de ani, astfel încât cunoştea extrem de bine faptele şi personajele, la care se referă cele trei părţi ale trilogiei: Tabăra lui Wallenstein, Cei doi Piccolomini şi Moartea lui Wallenstein.

Figura generalului Wallenstein este transfigurată şi însufleţită în chip patetic, mărirea şi decăderea lui sunt puse în pagină prin reluarea unor procedee shakespeariene, iar adevărul istoric – cum însuşi Schiller afirmă – este tratat cu „libertatea invenţiei poetice”, astfel încât rigoarea tragică să fie dublată de o teatralitate autentică, provenită din forţa lirică şi pasională.

Fragment din Wallenstein

biografii memorii tnrÎn fiecare dimineaţă, de la ora 5.00, la Radio România Cultural, se difuzează spectacole-document, în cadrul fluxului „Biografii, memorii”, coordonat de Magda Duţu.

  • De o parte şi de alta a Prutului, scenariu de Lăcrămioara Stoenescu, după cartea academicianului Gleb Drăgan – Exerciţii de memorie – O paranteză tristă a istoriei, adaptarea radiofonică: Magda Duţu – luni, 23 februarie. Spectacolul a fost planificat chiar de ziua de naştere a doamnei Lăcrămioara Stoenescu, autoarea scenariului, căreia redacţia Teatrului Naţional Radiofonic îi urează La mulţi ani!
  • Infinitul Brâncuşi (partea I), scenariu de Valeriu Butulescu – marţi, 24 februarie
  • Infinitul Brâncuşi (partea a II-a), scenariu de Valeriu Butulescu – miercuri, 25 februarie
  • Anna Frank – Jurnal, scenariu radiofonic de Doina Ciurea – joi, 26 februarie
  • Gavril Vatamaniuc – Şoimul Bucovinei, scenariu radiofonic de Lăcrămioara Stoenescu şi Ion-Costin Manoliu – vineri, 27 februarie
  • Valeriu Gafencu – Sfântul închisorilor, scenariu radiofonic de Ion-Costin Manoliu – sâmbătă, 28 februarie
  • Vladimir Maximilian, scenariu radiofonic de Constantin Teodori –duminică, 1 martie.

Luni, 23 februarie, la ora 23.05, la Radio România Actualităţi, vom difuza spectacolul de „Biografii, memorii”: Ion Valjan sau Fascinaţia Teatrului. Scenariu radiofonic de Michaela Gulea şi Magda Duţu. Regia artistică: Petru Hadârcă. Spectacolul a fost planificat în memoria tânărului actor Sorin Şaguna, interpret în această producţie din 2012, a cărui zi de naştere ar fi fost pe 23 februarie.

dramaturgi romani contemporani siglaJoi, 26 februarie, la ora 19.00, la Radio România Cultural, vom difuza, în fluxul „Dramaturgi români contemporani”: Decalogul după Hess de Alina Nelega. Interpretează: Nicu Mihoc. Regia artistică: Alina Nelega. Redactor: Crenguţa Manea. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Regia tehnică: ing. Luiza Mateescu. Coordonator de proiect: Magda Duţu. Înregistrare din anul 2003.

sigla mica tnrÎn fluxul Teatrul Naţional Radiofonic, difuzat sâmbăta şi duminica, la ora 14.00, la Radio România Cultural, colegul meu Costin Tuchilă vă invită să ascultaţi:

  • Un cuib de nobili de Ivan Sergheevici Turgheniev, înregistrare din anul 1976, regia artistică: Dan Puican – sâmbătă, 28 februarie
  • O inimă de aur de Oliver Goldsmith, spectacol din 1988, în regia lui Titel Constantinescu – duminică, 1 martie.

Vă mulţumim pentru fidelitatea cu care urmăriţi spectacolele Teatrului Naţional Radiofonic şi vă dorim audiţie plăcută!

15–22 februarie  2015

Realizator: IRINA SOARE

86 de ani de teatru radiofonic

Eveniment teatral: 86 de ani de teatru radiofonic

Era începutul anului 1929 când, revista „Radiofonia” îşi informa, cu entuziasm, cititorii: ,,Luni, 18 februarie, se joacă, în studioul Societăţii de Difuziune Radiotelefonică, delicioasa comedie, într-un act, intitulată Ce ştia satul de V. Al. Jan, cu concursul eminenţilor artişti ai Teatrului Naţional: Doamna Maria Filotti şi domnul Romald Bulfinski. În broadcastingul românesc, producţiunea aceasta trebuie subliniată ca fiind prima încercare de a da teatru în studio.”. Autorul piesei,  care semna V. Al. Jan sau I. Valjan (pe numele său adevărat, Ion Alexandru Vasilescu), era un scriitor de notorietate în epocă, piesele sale într-un act, adevărate bijuterii ale genului, fiind primite cu deosebită căldură atât de public cât şi de critica de specialitate.

valjan ce stia satul incepututrile teatrului radiofonic

I. Valjan

Personalitatea extraordinară a celui dintâi autor dramatic jucat la Teatrul Radiofonic, va fi evocată pe postul România Cultural, miercuri 18 februarie, de la ora 5.00, în spectacolul intitulat Ion Valjan sau Fascinaţia Teatrului, scenariu radiofonic de Michaela Gulea şi Magda Duţu. Regia artistică: Petru Hadârcă. Montarea se va difuza în fluxul „Biografii, memorii”, coordonat de Magda Duţu şi va marca împlinirea a 86 de ani de teatru radiofonic la Radio România.

logo rrcLa Radio România Cultural, duminică 15 februarie, de la ora 14.00, vă invităm să ascultaţi spectacolul „Dimensiunea existenţei”. Cinci personaje în interpretarea actorului Dorel Vişan.

dorel-visan

Mai multe detalii despre acest amplu recital  ne oferă colegul meu, Costin Tuchilă, unul dintre realizatori şi coordonatorul proiectului.

teatru radiofonic serial

La Radio România Cultural, începând de luni, 16 februarie, de la ora 21.30, vă invităm să ascultaţi spectacolul radiofonic serial de Eugene O’Neill. Spectacolul, realizat în anul 1985, de regizorul Cristian Munteanu, venea să completeze, strălucit, impresionanta colecţie de variante radiofonice ale operei dramaturgului american, prima montare difuzată la Radio Romania, în anul 1957, fiind drama Dincolo de zare. În anul 1965, Paul Stratilat semnează regia artistică a spectacolului Patima de sub ulmi, distribuindu-i pe George Calboreanu, Olga Tudorache şi Mircea Constantinescu în rolurile principale. Piesa scurtă intitulată Ulei datează din anul 1966, în regia artistică a Margaretei Niculescu. Tot de numele lui Paul Stratilat este legată şi montarea radiofonică Anna Christie, cu Liliana Tomescu în rolul titular, iar la 15 octombrie 1973 se difuzează, în premieră comedia Tinereţea, bat-o vina!, în regia lui Dan Puican, urmată de spectacolele Fire de poet şi Michael şi Anna. Anii 1990 au îmbogăţit Fonoteca de aur a Radiodifuziunii Române cu variantele radiofonice ale impunătoarei serii de drame semnate de Eugene O’Neill, semnate, în majoritate, de maestrul teatrului radiofonic, regizorul Cristian Munteanu.

Vă oferim un fragment din spectacolul Din jale se întrupează Electra de Eugene O’Neill. Traducere de Petru Comarnescu şi Margareta Sterian. Adaptare radiofonică de Irina Răchiţeanu-Şirianu.

biografii memorii tnrSub genericul „Biografii, memorii”, în fiecare dimineaţă, de la ora 5.00, se vor difuza spectacole-document dedicate unor personalităţi ale culturii universale.

Iată, în ordine, titlurile săptămânii:

  • Luni, 16.02, ora 5.00: „Biografii, memorii”: Alice Voinescu – Arta de a suferi, partea I, scenariu radiofonic de Doina Papp
  • Marţi, 17.02, ora 5.00: „Biografii, memorii”: Alice Voinescu – Arta de a suferi, partea a II-a, scenariu radiofonic de Doina Papp
  • Miercuri, 18.02, ora 5.00: „Biografii, memorii”: Ion Valjan sau Fascinaţia Teatrului, scenariu radiofonic de Michaela Gulea şi Magda Duţu
  • Joi, 19.02, ora 5.00: „Biografii, memorii”: Caspar-David Friedrich, scenariu radiofonic de Marius Tătaru
  • Vineri, 20.02, ora 5.00: „Biografii, memorii”: Ştefan Dimitrescu, scenariu radiofonic de Elza Cenuşă

Sâmbătă, 21.02, ora 5.00: „Biografii, memorii”: Sfinxul de la Giseh, scenariu radiofonic de Arcadiu Marinescu Nour.

deportarile-in-siberia

Repertoriul săptămânii 15–22 februarie 2015, în fluxul „Biografii, memorii”, se încheie cu spectacolul Deportaţi în Siberia, scenariu de Lăcrămioara Stoenescu după cartea  academicianului Gleb Drăgan, Exerciţii de memorie – O paranteză tristă a istoriei. Adaptarea radiofonică: Ion-Costin Manoliu. Regia artistică: Petru Hadârcă. Ascultătorii teatrului radiofonic vor avea ocazia să reasculte vocea academicianului Gleb Drăgan, trecut în nefiinţă la 24 octombrie 2014, la venerabila vârstă de 94 de ani. Coordonator de proiect: Magda Duţu. Mari spectacole La Radio Romania Cultural continuă seria „Marilor spectacole”, difuzate la o jumătate de oră după miezul nopţii. Sub acest generic, săptămâna viitoare se vor difuza adaptări  ale unora dintre cele mai cunoscute pagini din  dramaturgia universală, montări de referinţă din Fonoteca de Aur, cu distribuţii prestigioase, semnate de regizori de marcă  ai teatrului radiofonic.

  • Luni: Intrigă şi iubire de Friedrich Schiller
  • Marţi: Pădurea împietrită de Robert Sherwood
  • Miercuri: Topaze de Marcel Pagnol
  • Joi: În amurg de Gerhart Hauptmann
  • Vineri: Stâlpii societății de Henric Ibsen
  • Sâmbătă: Ciclopul și Troienele de Euripide
  • Duminică: Cezar şi Cleopatra de G. B. Shaw

Vă oferim un fragment din montarea care închide această serie, Cezar şi Cleopatra de G. B. Shaw, cu George Constantin şi Valeria Seciu în rolurile titulare.

Nu uitaţi de celelalte fluxuri de teatru radiofonic, difuzate pe frecvenţele Radio Romania, on air şi online:

teatru radiofonic pentru copiiDe luni şi până vineri, vă invităm să ascultaţi poveşti minunate, la Radio Romania Cultural, de la ora 17.50, sub genericul „A fost odată ca niciodată”, iar la Radio România Actualităţi, de la ora 20.50, sub genericul „Noapte bună, copii!” Şi tot la Romania Actualităţi, de luni si până joi, de la ora 23.03 Teatrul Național Radiofonic şi, în fine, „Mituri, legende, poveşti”, de luni şi până joi, de la ora 16.30 la Antena Satelor.

Mai multe detalii despre titlurile pe care le difuzăm puteţi afla de pe site-ul Societăţii Române de Radiodifuziune, www.srr.ro accesând link-ul Teatrul Naţional Radiofonic sau din Revista Teatrală Radio.

costache antoniu

Costache Antoniu

ne auzim la majestic

Invitaţie la Majestic

Luni, 16 februarie 2015, la clubul Ramada-Majestic, va avea loc, audiţia, cu public, a spectacolului radiofonic Însurătoare de Nikolai Vasilievici Gogol. Montarea îl are, în fruntea distribuţiei, pe actorul Costache Antoniu, de la a cărui naştere se vor împlini, peste câteva zile, 114 ani.

Sperăm că spectacolele, propuse de Teatrul Naţional Radiofonic, vă vor reţine atenţia şi  vă dorim audiţie plăcută! 

Grafică, ilustrații și editare multimedia Costin Tuchilă.

8–15 februarie 2015

Realizator: COSTIN MANOLIU

catalina toderoiu ecaterina teodoroiu 

premiera tnrTeatrul Naţional Radiofonic vă invită luni, 9 februarie 2015, de la ora 11.00, la clubul Ramada-Majestic de pe Calea Victoriei din Bucureşti, unde are loc în premieră audiţia cu public spectacolelor de teatru-documentne auzim la majestic intitulate Cătălina Toderoiu – Viteaza de la Jiu şi Cătălina Toderoiu – Zbor spre libertate. Scenariu radiofonic de Ion-Costin Manoliu. Regia artistică: Petru Hadârcă.

La 20 de ani de la terminarea Primului Război Mondial, scriitorul Ioan Manoliu-Mirceşti a pornit o investigaţie de tip jurnalistic, pe urmele celei pe care contemporanii o considerau „cea mai vitează româncă a timpurilor noastre”: Ecaterina Teodoroiu sau, mai bine zis, Cătălina Toderoiu, numele ei real. A stat de vorbă cu mama şi fraţii săi, cu vecinii, profesorii şi camarazii ei de arme.

A rezultat un roman-document, publicat în 1940 la Editura Scrisul Românesc, care oferă prilejul de a retrăi, pas cu pas şi clipă cu clipă, eroicul destin al tinerei din Vădenii Gorjului.

ecaterina teodoroiu

Ecaterina Teodoroiu

Pornind la cartea profesorului Ioan Manoliu-Mirceşti, scenariul radiofonic nu face doar o reconstituire istorică, ci cu armele teatrului la microfon surprinde şi dimensiunile lăuntrice, spirituale, ale eroinei, începând de la anii copilăriei şi adolescenţei, până la momentul jertfei supreme pentru poporul şi ţara sa.

În 1921, când a fost dezgropată din pământul Moldovei pentru a fi dusă şi înhumată la Târgu-Jiu, cei prezenţi au rămas uimiţi: trupul său se păstrase întocmai ca atunci când căzuse pe câmpul de luptă.

biografii memorii tnrÎn rolul Cătălinei Toderoiu – Oana Maria Mărgineanu.

Cântece pe teme populare: Nadia Trohin. Improvizaţii muzicale la caval: Alexandru Arcuş. În distribuţie: Alexandru Nedelcu, Mihai Bica, Mircea Rusu, Mircea Constantinescu, Monica Ghiuţă, Annemary Ziegler, Petru Hadârcă, Magda Duţu, Ion Arcudeanu, Marcelo Cobzariu, Silviu Oltean, Constantin Florescu, Orodel Olaru şi Ion-Costin Manoliu.Regia muzicală: Luiza Mateescu. Regia tehnică: Mirela Georgescu. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Redactor şi producător: Magda Duţu.

Premiera radiofonică a documentarului artistic Cătălina Toderoiu – Viteaza de la Jiu va fi difuzată marţi, 10 februarie, de la ora 19.00, la Radio România Cultural.

Fragment din spectacol

mari spectacoleRadio România Cultural transmite în fiecare noapte la ora 0.30, mari spectacole:

  • Luni: Amintiri de Alexei Arbuzov
  • Marţi: Richard al II-lea de William Shakespeare
  • Miercuri: Cocoşatul de la Notre Dame de Victor Hugo
  • Joi: Arca lui Noe de Lucian Blaga
  • Vineri: Somnul raţiunii de Antonio Buero Vallejo
  • Sâmbătă: Pe strada Mântuleasa de Mircea Eliade.

de ce nu vamos

Afișul premierii absolute a piesei de De ce nu Vamos? de Georges Conchon, Teatrul Eduard VII, Paris, 1965

fonoteca de aurDumincă 8 februarie, de la ora 19.00, un spectacol din fonoteca de aur a Radiodifuziunii: De ce nu Vamos? de Georges Conchon. În regia lui Constantin Moruzan, o înregistrare din anul 1966, cu actori importanţi ai  teatrului românesc: Nicolae Brancomir, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Horia Şerbănescu, Virginica Romanovski, Sandu Sticlaru, Florin Vasiliu, Nicolae Gărdescu, Marin Moraru.

Fragment din spectacolul De ce nu Vamos?

teatru radiofonic serialMarți, 10 februarie 2015 se împlinesc 82  de  ani de când la Bucureşti se năştea Victor Rebengiuc. Mulţi specialişti îl consideră cel mai mare actor român în activitate.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1956 la clasa profesorilor Aura Buzescu şi Vlad Mugur. După un scurt stagiu la Teatrul Naţional din Craiova, din 1957 este actor al Teatrului Municipal „Lucia Sturdza Bulandra” din Bucureşti. A jucat şi la Teatrul Mic, Teatrul Naţional din Bucureşti, Teatrul Naţional din Cluj, la Teatrul Arca: sute şi sute de roluri memorabile în spectacole de teatru, în film, la radio şi televiziune.

Începând de marţi, 10 februarie, de la ora 21.30, Radio România Cultural difuzează în serial spectacolul Călina roşie de Vasili Şukşin, cu Victor Rebengiuc şi Mariana Mihuţ în rolurile principale, secondaţi de Mircea Albulescu, Vali Voiculescu Pepino, Mihai Mereuţă, Ica Matache, Ion Chelaru, Adriana Trandafir. O înregistrare din anul 1991 în regia lui Leonard Popovici.

victor rebengiuc

La mulţi ani, Victor Rebengiuc!

Victor Rebengiuc în Călina roşie de Vasili Şukşin

biografii memorii tnr

În fiecare zi, dimineaţa de la ora 5.00, Radio România Cultural transmite spectacole de teatru-document din seria „Biografii, memorii”, inspirate de viaţa unor mari actori şi oameni de teatru din România:

  • Luni: George Vraca
  • Marţi: Ion Manolescu
  • Miercuri: George Ciprian
  • Joi: Ion Sava
  • Vineri: Costache Caragiale
  • Sâmbătă: Alexandru Davila

teatru radiofonic pentru copiiNoapte bună, copii!

Cei mai tineri amatori de teatru radiofonic pot asculta o poveste difuzată sub genericul „Noapte bună, copii!”, de la ora 20.50, în fiecare zi, de luni până vineri, la Radio România Actualităţi. 

Tot lor li se adresează Emir şi poetul – basm din 1001 de nopţi, realizat în varianta radiofonică în 1968, cu Dinu Ianculescu, Alexandru Repan, Petru Dem Dragoman, Ştefan Florescu, Mircea Medianu şi Mihai Stoenescu în distribuţie, spectacol care poate fi ascultat la Radio România Cultural, sâmbătă, 14 februarie 2015, de la ora 10.00.

Fragment din Emir şi poetul 

 Grafică, ilustrații și editare multimedia Costin Tuchilă.

2–8 februarie 2015 

Realizator: COSTIN MANOLIU 

revista teatrului national radiofonic format multimedia editia 50

Ediţia de astăzi a Revistei Teatrului Naţional Radiofonic este a 50-a emisiune realizată în format multimedia, apărând online pe site-ul Revista Teatrală Radio.

Pe calea undelor ea a fost transmisă pentru prima oară la Radio România Cultural pe 8 august 1990, fiind realizată de Oana Serafim. Până în 1997 a avut o frecvenţă de difuzare lunară, timp de o oră, apoi  o frecvenţă săptămânală, cu o durată de 30 de minute.

De-a lungul anilor Revista Teatrului Naţional Radiofonic i-a avut ca realizatori pe Marina Spalas, Doina Papp, Costin Tuchilă, Crenguţa Manea, Domnica Ţundrea, Magda Duţu, Irina Soare. Din anul 2002 a fost conceput un nou format, sub coordonarea Magdei Duţu.50 rev teatrului national radiofonic aniversare

Începând cu ediția 4–10 noiembrie 2013, Revista Teatrului Naţional Radiofonic în format multimedia, online se regăsește pe acest site. Mai multe amănunte de la colega noastră, Magda Duţu. 

Iată câteva recomandări ale spectacolelor pe care vi le propune Teatrul Naţional Radiofonic în săptămâna 2–8 februarie 2015.

