Cronică de teatru de MARIANA CIOLAN

100 de ani impreuna teatrul nottara cronica de teatru

Chiar în jurul zilei de 1 Decembrie, Ziua noastră Națională, când, anul acesta, la nivelul întregii țări, a început sărbătorirea Marii Uniri din 1918, Teatrul ”Nottara” din Capitală a oferit un program compact, coerent de manifestări artistice dedicate evenimentului. Timp de patru zile am asistat la câteva producții recente, gândite special cu acest țel, în cadrul unui program cu genericul ”100 de ani împreună”. Au fost mai întâi trei spectacole în care s-au evocat pagini de glorie din istorie prin intermediul unor nu mai puțin celebre pagini de dramaturgie inspirate de momente și de figuri care au marcat trecutul neamului nostru, titluri jucate cu mare succes în epocă și mult după scrierea lor, dar acum uitate, ca și alte piese istorice.

vlaicu voda

Imagine din spectacolul ”Vlaicu-Vodă”

Cu un tânăr regizor la direcția de scenă, Alexandru Mâzgăreanu, și lectura sa aplicată, dăruită, au trecut acum onorabil proba timpului atât capodopera genului dramei romantice, cum o aprecia însuși G. Călinescu, ”Vlaicu-Vodă” de Al. Davila, dar și ”Despot-Vodă”, ieșit de sub pana lui Alecsandri, ambele în adaptarea lui Adrian Nicolae, prezentate în formula de spectacol-coupé. Pentru ca în seara următoare, să asistăm la o provocare și mai îndrăzneață, asumată de același regizor: comprimarea într-un spectacol de numai un ceas și jumătate, sub titlul ”Trilogia Moldovei”, a momentelor cardinale cu personajele-cheie din dramele dedicate Mușatinilor de către B. Șt. Delavrancea, ”Apus de soare”, ”Viforul”, ”Luceafărul”, beneficiind de adaptarea semnată de același Adrian Nicolae. Sigur, ambițiile nu au fost în aceeași sferă ca în cazul unui spectacol tulburător cum a fost ”Viforul”, rămas de referință în istoria teatrului nostru contemporan, ca un pariu cu timpul neiertător care schimbă gustul estetic și cu sinele său regizoral, câștigat de Alexandru Darie în 1998 printr-o creație cu sensuri adânci susținute de un bogat suport vizual, o montare chiar a Teatrului ”Nottara”.

trilogia moldovei nottara

Trilogia Moldovei

Scopul tuturor acestor trei spectacole de acum, realizate cu un minimum de decoruri și de costume sugestive (Alexanda Mîzgăreanu) pentru a evoca în linii esențiale epoca și țesătura epică a pieselor, statura personajelor și valoarea actelor asumate de ele, este foarte apăsat orientat spre a trezi interesul pentru trecut, ele fiind concepute să servească unui program destinat liceenilor, cum declara managerul teatrului, teatrologul Marinela Țepuș: ”Vor fi prezentate în școli, urmate de discuții cu elevii după reprezentații, pentru care vrem să invităm și conferențiari de specialitate sau să îi atragem în proiect pe profesorii de istorie din școlile respective, astfel încât să vorbim puțin și despre fața istorică a personajelor din fiecare spectacol” . O trupă de actori tineri, talentați, unii cunoscuți drept colaboratori fideli ai regizorului, a răspuns intențiilor acestuia de realizare a unui construct scenic atractiv printr-un joc modern, eliberat complet de acea teatralitate pletorică la care invită textele și care a dăinuit în tradiția montării lor, mai ales în cazul lui Delavrancea. Îi numesc pe actorii Șerban Gomoi, Alexandru Suciu, Vlad Bălan, Sorina Ștefănescu, Theodora Sandu, Ștefan Pavel, Flavius Călin, Cosmin Pană, Bogdan Costea. Li s-a alăturat pentru rolul lui Ștefan cel Mare venerabilul Ion Chelaru.

