thaliafest emisiune online teatru contemporan

Iniţiator şi realizator al emisiunii: Mihai Lungeanu

Thaliafest este o emisiune lunară, cuprinzând fragmente din înregistrările realizate la secţiunea „spectacole-lectură” din cadrul festivalurilor de teatru naţionale, precum şi interviuri, declaraţii şi opinii desprinse din dialogurile purtate de personalităţile participante, în cadrul unui comentariu informat şi argumentat dedicat celor care nu au putut fi prezenţi la evenimentul pus în discuţie.

Înregistrările sunt realizate de către o echipă de transmisie, iar materialul sonor este procesat şi editat în cadrul studioului de teatru radiofonic, de către echipa de realizatori : Irina Soare – redactor, George Marcu – regizor muzical, Vasile Manta – regizor tehnic şi Mihai Lungeanu – regizor artistic. Emisiunea Thaliafest şi-a propus, în cei peste zece ani de existenţă, informarea publicului ascultător asupra evenimentelor care ilustrează un fenomen artistic din ce în ce mai răspândit: teatrul-lectură.

thaliafest grafica

Prezenţa la festivalurile teatrale care au promovat acest gen de eveniment cultural, a permis thaliafest sigla verticalemisiunii să promoveze valoroşi autori contemporani aparţinând atât dramaturgiei româneşti, cât şi celei universale (prin traducerile oferite spre lectură), precum şi texte dramatice inedite, care au devenit, în timp, suportul unor spectacole de referinţă. În acelaşi timp, publicul este informat despre stadiul actual al scrisului dramatic în lume prin comentariile avizate extrase din dialogurile dintre participanţi: personalităţi marcante din lumea teatrului, dramaturgi, regizori, cronicari, actori, studenţi.

De asemenea emisiunea încearcă, prin mijloace specifice teatrului radiofonic (adaptarea textului, efectele sonore, ilustraţia muzicală), să prezinte cât mai sugestiv şi mai atractiv thaliafest sigla verticalfragmentele preluate din textele lecturate, punând în valoare şi în circuitul informaţional nu numai literatura dramatică, dar şi o serie de valoroase voci actoriceşti din peisajul teatral românesc, mai puţin cunoscute.

Prezenţa emisiunii Thaliafest la toate ediţiile Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, la Festivalul Teatrului de Comedie – FESTCO, la Festivalul Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara, la întâlnirile lunare ale Clubului Dramaturgilor (organizate de Uniunea Scriitorilor) îndreptăţesc echipa de realizatori să considere utilă şi necesară această formă de „arhivare” a “imaginilor sonore” care devin mărturii „la zi” despre evoluţia dramaturgiei româneşti şi universale.

Emisiunile au fost înregistrate şi pe CD-uri promoţionale (care se constituie astfel într-o valoroasă bibliotecă vorbită) şi au fost înmânate oficial organizatorilor festivalurilor unde emisiunea a fost prezentă.

thaliafest clubul dramaturgilor 2013 emisiune de mihai lungeanu

Imagini sonore ale spectacolelor-lectură prezentate la Clubul Dramaturgilor, 2013

Emisiunea cuprinde fragmente din spectacole-lectură, urmate de discuţii, între echipa de realizatori şi publicul prezent, format din critici literari și dramatici, actori, regizori, oameni de teatru, iubitori ai fenomenului. Evenimentul a fost moderat de scriitoarea Lucia Verona, gazda și amfitrionul întâlnirii desfăşurate la Institutul Cultural Român.

premiera tunul de cires pascu balaci spectacol lectura

Veţi putea asculta, în premieră, selecţiuni din spectacolele-lectură:

Tunul de cireş de Paşcu Balaci, piesă istorică într-un act şi o paranteză, scrisă la sugestia doctorului Lucian Muntean, rudă a martirului Aurel Munteanu. Interpretează actorii: Constantin Cojocaru, Violeta Berbiuc, Alexandru Georgescu, Mihai Dinvale, Monica Ghiuţă, Cristi Dionise. Regia artistică: Mihai Lungeanu.

premiera spectacol lectura rugul aprins valeriu butulescu thaliafest

Rugul aprins de Valeriu Butulescu, text dramatic dedicat semicentenarului Vasile Voiculescu. Interpretează trupa Teatrului ,,În culise’’, regia artistică: Cristian Bajora.

sigla thaliafestRedactor: Irina Soare. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Vasile Manta.  Realizator: Mihai Lungeanu. Producție a Teatrului Național Radiofonic, decembrie 2013.