În fiecare noapte de la ora 0.30, la Radio România Cultural, „Mari spectacole”:

  • Luni: Detectivul duce tava de Ştefan Marian
  • Marţi: Simpozionul de Nataşa Tanska
  • Miercuri: Savonarola de Michel Suffran
  • Joi: Pană Lesnea Rusalin de Victor Eftimiu
  • Vineri: Anatema de Leonid Andreev
  • Sâmbătă: Regele gol de Evgheni Şvarţ

stefan mihailescu braila

Ștefan Mihăilescu-Brăila

teatru radiofonic serialPe 3 februarie 1925 se năştea la Brăila cel ce avea să devină un mare actor al teatrului şi filmului românesc: Ştefan Mihăilescu-Brăila. Din 1957 a jucat pe scena Teatrului Giuleşti, azi Teatrul Odeon. Filmul care l-a impus în cinematografia românească a fost Comoara din Vadul Vechi. În amintirea celor mai mulţi va rămâne probabil graţie personajului din Secretul lui Bacchus.

Marţi, 3 februarie 2015, de la ora 18.00, la Teatrul Odeon va avea loc dezvelirea bustului realizat de sculptorul Dragoş Cătălin Munteanu şi proiectarea unui film al Televiziunii Române, dedicat celui de la a cărui naştere se împlinesc 90 de ani.

În amintirea acestui actor de geniu, care a excelat în comedie, de luni până vineri, de la ora 21.30, Radio România Cultural difuzează teatru radiofonic serial: Tănase Scatiu de Duiliu Zamfirescu, o producţie radiofonică din 1967, cu Ştefan Mihăilescu-Brăila în rolul titular.

Tănase Scatiu de Duiliu Zamfirescu, fragment 

Cei mai tineri amatori de teatru radiofonic pot asculta o poveste difuzată sub genericul „Noapte bună copii!”, de la ora 20.50, în fiecare zi, de luni până vineri, la Radio România Actualităţi.

Pe aceleaşi lungimi de undă, seara, de la 23.05:

  • Luni: Georges Dandin sau soţul păcălit de Molière
  • Marţi: Mătuşa din America de Sorin Petrescu
  • Miercuri: Omul şi extraterestra de Dan Tărchilă
  • Joi: Generaţia de sacrificiu de V.Al. Jean

Jacques Brel

Jacques Brel

biografii memorii tnrÎn cadrul proiectului „Biografii, memorii”, luni de la ora 5.00, la Radio România Cultural, puteţi asculta documentarul artistic intitulat Jacques Brel – Visând un imposibil vis, după un scenariu de Flavia Buref. Regia artistică: Leonard Popovici. 

Jacques Brel – Visând un imposibil vis, fragment 

Tot în seria „Biografii, memorii”, în fiecare zi, dimineaţa de la ora 5.00, Radio România Cultural difuzează spectacole de teatru-document inspirate de viaţa şi opera unor artişti francezi şi români.

  • Marţi: Edith Piaff, scenariu radiofonic de Flavia Buref şi Sanda Rădulescu
  • Miercuri: Gerard Philipe, după un text de Cristina Corciovescu.
  • Joi: Sarah Bernhardt: Dubla mea viaţă. Scenariu de Nicoleta Toia
  • Vineri: Lucia Sturdza Bulandra, după un text de Luminiţa Varlam
  • Sâmbătă: Maria Filotti, scenariu radiofonic de Emil Liptac.

moartea lui ivan ilici pusa roth lev tolstoi

Duminică, 8 februarie, de la ora 14.00, la Radio România Cultural: Moartea lui Ivan Ilici, scenariu radiofonic de Puşa Roth după nuvela lui Lev Tolstoi.

Amănunte de la colegul nostru, Costin Tuchilă: 


Grafică, ilustrații și editare multimedia Costin Tuchilă. 

25 ianuarie–1 februarie 2015

Realizator: COSTIN MANOLIU

cool mihai ispirescu teatru radiofonic

premiera tnrInvitaţie la Majestic

Teatrul Naţional Radiofonic vă invită luni, 26 ianuarie 2015, de la ora 11.00, la clubul Ramada-Majestic de pe Calea Victoriei din Bucureşti, unde va avea loc audiţia cu public a premierei cu piesa Cool de Mihai Ispirescu, cu Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Marius Rizea, Ion Haiduc, Mircea Constantinescu, Daniela Marcu şi Ionne auzim la majestic Mărgescu în distribuţie.

Colega noastră, Domnica Ţundrea, care a realizat adaptarea radiofonică, ne-a spus că piesa Cool de Mihai Ispirescu ne înfăţişează o lume derizorie şi absurdă, alcătuind un tablou sugestiv al unei societăţi viciate. Stilul dramaturgului, amestec de satiră, farsă şi comedie politică, se conturează a fi în descendenţă caragialiană, dar şi sub influenţa lui Teodor Mazilu.

mihai ispirescu

Mihai Ispirescu

Spectacolul regizat de Vasile Manta accentuează ideea de manipulare, senzaţia că lumea e un teatru de păpuşi manevrate iscusit. Actorii, cu talentul lor, însufleţesc caractere pitoreşti, valorificând dialogul viu, acţiunea dinamică, ritmul alert.

Premiera radiofonică cu piesa Cool de Mihai Ispirescu este programată luni, 26 ianuarie, de la ora 23.05, la Radio România Actualităţi.

Fragment din spectacolul Cool de Mihai Ispirescu

mari spectacole

Radio România Cultural transmite în fiecare noapte la ora 0.30, „Mari spectacole”:

  • Luni: Paradisul de Horia Lovinescu
  • Marţi: Deliana de Dan Botta
  • Miercuri: Dona Barbara de Romulo Gallegos
  • Joi: Zece negri mititei de Agatha Christie
  • Vineri: Hagi-Tudose de Barbu Ştefănescu Delavrancea
  • Sâmbătă: Unu, doi, trei… de Molnár Ferenc

fonoteca de aurPe 30 ianuarie se împlinesc 163  de ani  de la   naşterea celui mai important dramaturg român: Ion Luca Caragiale. De-a lungul întregii săptămâni sunt programate spectacole radiofonice inspirate de textele lui nenea Iancu şi emisiuni dedicate vieţii şi operei marelui scriitor.

Duminică, 25 ianuarie, de la ora 19.00, Teatrul Naţional Radiofonic vă propune o montare din Fonoteca de aur: D’ale carnavalului de Caragiale, în regia lui Sică Alexandrescu, un prilej de a face cunoştinţă pe calea undelor cu actori celebri ai scenei româneşti: Niky Atanasiu, Alexandru Ionescu Ghibericon, Grigore Vasiliu Birlic, Radu Beligan, Marcel Anghelescu, Cella Dima, Carmen Stănescu, Horia Șerbănescu, într-o înregistrare din anul 1951.

D’ale carnavalului de I. L. Caragiale – fragment

biografii memorii tnrÎn cadrul proiectului „Biografii, memorii”, marţi de la ora 19.00, la Radio România Cultural puteţi asculta documentarul artistic Eminescu – Luceafăr mistuit de Constantin Venerus Popa, rodul unei îndelungi documentări despre ultimii ani şi ultimele zile ale lui Mihai Eminescu. O înregistrare din anul 2008 în regia lui Mihai Lungeanu. În rolul principal Dan Puric, secondat de Manuela Ciucur, Mircea Rusu, Mircea Constantinescu, Ion Haiduc, Ion Siminie, Medeea Marinescu, Radu Amzulescu, Rodica Negrea.

Eminescu – Luceafăr mistuit, fragment

Tot în cadrul proiectului „Biografii, memorii”, în fiecare zi, dimineaţa de la ora 5.00, Radio România Cultural difuzează spectacole de teatru-document.

  • Luni: Mari descoperiri: Prima fotografie, scenariu de Ovidiu Popa
  • Marţi: Procesul Caragiale – Caion, partea I. Scenariul radiofonic şi regia artistică: Romulus Vulpescu
  • Miercuri: Procesul Caragiale – Caion, partea a II-a
  • Joi: Procesul Caragiale – Caion, partea III
  • Vineri: Biografia unei capodopere: „O scrisoare pierdută” de Caragiale, scenariu de Valentin Silvestru.
  • Sâmbătă: Memoriile lui Hadrian, scenariu radiofonic de Doina Ciurea. Regia artistică este semnată de regretatul Cristian Munteanu, de la plecarea căruia se împlinesc 7 ani pe 31 ianuarie.

cristian munteanu

În amintirea regizorului Cristian Munteanu, o mărturie sonoră din emisiunea Declaraţii de iubire, realizată de Magda Duţu în anul 2002:


Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă. 

18– 25 ianuarie 2015

Realizator: DOMNICA ŢUNDREA

leny caler

Invitație la Majestic

ne auzim la majesticLuni, 19 ianuarie, la ora 11, la clubul Ramada-Majestic de pe Calea Victoriei din Bucureşti, vă invităm la audiţia spectacolului Marea iubire a lui Sebastian scenariu radiofonic inspirat din volumul de memorii Artistul şi oglinda al actriţei Leny Caler. În distribuţie: Rodica Mandache şi Marius Manole. Redactor: Irina Soare. Regia de montaj: Robert Vasiliţă. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: Vasile Manta. Scenariul radiofonic şi regia artistică: Diana Mihailopol.

Spectacolul conţine fragmente din piesa Jocul de-a vacanţa de Mihail Sebastian, înregistrare radiofonică din anul 1957, regia artistică: Mihai Zirra. În rolul Corinei –  Raluca Zamfirescu, iar în cel al lui Ştefan Valeriu – Radu Beligan.

Despre Marea iubire a lui Sebastian, producţie difuzată în premieră marţi, 23 decembrie 2014, la ora 23.05, la Radio România Actualităţi, ne va vorbi colega mea Irina Soare, redactorul spectacolului.


fonoteca de aurDuminică, 18 ianuarie, la ora 19.00, la Radio România Cultural, vom difuza, în fluxul Fonoteca de aur: Casa cu două intrări de Calderón de la Barca. Traducerea: Mariana Georgescu. Adaptarea radiofonică: Val Săndulescu. Regia artistică: Paul Stratilat. În distribuţie: Nineta Gusti, Ion Lucian, Nicolae Gărdescu, Zoe Anghel, George Carabin, Nina Diaconescu, Coca Enescu, Tudorel Popa, Ion Pogonat, George Conabie, Radu Beligan. Regia muzicală: Paul Urmuzescu. Înregistrare din anul 1956.

Calderon De La Barca

Opera spaniolului Calderón de la Barca (1600–1681) este marcată de specificul relativismului renascentist, dominat de întrebarea lui Michel de Montaigne, formulată în celebrele sale Eseuri (1580–1595): „Que sais-je?” („Ce ştiu?”) – interogaţie răscolitoare, care avea să-şi pună amprenta asupra modului de gîndire al unei întregi epoci. Toate valorile sunt subiective, relative, depind de reprezentarea noastră mentală sau afectivă, susţin cugetătorii umanişti, situându-se pe o poziţie spirituală antidogmatică, iar Calderón de la Barca va prelua, în felul său, această viziune, continuând totodată drumul spiritual deschis de către predecesorii săi Lope de Vega şi Tirso de Molina, atât în ceea ce priveşte tradiţia teatrului religios, cât şi în domeniul teatrului profan.

Teatru în Secolul de Aur

Teatru în Secolul de Aur

Să nu uităm însă că, în această Renaştere târzie, evoluţia formelor de expresie în artă se îndrepta către stilul baroc; prin urmare, conferind coloritului spaniol o lumină poetică de o intensitate aparte, Calderon va folosi din plin tehnici ale acestui tip de teatru, atât în comediile sale de capă şi spadă (Casa cu două intrări ori Doamna nevăzută, de pildă) sau în dramele populare eroice (Alcaldele din Zalameea), cât şi în tulburătoarele sale meditaţii dramatice, încărcate de contradicţii, înglobând idei filosofice semnificative, dezvoltând o imagistică de o surprinzătoare bogăţie (Marele teatru al lumii, Viaţa e vis).

casa cu doua intrari

Spectacolul radiofonic Casa cu două intrări ne aduce lumea Renaşterii spaniole, un remarcabil tablou de epocă, zugrăvit în culori vii şi expresive. Avem de a face cu o piesă de tinereţe, scrisă la 1629, când Calderón se afla încă sub influenţa puternică a lui Lope de Vega, a spiritului său plin de vervă, a comediilor de capă şi spadă, a apologiei ideii de onoare, atât de importantă în Spania acelor timpuri. Căci gelozia – aici, cea fraternă – constituie pretextul declanşării unui lanţ de întâmplări şi situaţii, pe care se dezvoltă această piesă, ce discută problema condiţiei femeii, a dependenţei ei de tot felul de socoteli familiale înguste, ironizând izolarea aproape orientală la care este supusă o tânără fată şi surprinzând cu fineţe psihologia umană în situaţii impuse, abilitatea feminină de a face faţă constrângerilor şi de a le înlătura cu fantezie, umor şi spirit inventiv.

 Fragment din Casa cu două intrări de Calderón de la Barca, regia artistică: Paul Stratilat, 1956

teatru radiofonic serialÎn perioada 19–23 ianuarie, la ora 21.30, la Radio România Cultural, vom difuza episoade din serialul Istoria ieroglifică de Dimitrie Cantemir, dramatizare de Valeriu Sîrbu, în regia lui Cristian Munteanu. În distribuţie: Ion Marinescu, Octavian Cotescu, Mircea Albulescu, Marcel Anghelescu, Nicolae Gărdescu, George Calboreanu, Toma Caragiu, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Constantin Codrescu, Ion Lucian, Fory Etterle, Matei Alexandru, Corado Negreanu, Constantin Dinulescu, Mitică Popescu, Mihai Fotino ş.a. Înregistrare din anul 1973.

Spectacolul izbuteşte să redea convingător tabloul politic al unei epoci, în stilul ironic şi pamfletar caracteristic acestei scrieri de la 1703–1705 – Istoria ieroglifică, operă destul de încifrată, dacă ne gândim că faptele istorice sunt sugerate prin alegorii şi parabole, iar personajele sunt ascunse sub măşti de păsări şi mamifere, din realitate sau din mitologie.

istoria ieroglifica

Regizorul Cristian Munteanu a ştiut să găsească echivalenţe radiofonice fiecărui episod al acestui roman politico-social, să înglobeze, într-un amalgam auditiv atent gândit, toate acele elemente populare, zicători, cugetări, gânduri filosofice, să creeze un univers fantastic, exuberant şi de o mare plasticitate, populat parcă de figuri ale unui bestiar medieval. Se poate spune că montarea radiofonică a pus în evidenţă şi a nuanţat ceea ce era peren în Istoria ieroglifică, ridicându-se, fără îndoială, la înălţimea scrierii lui Dimitrie Cantemir, pe care George Călinescu îl denumea „Lorenzo de Medici” al spaţiului românesc: „erudit de faimă europeană, voievod moldovean, academician berlinez, prinţ moscovit”.

Fragment din Istoria ieroglifică de Dimitrie Cantemir, dramatizare de Valeriu Sîrbu. Regia artistică: Cristian Munteanu, 1973

biografii memorii tnrÎn fiecare dimineaţă, la ora 5.00, la Radio România Cultural, se difuzează spectacole-document, în cadrul fluxului „Biografii, memorii”, coordonat de Magda Duţu.

  • Poemele lui Edgar Allan Poe, scenariu radiofonic de Dan Amedeo Lăzărescu – luni, 19 ianuarie
  • Testamentul lui Giorgio Strehler, scenariu radiofonic de Doina Papp – marţi, 20 ianuarie
  • Théophile Gauthier, scenariu radiofonic de Elsa Grozea – miercuri, 21 ianuarie
  • Vasile Lucaciu”, scenariu radiofonic de Mihai Stoian – joi, 22 ianuarie
  • Biografia unei capodopere”: Meşterul Manole, scenariu radiofonic de Toma Iancu – vineri, 23 ianuarie
  • Badea Cârţan, scenariu radiofonic de Mihai Stoian – sâmbătă, 24 ianuarie
  • „Istoria unei capodopere: Viorile din Cremona, scenariu radiofonic de Petru Idriceanu   – duminică, 25 ianuarie 

dramaturgi romani contemporani siglaJoi, 22 ianuarie, la ora 19.00, la Radio România Cultural, vom difuza două spectacole în fluxul „Dramaturgi români contemporani”, coordonat de colega mea Magda Duţu:

  • Talk-Show de Ştefan Caraman. Adaptarea radiofonică: Magda Duţu. Regia artistică: Toma Enache. În distribuţie: Mihai Constantin, Gabriela Popescu, Simona Popescu, Dan Bordeianu. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Regia tehnică: ing. Luiza Mateescu. Redactor şi coordonator de proiect: Magda Duţu. Înregistrare din anul 2008.
  • Pauza regelui de Marius Damian. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Alexandru Dabija. În distribuţie: Marcel Iureş, Emilia Dobrin, Marius Damian, Cristian Iacob, Constantin Drăgănescu. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Regia tehnică: ing. Iulian Iancu. Redactor: Costin Manoliu. Coordonator de proiect: Magda Duţu. Înregistrare din anul 2006.

sigla mica tnrÎn fluxul Teatrul Naţional Radiofonic, difuzat sâmbăta şi duminica, la ora 14.00, la Radio România Cultural, colegul meu Costin Tuchilă vă invită să ascultaţi:

  • Romanţa de Mircea Ştefănescu (piesă dedicată perioadei paşoptiste şi Unirii Principatelor Române, de la 1859), apoi spectacolul de teatru scurt Să ucizi e uşor de Robert Loprestisâmbătă, 24 ianuarie
  • Vinovaţi fără vină de A. N. Ostrovski, înregistrare din anul 1987, în regia lui Cristian Munteanu – duminică, 25 ianuarie.

Teatrul Național Radiofonic la Radio România Actualități

Pentru fluxul Teatrul Naţional Radiofonic, difuzat la Radio România Actualităţi, de luni până joi, la ora 23.05, colegul meu Vasile Manta a selectat câteva titluri, care cu siguranţă vor fi pe placul ascultătorilor noştri fideli:

  • Insomniile lui Gregor de Nicolae Sirius – luni, 19 ianuarie
  • 33 333 de icosari şi 33 de firfirici de Matei Millo – marţi, 20 ianuarie
  • Amintiri din livada cu meri, comedie poliţistă de George Arionmiercuri, 21 ianuarie
  • Luminile rampei de Angela Platti – joi, 22 ianuarie.

parabola dictatura nicolae sirius insomniile lui gregor pusa roth teatru radiofonic

Vă propunem un fragment din spectacolul radiofonic Insomniile lui Gregor de Nicolae Sirius. Adaptarea radiofonică: Puşa Roth. Regia artistică: Vasile Manta. În distribuţie: Dorel Vişan, Virgil Ogăşanu, Mihai Constantin, Petre Lupu, Maia Morgenstern, Mihai Niculescu, Daniela Ioniţă. Redactor şi producător: Costin Tuchilă. Asistenţa tehnică: Bogdan Golovei. Regia de studio: Janina Dicu. Muzica originală: George Marcu. Regia tehnică: Vasile Manta. Spectacol sponsorizat de S. C. Teletext SRL Slobozia. Înregistrare din anul 2014. 


Sperăm că veţi urmări cu interes spectacolele Teatrului Naţional Radiofonic şi vă dorim audiţie plăcută!

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

21 decembrie 2014–17 ianuarie  2015

Realizator: IRINA SOARE

premiera tnrMarţi, 23 decembrie 2014, de la ora 23.05, la Radio România Actualități, vă invităm  să ascultaţi în premieră spectacolul radiofonic Marea iubire a lui Sebastian, scenariu de Diana  Mihailopol, inspirat din volumul de memorii  Artistul şi oglinda al actriţei Leny Caler.

leni-caler

Leny Caler

Figură unică şi seducătoare în peisajul teatral interbelic, actriţa Leny Caler scrie acest jurnal în exil.  Peregrinarea forţată prin capitalele europene, impusă, la sfârşitul anilor 1950, de istoria care începuse să-i saboteze succesul,  face să pară doar un vis minunata perioadă a tinereţii, în care viaţa fusese teribil de generoasă cu tânăra actriţă.