despre olteni 1 haiduc-cocis

Ion Haiduc și Sorin Cociș în spectacolul ”Despre olteni, cu dragoste”

În pandant cu tonalitatea gravă a acestora, finalul manifestării a fost cucerit de registrul comic, tot în nota unei restituiri neașteptate, dar foarte binevenite. Este vorba de un spectacol intitulat ”Despre olteni, cu dragoste”. Inspirat din volumele de poezie La lilieci” de Marin Sorescu, acesta propune o imagine matricială a satului românesc, cu obiceiuri și moravuri, cu personaje pitorești, care însă recuperează o undă de adâncă reflecție și de indicibilă poezie a acestui oltean nepereche care este autorul. Cum ne aduce aminte regizorul Constantin Fugașin, scenariul conceput de domnia sa datează din anii ’80 și a fost pe placul chiar al lui Marin Sorescu. Scriitorul a văzut atunci spectacolul și l-a invitat spre a fi vizionat în ziua aniversării sale de 50 de ani. Textul trezește desigur unele noi conotații pentru publicul de azi. Adaptarea lui aici, în cadrul scenografic ingenios datorat Luanei Drăgoiescu, cu muzică veche, folclor autentic, și pătrunderea convingătoare și nu de puține ori seducătoare a actorilor în pielea și în spiritul acestor personaje hâtre și într-un fel purtătoarele unui tragism subiacent care transcende contingentul a declanșat pe parcursul reprezentației nestăvilite hohote de râs sănătos în sală și valuri inefabile de efuziune. Piesa s-a dovedit cu adevărat incitantă pentru actorii din distribuție, iar unii o mărturisesc, ca de exemplu, Ada Navrot: „Am descoperit un limbaj aparte, pe care îl învăț ca pe o limbă străină. Marin Sorescu este înainte de toate un poet”. Cu o poftă ludică vibrantă, întrupează personajele acestui univers mitic, transpus pentru o clipă imaginară în chiar Bulzeștiul autorului, Ion Haiduc, în rolul rezoneurului Moș Pătru, și Ion Grosu, în acela al unui povestitor degajat, Sorin Cociș, Ada Navrot, Dani Popescu, Alexandru Mike Gheorghiu, Daniela Minoiu, Raluca Tița, alături de Alexandru Năstase, Alexandra Aga, Gigi Iordache și copilul foarte natural în toată candoarea bucuriilor, mirărilor, elanurilor lui Prică. Spectacolul este realizat cu sprijinul Teatrissimo.

Emil Boroghină în spectacolul ”Treptele Unirii”

Emil Boroghină în spectacolul ”Treptele Unirii”

Chiar de 1 Decembrie, punctul culminant al manifestării s-a identificat cu prezentarea în premieră a recitalului extraordinar al actorului Emil Boroghină. Intitulat ”Treptele Unirii”, acesta propune, pe un scenariu conceput de domnia sa, un excurs de suflet și de cugetare profundă prin lirica românească spre a recupera trăiri legate de făuritorii de neam și de țară, de lupta lor pentru independență și pentru unitate, pentru libertate și propășire, ca ”o cunună pe creștetul României moderne”, cum se exprima acad. Răzvan Theodorescu, ”prefațând” într-o alocuțiune succintă dar de adâncă sensibilitate acest spectacol. Alături de versuri aflate în memoria afectivă a tuturor, semnate de corifeii liricii noastre, recitatorul de vocație Emil Boroghină reușește să ne transmită deopotrivă suflul viu al simțirii folclorice, să o reînsuflețească laolaltă cu versurile unor poeți uitați, puși cândva la index sau foarte rar frecventați astăzi. Un bun sprijin întru receptarea acestora se dovedește fundalul fix și videoanimat realizat de Dan Adrian Ionescu și muzica lui Alexandru Suciu sub veghea regizorului Alexandru Mâzgăreanu. Spectacolul este realizat în coproducție cu Teatrul Național ”Marin Sorescu” din Craiova, al cărui societar de onoare este actorul. Se va juca în ambele teatre și va călători foarte mult ca mesager al spiritualității românești în lume, ca un îndemn la neuitarea momentelor de măreție și de înaltă pildă săpate în conștiința colectivă, a acelui profund filon liric ce le exprimă.