Grafică și ilustrații: Costin Tuchilă. Editare multimedia: Maria Andronache.

 

thaliafest clubul dramaturgilor 2013 emisiune de mihai lungeanu

Episodul al doilea

Clubul dramaturgilor este un proiect inițiat de Uniunea Scriitorilor din Romania, filiala București-thaliafest sigla verticalDramaturgie, în colaborare cu Institutul Cultural Român. Spectacolele-lectură au fost urmate de discuții critice, moderate de dramaturgul Horia Gârbea, amfitrionul acestor întâlniri.

A doua emisiune online cu spectacole-lectură prezentate la Clubul Dramaturgilor (al treilea episod, de fapt, primul fiind difuzat on air) cuprinde fragmente din spectacolele-lectură:

Blană de păianjen de Dinu Grigorescu. Interpretează actorii: Dan Condurache, Julieta Strâmbeanu, Alexandru Bindea, Adriana Trandafir și Doina Ghițescu. Regia artistică: Vasile Manta.

Ghinionistul sau Cum a petrecut Popescu la aniversarea șefului său de Lucia VeronaInterpretează actorii: Pavel Bârsan, Ruxandra Bălașu, Nicu Rotaru, Laura Voicu și Ovidiu Ușvat. Regia artistică: Ingrid Bonța.

Redactor: Irina Soare. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Vasile Manta.  Realizator: Mihai Lungeanu. Producție a Teatrului Național Radiofonic, decembrie 2013.

thaliafest clubul dramaturgilor icr emisiune online

Ascultă emisiunea

  thaliafest dramaturgi interpreti  

Episodul al treilea

pusi dinulescu

Senvici cu infinit sau Al treilea corp de Puşi Dinulescu

În lectura actorilor: Mihai Niculescu, Manuela Ciucur, Ioana Calotă, Julieta Strâmbeanu-Weigel, Puiu Mărgescu, Liliana Pană. Regia artistică: Vasile Manta.

daniel-banulescu-clubul-dramaturgilor Vrei să fii prietenul lui Dumnezeu? de Daniel Bănulescu

Spectacol realizat de Filiala Bucureşti – Dramaturgie şi Filiala Bucureşti – Poezie ale Uniunii Scriitorilor şi Institutul Cultural Român, în colaborare cu Teatrul de Comedie şi Radio România Cultural.

Distribuţia a cuprins patru tineri actori: Vali Pena, Alexandra Laura Badea, Alexandru Unguru şi Bogdan Ilie.

Moderator: Horia Gârbea.

Redactor: Irina Soare. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Vasile Manta.  Realizator: Mihai Lungeanu. Producție a Teatrului Național Radiofonic, decembrie 2013.

clubul dramaturgilor pusi dinulescu daniel banulescu Ascultă emisiunea: 

 