Leny Caler in Tessa pe scena Teatrului Maria -1935

Leny Caler în Tessa de Jean Giraudoux pe scena Teatrului „Maria” din București, 1935

În cele aproape trei decenii în care cariera ei s-a consumat, Leny Caler  a cunoscut un succes imens, a fost răsfăţata celor mai importanţi cronicari dramatici ai vremii, adorata mai tuturor colegilor de scenă, muza monştrilor sacri ai literelor interbelice: ,,Camil Petrescu i-a citit din cărţile proprii sau ale altora, i-a fost profesor, a învăţat-o să joace, i-a scris scrisori. Sebastian a compus pentru ea şi, în urma unui pariu cu ea, Jocul de-a vacanţa, iar în notele sale zilnice eroina principală a piesei, Corina, e numită, mereu, Leni. Tudor Muşatescu […] i-a dedicat toată opera dramatică viitoare”, nota scriitoarea Ioana Pârvulescu. Apoi, cortina cade, ultima oară, pentru Leny Caler pe scena teatrului, în luminile şi aplauzele rampei şi începe o altă, cenuşie, reprezentaţie, fără spectatori,  a unui rest de viaţă, lipsit de  bucuria teatrului, dar este şi începutul unei nesfârşite călătorii între prezent şi trecut, în speranţa regăsirii paradisului pierdut. Martore ale acestei zguduitoare căutări sunt paginile de memorii ale actriţei, adunate sub titlul Artistul şi oglinda – repertoriu, roluri şi parteneri de neuitat și editate în  Caietul cultural nr. 9 al  revistei „Realitatea evreiască”, publicaţie a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, volum care a constituit un eveniment editorial de prim rang al începutului anilor 2000. Tulburătoarele mărturisiri diaristice au captat însă imediat atenţia şi interesul lumii teatrale româneşti  şi au readus în lumina reflectoarelor personalitatea fascinantei actriţei, în spectacolul  Marea iubire a lui Sebastian. Premiera a avut loc în anul 2010, scenariul şi regia artistică fiind semnate de Diana Mihailopol, care i-a distribuit pe Rodica Mandache şi pe Marius Manole  în rolurile principale. 

 rodica-mandache-leny-caler-marea-iubire-a-lui-sebastian

Rodica Mandache în Marea iubire a lui Sebastian. Foto: Petrică Tănase, „Adevărul”

,,Rodica Mandache intră sub pielea acestei femei la apus, Leny Caler şi reînvie şi retrăieşte amorul ei cu Mihail Sebastian. Intimitatea este registrul care îi aduce împreună într-o experienţă pe cei doi actori. Un joc matur, extraordinar de profund, plin de conţinut, de sensuri secunde. Sensibilitate, fragilitate… abilitate…”, considera criticul de teatru Marina Constantinescu în Caietul-program al spectacolului. Montarea s-a bucurat de succes atât din partea publicului cât şi a criticii de specialitate iar la finalul anului 2014 a devenit, iată, un spectacol radiofonic de excepţie, în care personalităţile şi vocile celor doi mari actori se împletesc într-o experienţă deopotrivă teatrală şi umană profundă , restituind o filă din istoria scenei româneşti şi a monştrilor sacri care au slujit-o cu dragoste si devotament.

Vă oferim, în avanpremieră, un fragment din acest spectacol, nu înainte de a întregi echipa care a constribuit la realizarea lui: redactor: Irina Soare. Regia de montaj:  Robert Vasiliţă. regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: Vasile Manta. Scenariul și regia artistică: Diana Mihailopol.

biografii memorii tnrÎn fluxul „Biografii, memorii”, marţi, 23 decembrie, de la ora 19.00, vă invităm să ascultaţi spectacolul intitulat Părintele Zosim Oancea: Credinţă şi ctitorie, scenariu de Ion-Costin Manoliu. Tulburătoarea montare recompune personalitatea unică a teologului şi  scriitorului sibian care şi-a legat pentru totdeauna numele de muzeul de icoane pe sticlă de la Sibiel.   În afara acestei ctitorii de excepţie, supranumită şi Capela Sixtină de la Sibiel,  a memorialisticii de închisoare, a studiilor  şi articolelor publicate în diferite reviste („Mitropolia Ardealului”, „Telegraful român”, „Ortodoxia”, „Revista teologică”) şi a celor câteva cărţi de predici (unele tipărite, altele aşteptându-şi încă editorul), părintele Zosim Oancea este însă şi autorul unui îndrăzneţ eseu filosofico-teologic „zămislit” mental în temniţa Aiudului în anul 1954 şi pus pe hârtie, într-o primă formă, un deceniu mai târziu. Lucrarea,  intitulată Organicismul, a fost tipărită însă abia în anul 1998, fiind recomandată spre publicare de o scrisoare semnată de filosoful Constantin Noica.

zosim oancea

Zosim Oancea. Foto: Tribuna.ro

Personalitatea extraordinară a părintelui Zosim Oancea a fost evocată, la Teatrul Național Radiofonic, în două tulburătoare spectacole-document realizate în  anul 2002, în cadrul proiectului „Biografii, memorii”, coordonat de Magda Duţu.

Vă oferim un fragment din cea de a doua montare a seriei, intitulată Părintele Zosim Oancea: Credinţă şi ctitorie, care va fi difuzată în seara zilei de 23 decembrie, la Radio Romania Cultural. Interpretează: Mihai Bica, Dorin Andone, Mircea Constantinescu, Bogdan Caragea, Stan Petrişor. Regia artistică: Gavriil Pinte. 

Tot în proiectul „Biografii, memorii”, vă mai recomandăm spectacolele:

  • Arşavir Acterian: Jurnal în căutarea lui Dumnezeu, scenariu de Crenguţa Manea, spectacol care se va difuza în ajunul Crăciunului, de la ora 5.00 la Radio România Cultural.
  • „Biografia unei capodopere”: Filmul Iisus de Franco Zefirelli, scenariu de Monica Patriciu, joi, 25 decembrie 2014, ora 5.00, Radio România Cultural
  • „Biografia unei capodopere”: Nicolae Steinhardt: Jurnalul fericirii, scenariu semnat de regizoarea Cezarina Udrescu, vineri, 26 decembrie, ora 5.00, Radio România Cultural

Din programul săptămânii 5–11 ianuarie 2015,  vă invităm să ascultaţi : Drumul furnicilor: o biografie poetică după opera lui Constantin Abăluţă, scenariul şi regia artistică: Gavriil Pinte, spectacol care se va difuza marţi, 6 şi miercuri, 7 ianuarie, de la ora 5.00, la Radio România Cultural.

mihai-eminescu

Mihai Eminescu

În perioada 12–18 ianuarie 2015, redactorul Magda Duţu a programat în fluxul „Biografii, memorii”, spectacole dedicate poetului Mihai Eminescu dar şi unor opere importante din creaţia lui Ion Luca Caragiale. Iată, în ordine, titlurile săptămânii:

  • Luni, 12 ianuarie, ora 5.00: „Biografia unei capodopere”: O prietenie pentru eternitate: Eminescu – Creangă, scenariu radiofonic de Constandina Brezu
  • Marţi, 13 ianuarie, ora 5.00: Scrisorile lui Mihai Eminescu. Scenariu radiofonic de Alexandru Tatos
  • Miercuri, 14 ianuarie, ora 5.00: „Biografia unei capodopere”: Mihai Eminescu: Memento Mori, scenariu radiofonic de Elena Tacciu
  • Joi, 15 ianuarie, ora 5.00: „Biografia unei capodopere”: Mihai Eminescu: Luceafărul, scenariu radiofonic de Magdalena Boiangiu şi Doina Papp
  • Vineri, 16 ianuarie, ora 5.00: „Biografia unei capodopere”: Mioriţa, scenariu radiofonic de George Antofi
  • Sâmbătă, 17 ianuarie, ora 5.00: Proza fantastică a lui I. L. Caragiale, scenariu radiofonic de Elisabeta Munteanu
  • Duminică, 18 ianuarie, ora 5.00: „Biografia unei capodopere”: I. L.Caragiale: „O noapte furtunoasă”, scenariu radiofonic de Ion Cazaban.

teatru radiofonic pentru copiiÎn perioada sărbătorilor de iarnă, Radio România Cultural a alcătuit un program special. Pentru cei mai mici ascultători dar şi pentru cei mai mari, la fiecare sfârşit de săptămână, de la ora 9.00, se vor difuza spectacole de teatru radiofonic inspirate din cele mai frumoase basme ale literaturii pentru copii:

• Poveste de Crăciun de Charles Dickens

• Omuleţul cu haina de lemn, scenariu de Silvia Kerim după basmul scriitorului romantic german Ernst Theodor Wilhelm Amadeus Hoffmann

• Cronicile din Narnia: Leul, vrăjitoarea și garderoba de Clive Staple Lewis

• Abeille de Anatole France şi

• Peter Pan şi Wendy de James Mathew Barrie sunt spectacolele care vă vor ţine companie în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 9.00, în perioada 25 decembrie 2014–11 ianuarie 2015 la Radio România Cultural.

Şi, ca să intrăm în atmosfera de poveste, iată un fragment din cea mai frumoasă carte a Crăciunului din toate timpurile:

mari spectacoleLa Radio România Cultural continuă seria „Marilor spectacole” difuzate, în fiecare zi,de la ora 0.30 şi în reluare, de la ora 13.15.  În această perioadă, vă invităm să ascultaţi montări radiofonice de excepţie, aparţinând unor epoci de creaţie diferite, în formule spectacologice clasice şi moderne, interpretate de actori celebri ai teatrului romanesc de ieri  şi de azi şi purtând semnături regizorale de prestigiu.

Iată câteva recomandări, din programul perioadei 22 decembrie 2014–11 ianuarie 2015: miercuri, 24 decembrie, vă invităm să ascultaţi Ţaţa Minca de Panait Istrati. Dramatizare de Camelia Stănescu. Regia artistică: Cristian Munteanu. Cu Florian Pittiş, Mirela Gorea, Mircea Albulescu şi Jeanine Stavarache în rolurile principale.

Zadarnice necazuri de iubire de William Shakespeare, montare radiofonică din anul 1987, semnată de regizorul Leonard Popovici, spectacol care se va difuza în prima zi de Crăciun, de la ora 0.30 şi, în reluare, de la ora 13.15,  la Radio România Cultural.

Dintre titlurile, pe care le veţi regăsi în repertoriul acestui flux, în ultimele zile ale anului  2014, vă semnalăm dramatizarea romanului  Lunatecii de Ion Vinea, pe care o veţi putea asculta luni, 29, marţi, 30 şi miercuri, 31 decembrie, la Radio România Cultural. Coordonator de proiect: Simona Vasiliu.

titanic vals tudor musatescu

În săptămâna 5–11 ianuarie 2015, la o jumătate de oră după miezul nopţii şi în reluare, la ora 13.15 vă invităm să ascultaţi pagini celebre de comedie din dramaturgia românească şi universală: O noapte furtunoasă de Ion Luca Caragiale, spectacol semnat de regizorul Alexa Visarion, Revizorul de Nikolai Vasilievici Gogol, Nunta lui Krecinski de Suhovo-Kobâlin, Tartuffe de Molière, în interpretarea lui Ion Finteşteanu, Bărbierul din Sevilla de Beaumarchais, în regia inegalabilului Titi Acs. Şi tot de numele lui Titi Acs este legat si spectacolul care va încheia seria comediilor difuzate la Radio România Cultural în această perioadă. Este vorba despre varianta radiofonică a spumoasei comedii Titanic Vals de Tudor Muşatescu, a cărei regie este semnată de Titi Acs, în colaborare cu maestrul Radu Beligan. Înregistrarea se bucură de o distribuţie de excepţie: Costache Antoniu, Nataşa Alexandra, Sonia Cluceru, Nina Diaconescu, Doina Tuţescu, Nică Ciprian, Silvia Chicoş, Radu Beligan, Niki Atanasiu, Nicolae Gărdescu, Ion Ulmeni, Ionescu Horaţiu, Olga Tudorache, Ion Lucian.

Vă oferim un fragment din acest spectacol realizat în anul 1953.

boemii dupa ion minulescu

În fluxul de teatru radiofonic, difuzat, la Radio România Cultural, în fiecare joi, de la ora 19.00, în prima zi a anului 2015, redactorul Domnica Ţundrea, vă invită să ascultaţi comedia muzicală intitulată Boemii, scenariu de Ovidiu Dumitru după piesa Lulu Popescu de Ion Minulescu. Regia artistică aparţine regretatului Ion Vova. În distribuţie: Ştefan Bănică jr., Emilia Popescu, Mihai Mălaimare, Alexandru Bindea, Mihai Răducu, George Ivaşcu.

Nu uitaţi de celelalte fluxuri de teatru radiofonic, difuzate pe frecvenţele Radio Romania, on air şi online:

De luni până vineri, vă invităm să ascultaţi poveşti minunate, la Radio România Cultural, de la ora 17.50, sub genericul „A fost odată ca niciodată”, iar la Radio România Actualităţi, de la ora 20.50 sub genericul „Noapte bună, copii!” Şi tot la România Actualităţi, de luni și până joi, de la ora 23.03, Teatru Național Radiofonic şi, în fine, „Mituri, legende, poveşti”, de luni şi până joi, de la ora 16.30 la Antena Satelor.

Mai multe detalii despre titlurile pe care le difuzăm, puteţi afla de pe site-ul Teatrului Naţional Radiofonic (http://tnr.srr.ro/) sau accesând Revista Teatrală Radio.

craciun fericit

Vă dorim ca sfintele sărbători de Crăciun să vă aducă pace şi linişte în suflet şi sperăm ca, şi în anul ce vine, spectacolele propuse de Teatrul Naţional Radiofonic să vă bucure! La mulţi ani! 

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.           

15–21 decembrie 2014

Realizator: COSTIN MANOLIU 

cd fantomele din canterville

premiera tnrTeatrul Naţional Radiofonic vă invită luni, 15 noiembrie 2014, de la ora 11.00, la barul Hotelului Ramada-Majestic de pe Calea Victoriei din Bucureşti, unde va avea loc audiţia cu public a spectacolului Fantomele din Canterville. Scenariul şi regia artistică: Ilinca Stihi după o idee de Oscar Wilde.ne auzim la majestic Colega noastră, Crenguţa Manea, redactor şi coordonator de proiect, ne-a informat că această nouă producţie radiofonică aduce în contemporaneitate un castel din Regatul Britanic, bântuit de fantomele unui cuplu aristocrat – Sir Simon şi Lady Eleonor -, un palat cumpărat de un scriitor american de succes, aflat într-o criză de creaţie şi de căsnicie. Aventurile se desfăşoară într-un ritm alert, la castel şi pe domeniul care-l înconjoară.

În distribuţie: Cristian Iacob, Mădălina Anea, Gelu Niţu, Virginia Rogin, Zoltan Octavian Butuc, Meda Victor, Mădălina Ghiţescu, Alex Vasilache, Rudy Rosenfeld, Irina Mazanitis, Petre Lupu, Eugen Racoţi, Constantin Cojocaru. Asistenţa tehnică şi înregistrările pe teren: Cătălin Coman şi Dragoş Niţă. Înregistrările în studio: Dana Lupu şi Robert Vasiliţă. Regia de studio: Milica Creiniceanu şi Janina Dicu. Regia muzicală: Mădălin Cristescu. Sound design: Mihnea Chelaru.

premiera ilinca stihi fantomele din canterville

Pe calea undelor, premiera cu Fantomele din Canterville are loc la Radio România Cultural, marţi, 16 decembrie 2014, de la ora 0.30. 

Fragment din Fantomele din Canterville 

biografii memorii tnrÎn fiecare zi, dimineaţa de la ora 5.00, Radio România Cultural difuzează spectacole de teatru-document din seria „Biografii, memorii”, coordonată de Magda Duţu.

• Luni: Basmele românilor – Ileana Cosânzeana şi Făt-Frumos, scenariu radiofonic de Titel Constantinescu.

• Marţi: Antoine de Saint-Exupery, după un text de Alexandru Adrian

• Miercuri: Mark Twain: Povestea vieţii mele. Textul pentru radio a fost scris de Mariela Oţoiu.

• Joi: „Biografia unei capodopere”: Selma Lagerlöf – Minunata călătorie a lui Nils Holgersson în Suedia

• Vineri: Nuvelele lui Prosper Merimée, scenariu radiofonic de Elsa Grozea.

• Sâmbătă: Serghei Esenin, după un text de Valeriu Sîrbu

• Duminică: La Fontaine şi fabulele sale.

martori ai istoriei serial revolutie pusa roth

Începând de luni, 15 decembrie până vineri, 19 decembrie, în fiecare seară, de la ora 21.30, Radio România Cultural ne propune teatru radiofonic serial: Martori ai istoriei de Puşa Roth. Cele cinci episoade ale serialului se vor difuza și la Radio România Actualități, la ora ora 23.05: luni, 15, marți, 16, miercuri, 17,  joi, 18 și luni, 22 decembrie 2014.

pusa roth serial revolutie teatru radiofonic regia vasile manta

Amănunte de la redactorul şi producătorul acestui spectacol radiofonic, Costin Tuchilă

mari spectacoleRadio România Cultural transmite în fiecare noapte la ora 0.30, „Mari spectacole”:

• Luni: Castelul de Franz Kafka

• Miercuri, joi şi vineri: Regele Lear de William Shakespeare

• Sâmbătă: Ispita de Václav Havel.

dramaturgi romani contemporaniJoi, 18 decembrie, de la ora 19.00, tot la Radio România Cultural, o montare realizată în anul 2003, în cadrul proiectului „Dramaturgi români contemporani”: Sărută-mă de Vlad Zografi. Adaptarea radiofonică: Domnica Ţundrea şi Attila Vizauer. Regia artistică: Attila Vizauer. Interpretează: Orodel Olaru.

Sărută-mă de Vlad Zografi – fragment

La Radio România Actualităţi puteţi asculta marţi, 16 decembrie, de la ora 23.05: Baladă la Genova de Constantin Venerus Popa, în regia lui Mihai Lungeanu, cu Constantin Codrescu şi Irina Petrescu în rolurile principale.

Selma_Lagerlöf

 Selma Lagerlöf

teatru radiofonic pentru copiiTeatrul Naţional Radiofonic pentru Copii îi invită pe cei mai tineri amatori de radio la spectacolul Minunile din templu de Selma Lagerlöf, difuzat la Radio România Cultural, duminică, 21  decembrie, de la ora 10.00. Regia artistică: Titel Constantinescu. Înregistrare din 1990, cu Alexandrina Halic, Mitică Popescu, Tatiana Iekel, Ion Pavlescu, Mihai Dinvale, Ion Punea, Petre Dinuliu, Corado Negreanu şi Nicolae Călugăriţa.

Fragment din Minunile din templu

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

8–14 decembrie 2014    

Realizator: MAGDA DUȚU

Teatrul Național Radiofonic – 100 de ani de la declanşarea Primului Război Mondial

premiera tnrTeatrul Naţional Radiofonic prezintă în premieră două spectacole dedicate împlinirii a 100 de ani de la declanşarea Primului Război Mondial: Dureroasa neutralitate şi Vara Marelui Război de Constantin Venerus Popa, în regia lui Gavriil Pinte. Coordonator de proiect: Domnica Țundrea.

Regina_Maria_in_timpul_vizitei_într-un_spital_în_anul_1917

Regina Maria în timpul vizitei într-un spital în 1917

În cele două scenarii pe care le-a alcătuit, „Constantin Venerus Popa a încercat să surprindă dramatismul acelor momente de mare încleştare istorică, implicarea extrem de profundă a Familiei Regale a României în Primul Război Mondial şi să ofere o imagine relevantă a principalelor figuri de oameni politici, care au jalonat evoluţia acestei ţări, în acea perioadă” – este de părere Domnica Țundrea, coordonatoarea acestui proiect, cea care ne oferă și un punct de vedere despre construcția radiofonică realizată după aceste scenarii:

„Spectacolele radiofonice regizate de Gavriil Pinte se disting prin calitatea şi acurateţea transpunerii sonore, prin felul cum readuc în discuţie evenimente din trecut, figuri legendare, conducându-ne, în acelaşi timp, spre o mai profundă înţelegere a istoriei şi răspunzând nevoii de a exprima, prin limbaj artistic, ceea ce ne frământă pe noi azi. Faptelor istorice li se conferă căldură, sentimente, înţelegere umană, tinzând a depăşi graniţele cuvintelor, prin clocotul omenesc, prin planuri ce se întrepătrund, prin ritmuri şi imagini sugestive…

Vocile marilor actori prezenţi în distribuţie, muzica dramatică, evocatoare, atmosfera sonoră plină de autenticitate fac ca întâmplările istorice să dobândească o aură magică, amplificând  emoţia, astfel încât rămânem uluiţi de profunzimea şi adevărul dialogului, de forţa cuvântului, de trăirile copleşitoare, ce acţionează direct şi profund asupra sensibilităţii noastre”.

dureroasa neutralitate c venerus popa

Dureroasa neutralitate se va difuza în premieră, luni, 8 decembrie 2014, de la ora 23.05, la Radio România Actualități.

În distribuţie: Constantin Codrescu, Delia Nartea, Dan Aştilean, Mircea Albulescu, Mircea Rusu, Ştefan Velniciuc, Florin Dobrovici, Mircea Constantinescu, Ioan Chelaru, Radu Amzulescu, Magda Duţu, Liviu Lucaci, Bogdan Dumitrescu, Vasile Toma, Dan Codreanu, Alexandru Ştefănescu. Regia de montaj: Bogdan Golovei şi Radu Verdeş. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Inginer de sunet: Iulian Iancu.

Fragment din spectacolul Dureroasa neutralitate de Constantin Venerus Popa

Constantin Venerus Popa, autorul celor două scenarii de teatru radiofonic, ne-a declarat: „Difuzarea în milioane de case a acestor fragmente din istoria, poate în parte necunoscută, a momentelor tragice din acei ani, aducerea în prim plan a figurilor politice marcante ale României de început de secol, prezentarea eforturilor membrilor Familiei Regale a României de a dovedi tuturor că sunt cu trup şi suflet de partea poporului român şi-i înţeleg nevoile, aspiraţiile şi durerile, poate contribui la o înţelegere mai apropiată de realitate, a perioadei extrem de dificile prin care a trecut ţara noastră atunci.

Serialul promovează istoria din punct de vedere artistic, dramaturgic, dar această modalitate nu anulează defel impactul de document istoric pur. Poate în acest fel, tânăra generaţie va avea o altă înţelegere asupra perioadei aceleia, perioadă care a fost, şi din păcate încă este, pe nedrept, «ocultată». Cei care vor asculta acest serial vor înţelege, poate mai bine, ce rol benefic pentru ţară l-a avut Dinastia de Hohenzollern în acei ani, cum trebuie să se comporte un conducător constituţional al unui stat, care sunt priorităţile şi nevoile unei ţări în vremuri de mare cumpănă.

Țara noastră trebuie să marcheze, prin orice mijloc artistic posibil, acele momente din istoria ei, care au îndurerat-o, au adus-o pe marginea prăpastiei, dar au şi înălţat-o în ochii lumii întregi şi au arătat tururor puterea de sacrificiu, de la mic la mare, care caracterizează acest neam.”

vara marelui razboi constantin venerus popa

premiera tnrVara Marelui Război se va difuza în premieră, marți, 9 decembrie 2014, de la ora 23.05, la Radio România Actualități.

În distribuţie: Delia Nartea, Dan Aştilean, Constantin Codrescu, Mircea Albulescu, Mircea Rusu, Ana-Maria Bălescu, Ştefan Velniciuc, Mihai Dinvale, Mircea Constantinescu, Alexandru Ştefănescu, Florin Dobrovici, Vasile Toma, Dan Codreanu. Regia de montaj: Bogdan Golovei şi Radu Verdeş. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Inginer de sunet: Iulian Iancu.

Fragment din spectacolul Vara Marelui Război de Constantin Venerus Popa

ne auzim la majesticInvitaţie la Majestic

Spectacolele radiofonice Dureroasa neutralitate şi Vara Marelui Război de Constantin Venerus Popa, în regia lui Gavriil Pinte vor putea fi audiate, în avanpremieră, luni, 8 decembrie 2014, la ora 11.00, la clubul Ramada-Majestic de pe Calea Victoriei din Bucureşti.

biografii memorii tnrSpectacolele-document dedicate unor personalități ale vieții culturale vor fi difuzate și în această perioadă, în fiecare dimineață, de la ora 5.00, la Radio România Cultural, în seria „Biografii, memorii”. 

  • George Coșbuc, scenariu radiofonic de Arcadiu Marinescu Nour – luni, 8 decembrie
  • Tudor Arghezi, scenariu radiofonic de Camelia Stănescu și Ileana Țenescu – marți, 9 decembrie
  • Alexandru Vlahuță, scenariu radiofonic de Dan Huliera – miercuri, 19 decembrie
  • „Biografia unei capodopere”: Vasile Alecsandri – „Pasteluri”, scenariu radiofonic de Elsa Grozea – joi, 11 decembrie
  • „Biografia unei capodopere”: Poveștile lui Ion Creangă – vineri, 12 decembrie.
  • „Biografia unei capodopere”: Anton Pann: „Povestea vorbei”, scenariu radiofonic de Radu Albala – sâmbătă, 13 decembrie. Un spectacol realizat în anul 1974, în regia lui Dan Puican, cu: Octavian Cotescu, Val Săndulescu, Sandu Sticlaru, Mihai Mereuță, Ileana Stana Ionescu, Victoria Mierlescu, Florian Pittiș, Alexandru Arșinel, Mihai Mălaimare, Virgil Ogășanu, Ciupi Rădulescu, Maria Gligor, Gheorghe Oprina, Dem Savu, Jean Reder, Victor Ștrengaru, Gheorghe Pufulete.

 Fragment din Anton Pann: „Povestea vorbei”

mari spectacoleÎn perioada 8–14 decembrie, în seria „Mari spectacole” – montări radiofonice din Fonoteca de Aur a Teatrului Național Radiofonic, difuzate în fiecare noapte, începând cu ora 0.30, la Radio România Cultural – puteți asculta:

  • Un tramvai numit dorință de Tennessee Williams. Regia artistică: Silviu Jicman.
  • Puricele în ureche de Georges Feydeau. Adaptare radiofonică de Mircea Popescu. Regia artistică: Dan Puican
  • Maria Stuart de Friedrich Schiller. Adaptare radiofonică de Claudiu Cristescu. Regia artistică: Cristian Munteanu.
  • Nora de Henrik Ibsen. Adaptare radiofonică de Sidonia Drăgușanu. Regia artistică: Mihai Zirra.
  • Trei surori de A. P. Cehov. Traducere de Radu Teculescu și Vasile Jianu. Adaptarea și regia artistică: Moni Ghelerter
  • Vrăjitoarele din Salem de Arthur Miller. Traducere și adaptare de Mihnea Gheorghiu. Regia artistică: Mihai Zirra.
  • Hamlet de William Shakespeare. Adaptare radiofonică de Mihnea Gheorghiu. Regia artistică: Mihai Zirra.

mircea-constantinescu-

Mircea Constantinescu

sigla-cinci-personaje-in-interpretarea-unui-actorDuminică, 14 decembrie, de la ora 14.00, la Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic prezintă „Din teatrul lumii”. Cinci personaje în interpretarea actorului Mircea Constantinescu – spectacol realizat de Costin Tuchilă și Pușa Roth, în anul 2011. Regia artistică: Vasile Manta. Fragmente din Tamerlan cel Mare de Christopher Marlowe, Avarul de Molière, Faust de Goethe, Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului de Vasile Alecsandri,  Ubu încornorat de Alfred Jarry. Mircea Constantinescu interpretează rolurile Tamerlan, Harpagon, Faust, Iorgu, Ubu şi Conştiinţa lui Ubu. În celelalte roluri: Dan Aştilean, Delia Nartea, Silviu Biriş, Ştefan Velniciuc, Ionuţ Kivu, George Grigore, Mihai Popescu. Regia de montaj: Florina Istodor şi Mirela Anton. Regia de studio: Janina Dicu. Producător: Costin Tuchilă.

Cu amănunte despre această înregistrare, Costin Tuchilă

teatru radiofonic serialTeatrul radiofonic serial prezintă ultimele două episoade din Martin Eden de Jack London – luni, 8 decembrie și marți, 9 decembrie, de la ora 21.30, la Radio România Cultural – înregistrare din anul 1979, în regia lui Constantin Dinischiotu. În distribuţie: George Constantin, Gina Patrichi, Ion Marinescu, Dina Cocea, Costel Constantin, Rodica Tapalagă, Matei Alexandru, Leopoldina Bălănuţă, Paul Ioachim, Constantin Brezeanu, Virgil Ogăşanu, Silviu Stănculescu, Corado Negreanu, Nicolae Pomoje, Dan Damian, Sorin Gheorghiu, Gheorghe Oprina, Mihai Dobre, Dumitru Chesa, Radu Panamarenco, Eugen Racoţi, Gheorghe Pufulete, Hamdi Cerchez.

Teatru scurt este programat la Radio România Cultural, astfel:

Miercuri, 10 decembrie, de la ora 21.30: Iaurtul şi cunoaşterea lumii şi Gangsterul de Teodor Mazilu. Regia artistică: Constantin Moruzan. Înregistrare din anul 1967

Joi, 11 decembrie, de la ora 21.30: Arkanda de Andrzej Nowicki. Regia artistică: Paul Stratilat. Înregistrare din anul 1966

Vineri, 12 decembrie, de la ora 21.30: Două femei împotriva unui bărbat de Mihail Kogălniceanu. Adaptarea radiofonică: Domnica Ţundrea. Regia artistică: Constantin Dinischiotu. Înregistrare din anul 2003.

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

30 noiembrie–7 decembrie  2014

Realizator: IRINA SOARE

fonoteca de aurLa 3 ianuarie 1879, stagiunea Naţionalului bucureştean se deschidea cu spectacolul  Trei crai de la răsărit de Bogdan Petriceicu Hasdeu. Premiera s-a bucurat de un imens succes, interpreţii rolurilor principale, Ştefan Iulian, Frosa Sarandi si Aristiţa Romanescu primind, minute în şir, aplauzele și ovaţiile publicului, iar a doua reprezentaţie a spectacolului s-a bucurat de prezenţa familiei regale. O jumătate de veac mai târziu, numărul spectatorilor spumoasei comedii avea să se multiplice uimitor când, la 15 septembrie 1932, avea loc transmisia, în direct, de pe întâia scenă a ţării, către ascultătorii Teatrului la microfon al Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România. Fonoteca de aur a Radioului păstrează însă o altă variantă a textului dramatic Trei crai de la răsărit de Bogdan Petriceicu Hasdeu, o montare datată 1955, care îi are în fruntea distribuţiei pe actorii: Alexandru Giugaru, Florin Vasiliu, René Annie, Octavian Cotescu, Eugenia Popovici şi Ion Vova.

editie veche trei crai de la rasarit

Vă oferim un scurt fragment din acest spectacol, care va fi difuzat duminică, 30 noiembrie, de la ora 19.00, la Radio Romania Cultural.

biografii memorii tnr

În fluxul „Biografii, memorii”, coordonat de Magda Duţu, în fiecare dimineaţă, de la ora 5.00, vă invităm să ascultaţi spectacole-document, dedicate unor personalităţi ale culturii române. Iată titlurile săptămânii:

  • Luni, 1 decembrie, ora 5.00: „Biografii, memorii”: Onisifor Ghibu, scenariu radiofonic de Nicolae Rădulescu şi Dan Gheorghiu
  • Marţi, 2 decembrie, ora 5.00: „Biografia unei capodopere”: Lucian Blaga: „Hronicul şi cântecul vârstelor”, scenariu radiofonic de Valeriu Sîrbu

  • Miercuri, 3 decembrie, ora 5.00: „Biografii, memorii”: Ion Heliade Rădulescu, scenariu radiofonic de Mihai Florea
  • Joi, 4 decembrie, ora 5.00: „Biografii, memorii”: C. A. Rosetti, scenariu radiofonic de Ionuţ Niculescu
  • Vineri, 5 decembrie ora 5.00: „Biografii, memorii”. Gheorghe Lazăr, scenariu radiofonic de Cristian Munteanu
  • Sâmbătă, 6 decembrie ora 5.00: „Biografii, memorii”: Ion Câmpineanu, scenariu radiofonic de Ionuţ Niculescu
  • Duminică, 7 decembrie ora 5.00: „Biografii, memorii”: Carmen Sylva, scenariu radiofonic de Noe Smirnov.

mari spectacoleLa Radio România Cultural continuă seria „Marilor spectacole”, difuzate la o jumătate de oră după miezul nopţii. Sub acest generic, săptămâna viitoare se vor difuza adaptări  ale unora dintre cele mai cunoscute pagini din  dramaturgia istorică naţională. Iată titlurile săptămânii 1–7 decembrie 2014:  

  • Luni, 1 decembrie, ora 0.30: Apus de soare de B. Şt. Delavrancea
  • Marţi, 2 decembrie, ora 0.30: Viforul de B. Şt. Delavrancea
  • Miercuri, 3 decembrie, ora 0.30: Petru Rareş de Horia Lovinescu
  • Joi, 4 decembrie, ora 0.30: Avram Iancu de Lucian Blaga
  • Vineri, 5 decembrie, ora 0.30: Trandafirii roşii de Zaharia Bîrsan
  • Sâmbătă, 6 decembrie, ora 0.30: Despot-Vodă de Vasile Alecsandri
  • Duminică, 7 decembrie, ora 0.30: Vlaicu-Vodă de Alexandru Davila

Vă oferim un fragment din montarea care deschide această serie: Apus de soare de Barbu Ştefănescu Delavrancea cu George Calboreanu, în rolul titular, alături de Clody Bertola şi Florenţa Cioromela. Înregistrarea a fost realizată în anul 1954 de regizorul Constantin Moruzan

teatru radiofonic pentru copiiS-au împlinit mai bine de două veacuri de când au văzut lumina tiparului cele două colecţii de Poveşti pentru copii şi familie, culese de  Jacob şi Wilhelm Grimm, unii dintre cei mai cunoscuţi şi mai îndrăgiţi folclorişti ai lumii. De atunci, basmele lor şi-au păstrat neştirbită prospeţimea, întovărăşind  visele copiilor din întreaga lume. Dar magia minunatelor poveşti i-a sedus, însă şi pe celebri oameni ai literelor, care i-au amintit, pe cei doi, în operele lor sau chiar le-au dedicat pagini întregi. Un exemplu în acest sens este scriitorul  Günther Grass, care şi-a intitulat al treilea volum de memorii Cuvintele Fraţilor Grimm. Cartea a apărut şi în România, la Editura Polirom, în anul 2013, în traducerea iscusită a reputatului germanist Alexandru Al. Şahighian. Iată cum îi descrie Günther Grass pe cei doi fraţi Grimm:  ,,… îi văd înhămaţi împreună, pe viaţă, la carul totdeauna încărcat peste măsură cu cărţi. Întorcând pe-o parte şi pe alta terfeloage legate în piele de porc, stivuind foliante, luând urma unor mituri, legende, manuscrise pierdute – şi asta încă de la Marburg, din vremea studenţiei, iar mai apoi şi prin alte locuri, oriunde s-ar putea depozita lucruri uitate. Nişte romantici în drum spre Biedermeier, prefirând – împătimiţi de limbă – vorbe, numărând silabe, interogând limba asupra originilor ei,cenusareasa degustând pe cerul gurii mutaţii consonantice, dând la iveală ambiguităţi ascunse, retrezind la viaţă cele adormite, scuturând praful de pe venerabile monumente ale limbii, iar mai apoi, tot iscodind cuvinte, ajungând să poarte de grijă fiecărei litere… ’’

Sub genericul Teatrul Naţional Radiofonic pentru Copii, sâmbătă 6 decembrie şi duminică 7 decembrie,  la Radio Romania Cultural, începând cu ora 10.00, vă invităm să ascultaţi două dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite basme culese  de Fraţii Grimm: Cenuşăreasa şi  Albă ca zăpada.

Vă invităm să ascultaţi un fragment din spectacolul Cenuşăreasa, cu Rodica Suciu în rolul titular şi Gheorghe Cozorici  în cel al Prinţului, alături de Rodica Tapalagă, Victoria Mierlescu şi Nicolae Luchian Botez. Înregistrarea a fost  realizată în anul 1954. Regia artistică:  Paul Stratilat.

Nu uitaţi de celelalte fluxuri de teatru radiofonic, difuzate pe frecvenţele Radio Romania, on air şi on line:

De luni până vineri, la Radio Romania Cultural, de la ora 17.50 vă invităm să ascultaţi poveşti sub genericul „A fost odată ca niciodată”, iar la Radio Romania Actualităţi, de la ora 20.50, „Noapte bună, copii!” Şi tot la Romania Actualităţi, de luni până joi, de la ora 23.03, Teatrul Național Radiofonic şi, în fine, „Mituri, legende, poveşti”, de luni până joi, de la ora 16.30, la Antena Satelor.

Mai multe detalii despre titlurile pe care le difuzăm puteţi afla de pe site-ul Societăţii Române de Radiodifuziune, www.srr.ro, accesand link-ul Teatrul Naţional Radiofonic sau accesând publicația online Revista Teatrală Radio.

Sperăm că spectacolele propuse de Teatrul Naţional Radiofonic vă vor reţine atenţia şi vă dorim audiţie plăcută! 

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

23–30 noiembrie 2014 

                 Realizator: DOMNICA ŢUNDREA 

premiera absoluta teatrul national radiofonic henric V anul shakespeare

În premieră absolută la Teatrul Naţional Radiofonic, în anul împlinirii a 450 de ani de la naşterea lui William Shakespeare, vă invităm să ascultaţi un spectacol-eveniment, care completează Fonoteca de aur a Radioului cu un nou titlu shakespearian: Henric al V-lea, în traducerea lui Ion Vinea şi adaptarea radiofonică realizată de Domnica Ţundrea. Regia artistică: Attila Vizauer.

Spectacolul se va difuza sâmbătă, 29 noiembrie (partea I) şi duminică, 30 noiembrie (partea a II-a), la ora 14.00, la Radio România Cultural.

În distribuţie: Marius Stănescu (în rolul titular), Ion Caramitru, Marian Râlea, Mircea Albulescu, Virgil Ogăşanu, Mihai Constantin, George Ivaşcu, Constantin Dinulescu, Mihai Dinvale, Ionel Mihăilescu, Oana Ştefănescu, Gelu Niţu, Pavel Bartoş, Rodica Mandache, Dorina Chiriac, Valeria Ogăşanu, Mircea Constantinescu, Mihai Bisericanu, Ioan Gyuri Pascu, Florin Anton, Petre Nicolae, Ionuţ Kivu, Ion Haiduc, Petre Lupu, Ioan Brancu, Gabriel Apostol, Ionuţ Ciocia, Marius Rizea, Attila Vizauer, Orodel Olaru, Viorel Păunescu, Daniel Tudorică, Marin Fagu. Regia de montaj: Dana Lupu, Robert Vasiliţă şi Bogdan Golovei. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Inginer de sunet: Iulian Iancu. Redactor şi coordonator de proiect: Domnica Ţundrea.

henric al V-lea w shakespeare regia attiila vizauer

Henric al V-lea de William Shakespeare, în regia lui Attila Vizauer, reprezintă un spectacol radiofonic împlinit, armonios, complet, de o diversitate remarcabilă, cuprinzând o mare varietate de idei, stări, atitudini în faţa vieţii, a morţii, a iubirii, a prieteniei, a lui Dumnezeu… Fiindcă piesa adună într-o viziune unitară multiple motive ale teatrului shakespearian (raporturile cu istoria, problematica puterii, meditaţia filosofică, gândul la moarte, dar şi lirismul, iubirea ori ironia şi spiritul bufon), toate aceste dimensiuni au fost valorificate din plin în montarea radiofonică semnată de Attila Vizauer, rezultatul fiind un spectacol viu şi percutant, în care fiecare scenă se colorează – emoţional şi senzorial – în chip diferit, deschizând vaste perspective imaginaţiei.

Attila-Vizauer-credit-foto-Maria-Stefanescu

Attila Vizauer. Foto: Maria Ștefănescu

Unii dintre cei mai mari actori ai teatrului românesc, la momentul actual, întruchipează roluri memorabile în spectacolul radiofonic Henric al V-lea – şi se poate afirma, fără îndoială, că distribuţia acestei producţii tinde să se apropie de varianta ideală. Voci distincte, individualităţi artistice bine conturate, diferite stiluri de joc ori tehnici interpretative s-au armonizat, s-au reunit printr-o acumulare benefică de energii, care a creat o adevărată simbioză între participanţii la spectacol. Actorii joacă atât de firesc şi atât de majestuos – în acelaşi timp –, acolo unde dialogul o cere, iar momentele de bufonerie vin ca un contrapunct sclipitor, amestec de grotesc, fantezie şi spirit ludic.

henric V william shakespeare attila vizauer premiera teatru radiofonic

Lumea shakespeariană din Henric al V-lea ne este redată într-o formulă teatrală vie şi dinamică, plină de forţă, dar şi de sensibilitate, complexă, profundă şi încărcată de semnificaţii. Spaţiul sonor se dovedeşte a fi extrem de precis gândit, cu mare atenţie la nuanţe şi la distribuirea planurilor auditive. Astfel încât Henric al V-lea se conturează ca un spectacol perfect shakespearian, în toate dimensiunile lui… Ritmul montării este cel potrivit, în funcţie de specificitatea fiecărei scene, iar sonorităţile sunt adecvate locului unde se petrece acţiunea, fie că e vorba despre un palat regal, o tavernă londoneză ori un câmp de bătălie. Muzica intervine doar atât cât trebuie şi acolo unde trebuie, amplificând emoţia ori solemnitatea momentelor. Vocile actorilor creează ele însele atmosferă, prin inflexiunile lor, prin pauze, prin tăceri… astfel, dialogul creşte, capătă intensitate şi profunzime. Prezenţa personajului Chorus, interpretat de Ion Caramitru, cel care enunţă prologurile celor cinci acte şi epilogul, este extrem de sugestivă şi de binevenită, funcţionând ca un liant între întâmplările piesei şi învăluind totul într-o aură de-a dreptul magică.

Henric al V-lea de William Shakespeare reprezintă un spectacol de autentică vibraţie, de o energie contaminantă, o producţie în care cuvântul shakespearian se aude cu o intensitate aparte!

ne auzim la majesticInvitație la Majestic

Selecţiuni din spectacolul radiofonic Henric al V-lea de William Shakespeare, în regia lui Attila Vizauer, vor putea fi audiate, în avanpremieră, luni, 24 noiembrie, la ora 11.00, la Clubul Ramada-Majestic de pe Calea Victoriei din Bucureşti.

 

mari spectacoleRămânem în sfera teatrului shakespearian şi vă anunţăm că joi, 27 noiembrie, la ora 0.30, la Radio România Cultural, vom difuza, în fluxul de „Mari spectacole”: A douăsprezecea noapte de William Shakespeare. Traducerea şi adaptarea radiofonică: Dan Amedeo Lăzărescu. Regia artistică: Titel Constantinescu. În distribuţie: Mihai Dinvale, Mirela Gorea, Ioana Crăciunescu, Virgil Ogăşanu, Constantin Dinulescu, Mitică Popescu, Petre Lupu, Dana Dogaru, Dan Condurache, Valentin Teodosiu, Ion Punea, Ion Chelaru, Nicolae Călugăriţa, Ion Siminie, Sergiu Demetriad. Înregistrare din anul 1988.

a douasprezecea noapte

Cu puţin timp înainte de a începe seria marilor sale opere tragice, Shakespeare adresează un bun-rămas comediei, cu A douăsprezecea noapte (1599–1600), de fapt o ultimă noapte de veselie. Omul William Shakespeare devenise sceptic, căci noul aspect al Renaşterii engleze dezamăgise tot mai mult spiritele înalte, iar corupţia şi nedreptatea constituiau realităţi sociale din ce în ce mai pregnante. În creaţia shakespeariană, îşi face loc o nouă manieră dramatică – este vorba despre un nou stil, de o altă plasticitate, în alcătuirea personajelor, despre o transformare a tensiunilor dramatice. Eroii încep să devină tot mai mult purtători de cuvânt ai mesajelor autorului – şi, cum spiritul critic se putea exprima la modul cel mai liber la adăpostul tichiei de nebun, Shakespeare alege cu precădere personajul bufonului, pentru a-şi face cunoscute opiniile.

În atmosfera generală de voioşie a comediei A douăsprezecea noapte, Feste bufonul aduce singur disonanţa unei reflecţii. Creat în preajma aşa-numitei epoci de criză a umanismului (şi îndreptare spre baroc), Feste poartă ecouri ale scepticismului, accente ascuţite de critică şi de revoltă. Umorul său se complică printr-un adânc şi serios substrat social. Personajul debutează cu o strălucitoare demonstraţie bufonă şi încheie cu un cântec melancolic, de renunţare. Iar starea lui sufletească oscilează între veselia exuberantă cu care petrece, în „a douăsprezecea noapte din decembrie”, într-o seară cu adevărat rabelaisiană şi accentele tragice din finalul comediei.

a-douasprezecea-noapte-shakespeare cantecul-lui-feste1

Prezenţa lui Feste în piesă constituie, fără îndoială, o ironie dramatică. Luciditatea şi judecata clară a bufonului se exersează asupra celorlalte personaje, în scene ce-şi propun să dovedească ideea plină de sarcasm că înţelepciunea nu este privilegiul celor aşa-zis înţelepţi din jurul său. 

A douăsprezecea noapte de William Shakespeare, regia artistică: Titel Comstantinescu. Înregistrare din anul 1988 – fragment

biografii memorii tnrMarţi, 25 noiembrie, la ora 19.00, la Radio România Cultural, vom difuza, în fluxul „Biografii, memorii”, coordonat de Magda Duţu: Aniţa Nandriş-Cudla – 20 de ani în Siberia, scenariu radiofonic de Magda Duţu şi Raisa Radu, după volumul 20 de ani în Siberia de Aniţa Nandriş-Cudla, publicat la Editura Humanitas. Regia artistică: Petru Hadârcă. Spectacolul a fost realizat cu participarea extraordinară a lui Gheorghe Nandriş. În rolul Aniţei, Rodica Mandache a izbutit o creaţie extrem de apreciată atât de public, cât şi de critica de specialitate, pentru care a primit Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină a anului 2013, la Radio, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova. În fiecare dimineaţă, la ora 5.00, la Radio România Cultural, se difuzează spectacole-document, în cadrul fluxuluiBiografii, memorii”:

  • Publius Vergillius Maro, scenariu radiofonic de Arcadiu Marinescu Nour – luni, 24 noiembrie
  • Părintele Arsenie Boca – Liturghia Cerească de la Sâmbăta, scenariu radiofonic de Ion Costin Manoliu – marţi, 25 noiembrie
  • Părintele Arsenie Boca – Botezul lacrimilor, scenariu radiofonic de Ion-Costin Manoliu – miercuri, 26 noiembrie
  • Părintele Arsenie Boca – Sfântul şi omul cavernelor, scenariu radiofonic de Ion-Costin Manoliu – joi, 27 noiembrie
  • Părintele Arsenie Boca – Suişul Muntelui, scenariu radiofonic de Ion-Costin Manoliu – vineri, 28 noiembrie
  • Părintele Arsenie Boca – Primii paşi pe Cărarea Împărăţiei, scenariu radiofonic de Ion-Costin Manoliu – sâmbătă, 29 noiembrie
  • Părintele Arsenie Boca – Taina Iubirii, scenariu radiofonic de Ion-Costin Manoliu – duminică, 30 noiembrie

arsenie boca taina iubirii

Ascultaţi un fragment dintr-un tulburător spectacol de „Biografii-memorii”: Părintele Arsenie Boca – Taina Iubirii, scenariu radiofonic de Ion-Costin Manoliu. Regia artistică: Nicolae Mărgineanu. Producător: Magda Duţu. Înregistrare din anul 2011. 

tnr-logoDuminică, 23 noiembrie, la ora 19.00, la Radio România Cultural, cu doar două zile înainte de împlinirea a 200 de ani de la naşterea lui Matei Millo, vă invităm să ascultaţi, din creaţia faimosului comediograf, actor, regizor şi animator de teatru: Baba Hârca, operetă pe muzică de Alexandru Flechtenmacher. Regia artistică: Constantin Sava şi Constantin Paiu. În rolul titular: Miluţă Gheorghiu. Înregistrare din anul 1970.

Matei_Millo

Matei Millo

Joi, 27 noiembrie, la ora 19.00, la Radio România Cultural, vom difuza Valentin şi Valentina de Mihail Roscin. Traducerea: Irina Vrabie. Adaptarea radiofonică: Eugenia Ţundrea. Regia artistică: Adrian Georgescu. În distribuţie: Mariana Mihuţ, Florian Pittiş, Vali Voiculescu-Pepino, Gina Petrini, Anca Vereşti, Ica Matache, George Oancea, Rodica Suciu ş.a. Înregistrare din anul 1978.  

teatru radiofonic pentru copiiLa Radio România Cultural, vom difuza, în fluxul Teatrul Naţional Radiofonic pentru Copii, două spectacole după Fraţii Grimm: Frumoasa Aşenel – sâmbătă, 29 noiembrie şi Vârtelniţa fermecată – duminică, 30 noiembrie, la ora 10.00.

teatru radiofonic serialÎn perioada 24–28 noiembrie, la ora 21.30, la Radio România Cultural, vom difuza episoade din serialul Pădurea spânzuraţilor de Liviu Rebreanu. Dramatizarea radiofonică: Valeriu Sîrbu. Regia artistică: Constantin Moruzan. În distribuţie: Ion Caramitru, Ion Marinescu, Fory Etterle, Andrei Codarcea, Clody Berthola, Constantin Brezeanu, Tamara Creţulescu, Nicolae Luchian Botez, Rodica Tapalagă, Dorina Lazăr, Tudorel Popa, Corado Negreanu, Mihai Mereuţă, Florian Pittiş ş.a. Înregistrare din anul 1971.

padurea spanzuratilor teatru radiofonic serial

Pădurea spânzuraţilor reprezintă un spectacol de factură psihologică şi morală, ce preia firele acţiunii romanului lui Liviu Rebreanu şi le redă într-o formulă coerentă şi convingătoare, analizând atent şi subtil stările de conştiinţă parcurse de eroul Apostol Bologa, obsesiile, spaimele, lupta sufletească, ezitările celui obligat să-şi facă datoria ca ofiţer al statului austro-ungar, dar care îşi dă seama că nu poate lupta pe front împotriva fraţilor săi români… Fidelă romanului, transpunerea radiofonică nuanţează conflictele interioare ale lui Bologa, criza lui morală, viaţa subconştientului, ce se insinuează în vis, în amintiri, în închipuire… Vocile actorilor aduc emoţie, accentuând dramatismul momentelor şi al situaţiilor ce se înlănţuie în spectacol, amplificând tensiunea prin jocul expresiv, prin accentele inspirate, prin tăceri, prin redarea acelui fluid interior, încărcat de înţelesuri neliniştitoare…  

Pădurea spânzuraților, dramatizare de Valeriu Sîrbu după romanul lui Liviu Rebreanu, regia: Constantin Moruzan. Înregistrare din anul 1971 – fragment

Sperăm că veţi urmări cu interes spectacolele Teatrului Naţional Radiofonic şi vă dorim audiţie plăcută!

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

16–23 noiembrie 2014

Realizator: COSTIN MANOLIU

fonoteca de aurDuminică, 16 noiembrie, de la ora 19.00, la Radio România Cultural, vă invităm să ascultaţi un spectacol din Fonoteca de aur, după un text clasic al dramaturgiei româneşti: Take, Ianke şi Cadâr de Victor Ion Popa.

Premiera acestei piese de teatru a avut loc în 1932 la Teatrul „Maria Ventura”, dar nu s-a bucurat de succesul scontat, chiar dacă pe scenă au fost actori mari precum Alexandru Giugaru, Ion Sârbul sau G. Timică.

Această comedie a intrat definitiv în conştiinţa publicului în anii ’50 ai veacului trecut, când s-a jucat la Teatrul Naţional şi Teatrul Municipal din Bucureşti, şi în multe alte oraşe.

take ianke si cadar

Take, Ianke şi Cadâr, în varianta radiofonică din 1960, ne dă prilejul întâlnirii pe calea undelor cu Ştefan Ciubotăraşu, Jules Cazaban, Ion Manta, Carol Kron, Octavian Cotescu, Anca Vereşti şi Virginia Stoicescu, în regia lui N. Al. Toscani.

În fiecare zi, dimineaţa de la ora 5.00, Radio România Cultural difuzează spectacole de teatru-document din seria „Biografii, memorii”. Coordonatoarea acestui proiect, Magda Duţu, a ales mai multe documentare artistice prin care putem afla cum s-au născut şi ce istorie au avut câteva dintre capodoperele teatrului antic grec şi autorii acestora.

• Luni – Fedra, scenariu radiofonic de Luminţa Varlam.
• Marţi – Esop, după un text de Arcadiu Marinescu Nour.
• Miercuri – Sofocle, scenariu de Arcadiu Marinescu Nour.
• Joi – Euripide, scenariu de Arcadiu Marinescu Nour.
• Vineri, 21 noiembrie: Aristofan, scenariu de Arcadiu Marinescu Nour. În rolul titular: Victor Rebengiuc. Înregistrare din anul 1990.

Radio România Actualităţi le propune celor mai tineri iubitori ai teatrului, în fiecare seară de la ora 20.50, de luni până vineri, o poveste rostită la microfon sub genericul „Noapte bună, copii!”

La acelaşi post de radio de la ora 23.05:
• Luni: Piatra din casă de Vasile Alecsandri, în regia lui Paul Stratilat.
• Marţi: Ce ştia satul de V.Al. Jean, cu Radu Beligan, Ileana Stana Ionescu şi Ioana Casetti.
• Miercuri: Da! de George Arout, înregistrare din anul 1980, cu Radu Beligan şi Ion Marinescu.
• Joi: Gelozie de Sacha Guitry, în regia lui Constantin Dinischiotu, cu Radu Beligan, Carmen Stănescu, Dina Cocea şi Damian Crâşmaru în distribuţie.

teatru radiofonic serialLuni şi marţi, de la ora 21.30, la Radio România Cultural – ultimele două episoade din serialul Calea Victoriei de Cezar Petrescu, cu Fory Eterle, Constantin Codrescu şi Virgil Ogăşanu în rolurile principale.

tnr-logoJoi, 20 noiembrie de la ora 19.00, la Radio România Cultural, o comedie care a avut succes pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, în anii ’80 ai secolului XX:

Locomotiva de André Roussin. Spectacolul radiofonic, în regia lui Dan Puican, îi are ca interpreţi pe Carmen Stănescu, Damian Crâşmaru, Dem Rădulescu, Tamara Creţulescu şi Raluca Penu.

Radio România Cultural transmite în fiecare noapte la ora 0.30, mari spectacole:
• Luni: Rodolphe de Leon Negruzzi.
• Marţi: Zahei, orbul! de Vasile Voiculescu
• Miercuri: Menajeria de sticlă de Tennessee Williams
• Joi: Asasinul de Andrzej Otrebski
• Vineri: Natan înţeleptul de G.E. Lessing
• Sâmbătă: Moartea de Woody Allen.

mantaua de gogol dramatizare de pusa roth

Sâmbătă, 22 noiembrie, de la ora 14.00, la Radio România Cultural, Mantaua după celebra nuvelă scrisă de Nikolai Vasilievici Gogol – spectacol în regia lui Cristian Munteanu, cu Virgil Ogăşanu, Tamara Buciuceanu, Mircea Albulescu, Alexandru Repan, Virginia Mirea, Julieta Strâmbeanu, Petre Lupu, Mircea Constantinescu, Dan Condurache, Petre Moraru, Ion Chelaru.

Amănunte despre această producţie radiofonică din anul 2004 de la colegul nostru, Costin Tuchilă.

Grafică, ilustrații și editare multimedia. Costin Tuchilă

10–16 noiembrie 2014    

Realizator: MAGDA DUŢU 

premiera tnrLuni, 10 noiembrie 2014, de la ora 11.00, la Clubul Ramada-Majestic din Bucureşti, va avea loc audiţia cu public a premierei radiofonice Turnul de apă de Ioana Ieronim, un spectacol realizat după adaptarea radiofonică semnată de Doina Papp. Regia artistică: Ilinca Stihi.

Turnul de apa de ioana ieronim

Crenguţa Manea – redactorul şi coordonatorul acestui proiect – într-un dialog cu poeta Ioana Ieronim, autoarea textului – ne oferă informaţii, impresii despre această montare radiofonică.

Turnul de apă de Ioana Ieronim, spectacol în premieră,  joi, 13 noiembrie, de la ora 19.00, la Radio România Cultural şi sâmbătă 15 noiembrie, de la ora 13.30, la Radio România Internaţional.

biografii memorii tnrSpectacolele-document vor fi difuzate şi în această perioadă, în fiecare dimineaţă de la ora 5.00, la Radio România Cultural, în seria „Biografii, memorii”.

Jean de la Fontaine. Scenariu radiofonic de Dan Amedeo Lăzărescu

Heinrich Heine. Scenariu radiofonic de Dan Amedeo Lăzărescu.

Carlo Goldoni – Memorii. Scenariu radiofonic de Sofia Şincan

 Bougainville – Călătoriile. Scenariu radiofonic de Florentin Vasilescu şi Noe Smirnov.

•  Voltaire– Apărătorul lui Callas. Scenariu radiofonic de Gheorghe Robu.

•  Johannes Honterus. Scenariu radiofonic de Zeno Rădulescu.

•  Antigona. Scenariu radiofonic de Ileana Berlogea.

anita nandris cudla teatru document

În urmă cu un an, pe 11 noiembrie, la Clubul Ramada-Majestic din Bucureşti, avea loc lansarea şi audiţia spectacolului-document Anița Nandriș-Cudla – Amintiri din viaţă. 20 de ani în Siberia, realizat în cadrul proiectului „Biografii, memorii”.

Anul acesta, marţi, 11 noiembrie, de la ora 19.00 la Radio România Cultural şi sâmbătă, 15 noiembrie, de la ora 23.00, la Radio România Internaţional – se va redifuza prima parte a spectacolului: Anița Nandriș-Cudla – Amintiri din viaţă.

Scenariul radiofonic este realizat de Magda Duţu şi Raisa Radu, după cartea 20 de ani în Siberia de Aniţa Nandriş-Cudla, publicată la Editura Humanitas. Regia artistică: Petru Hadârcă. În distribuţie: Rodica Mandache, Annemary Ziegler, Monica Ghiuţă, Mihai Bica, Mircea Constantinescu, Dorin Andone, Marcelo Cobzariu, Alexandru Nedelcu, Silviu Oltean, Sorin Şaguna, Emilia Dobrin, Julieta Strâmbeanu, Orodel Olaru, Magda Duţu, Gheorghe Pufulete, Costin Manoliu, Milica Creiniceanu, Petru Hadârcă. Cu participarea doctorului Gheorghe Nandriş – nepotul Aniţei Nandriş-Cudla. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Luiza Mateescu. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor: Costin Manoliu. Producător: Magda Duţu.

Spectacol sponsorizat de: S.C. MAJESTIC TOURISM SA – RAMADA  MAJESTIC BUCUREŞTI şi AGRICOLA INTERNAŢIONAL SA BACĂU. 

anita nandris cudla

Aniţa Nandriş-Cudla (1904–1986) s-a născut într-o familie de ţărani din nordul Bucovinei. Printre cei 13.000 de români din acest ţinut, care au trăit, în iunie 1941, groaza deportării, s-a aflat şi Aniţa cu întreaga familie. Fără a fi vinovată şi fără a fi judecată, a fost ridicată de KGB în miez de noapte, împreună cu cei trei copii mici ai săi, separată de soţ şi deportată în străfundul Siberiei, dincolo de Cercul Polar. În această sălbăticie a Siberiei a luptat pentru supravieţuire 20 de ani. Şi-a ocrotit copiii cu preţul vieţii, dovedind o putere de sacrificiu şi o rezistenţă morală dincolo de orice imaginaţie. A intrat de două ori în comă şi de fiecare dată şi-a revenit, singurul tratament fiind iubirea nemărginită pentru copii şi credinţa în Dumnezeu. Abia ştiutoare de carte, întoarsă acasă, Aniţa a scris în cuvinte simple povestea acestei supravieţuiri. A încredinţat manuscrisul nepotului său, dr. Gheorghe Nandriş, în 1982, rugându-l să-i promită că-l va trece peste graniţă în România şi-l va face cunoscut. S-a stins în 1986, cu sentimentul datoriei împlinite. 

Manuscrisul Aniţei, această mărturie unică, păstrată printr-o minune, timp de peste două decenii, a fost publicat pentru prima oară în 1991, sub titlul 20 de ani în Siberia. Destin bucovinean, în urma unei scrisori trimise de dr. Gheorghe Nandriş pe adresa Editurii Humanitas.

Numeroase comentarii au apreciat această carte, fie ca document privind represiunea comunistă şi gulagul siberian – Aniţa Nandriş-Cudla „a scris unele dintre cele mai strălucite pagini despre exilul siberian, absolut comparabile, ca sâmbure emoţional, cu scrierile lui Soljeniţîn” (Rusu Mihalcea) –, fie pentru originalitatea expresiei Aniţei, „cu trei clase primare şi suflet cât o istorie naţională, de o autenticitate stilistică genială” (Ştefan J. Fay), fie pentru „reconstituirea staturii ţăranului bucovinean: o statură net aristocratică” (Monica Lovinescu).

amintiri din siberia

Academia Română a adus confirmarea oficială, acordând Premiul „Lucian Blaga”, în anul 1992, poate pentru prima oară, unei ţărănci cu trei clase primare. Ediţia a doua a apărut în 2006, cu câteva completări şi cu titlul schimbat: Amintiri din viaţă. 20 de ani în Siberia.

Spectacolul radiofonic de teatru-document realizat după această ediţie, are la bază mărturia zguduitoare a Aniţei Nandriş-Cudla – creionată şi nuanţată de Rodica Mandache, cu fidelitate faţă de personajul real interpretat, până în cel mai sensibil detaliu. O poveste asumată şi redată tulburător, căreia i se alătură o altă mărturie, rostită impresionant de doctorul Gheorghe Nandriş, nepotul Aniţei, cel care a trăit împreună cu Aniţa câteva dintre evenimentele petrecute în acea vâltoare a vremurilor şi căruia i-a încredinţat manuscrisul. Momentele semnificative trăite de Aniţa şi familia sa sunt reconstituite şi aduse în atenţie prin scene dramatizate – jucate de actori – scene care vor alterna cu aceste mărturii, adevărul fiind comunicat printr-o formă artistică elaborată.

Universul sonor construit cu rafinament de Mirela Georgescu – ing. regizor tehnic, Luiza Mateescu – regizor muzical şi Petru Hadârcă – regizor artistic, intensifică momentele de real dramatism, reliefează atmosfera ţinutului bucovinean, statura ţăranului român din această zonă, în contrast cu pustiul şi groaza Siberiei.

Dacă ar fi singulară, această biografie a unei familii de ţărani din Bucovina, ar rămâne fără relevanţă sau ar stârni cel mult un sentiment de compasiune.

Însă povestea Aniţei depăşeşte graniţele tragediei unei familii sau a unui sat; este tragedia unui întreg neam românesc din nordul Bucovinei.

teatru radiofonic serial

Teatrul radiofonic serial prezintă Calea Victoriei de Cezar Petrescu, patru episoade, de marţi, 11 noiembrie, până vineri, 14 noiembrie, în fiecare seară, de la ora 21.30, la Radio România Cultural.

Romanul Calea Victoriei, scris în 1930, vorbeşte despre diferenţa majoră dintre provincie şi capitală, adânc întipărită în concepţia oamenilor. În mod simbolic, Calea Victoriei e locul de afişare a protipendadei bucureştene din perioada interbelică, zona care valida practic o anumită poziţie socială şi materială.

calea victoriei foto de epoca

Calea Victoriei

Această atmosferă este creionată în dramatizarea radiofonică semnată de Nicolae Popescu. Regia artistică: Titel Constantinescu. În distribuţie: Constantin Codrescu, Fory Etterle, Virgil Ogăşanu, Sorin Postelnicu, Constantin Brezeanu, Ica Matache, Jeanine Stavarache, Gina Petrini, Val Săndulescu, Matei Gheorghiu, Corado Negreanu, Gina Trandafirescu, Sorin Gheorghiu, Eusebiu Ştefănescu, Valentin Plătăreanu, Mihai Velcescu, Marina Maican, Ion Lemnaru, Sorin Ştefănescu, Sanda Maria Ulmeni, Victor Ianculescu, Ildi Codrescu, Nicolae Crişu, Victor Marinescu, Ştefan Vuţă, Gheorghe Pufulete, Pompiliu Rădulescu. Înregistrare din anul 1976.

mari spectacoleÎn perioada 10–16 noiembrie, în seria „Mari spectacole”, montări radiofonice din Fonoteca de aur a Teatrului Național Radiofonic, difuzate în fiecare noapte, începând cu ora 0.30, la Radio România Cultural – puteţi asculta:

Romeo, Julieta şi întunericul de Jan Otcenasek. Traducerea: Jean Grosu. Adaptarea radiofonică: George Radu Chirovici. Regia artistică: Cristian Munteanu

O inimă de aur de Oliver Goldsmith Adaptarea radiofonică: Nicoleta Toia. Regia artistică: Titel Constantinescu

Dragă mincinosule de Kilty Jerome. Adaptarea radiofonică: Simona Bondoc. Regia artistică: Olimpia Arghir

Lovitura de Tristan Bernard Adaptarea radiofonică: Mariana Chipuc. Regia artistică: Cristian Munteanu

Ivanov de Anton Pavlovici Cehov. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Mihai Zirra și

Mizantropul de Molière – sâmbătă noaptea de la ora 0.30, la Radio România Cultural. Adaptarea radiofonică: Elena Negreanu. Regia artistică: Dan Puican. În distribuţie: Ion Caramitru, Emil Hossu, Dana Dogaru, Stela Popescu, Alexandru Repan, Florian Pittiş, Şerban Cellea, Mirela Gorea, Dem Savu, Theodor Danetti, Sorin Gheorghiu.  Înregistrare din anul 1987.

Am selectat un scurt fragment cu Ion Caramitru şi Dana Dogaru.

tnr-logo

La Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic prezintă sâmbătă, 15 noiembrie, de la ora 14.00: Sodoma şi Gomora de Jean Giraudoux. Traducere de Andreea Dobrescu-Warodin. Adaptare radiofonică de Costin Tuchilă. Regia artistică: Toma Enache. În distribuţie: Irina Movilă, Delia Nartea, Mihai Dinvale, Mircea Rusu, Cristian Iacob, Mihai Constantin, Ion Chelaru, Oana Ştefănescu, Valentin Teodosiu, Daniela Ioniţă, Petronela Stiopu. Regia de studio: Violeta Berbiuc. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Vasile Manta. Înregistrare din anul 2005.

Duminică, 16 noiembrie, de la ora 14.00: Măsură pentru măsură de William Shakespeare. Traducere şi adaptare radiofonică de Dan Amedeo Lăzărescu. Regia artistică: Silviu Jicman. În distribuţie: Victor Rebengiuc, Ion Caramitru, Silviu Stănculescu, Mirela Gorea, Mariana Buruiană, Magdalena Cernat, Răzvan Vasilescu, Mircea Anghelescu, Marcel Iureş, Valentin Teodosiu, Nicolae Urs, Ştefan hagimă, Aurelian Napu, Tudor Heica, Dana Cosma, Crânguţa Mnea, Gheorghe Pufulete, Constantin Botez. Regia de studio: Ion Prodan. Regia muzicală: Timuş Alexandrescu. Regia tehnică: Vasile Manta. Înregistrare din anul 1984.

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă. 

2–9 noiembrie 2014

Realizator: COSTIN MANOLIU

fnt on air

Duminică, 2 noiembrie, de la ora 19.00, la Radio România Cultural, un spectacol radiofonic inclus în programul Festivalului Naţional de Teatru – Secțiunea ON AIR: Molière de Mihail Bulgakov, în regia lui Mihai Pascal, o înregistrare din anul 1974, care ne dă prilejul întâlnirii pe calea undelor cu mari actori ai scenei româneşti: Radu Beligan, Mircea Şeptilici, Fory Etterle, Clody Bertola, Virgil Ogăşanu, Melania Cârje, Victor Ştrengaru.

premiera tnrTeatrul Naţional Radiofonic vă invită luni, 3 noiembrie 2014, de la ora 11.00, la Clubul Ramada-Majestic de pe Calea Victoriei din Bucureşti, unde are loc audiţia cu public a spectacolului Pietroiul de Ana-Maria Bamberger şi Cristoph M. Bamberger. Adaptarea radiofonică şi regia artistică sunt semnate de Cezarina Udrescu.

pietroiul de ana maria bamberger christoph bamberger

Spectacolul va fi difuzat în premieră marţi, 4 noiembrie, de la ora 19.00, la Radio România Cultural.

ana maria bamberger

Ana-Maria Bamberger

Montarea, o monodramă în registru comic, prezintă situaţia neprevăzută în care se găseşte un bărbat, blocat în drumul său spre serviciu de un pietroi apărut într-o dimineaţă în faţa garajului, fără nicio explicaţie logică.

Cel care dă viaţă sonoră personajului este actorul Petre Lupu, care va onora cu prezenţa sa întâlnirea de la Majestic.

petre lupu

Petre Lupu

Vor participa, de asemenea, realizatorii acestei noi producţii radiofonice: Mirela Georgescu – regizor tehnic, Milica Creiniceanu – regizor de studio, Stelică Muscalu – regizor muzical şi Crenguţa Manea – coordonator de proiect.

biografii memorii tnrÎn fiecare zi, dimineaţa de la ora 5.00, Radio România Cultural difuzează spectacole de teatru-document din seria „Biografii, memorii”, coordonată de Magda Duţu.

  • Luni – Alexandru Tatos: Jurnalul unei neostenite speranţe, după un scenariu de Călin Căliman
  • Marţi – N. D. Cocea: Jurnal, scenariu radiofonic de Nicolae Florescu
  • Miercuri – Gala Galaction: Jurnal. Textul pentru radio a fost scris de Traian Olteanu.
  • Joi – Benvenuto Cellini: Viaţa mea, un documentar de Cristian Munteanu
  • Vineri – Pablo Casals: Convorbiri, scenariu de Elena Petrovici
  • Sâmbătă – Cesare Pavese: Meseria de a trăi, după un text de Valeriu Sârbu
  • Duminică, noiembrie – Doamna d’Epinay: Jurnal, scenariu radiofonic de Elsa Grozea.

teatru radiofonic serialÎncepând de luni, în fiecare seară, de la ora 21.30, Radio România Cultural ne propune teatru radiofonic serial: Concert din muzică de Bach de Hortensia Papadat Bengescu. Dramatizarea radiofonică este semnată de Alexandru Babeş.

O înregistrare din 1981, un regal actoricesc susţinut de George Constantin, Valeria Gagealov, Olga Bucătaru, Adina Popescu, Ileana Predescu, Adela Mărculescu, Constantin Dinulescu, Ion Marinescu, Rodica Popescu-Bitănescu, Corado Negreanu, Ion Pavlescu.

mari spectacoleRadio România Cultural transmite în fiecare noapte la ora 0.30, mari spectacole:

  • Luni: O noapte furtunoasă de Caragiale, regia: Sică Alexandrescu, înregistrare din 1952
  • Marţi: Don Carlos de Friedrich von Schiller
  • Miercuri: Azilul de noapte de Maxim Gorki
  • Joi: Ovidiu de Vasile Alecsandri
  • Vineri: Despot Vodă de Vasile Alecsandri

Joi, 6 noiembrie, de la ora 19.00, tot pe lungimile de undă ale Radio România Cultural, o montare realizată în cadrul proiectului Dramaturgi români contemporani: Un om norocos de Octavian Paler. Dramatizarea radiofonică: Carol Erdös. Regia artistică: Gavriil Pinte.

Un spectacol care poate fi ascultat şi sâmbătă, 8 noiembrie de la ora 13.30, la Radio România Internaţional.

Un om norocos, romanul lui Octavian Paler, apărut în 1984, face o radiografie necruţătoare unei societăţi bolnave.

Varianta radiofonică a prins viaţă graţie actorilor Ion Grosu, Constantin Codrescu, Mircea Albulescu, Virgil Ogăşanu, Daniel Badale, Alexandru Bindea, Petre Lupu, Ion Siminie.

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

26 octombrie–2 noiembrie 2014     

    Realizator: MAGDA DUŢU

fnt on air

Duminică, 26 octombrie, de la ora 19.00, în cadrul secţiunii ON AIR a Festivalului Naţional de Teatru, găzduită de Radio România Cultural şi Teatrul Naţional Radiofonic, se va difuza Jurnalul unui nebun de Nikolai Vasilievici Gogol, spectacol realizat în anul 1996, în regia lui Felix Alexa, cunoscutul regizor fiind şi autorul adaptării radiofonice.

Traducerea textului celebrului dramaturg rus este semnată de Eusebiu Camilar.

În interpretarea actorului Răzvan Ionescu, spectacolul propune ascultătorilor să fie martorii confesiunii unei fiinţe care-şi exprimă dragostea şi frustrările, cu înţelepciunea şi umorul pe care doar suferinţa le poate descoperi într-un suflet chinuit.

Redactor: Domnica Ţundrea.  Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Vasile Manta.

biografii memorii tnr

Spectacolele-document vor fi difuzate şi în această perioadă, în fiecare dimineaţă de la ora 5.00, la Radio România Cultural, în seria „Biografii, memorii”.

În perioada 27–30 octombrie 2014, am reprogramat serialul dedicat celei care a fost Lena Constante.

lena_constante

Lena Constante

Un model uman, intelectual şi moral – Lena Constante – şi patru spectacole radiofonice de teatru-document, în care sunt transpuse în imagini şi culori sonore – o viaţă, un destin, un moment istoric important:

Aşa a început totul…  – 27 octombrie 2014, ora 5.00

Cântecul nebunei care cântă –  28 octombrie 2014, ora 5.00

Cuvintele pot orice –  29 octombrie 2014, ora 5.00

Procesul trădaților –  30 octombrie 2014, ora 5.00

Autorul acestor scenarii şi al înregistrărilor realizate cu Lena Constante este Ion-Costin Manoliu, iar serialul a fost realizat în cadrul seriei „Mărturii”, în anul 2003. Coordonator de proiect: Magda Duţu. Concepţia regizorală este semnată de Gavriil Pinte.

Victimă în Procesul Pătrăşcanu, acuzată de spionaj, în urma unui scenariu imaginat de Belu Zilber, Lena Constante a fost condamnată la 12 ani de detenţie, pe care i-a executat în întregime.

Cele patru spectacole au ca fir conducător mărturisirea Lenei Constante.

Fie că au crezut în utopia comunistă, fie că au aderat la partidul comunist din oportunism sau doar au pactizat cu autorităţile vremii, victimele Procesului Pătrăşcanu au fost trădate de prieteni, de cunoscuţi sau de propriile convingeri.

Actori fără voie, într-o farsă a vieţii, a istoriei.

Am selectat un fragment din episodul al II-lea, Cântecul nebunei care cântă… Cu participarea extraordinară a Lenei Constante şi a actorilor: Dana Dogaru, Dan Condurache, Mircea Constantinescu.

biografii memorii tnrSeria spectacolelor-document prezentate în cadrul proiectului „Biografii, memorii” continuă cu cel de vineri, 31 octombrie, de la ora 5.00: Ştiinţa despărțirii – fragmente din volumul de memorii Fără speranță de Nadejda Mandelștam. Scenariu radiofonic de Magdalena Boiangiu. Traducere de Nicolae Iliescu. Regia artistică: Cezarina Udrescu. Producător: Magda Duțu. Înregistrare din anul 2004.

Urmează:

Sâmbătă, 1 noiembrie: Tudor Vianu, scenariu radiofonic de Gelu Ionescu. Înregistrare din anul 1974

Duminică, 2 noiembrie: Poeţii Văcăreşti, scenariu radiofonic de Radu Valentin. Înregistrare din anul 1976. 

fnt on air

Marţi, 28 octombrie, de la ora 19.00, la Radio România Cultural – în cadrul secţiunii On Air a Festivalului Naţional de Teatru – o montare realizată în cadrul proiectului „Dramaturgi români contemporani”: Dumnezeul de a doua zi de Cornel Mimi Brănescu – premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol radiofonic al anului 2007. Regia artistică: Claudiu Goga. În distribuţie: Medeea Marinescu şi Vlad Zamfirescu. Redactor: Costin Manoliu. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicalã: Patricia Prundea. Regia tehnicã: ing. Mirela Georgescu. Coordonator de proiect: Magda Duţu. 

mari spectacoleÎn perioada 27 octombrie–2 noiembrie, în seria „Mari spectacole” – montări radiofonice din Fonoteca de Aur a Teatrului Național Radiofonic, difuzate în fiecare noapte, începând cu ora 0.30, la Radio România Cultural – puteţi asculta:

Apollon de Bellac de Jean Giraudoux. Traducerea şi adaptarea: Ioan Crişan. Regia artistică: Ion Vova.

Marele  teatru al lumii de Caldéron de la Barca. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Nicoleta Toia.

Scaiul de Georges Feydeau. Traducere de Ion Lucian. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Dan Puican.

Poveste de carnaval de Vasile Alecsandri. Dramatizarea şi adaptarea radiofonică: Alecu Popovici. Regia artistică: Olimpia Arghir.

Fuga beizadelelor sau Orânduirea cea după dreapta fire de Réne Radu Policrat. Regia artistică: Cristian Munteanu.

Mioriţa de Valeriu Anania. Adaptarea şi regia artistică: Constantin Dinischiotu.

Femeile savante de Molière. Traducere de Nina Cassian. Adaptare radiofonică de Sidonia Drăguşanu. Regia artistică: Elena Negreanu. 

fnt on air

Versiunea radiofonică a spectacolului O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale, în regia lui Alexandru Dabija, de la Teatrul de Comedie din Bucureşti, a fost realizată în anul 2012, în concepţia aceluiaşi regizor şi va fi difuzată joi, 30 octombrie, de la ora 19.00, la Radio România Cultural – în cadrul secţiunii ON AIR a Festivalului Naţional de Teatru.

În distribuţie: Şerban Pavlu, Dragoş Huluba, Valentin Teodosiu, Mihaela Teleoacă, Florin Dobrovici, Eugen Racoţi, Marcel Iureş, George Mihăiţă, Dorina Chiriac, Dan Rădulescu. Cântecele sunt compuse de Ada Milea. Versurile cântecului „Are ţara” – Ada Milea. Versurile cântecului „Cetăţeanul turmentat” – Ion Mureşan. Redactor şi coordonator de proiect: Magda Duţu. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu.

Am selectat un fragment cu: Dorina Chiriac (Cetățeanul turmentat), Mihaela Teleoacă (Zoe Trahanache), Şerban Pavlu (Ştefan Tipătescu)

Teatrul scurt  este programat la Radio România Cultural:

Luni, 27 octombrie, de la ora 21.30: Haidem la teatru! de Valeriu Mardare. Adaptare radiofonică de Valentin Silvestru. Regia artistică: Cristian Munteanu.

Marţi, 28 octombrie, de la ora 21.30: Romeo şi Julieta… bis! – adaptare radiofonică de Alexandru Vişinescu după comedia Romeo şi Julieta la Mizil de George Ranetti. Regia artistică: Constantin Dinischiotu

Miercuri, 29 octombrie, de la aceeaşi oră: Cafeneaua anului 1900 de Max Rosetti. Dramatizare radiofonică de Mihai Ispirescu. Regia artistică: Dan Puican.

şi vineri, 31 octombrie: Fantezie de vară de Dumitru Solomon. Regia artistică: Dan Puican. 

radu beligan

Radu Beligan

fonoteca de aurSpre sfârşitul săptămânii, alte două spectacole din Fonoteca de Aur, avându-l în rolul principal pe Radu Beligan – personalitate prezentă în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, la secţiunea MAEȘTRI – sunt difuzate la Radio România Cultural:

Sâmbătă,  1 noiembrie, ora 14.00: Capul de răţoi de Gheorghe Ciprian. Adaptare radiofonică de Georgeta Răboj. Regia artistică: Dan Puican. Înregistrare din anul 1982

Duminică, 2 noiembrie, ora 14.00: Jocul de-a vacanţa de Mihail Sebastian. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Mihai Zirra. Înregistrare din anul 1957. 

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

19–26 octombrie  2014

Realizator: IRINA SOARE

Premiera săptămânii

ultimul pact de oana maria cajal premiera tnr

La Radio România Cultural, duminică, 19 octombrie, de la ora 19.00, este programat spectacolul radiofonic în premieră Ultimul pact de Oana Maria Cajal. În ediția trecută a RTNR (v. mai jos), aţi putut asculta un amplu material despre această nouă montare, semnat de colega mea, Domnica Ţundrea, redactorul și coordonatorul proiectului. Luni, 13 octombrie, la clubul Ramada Majestic de pe Calea Victoriei din Bucureşti, a avut loc audiţia, în avanpremieră, a spectacolului, în prezenţa autoarei, a echipei de realizatori şi a publicului de specialitate.

Vă invităm să ascultaţi  momente din discuţiile purtate după audiţie: 

Eveniment teatral: Festivalul Naţional de Teatru, ediţia 2014 – Secţiunea on air

fnt on air

În perioada 24 octombrie–2 noiembrie 2014, Radio Romania Cultural şi Teatrul Naţional Radiofonic participă, pentru a şasea oară,  la Festivalul Naţional de Teatru, Secţiunea on air. În această perioadă, pe toate frecvenţele din ţară ale postului, veţi putea asculta spectacole de referinţă din Fonoteca de Aur, semnate de regizori de marcă prezenţi la acest grandios eveniment. Tompa Gábor, Felix Alexa, Claudiu Goga, Alexandru Dabija şi Alina Nelega sunt creatorii ale căror producţii radiofonice vor putea fi ascultate,  în zilele care urmează. Din acest flux nu vor lipsi, desigur, spectacole în  a căror distribuţie îl veţi regăsi pe  Radu Beligan, prezent la Festivalul Naţional de Teatru, la secţiunea Maeştri.

Vă oferim un fragment din spectacolul Julieta de Visky András, în interpretarea actriţei Coca Bloos, montare care va deschide Secţiunea on air a Festivalului Naţional de Teatru, ediţia  2014, la Radio România Cultural.

Eveniment teatral – Evocare Adrian Pintea la Clubul Ramada-Majestic 

adrian-pintea-in-seducatorul-din-sevilla-don-juan-tenorio

Adrian Pintea

ne auzim la majesticÎn 9 octombrie, actorul Adrian Pintea ar fi împlinit 60 de ani. Cu acest prilej, Teatrul Naţional Radiofonic a alcătuit un program special, difuzând la Radio România Cultural, mari spectacole din dramaturgia românească şi universală, elocvente pentru disponibilitatea interpretativă a lui Adrian Pintea. Luni, 20 octombrie, de la ora 11.00, la Clubul Ramada-Majestic va avea loc audiția cu public a spectacolului Seducătorul din Sevilla şi Oaspetele de piatră de Tirso de Molina, cu Adrian Pintea în rolul lui Don Juan Tenorio. Vor evoca personalitatea excepţională a marelui actor: criticul de teatru Marina Spalas, colegii de  scenă:  Mircea Constantinescu şi Valentin Teodosiu şi Leonard Popovici, regizorul acestei montări. Amfitrionul evenimentului va fi colegul meu, Costin Tuchilă, cel care ne oferă detalii referitoare la acest spectacol de excepţie din Fonoteca Teatrului Naţional Radiofonic.

teatru radiofonic serialLa Radio România Cultural,  începând de luni, 20 şi până vineri, 24 octombrie se va difuza spectacolul radiofonic serial Noaptea iguanei de Tennessee Williams. Traducere de Antoaneta Ralian. Adaptare radiofonică de Georgeta Răboj. Regia artistică: Leonard Popovici. În distribuţie: Simona Bondoc, Alexandru Repan, Irina Mazanitis, Gheorghe Cozorici, Leopoldina Bălănuţă, Mitică Popescu, Anca Pandrea, Şerban Cellea, Violeta Berbiuc, Gheorghe Pufulete, Nicolae Crişu, Cristian Molfeta. Înregistrare din anul 1987.

horatiu mari scriitori latini teatru radiofonic

biografii memorii tnrSub genericul „Biografii, memorii”, în fiecare dimineaţă, de la ora 5.00, se vor difuza spectacole-document dedicate unor personalităţi ale culturii universale şi operelor pe care le-au dăruit umanităţii.

Iată, în ordine, titlurile săptămânii :

Luni, 20 octombrie ora 5.00: Biografia unei capodopere: Dimitrie Cantemir: Istoria ieroglifică, scenariu radiofonic de Elisabeta Munteanu

Marţi, 21 octombrie, ora 5.00: Biografia unei capodopere: Antim Ivireanul – Didahiile, scenariu radiofonic de Noe Smirnov

Miercuri, 22 octombrie, ora 5.00: Biografia unei capodopere: Montesquieu: Scrisori persane, scenariul radiofonic şi regia artistică: Cristian Munteanu

Joi, 23 octombrie, ora 5.00: Biografia unei capodopere: Friedrich Schiller: Don Carlos, scenariu radiofonic de Claudiu Cristescu

Vineri, 24 octombrie, ora 5.00: Amedeo Modigliani – Un înger cu chipul grav, scenariu radiofonic de Sanda şi Vasile Socoliuc. Regia artistică: Răzvan Popa

Sâmbătă, 25 octombrie, ora 5.00: Biografia unei capodopere: William Shakespeare: Hamlet, scenariu radiofonic de Andrei Băleanu

Duminică, 26.10, ora 5.00: Biografia unei capodopere: Odele lui Horaţiu, scenariu radiofonic de Dan Amedeo Lăzărescu.

mari spectacoleSub genericul „Mari spectacole”, la Radio România Cultural continuă seria dedicată actorului Adrian Pintea. Colega mea, Simona Vasiliu vă propune să ascultaţi montări  de excepţie din dramaturgia românească şi universală, in formule spectacologice clasice și moderne și purtând semnături regizorale de prestigiu, spectacole radiofonice de înaltă ţinută, care constituie repere fundamentale în creaţia artistică a lui Adrian Pintea. 

Din repertoriul săptămânii 20–26 octombrie 2014,  am ales un fragment din spectacolul Romeo şi Julieta de William Shakespeare, cu Adrian Pintea şi Mariana Buruiană în rolurile titulare. Regia artistică: Dan Puican.

teatru radiofonic pentru copiiLa Radio România Cultural, sub genericul Teatrul Naţional Radiofonic pentru Copii, sâmbătă, 25 şi duminică, 26 octombrie, începând cu ora 10.00, vă invităm să ascultaţi două legende populare din tezaurul mitologic românesc: Siretul şi Bistriţa  şi Legenda muntelui Retezat. Scenariile sunt semnate de scriitorul şi omul de radio  Vasile Mănuceanu

Nu uitaţi de celelalte fluxuri, obişnuite publicului radiofonic fidel:

De luni până vineri, la Radio Romania Cultural, de la ora 17.50 vă invităm să ascultaţi poveşti sub genericul „A fost odată ca niciodată”, iar la Radio România Actualităţi, de la ora 20.50 „Noapte bună, copii!” Şi tot la România Actualităţi, de luni până joi, de la ora 23.03 Teatru Național Radiofonic şi, în fine, „Mituri, legende, poveşti”, de luni şi până joi, de la ora 16.30 la Antena Satelor.

Mai multe detalii despre titlurile pe care le difuzăm puteţi afla de pe site-ul Teatrul Național Radiofonic sau accesând Revista Teatrală Radio.

Sperăm că spectacolele propuse de Teatrul Naţional Radiofonic vă vor reţine atenţia şi vă dorim audiţie plăcută!

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

12–19 octombrie 2014 

Realizator: DOMNICA ŢUNDREA

ulitmul pact oana maria cajal

Fotomontaj de Oana Maria Cajal 

premiera tnrDuminică, 19 octombrie, la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic prezintă în premieră: Ultimul pact de Oana Maria Cajal. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Gavriil Pinte. În distribuţie: Mircea Albulescu, Irina Movilă şi Virgil Ogăşanu. Regia de montaj: Florina Istodor şi Radu Verdeş. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Inginer de sunet: Iulian Iancu. Redactor şi coordonator de proiect: Domnica Ţundrea.

oana maria cajal

Oana Maria Cajal

Absolventă a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, Oana Maria Cajal a plecat în 1980 în Statele Unite ale Americii, unde a obţinut o bursă oferită de Asociaţia Criticilor de Teatru Americani, apoi un Master of Fine Arts în dramaturgie, la University of California, San Diego. De asemenea, şi-a exersat talentul şi creativitatea teatrală studiind „New Dramatists New York”. În prezent, locuieşte la Montréal şi este membră a Asociaţiilor „Dramatists Guild of America” din New York şi „Playwrights Workshop” din Montréal, a Academiei Româno-Americane pentru Arte şi Ştiinţe, dar şi a Uniunii Scriitorilor din România şi a UNITER. Este, în egală măsură, un apreciat artist plastic şi a avut propria expoziţie de pictură Posters for Unwritten Plays. Piesa Ultimul pact de Oana Maria Cajal a fost distinsă cu Premiul UNITER pentru „Cea mai bună piesă românească a anului 2011”.

Georges_Clemenceau

Georges Clemenceau

Dramaturgia Oanei Maria Cajal este fascinantă prin lumina interioară pe care o răspândeşte, prin profunzime, sensibilitate şi vibraţie emotivă… Scriitoarea recreează lumi trecute şi, în egală măsură, plăsmuieşte lumi posibile, lumi paralele, reînviind personalitatea marelui om politic francez Georges Clemenceau, reflectată nu doar în conştiinţa lumii, ci şi în ochii prietenului său, pictorul Claude Monet şi mai ales în privirea femeii iubite, Marguerite Baldensperger… Oana Maria Cajal recompune o poveste de dragoste peste timp, o întâmplare ai cărei protagonişti sunt celebrul actor Maestro, aflat acum la finalul carierei şi retras, în calitate de custode, la muzeul Clemenceau din Paris, prietenul său, actorul Costello şi mai tânăra actriţă Valérie. Piesa se petrece, conform autoarei, în „timpul prezent, timpul istoric, timpul retrăit, timpul în afara timpului”… Teatrul şi realitatea se întrepătrund, istoria se suprapune prezentului, destinele se contopesc, au loc adevărate transferuri de identitate, emoţiile devin copleşitoare… Iminenţa sfârşitului accelerează trăirile şi determină intensitatea sentimentelor şi a stărilor sufleteşti, iubirea capătă conotaţii tragice, prin apropierea morţii…

musee-clemenceau paris bureau

Biroul lui Georges Clemenceau, Muzeul Clemenceau, Paris 

Spectacolul radiofonic Ultimul pact de Oana Maria Cajal, în regia lui Gavriil Pinte, sondează psihologii, explorează adâncul sufletului omenesc, resursele lui de dăruire, de pasiune, de iubire deplină, profundă, dincolo de hotarele fiinţei… Totul se îndreaptă, ca într-un demers iniţiatic, spre descifrarea unui sens al vieţii, al cunoaşterii şi al autocunoaşterii… Compoziţia radiofonică, atent gândită şi nuanţată, se remarcă prin culoare, emoţie şi muzicalitate… Spectatorii sunt purtaţi din încăperile muzeului Clemenceau, de pe strada Franklin din Paris, la Bélébat, într-o căsuţă de la marginea oceanului sau în grădinile lui Monet de la Giverny – aşadar, din istorie în prezent, din realitate în vis, în imaginaţie, în atingerea de o clipă a iubirii absolute… Creat în mod evident cu multă căldură şi sensibilitate, textul se dovedeşte extrem de generos în a cuprinde multiple posibilităţi de lectură regizorală – şi, din acest punct de vedere, spectacolul pus în undă de Gavriil Pinte valorifică remarcabil valenţele dramatice ale piesei şi recreează un univers sonor plin de mister şi de poezie, asemeni unei ţesături fine şi dantelate…

claude monet aleea trandafirilor giverny

Claude Monet, Aleea trandafirilor, Giverny

Mircea Albulescu încarcă de sensuri revelatorii rolul lui Maestro şi pe cel al lui Georges Clemenceau, întruchipând admirabil fiorul iubirii şi iluminarea, dar şi experienţa suferinţei şi tragismul iminentei plecări spre nefiinţă… Irina Movilă le interpretează, cu multă feminitate şi jucându-se inteligent cu cele două identităţi, pe Valérie şi pe Marguerite Baldensperger, iar Virgil Ogăşanu, în rolurile lui Costello şi Claude Monet, ne încântă prin spirit ludic, mobilitate a mijloacelor de expresie, naturaleţe şi simţul umorului.   

ne auzim la majesticSpectacolul Ultimul pact de Oana Maria Cajal va putea fi audiat în avanpremieră luni, 13 octombrie, la ora 11.00, la clubul Ramada-Majestic de pe Calea Victoriei din Bucureşti.

Teatrul Național Radiofonic își omagiază valorile: Mircea Albulescu – 80 de ani

mircea albulescu majestic 6 octombrie 2014 aniversare 80 de ani

Mircea Albulescu, Majestic, luni, 6 octombrie 2014. Foto: Loreta Popa

Luni, 6 octombrie, la ora 11.00, la clubul Ramada-Majestic de pe Calea Victoriei din Bucureşti, Teatrul Naţional Radiofonic a organizat o întâlnire de suflet cu actorul, regizorul, poetul, dascălul şi, nu în ultimul rând, teoreticianul artei teatrale radiofonice Mircea Albulescu, sărbătorit la împlinirea vârstei de 80 de ani.

Născut pe 4 octombrie 1934, absolvent al celebrei Promoţii de aur 1956, a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, la clasa profesoarei Aura Buzescu, actor de teatru, film, Radio, televiziune, Societar de onoare, din 2002, al Teatrului Naţional din Bucureşti, pe scena căruia a jucat zeci de roluri memorabile, Mircea Albulescu a desfăşurat, de asemenea, o remarcabilă activitate pedagogică universitară, între anii 1985 – 2004, domnia-sa deţinând titlul de Doctor în Arte la UNATC. A fost distins cu „Ordinul Meritul Cultural” şi „Ordinul Serviciul Credincios” în grad de Comandor, cu Premiul pentru întreaga activitate, acordat la Gala UNITER din 2005 şi cu importante alte premii, din partea Academiei Române, Ministerului Culturii şi Cultelor, UNATC, Centrului Naţional al Cinematografiei, Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), iar în anul 2011 a primit o stea care-i poartă numele pe Aleea Celebrităţilor, în Piaţa Timpului din Bucureşti, simbolizând preţuirea pentru o viaţă închinată scenei şi artei teatrale.

mircea albulescu

Prezenţa domnului Mircea Albulescu la Teatrul Naţional Radiofonic este una cu totul excepţională, dacă ne gândim nu numai la sutele de roluri pe care marele actor le-a întruchipat în faţa microfonului, ci şi la faptul că a semnat numeroase adaptări şi dramatizări pentru Radio, iar, în anii ’90, a lucrat un timp ca regizor colaborator la redacţia Teatru, montând mari titluri ale literaturii naţionale şi universale, într-o viziune originală, percutantă, atent gândită, în cele mai mici nuanţe. Trebuie menţionat, de asemenea, că teza de doctorat a domnului Mircea Albulescu are ca temă: Teatrul radiofonic: convertibilitatea mijloacelor de expresie actoricească în procesul creaţiei. „Activitatea în studiourile Radiodifuziunii este, fără îndoială, cea mai prodigioasă dintre activităţile mele artistice”, afirma, nu demult, domnul Mircea Albulescu.

La audiţia din 6 octombrie de la Ramada-Majestic, Teatrul Naţional Radiofonic a readus în atenţia publicului un spectacol din anul 1995, care poartă, în toate dimensiunile lui, semnătura artistică distinctă, tulburătoare, a lui Mircea Albulescu: Michelangelo Buonarotti de Alexandru Kiriţescu. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Mircea Albulescu. În distribuţie: Mircea Albulescu, Irina Mazanitis, Ştefan Iordache, Adrian Pintea, Costel Constantin, Dan Condurache, Mihai Dinvale, Armand Calotă, Mihai Fotino, Ion Pavlescu, Cornel Vulpe, Mihai Niculescu, Alexandru Jitea, Adrian Găzdaru, Boris Petroff, Gabriela Codrea, Ion Bechet, Gheorghe Pufulete. Regia de studio: Violeta Berbiuc. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: ing. Luiza Mateescu. Redactor: Marina Spalas.

coperta cd michelangelo al kiritescu mircea albulescu

În Michelangelo Buonarotti de Alexandru Kiriţescu, pus în undă de Mircea Albulescu, în 1995, figura eroului răzvrătit, mistuit de patima creaţiei, se proiectează pe coordonatele neliniştii creatoare, ale libertăţii spirituale şi ale unei dăruiri totale, până la uitarea de sine. Mircea Albulescu dă viaţă, glas, simţire, emoţie artistului renascentist împătimit de creaţie, geniului conştient de harul său, obsedat de viziunea operei sale.

Spectacolul Michelangelo Buonarotti de Alexandru Kiriţescu se va difuza duminică, 12 octombrie, la ora 19.00, la Radio România Cultural.

Vă propun să ascultăm cuvântul domnului Mircea Albulescu, formulat în urma audiţiei de la Ramada-Majestic. 

Ascultaţi un fragment din spectacolul radiofonic Michelangelo Buonarotti de Alexandru Kiriţescu, în interpretarea actorilor Mircea Albulescu şi Ştefan Iordache.


biografii memorii tnr

În fiecare dimineaţă, la ora 5.00, la Radio România Cultural, se difuzează spectacole-document, în cadrul fluxului „Biografii, memorii”, coordonat de Magda Duţu.

  • Infinitul Brâncuşi de Valeriu Butulescu, adaptarea radiofonică şi regia artistică: Mihai Lungeanu (partea I) – luni, 13 octombrie
  • Infinitul Brâncuşi de Valeriu Butulescu, adaptarea radiofonică şi regia artistică: Mihai Lungeanu (partea a II-a) – marţi, 14 octombrie
  • Timotei Cipariu, scenariu radiofonic de Elsa Grozea – miercuri, 15 octombrie
  • Henri Coandă, scenariu radiofonic de Zeno Rădulescu – joi, 16 octombrie
  • Hariclea Darclée, scenariu radiofonic de Nicolae Neagoe – vineri, 17 octombrie
  • Isadora Duncan: Jurnal, scenariu radiofonic de Denisa Fejes – sâmbătă, 18 octombrie
  • Gheorghe Storin, scenariu radiofonic de Doina Papp – duminică, 19 octombrie

Marţi, 14 octombrie, la ora 19.00, la Radio România Cultural, vom difuza, în fluxul „Biografii, memorii”: Valeriu Gafencu – Sfântul închisorilor. Scenariu radiofonic de Ion-Costin Manoliu. Regia artistică: Petru Hadârcă. În distribuţie: Dan Puric, Maria Ploae, Mihai Bica, Mircea Rusu, Mircea Constantinescu, Dorin Andone, Orodel Olaru, Petru Hadârcă, Dan Săndulescu, Dan Cogălniceanu, Alexandru Nedelcu, Ioana Iacob, Magda Duţu, Costin Manoliu, Stelică Muscalu. Cântările bisericeşti: Diaconul protopsalt Mihail Bucă şi isonarii Ionuţ Dima şi Ştefan Voicu. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor şi producător: Magda Duţu. Înregistrare din anul 2011.

Ascultaţi un moment din spectacol, cu Dan Puric şi Mihai Bica.

mari spectacoleÎn fluxul „Mari spectacole”, difuzat zilnic, la ora 0.30, la Radio România Cultural, vă invităm să ascultaţi, în perioada 13–19 octombrie:

  • Cu preţul vieţii de Mihail Joldea – luni, 13 octombrie
  • Trandafirii roşii de  Zaharia Bârsan – marţi, 14 octombrie
  • Troilus şi Cressida de William Shakespeare – miercuri, 15 octombrie
  • Maitreyi de Mircea Eliade – joi, 16 octombrie
  • Vinovaţi fără vină de A.N. Ostrovski – vineri, 17 octombrie
  • Marion de Lorme de Victor Hugo – sâmbătă, 18 octombrie
  • Mihail de Panait Istrati – duminică, 19 octombrietirso de molina el burlador

tnr-logoSâmbătă, 18 octombrie şi duminică, 19 octombrie, la ora 14.00, la Radio România Cultural, vă invităm să ascultaţi două spectacole remarcabile din Fonoteca Teatrului Naţional Radiofonic: Salba Mălinei de Dominic Stanca, în regia lui Cristian Munteanu şi Seducătorul din Sevilla şi Oaspetele de piatră de Tirso de Molina, traducere de Aurel Covaci, adaptare radiofonică de Costin Tuchilă, în regia lui Leonard Popovici.