Toate aceste spectacole prezentate de Teatrul ”Nottara” cu ocazia inaugurării Centenarului Marii Uniri vor fi jucate pe întreg anul 2018 în spațiile unde trăiesc români (Republica Moldova, Ucraina, Serbia etc.), dar și în Italia, Spania, Germania, Austria și alte țări în care s-au format în ultimele decenii largi comunități românești. În cadrul programului ”100 de ani împreună”, ne-a mai spus managerul Marinela Țepuș, este preconizat a se mai realiza un spectacol de muzică și poezie în colaborare cu Teatrul ”Ginta Latină” și un alt spectacol împreună cu Teatrul ”Satiricus”, ambele din Chișinău.

Cronici, reportaje și interviuri de Mariana Ciolan:

Pălăria florentină

„Solitaritate”, un strigăt contemporan

„Blackbird” la UnTeatrumariana ciolan

Teatrul Tineretului în turneu la Bucureşti

„Titanic Vals” deschide anul teatral la „Odeon”

„Construim poduri, trecem graniţe”…

Sincronism european, cronică la spectacolul O poveste ciudată cu un câine la miezul nopţii

Strălucire și sens, cronică la spectacolul Cabaret

Lucian Vărșăndan: „Creșterea trupei Teatrului German din Timișoara este principalul nostru obiectiv”

Annie Muscă: „O lună dedicată unei actrițe inconfundabile”

Spre lumea largă… 

Shakespeare al tuturor

Cei doi Richard…

FITS 2014. Flash – Începutul

FITS 2014. Flash – Orașul pe scenă

FITS 2014. Flash – Omul-spectacol

FITS 2014. Flash. Bursa de spectacole – construind viitorul

Amintiri cu actori, amintiri despre actori: George Constantin

Annie Muscă – biograful și personajele sale

Mircea Cornișteanu: „Robert Wilson vorbește o altă limbă teatrală, pe care nici noi, nici alții nu o cunoaștem”

Eveniment: „Rinocerii” la Teatrul Naţional din Craiova

Saviana Stănescu pe scena Teatrului Odeon – interviu

Festivalul Internaţional de Teatru de la Oradea se deschide cu „Muzicanţii din Bremen”

Orădenii în festival

Premieră la Întâlnirile Internaționale de la Cluj-Napoca

Moartea pentru patrie sau râsu-plânsu… la bloc

Pledoarie pentru teatru

Aniversare Ștefan Mihăilescu-Brăila

Aniversarea a 10 de ani de audiții la Majestic

Bocsárdi László: „Dacă un spectacol de astăzi este și poetic, nu se strică teatrul”, interviu

Aura Corbeanu: „«Clipe de viață», un omagiu adus de artiști importanți din România colegilor lor”, interviu

„Adunarea păsărilor” la Teatrul „Țăndărică”

La Teatrul Excelsior, in focus: tinerii, cronică de teatru

Lucian Vărșăndan: „«Bremen», un spectacol în viziune ludică”, interviu

Constantin Chiriac: „Noi suntem aici pentru dialog”, reportaj

Școlile și academiile de teatru împreună, cronică de festival

Un spectacol-eveniment: „Dialog imaginar cu Anton Pann” de Pușa Roth

Ecouri FITS 2015, cronică de festival

Spectacolul-lectură la Teatrul „Nottara” – interviu cu Mădălina Negrea

Doina Lupu: „Gala Tânărului Actor – HOP 2015, o ediție cu multe noutăți”, interviu

Mircea M. Ionescu: „Există dramaturgie română. Trebuie doar să fie citită”, interviu

Luminița Puiuleț despre „Antisocial” și alte proiecte teatrale ale studenților sibieni