Fest(in) pe Bulevard

festin pe bulevard

thaliafest sigla verticalÎn perioada 12–19 octombrie 2013, s-a desfăşurat, la Bucureşti, prima ediţie a Festivalului Internaţional Fest(in) pe Bulevard, organizat de Teatrul „Nottara” cu sprijinul Ministerului Culturii şi al UNITER, în parteneriat cu Rotary Internaţional, Forumul Cultural Austriac şi Institutul Francez. În cadrul acestei manifestări, au avut loc trei spectacole-lectură în regia semnată de Alexandru Mâzgăreanu, Cezarina Undrescu şi Mihai Lungeanu. Fiind şi iniţiatorul acestui proiect, Mihai Lungeanu a ţinut să afirme: „Proiectul Teatrului «Nottara» se alătură unui răspândit fenomen teatral-cultural care tinde să ia amploare, atât datorită nevoii de a cunoaşte «pe viu» eşantioane din dramaturgiile contemporane, cât şi datorită costurilor reduse, mai uşor suportabile pe timp de «criză». În cadrul Festivalului, la secțiunea spectacole-lectură, sunt prezente trei texte din dramaturgia contemporană  românească, având ca subiect explicit tema aleasă: criza. Liviu Lucaci, Petre Barbu şi Mircea M. Ionescu sunt dramaturgi bine(re)cunoscuţi, dinamici şi aplecaţi cu sensibilitate spre sesizarea ecoului pe care îl au în noi aceste vremuri dificile la trăire, dificile la desluşire.”   Seria evenimentelor a fost moderată de doamna Marinela Ţepuş, directorul Teatrului „Nottara” din Bucureşti, gazda și amfitrionul întâlnirilor, desfăşurate la Librăria Cărtureşti Verona. Veţi putea asculta, în premieră, selecţiuni din spectacolele-lectură:

Fraţi de cruce de Liviu Lucaci. Regia artistică: Alexandru Mâzgăreanu. Interpretează Sorina Ştefănescu şi Dan Bordeianu. liviu-lucaciÎnchideţi ziarele, vin aligatorii! de Petre Barbu. Regia artistică: Cezarina Udrescu. Interpretează: Claudiu Romilă, Bogdan Vodă, Anca Bejenaru, Raluca Jugăneanu, Flavius Călin, Vlad Bălan, Costin Oarfă şi Călin Dragomir.petre-barbu • Animalul, acest om ciudat de Mircea M. Ionescu. Regia artistică: Mihai Lungeanu. Interpretează: Alina Mihai, Ioana Calotă, Cosmin Teodor Pană, Alexandru Stănceanu, Claudiu Romilă, Ion Haiduc, Gabriel Răuţă, Alexandru Mac Gheorghiu, Ion Duţă.mircea-m-ionescu Redactor: Irina Soare. Editor: Florin Bădic. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Vasile Manta.  Realizator: Mihai Lungeanu. Producție a Teatrului Național Radiofonic, ianuarie 2014.  

Ascultă emisiunea:  

Imagini sonore ale spectacolelor-lectură prezentate în cadrul  Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, ediţia XX (7–16 iunie 2013)

thaliafest fits 2013 spectacole lectura ,,Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu  este cel de al treilea festival al lumii, dedicat artelor spectacolelor. Sibiul reuşeşte să adune, în zece zile de festival, cei mai mulţi spectatori pe care îi poate aduce un astfel de eveniment – 60.000 – având unul dintre cele mai complexe programe artistice şi acceptând  provocarea de a evolua cu fiecare ediţie.  Poate unul dintre cele mai interesante dintre aceste programe este secţiunea de spectacole-lectură, care poartă numele regretatului actorul Virgil Flonda, unul dintre iniţiatorii acestui proiect, conceput ca o platformă de promovare a noii scriituri dramatice din diverse părţi  ale lumii şi care a dobândit în timp o dimensiune  creatoare fără precedent.  Spectacolele-lectură devin spectacole adevărate şi prilej de dezbatere, pentru că ele au loc în faţa a zeci de profesionişti, completate la final de un dialog cu participanţii, alături de critici teatrali şi literari.’’ – Constantin Chiriac, Directorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. 

În cadrul Secţiunii spectacole-lectură „Virgil Flonda” a ediției a XX-a a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (7–16 iunie 2013) au fost prezentate spectacolele: Primarul de Małgorzata Sikorska-Miszczu, Dansul „Delhi” de Ivan Vîrîpaev, Moarte şi reîncarnare într-un cowboy de Rodrigo García, Orb de mină de Székely Csaba, Roşu, roşu, catifea de Veronica D. Niculescu, Piatra de Marius von Mayenburg, Caractere de Hideki Noda, Camera mea frigorifică de Joël Pommerat

BogdanSaratean

Coordonatorul secţiunii Spectacole-lectură „Virgil Flonda”: Ioana Malău. Regia artistică: Bogdan Sărătean. 