La Radio România Cultural, vom difuza, în fluxul Teatrul Naţional Radiofonic pentru copii, sâmbătă, 18 octombrie şi duminică, 19 octombrie, la ora 10.00: Rândunica spune o povestedramatizare de Silvia Kerim după  basmul Degeţica de Hans Christian Andersen şi Klaus cel Mic şi Klaus cel Mare de Hans Christian Andersen, traducerea: Alexandru Philippide, scenariul radiofonic: Felicia Pinte.

ghepardul

teatru radiofonic serialÎn perioada 13–17 octombrie, la ora 21.30, la Radio România Cultural, vom difuza serialul Ghepardul de Giuseppe Tomasi di Lampedusa. Dramatizarea radiofonică şi regia artistică: Titel Constantinescu. În distribuţie: George Constantin, Anca Ledunca, Mirela Gorea, Adrian Pintea, Ion Anghel, Valentin Uritescu, Corado Negreanu, Ion Pavlescu, Jeanine Stavarache, Athena Demetriad. Regia de studio: Rodica Leu. Regia muzicală: Romeo Chelaru. Regia tehnică: Vasile Manta. Înregistrare din anul 1985.

Vă invităm să ascultaţi un moment memorabil din spectacol, în interpretarea actorilor George Constantin şi Mirela Gorea.

Sperăm că veţi urmări cu interes spectacolele Teatrului Naţional Radiofonic şi vă dorim audiţie plăcută!

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

5–12 octombrie 2014

Realizator: MAGDA DUŢU

ne auzim la majesticInvitație la Majestic – Eveniment teatral

Întâlnirea de luni, 6 octombrie 2014, de la ora 11.00, organizată la Clubul Ramada-Majestic din Bucureşti, stă sub semnul unui moment aniversar special: Mircea Albulescu la vârsta de 80 de ani.

la multi ani mircea albulescu

Mircea Albulescu

Domnica Ţundrea, coordonatorul proiectului, ne oferă detalii despre acest eveniment teatral.

mari spectacoleÎnregistrările pregătite pentru perioada 5–12 octombrie, în seria „Mari spectacole”, difuzate în fiecare noapte, începând cu ora 0.30, la Radio România Cultural, aduc în atenția celor interesați, dramaturgia lui Eugene O`Neill:

  • Straniul interludiu
  • Lungul drum al zilei către noapte
  • Din jale se întrupează Electra
  • Luna dezmoșteniților.

dramaturgi romani contemporani siglaOlga Tudorache, o celebritate în lumea teatrului şi filmului românesc, împlinește 85 de ani.

La mulți ani, Doamnă Olga Tudorache!

olga tudorache

Olga Tudorache s-a născut pe 11 octombrie 1929, in comuna Oituz, județul Bacău. A terminat Institutul de Teatru în 1951 și de atunci, a fost prezentă neîntrerupt pe scenele teatrelor bucureştene, în film sau la teatrul radiofonic.

Din 1976 a fost conferențiar universitar la Universitatea Națională de Artă Teatrala șsi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti, la catedra de actorie. Din 1990 a devenit profesor și a scos șase promotii de actori, până la pensionare, în anul 1997.

În anul 2000 a avut loc retragerea efectivă din învățământ.

Talentul său imens și profesionalismul remarcabil i-au adus, de-a lungul anilor, numeroase premii şi distincţii.

portretul doamnei T

Ca un omagiu adus marii actrițe Olga Tudorache, vom difuza, Portretul Doamnei T. de Ana-Maria Bamberger, joi, 9 octombrie, de la ora 19.00, la Radio România Cultural și sâmbătă, 11 octombrie, de la ora 13.30, la Radio România Internațional.

Portretul Doamnei T. este un spectacol realizat în cadrul proiectului „Dramaturgi români contemporani” şi a fost distins cu Premiul UNITER pentru Cel mai bun spectacol radiofonic al anului 2006.

Adaptarea radiofonică: Olga Tudorache și Costin Manoliu. Regia artistică: Attila Vizauer. În distribuție: Olga Tudorache și Marius Bodochi. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea.  Regia tehnică: ing. Luiza Mateescu. Redactor şi coordonator de proiect: Magda Duţu.

ana-maria-bamberger

Ana-Maria Bamberger

Ana-Maria Bamberger, autoarea piesei Portretul Doamnei T. – o apropiată a d-nei Olga Tudorache, cu înclinaţii literare, studii de medicină şi cursuri de specializare în regie de teatru şi management cultural, care locuieşte acum la Hamburg, în Germania – a dedicat acest text marii actriţe, lucrarea dovedindu-se un delicat omagiu adus interpretei şi o dovadă de profundă cunoaştere şi iubire.

„Piesa Portretul Doamnei T. este cea de a treia colaborare a mea cu D-na Olga Tudorache, după Noiembrie (în 2003, la Teatrul Naţional Bucureşti) şi Peşte cu mazăre (în 2004, la Theatrum Mundi). Am scris-o în ianuarie 2004, după ce am văzut pe scenă Noiembrie. Am încercat să scriu  un text în care lucrurile să fie mai adevărate, mai puţin schematice, cu mai mult umor şi caractere mai bine conturate… Eu am scris o ficţiune şi episoadele povestite acolo sunt aşa cum am simţit şi mi-am imaginat că ar fi putut să le trăiască un asemenea personaj. Cu atât mai interesant mi s-a părut faptul că d-na Olga Tudorache şi-a asumat acest text într-un mod cvasi-autobiografic, spunând la un moment dat: «Doamna T. sunt eu!» 

E tot ce şi-ar putea dori vreodată un autor!” – ne-a declarat Ana-Maria Bamberger. 

biografii memorii tnrSpectacolele-document vor fi difuzate şi în această perioadă, în fiecare dimineaţă de la ora 5.00, la Radio România Cultural, în seria „Biografii, memorii”.

Luni, 6 octombrie şi marți, 7 octombrie: Povestea Elisabetei Rizea – Mărturii. Scenariu radiofonic de Rodica Mandache. Regia artistică: Attila Vizauer.

UN  DESTIN EXEMPLAR – ELISABETA RIZEA

elisabeta rizea

Simbol al luptei de rezistenţă anticomunistă din România 

Spectacolul de teatru-document Povestea Elisabetei Rizea – Mărturii, prezentat sub genericul „Biografii, Memorii”, în cadrul unui proiect care îşi propune să nu lase uitării fapte ale unei istorii prea puţin cunoscute, a fost realizat după un scenariu scris de actriţa Rodica Mandache, pornind de la cartea etnologului Irina Nicolau – cu şi despre Elisabeta Rizea – intitulată Povestea Elisabetei Rizea din Nucşoara, publicată la Editura Humanitas.

Premiera radiofonică a acestui spectacol a fost difuzată în luna august 2004, la Radio România Cultural.  În regia artistică a lui Attila Vizauer, actriţele – Rodica Mandache (în rolul Elisabetei Rizea), Dorina Lazăr (în rolul Laurenţiei – fiica Elisabetei Rizea), Rodica Negrea (în rolul etnologului Irina Nicolau) – au dat viaţă nu doar unor personaje reale, vibrante, ci unor destine care s-au reconstituit în faţa noastră, pe parcursul derulării spectacolului.

Echipa care semnează acestă producţie radiofonică, alături de regizorul Attila Vizauer, este formată din: Costin Manoliu – redactor, Milica Creiniceanu – regizor de studio, Patricia Prundea – regizor muzical, ing. Luiza Mateescu – regizor tehnic, Magda Duţu – producător.

Varianta prezentată la radio a fost apoi adaptată pentru a putea fi reprezentată scenic, în diverse spaţii. Astfel, premiera cu public a acestui documentar teatral a avut loc la Sighetul Marmaţiei, în inima Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, printre celulele şi plasele de sârmă ale fostei închisori. Aici se desfăşoară, în fiecare an, cursurile Şcolii de Vară, pentru a transmite tinerei generaţii, informaţii despre istoria recentă a României şi a lumii.

Povestea zguduitoare a Elisabetei Rizea i-a emoţionat profund pe elevii şi profesorii Şcolii de Vară, pe locuitorii Sighetului.

Elisabeta Rizea a fost închisă timp de 12 ani, 1950–1956 şi 1958–1964, pentru curajul de a-i fi ajutat pe luptătorii anticomunişti de pe versantul sudic al munţilor Făgăraş, grupul fraţilor Toma şi Petre Arnăuţoiu.

A doua reprezentaţie a avut loc la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, în Sala „Irina Nicolau”, chiar pe 28 iulie – ziua de naştere a Elisabetei Rizea.

A urmat  un spectacol-lectură cu Povestea Elisabetei Rizea, în oraşul Câmpulung-Muscel, în apropierea comunei Nucşoara, unde a trăit Elisabeta Rizea, pe 2 octombrie 2004, când se împlinea un an de la moartea sa.

Povestea Elisabetei Rizea a fost „spusă” şi pe scena Teatrului Odeon din Bucureşti.

În mai 2005, acelaşi spectacol-lectură a fost prezentat la Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română” din Bucureşti – eveniment organizat de Ministerul Culturii şi Cultelor şi Teatrul Naţional Radiofonic.

Cu ocazia Zilelor Culturale Româneşti în München, Germania, Societatea Română de Radiodifuziune – Teatrul Naţional Radiofonic, în colaborare cu Ministerul Culturii şi Cultelor, a prezentat pe 6 iulie 2005, spectacolul Povestea Elisabetei Rizea, în Sala de Teatru a Centrului Cultural Gasteig din München. 

elisabeta rizea lupta anticomunista biografii memorii tnr

Povestea Elisabetei Rizea face parte dintre cele care redau demnitatea unui popor. Spectacolul radiofonic realizat pe firul acestei poveşti, precum şi reprezentaţiile oferite de-a lungul timpului în diferite spaţii culturale, au avut şi au menirea de a reliefa acest destin exemplar.

Elisabeta Rizea, ţăranca din Nucşoara, femeia căreia comunismul i-a luat totul – casa, familia, pământul – a reuşit să se opună, a rezistat  şi şi-a promis să respire aerul libertăţii în ţara sa.

A fost printre cele mai chinuite femei din detenţia comunistă. Această femeie plină de vervă, povestea cu o seninătate copleşitoare despre chinurile la care au supus-o comuniştii. Unele mărturisiri sunt de-a dreptul tulburătoare, dovezi ale unei puteri fantastice de a depăşi durerile fizice pentru dorinţa nestăvilită de libertate.

Elisabeta Rizea rămâne un simbol al luptei de rezistenţă anticomunistă din România.

Pe 6 octombrie 2014 se împlinesc 11 ani de când  această femeie extraordinară ne-a părăsit… Vom relua spectacolul pe care i l-am dedicat, la RRC, luni, 6 octombrie și marți, 7 octombrie, de la ora 5.00, în seria „Biografii, memorii”.

  • Seria spectacolelor prezentate sub genericul „Biografii, memorii” continuă cu alte două înregistrări dedicate Rezistenței de la Nucşoara: Haiducii Muscelului şi Partizanii libertății, scenariu de Elena Tamașmiercuri, 8 octombrie şi joi, 9 octombrie, de la ora 5.00. Adaptarea radiofonică: Ion-Costin Manoliu. Regia artistică: Gavriil Pinte. Cu participarea extraordinară a Ioanei Raluca Voicu Arnăuțoiu.
  • Vineri, 10 octombrie şi sâmbătă, 11 octombrie –- spectacolele Am fost duşman al poporului şi Un om nevinovat, difuzate în seria „Biografii, memorii”, realizate după cartea Lăcrămioarei Stoenescu, Copii – duşmani ai poporului – o publicaţie care s-a bucurat de o critică favorabilă şi care a fost apreciată pe site-ul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, fiind declarată cartea lunii martie, a anului 2008 – înfăţişează etapa 1952–1954, începuturile perioadei staliniste în ţara noastră, în care au fost distruse elitele şi înlocuite cu persoane incompetente din rândul Partidului Comunist Român.

Adaptarea radiofonică: Ion-Costin Manoliu. Regia artistică: Răzvan Popa. Producător: Magda Duţu. Înregistrare din anul 2008.

  • Duminică, 12 octombrie: Constantin Levaditi, scenariu radiofonic de Radu Iftimovici. Regia artistică: Constantin Dinischiotu. Înregistrare din anul 1977.

teatru radiofonic serialTeatrul radiofonic serial prezintă Peripeţiile soldatului Švejk de Jaroslav Hašek – 4 episoade, de luni până joi, de la ora 21.30, la Radio România Cultural.

birlic in svejk

Traducerea şi dramatizarea radiofonică: Jean Grosu. Regia artistică: Paul Stratilat. În distribuţie: Grigore Vasiliu-Birlic, Silvia Dumitrescu-Timică, Radu Beligan, Alexandru Giugaru, Nataşa Alexandra, Nicolae Gărdescu, Alexandru Ciprian, George Groner, Nicu Dimitriu, Ion Lucian. Regia de studio: Ion Prodan. Regia muzicală: Paul Urmuzescu. Regia tehnică: ing. Gabriela Barca. Înregistrare din anul 1959.

tnr-logoLa Radio România Cultural, Costin Tuchilă propune în această perioadă spectacole memorabile din Fonoteca de Aur a Teatrului Național Radiofonic:

Marţi, 7 octombrie, de la ora 19.00: Cel ce se pedepseşte singur de Terenţiu. Traducere de Nicolae Teică. Adaptarea şi regia artistică: Cristian Munteanu. Cu: Radu Beligan, Mircea Albulescu, Florian Pittiş, Geo Costiniu, Virgil Ogăşanu, Sanda Toma, Dana Dogaru, Mariana Buruiană, Ştefan Hagimă, Violeta Berbiuc. Regia de montaj: Pia Popescu şi Laura Niţă. Regia de studio: Ion Prodan. Regia muzicală: Timuş Alexandrescu. Regia tehnică: Vasile Manta. Înregistrare din anul 1986.

adrian pintea in hamlet teatru radiofonic anul 2004

În cadrul lunii dedicate de Revista teatrală Radio actorului Adrian Pintea, sâmbătă, 11 octombrie, şi duminică, 12 octombrie, de la ora 14.00: Hamlet de William Shakespeare. Adaptarea radiofonică şi regia aristică: Adrian Pintea. Un spectacol realizat în anul 2004, cu: Adrian Pintea, Mircea Albulescu, Claudiu Bleonţ, Mihai Constantin, Ion Pavlescu, Oana Pellea, Răzvan Vasilescu, Valentin Uritescu, Doru Ana, Dan Condurache, Marius Kivu, Iarina Demian, Bogdan Florea, Gabriel Gheorghe, Gheorghe Pufulete, Ion Lucian, Ionuţ Kivu, Delia Nartea, Liviu Lucaci, Petre Lupu, Andreea Bârsan. Efecte percuţie: Lucian Maxim. Asistent regie: Janina Dicu. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică şi producător: Vasile Manta. Înregistrare din anul 2004.

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

28 septembrie–5 octombrie  2014 

Realizator: IRINA SOARE

Premieră

dincolo de sex premiera tnr actualitati

Amănunte despre premieră vă oferă colega mea, Domnica Ţundrea, redactorul acestui spectacol.

Fragment din spectacol

Eveniment teatral: Mircea Albulescu la aniversare

mircea_albulescu 80 de ani

Mircea Albulescu: „De ce iubesc foarte mult radioul?” Fragment de interviu, din emisiunea Declarații de iubire, realizator: Camelia Stănescu, 2001

Sâmbătă, 4 octombrie 2014, maestrul Mircea Albulescu va împlini 80 eveniment teatral siglade ani. 

Cu acest prilej, săptămâna viitoare, în toate fluxurile de Teatru Radiofonic, difuzate la Radio Romania Cultural, veţi regăsi spectacole din Fonoteca de Aur, cu Mircea Albulescu în distribuţie, montări de referinţă din perioade artistice diferite, purtând semnături regizorale de prestigiu. Aşadar, începând de luni, 29 septembrie şi până vineri, 3 octombrie, de la ora 21.30 este programată adaptarea radiofonică a romanului Castelul pălărierului de Joseph Archibald Cronin, cu Mircea Albulescu în rolul principal.

mari spectacoleSub genericul „Mari spectacole”, miercuri, 1 octombrie, cu o jumătate de oră, după miezul nopţii, la Radio România Cultural îl veţi putea reasculta  pe Mircea Albulescu interpretând rolul  Bob Finley în producţia radiofonică Dulcea pasăre a tinereţii de Tennessee Williams,  sub bagheta regizorului Dan Puican.

ieri dupa shakespeare sau visul unui presedinte de pusa roth teatru radiofonic

Joi, 2 octombrie, de la ora 19.00 se va difuza spectacolul Ieri după Shakespeare sau Visul unui preşedinte de Puşa Roth. Regia artistică este semnată de maestrul Mircea Albulescu, interpret și al rolului principal.

Fragment din Ieri după Shakespeare sau Visul unui preşedinte de Pușa Roth. Interpretează Mircea Albulescu. Regia artistică: Mircea Albulescu, 2007

Sâmbătă, 4 octombrie, de la ora 14.00, pe același post, în fluxul de teatru radiofonic coordonat de Costin Tuchilă, veţi regăsi un spectacol emblematic din cariera actorului Mircea Albulescu: Hagi Tudose de Barbu Ştefănescu Delavrancea. Vă invităm să ascultaţi un fragment din această montare realizată în anul 1987 de regizorul Leonard Popovici.

Hagi Tudose de Barbu Ştefănescu Delavrancea, cu Mircea Albulescu în rolul titular. Regia: Leonard Popovici. Data difuzării în premieră: 27 iulie 1987– fragment

biografii memorii tnrÎn fluxul „Biografii, memorii”, coordonat de Magda Duţu, în fiecare dimineaţă  de la ora 5.00, puteţi asculta spectacole-document, dedicate unor personalităţi  ale culturii universale. 

Iată, în ordine, spectacolele săptămânii:

Luni, 29 septembrie, ora 5.00: Bertolt Brecht: Opera de trei parale,bertolt-brecht scenariu radiofonic de  Andrei Băleanu 

Marţi, 30 septembrie, ora 5.00: Bertolt Brecht: Mutter Courage, scenariu radiofonic de Andrei Băleanu

Miercuri, 1 octombrie, ora 5.00: Emmanuel de Martonne, scenariu radiofonic de Noe Smirnov

Joi, 2 octombrie, ora 5.00: Hans Sachs, scenariu radiofonic de Arcadiu Marinescu Nour                                           

Vineri, 3 octombrie, ora 5.00: Samuel Pepys – Jurnal, scenariu radiofonic de Lucian Sârbescu 

Sâmbătă, 4 octombrie, ora 5.00: Giacomo Leopardi, scenariu radiofonic de Dan Amedeo Lăzărescu

Duminică, 5 octombrie, ora 5.00: Surorile Brönte, scenariu radiofonic de Ruxandra Obreja

Fragment Surorile Brönte în curs de postare

teatru radiofonic pentru copiiÎn fiecare după-amiază, la Radio România Cultural  (ora 16.30) şi în fiecare seară, la Romania Actualităţi (ora 20.50), puteţi asculta câte o poveste.

De luni până joi, pe frecvenţele Antenei Satelor, de la ora 16.30, se vor difuza spectacole radiofonice  sub genericul „Mituri, legende, povești”.

La Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic pentru copii vă propune o reîntâlnire cu opera lui Ion Luca Caragiale, invitându-vă să ascultaţi, sâmbătă, 4 octombrie, de la ora 10.00 schiţele: Vizită…, D-l Goe, Bubico şi Lanţul slăbiciunilor, iar duminică, 5 octombrie, de la aceeaşi oră, basmul Cei trei fii de împărat şi porunca părintească, înregistrare realizată de regizorul Vasile Manta, în anul 2012.

Fragment Cei trei fii de împărat şi porunca părintească în curs de postare

Sperăm că spectacolele, propuse de Teatrul Naţional Radiofonic, vă vor reţine atenţia şi  vă dorim audiţie plăcută!

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.