Alexandru Darie: „«The Bach Files», o poveste despre iubire și căutarea de sine”, interviu

Gala Tânărului Actor HOP în primele zile, reportaj

În căutarea actoriei în stare pură…, cronică de teatru

Festivalul de Teatru Scurt 2015, o ediție atipică, cronică de teatru

„Mai tare decât moartea e iubirea”, recital Emil Boroghină la Tel Aviv, interviu

Lucian Vărșăndan despre „Fuchsiada”, interviu

Petru Hadârcă: „Ne propunem să continuăm proiectul de teatru românesc pe ambele maluri ale Prutului”, interviu

„Omul din La Mancha” – celebrare pe scena FITO, interviu cu actorul Daniel Vulcu

Tragos – „un festival al iubirii de teatru”, interviu cu criticul de teatru Doru Mareș

Festivalul Tânăr de la Sibiu, interviu cu Adrian Tibu

Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași își onorează titlul de festival european, interviu cu Oltița Cîntec

Tudor Lucanu: „Îmi plac poveștile care să mă emoționeze mai întâi pe mine”, interviu

Liviu Timuș: „Teatrul a prins din nou viață, interviu

Festivalul Național de Teatru – în jurul scenei, cronică de teatru

La Teatrul „Nottara”, plăcerea lecturii continuă, cronică de teatru

Trupa Arcadia – două spectacole, două festivaluri, cronică de teatru

„Omul care mânca lumea” la Teatrul de Artă, cronică de teatru

George Albert Costea: „Un gen inedit deocamdată pentru Craiova”, interviu

Claudiu Goga: „«Dansând în noapte» este un spectacol care propune un stil”

Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov – scenă a dramaturgiei contemporane, cronică de festival

Aplauze pentru Lena… la București, cronică de teatru

Trupa românească permanentă din Oradea a împlinit 60 de ani!, cronică de teatru

Lucian Vărșăndan: „Spectacolul «De fapt e frumos» aduce în prim-plan o realitate specifică oamenilor tineri, dar nu numai lor”, interviu

Alexandru Gherman: Proiecte de film și teatru, interviu

Trupa Osonó încheie anul 2015 cu două reprezentaţii la Sfântu Gheorghe, interviu cu actorul și regizorul Fazakas Misi

În căutarea… anului dispărut, cronică de teatru

Vlad Cristache: „Învăluite în umor, problemele grave capătă o valoare mult mai mare”, interviu

Teatrul „Nottara” deschide anul teatral cu un spectacol de Alexander Hausvater, reportaj

„Să fim atenți cum construim prezentul!”, cronică de teatru

Turneul Teatrului Național din Chișinău la București, cronică de teatru

Matei Vișniec: „Fiecare fapt divers are un fel de etaj metafizic”, interviu

Sânziana Stoican: „Caut locul și oamenii cu care să spunem ceva prin spectacolele noastre”, interviu

Teatrul Național din București – între Centenarul Dada și Anul Shakespeare

În retortele trăirii: „Respiră” la Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, cronică de teatru

Teatru la Arhiepiscopia Râmnicului – interviu cu Doina Migleczi

Lucian Sabados: „Am adus întotdeauna la București spectacolele pe care le consider reprezentative”, interviu

Curajul de a-ţi asuma alteritatea: „Eu, Oblio” la Teatrul „Ţăndărică”cronică de teatru

În căutarea „Omului aproximativ”, cronică de teatru

Teatrul la Gala Premiilor Radio România Cultural

Debutul în teatru al regizorului Radu Jude, cronică de teatru

Concursul New Drama prinde contur scenic: „Umbre” la Teatrul Excelsior, cronică de teatru

Doru Mareș despre Festivalul Internațional al Recitalurilor Dramatice „Valentin Silvestru”, interviu

Laura Vlad: „Din dorința de schimbare, putem deveni avizi de putere”, interviu

Deschiderea Festivalului Internațional Shakespeare Craiova, 2016, reportaj

Agenda Festivalului Shakespeare (1) 

Agenda Festivalului Shakespeare (2) 

Agenda Festivalului Shakespeare (3) 

Agenda Festivalului Shakespeare (4)

La Teatrul Național din Timișoara – o stagiune sub semnul diversității

Ada Lupu: „Teatrul este cea mai bună formă de a intra repede în hainele timpului”, interviu

Trupa de teatru școlar NIL la 20 de ani de existență, interviu cu Lucian Vărșăndan

„Oameni obișnuiți” deschide seria premierelor de primăvară la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, interviu cu actrița Ofelia Popii

Sub zodie orădeană: Gala UNITER în 2016

Liceenii au dat… relief pasiunii pentru teatru, cronică de festival

Călin Mocanu: „Festivalul «Teatru, stradă și copil» – puncte forte pe harta culturală a Capitalei, interviu

Actorul Bálasz Attila despre Festivalul Euroregional de Teatru Timișoara, interviu

Mc Ranin: „Tema Festivalului «Babel» 2016 este corpul”, interviu

Sfârşit de partidă pentru un strălucit… început, cronică de teatru

Arhiva rubricii Cronică de festival – 6 cronici despre Festivalul Internațional de teatru de La Sibiu, ediția 2016

„Povestea alfabetului”, un dar la începutul vacanței, cronică de teatru radiofonic

Paul Chiribuță: „Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru de la Suceava, o mare sărbătoare a teatrului studențesc european”, interviu

O probă de maturitate: „Incendii” de Wajdi Mouawad, la „Bulandra”, cronică de teatru

Gáspárik Attila: „Într-un teatru național, valorile trebuie păstrate, dar regândite”, interviu

Startul festivalurilor autumnale se dă anul acesta la Timişoara

La Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște, Shakespeare – o continuă aventură spirituală, cronică de teatru

Miklós Bács: „La Gala HOP, aș vrea să văd actori care să-și clarifice poziția de artiști independenți, creativi”, interviu

„Teatrul și frica”, cronică de carte

Cazul „Nottara”: Final fericit pentru un nou început

UnTeatru. Povestea merge mai departe, cronică de festival

Simplitate și adâncime, cronică de teatru radiofonic

Chris Simion: „În teatrul independent, experiment înseamnă laborator”, interviu

„Călătorie dansantă” alături de Cosmin Manolescu

O celebrare marca UNDERCLOUD, cronică de festival

Arhiva Gala HOP

Festivalul Internațional de Teatru de la Oradea, 2016, interviu cu Victoria Balint

Poveste despre tatăl meu, cronică de teatru

Daniel Vulcu: Scena orădeană la o nouă întâlnire cu Victor Ioan Frunză, interviu

În căutarea autorului, la Întâlnirile Internaționale de la Cluj, cronică de festival

Viorica Samson Manea despre regizorul Aureliu Manea, interviu

Vlad Cristache: „«Suflete moarte» de Gogol, un roman de mare actualitate”, interviu

Citiți-ne, poftiți la teatru!

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava – anul 1, interviu cu Carmen Veronica Steiciuc

Dedicație cu dragoste: Miriam Răducanu, cronică de festival

Maria Zărnescu: „Un festival este un creuzet alchimic”, interviu

Regia românească, de la act de interpretare la practici colaborative, cronică de carte

Deschiderea primului teatru țigănesc din România, interviu cu Mario Grosu

Eliza Noemi Judeu: „Remodelarea trupei Teatrului «Bacovia» din Bacău este obiectivul meu major”, interviu

În oglinda sufletului, cronică de teatru

Liviu Timuș: „Tinerii actori, acești copii ai unui Dumnezeu mai sărac, trebuie ajutați”, interviu

Helmut Stürmer a primit Premiul „Vlad Mugur” la Festivalul „Interferențe”

Festivalul „Interferențe” a împlinit zece ani, interviu cu Tompa Gábor

Emil Boroghină despre Anul „Shakespeare – 400” în România, interviu

Bucurie și speranțe redeșteptate

Caruselul premierelor la Teatrul Național din Cluj-Napoca, interviu cu Ștefana Pop Curșeu

S-a născut un autor dramatic, reportaj

Anul 400. Shakespeare trăiește!

Centrul Independent Coregrafic LINOTIP lansează primele spectacole, interviu

Vlad Cristache: ”Deșteptarea primăverii” de Frank Wedekind este poate cel mai important text despre adolescență din dramaturgia universală, interviu

Alexandru Mâzgăreanu: ”«Somnambulism» este o metaforă care se referă la o întreagă societate”, interviu

Adrian Roman: ”«Yen», un spectacol pe o temă provocatoare”, interviu

Controversa de la Valladolid… a ajuns la Timișoara, cronică de teatru

”Întâlniri la arlechin”, cronică de carte

O cronică a Teatrului Național ”Mihai Eminescu” din Chișinău, în deschiderea celei de-a 95-a stagiuni, cronică de carte

Regizorul Mc Ranin despre spectacolul ”Mofturile lui nenea Iancu”, interviu

Alexandru Boureanu: ”În ultimul timp, repertoriul Teatrului Național «Marin Sorescu» din Craiova este bazat pe tineri regizori”, interviu

Doru Mareș despre noua ediție a Festivalului Internațional al Recitalurilor Dramatice ”Bacău Fest-Monodrame”, interviu

Lucian Vărșăndan: ”«Antigona» de Bertolt Brecht, un spectacol, sper, cu viață lungă”, interviu

Bacău Fest-Monodrame – un festival în evoluţie, cronică de festival

Codruța Popov: ”Identitatea, un subiect pe care istoria ne forțează să-l repunem în discuție”, interviu

Mc Ranin: ”Obligația unui om de cultură este de a crea un Babel al înțelegerii”, interviu

FITS 2017, cronici de festival

Ovidiu a fost omagiat în Festivalul Internațional de Teatru ”Miturile cetății”, cronică de festival

Showcase: Tineri regizori, cronică de festival

Doina Lupu despre Gala HOP 2017, interviu

”Eine Kleine Nacht Musik. O metaforă”, cronică de teatru

Fete/Băieți, cronică de teatru

Chris Simion: ”Festivalul «Undercloud» este o inițiativă de susținere și promovare a teatrului independent”, interviu

Să nu admitem!

Alexandru Colpacci: ”Mi-am pus foarte des întrebarea cum evoluează commedia dell’arte în timpul nostru”

Festivalul Internațional de Teatru de la Oradea (FITO): Privire înainte, cronică de festival

Ștefana Pop-Curșeu despre expoziția ”Extremele cărții”, interviu

„Teatrul: intrigă și iubire”, cronică de carte

Matei Vișniec și chipurile lumii, cronică de festival

Bambi a venit la… Țăndărică, cronică de teatru

Eliza Noemi Judeu: ”M-a atras în primul rând tipul de limbaj abordat de Matei Vișniec în «Țara lui Gufi»”, interviu

logo revista teatrala radio

Vezi și: Arhiva rubricii Cronica de teatru

costintuchilaCRONICA DE TEATRU100 de ani împreună,al davila,Alexandru Suciu,bogdan costea,cosmin pană,delavrancea,Despot Voda,emil boroghină,Flavius Călin,ion haiduc,La lilieci,Marea Unire,mariana ciolan,marin sorescu,serban gomoi,sorina stefănescu,Ștefan Pavel,teatrul nottara,Theodora Sandu,Trilogia Moldovei,Vlad Bălan,vlaicu vodă
Cronică de teatru de MARIANA CIOLAN Chiar în jurul zilei de 1 Decembrie, Ziua noastră Națională, când, anul acesta, la nivelul întregii țări, a început sărbătorirea Marii Uniri din 1918, Teatrul ”Nottara” din Capitală a oferit un program compact, coerent de manifestări artistice dedicate evenimentului. Timp de patru zile am...