Emisiunea Thaliafest – Imagini sonore ale spectacolelor-lectură prezentate în cadrul  Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu vă propune să ascultaţi, în trei episoade, fragmente din șase spectacole-lectură prezentate în ediţia cu numărul XX a evenimentului, urmate de discuţii între echipa de realizatori şi publicul prezent, format din critici literari și dramatici, actori, regizori, oameni de teatru, iubitori ai fenomenului. Întâlnirile, desfăşurate în subsolul Librăriei Humanitas „Constantin Noica” din Sibiu, au fost moderate de renumitul  realizator de televiziune Cătălin Ştefănescu.  

ivan viripaev rodrigo garcia

Episodul 1: Dansul „Delhi”, șapte piese într-un act de Ivan Vîrîpaev și Moarte şi reîncarnare într-un cowboy de Rodrigo García
  marius von mayenburg veronica d niculescu

  Episodul 2: Piatra de Marius von Mayenburg și Roşu, roşu, catifea de Veronica D. Niculescu szekely csaba joel pommerat

Episodul 3: Orb de mină de Székely Csaba și Camera mea frigorifică de Joël Pommerat

Redactor: Irina Soare. Editor: Florin Bădic. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Vasile Manta.  Realizator: Mihai Lungeanu. Producție a Teatrului Național Radiofonic, 2014.

thaliafest-clubul-dramaturgilor-2014-emisiune-de-mihai-lungeanu1

   

thaliafest sigla verticalImagini sonore ale spectacolelor-lectură prezentate la Clubul dramaturgilor, 2014

 Primul episod

Emisiunea cuprinde fragmente din spectacole-lectură, urmate de discuţii, între echipa de realizatori şi publicul prezent, format din critici literari și dramatici, actori, regizori, oameni de teatru, iubitori ai fenomenului. Evenimentul a fost moderat de scriitorul Horia Gârbea, gazda și amfitrionul evenimentului, desfăşurat la Institutul Cultural Român din Bucureşti.  Clubul Dramaturgilor este organizat de Filiala Bucureşti Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor, în colaborare cu Institutul Cultural Român şi Radio România Cultural.

marilena dumitrescu

Ceva cu tăiţei de Marilena Dumitrescu

În lectura studenţilor Universităţii Naţionale de Teatru şi Cinematografie: Aida Alexe, Alexandru Colfescu, Daniela Parnac, Cosmin Barbu, Andra Rotaru, Diana Dreve și Daniela Manea. Regia artistică: Felix Dumitrescu.

edith negulici

Heaven From Hell şi Obsession de Edith Negulici

Cu participarea actorilor Meda Victor şi Florin Smărăndache. Regia artistică: Anca Maria Colţeanu. 

Redactor: Irina Soare. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Vasile Manta.  Realizator: Mihai Lungeanu. Producție a Teatrului Național Radiofonic, septembrie 2014.

thaliafest-clubul-dramaturgilor-icr-marilena dumitrescu edith negulici Ascultă emisiunea:

Episodul al doilea

mircea-m-ionescu2 Fragmente din:

N-aveţi un mort de vânzare? de Mircea M. Ionescu

Interpretează: Ion Haiduc (Teatrul „Nottara”), Maria Teslaru și Alexandru Georgescu (Teatrul Național din București), Pavel Bârsan, Alexandra Agavriloaei. Regia artistică: Cosmin Alexandru Purice.

  adrian_voicu • Familia, această celulă de bază a societăţii cu rate la bancă, serviciu stresant, amor nebun şi proteza bunicii de Adrian Voicudebut.

În distribuție: Oana Berbec, Silviana Vișan, Larisa Enache, Ionel Barac.

Moderator: Horia Gârbea. 

Redactor: Irina Soare. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Vasile Manta.  Realizator: Mihai Lungeanu. Producție a Teatrului Național Radiofonic, septembrie 2014.  

piese de mircea m ionescu adrian voicu culbul dramaturgilor thaliafest   Ascultă emisiunea: