Teatrul „Nottara” deschide anul teatral cu un spectacol de Alexander Hausvater
Reportaj realizat de MARIANA CIOLAN
Așa cum s-a întâmplat de foarte multe ori, propunerea regizorului Alexander Hausvater vizează un titlu incitant, inedit în peisajul cultural de la noi. De această dată este vorba de o piesă de referință din activitatea a doi creatori de teatru de renume mondial: Familie de artiști de Kado Kostzer și Alfredo Arias, o piesă pusă acum prima dată pe o scenă românească, dar pe care, regizorul Hausvater, conform propriei sale mărturisiri la o recentă conferință de presă, a mai transpus-o scenic în Canada.
Imagine din spectacolul Familie de artişti
Piesa lui Kado Kostzer, scriitor și director de teatru argentinian, deopotrivă cu valoroase creații în Spania ori în Statele Unite, a avut premiera mondială în 1989, la Centre dramatique d’Aubervilliers și ulterior s-a reprezentat la Festivalul Internațional de Teatru de la Madrid, în direcția de scenă a lui Alfredo Arias. Compatriot al autorului, acesta din urmă este actor, regizor și dramaturg născut într-o suburbie din Buenos Aires, oraș unde a fondat o trupă împreună cu care și-a montat primele creații teatrale. Fugar din calea dictaturii militare din țara sa, își va continua cariera la New York spre a o împlini în Franța, mai ales la Paris, unde i-au fost apreciate pentru început îndrăznelile novatoare. A fost invitat să monteze la Comedia Franceză, la Odeon și la Festivalul de la Avignon. Începând cu anii 1990, cultivă o formulă scenică în care îmbină dansul, muzica și dialogurile poetice și își va înscrie în palmares un Premiu Molière pentru cel mai bun spectacol muzical. A semnat regia unor opere și scenarii cinematografice.
Alexander Hausvater
Piesa Familie de artiști înfățișează destinul familiei Finochietto din Buenos Aires. Casa lor ce urma să fie demolată devine un teritoriu emblematic pentru rezistența prin arte în fața spiritului meschin al timpurilor moderne. Spectacolul beneficiază de aportul unor creatori valoroși: Carmecita Brojboiu (decor), Stela Verbeceanu (costume), Tibor Cari (muzica), Victoria Bucun (coregrafie) și actorii Florina Cercel, Victoria Cociaș, Gavril Pătru, Ada Navrot, Crenguța Hariton, Ioana Calotă, Ion Haiduc, Alexandru Mike Gheorghiu, Ghighi Eftimie, Daniela Tocari, Raluca Jugănaru.
Aidoma eroilor din piesa argentiniană, Teatrul „Nottara” din București fiind lipsit de casa proprie, înscrisă pe lista edificiilor cu risc seismic ridicat, premiera cu Familie de artiști va avea loc la Teatrul de Comedie (Sala „Radu Beligan”), unde acest spectacol a găsit găzduire, miercuri, 20 ianuarie 2016, la ora 19.00.
Regizorul Alexander Hausvater a împărtășit câteva gânduri despre spectacol.
Vezi și: Familie de artişti în jurul Teatrului „Nottara”
Solidaritate sau Niciodată prea târziu!
Cronici, reportaje și interviuri de Mariana Ciolan:
„Solitaritate”, un strigăt contemporan
Teatrul Tineretului în turneu la Bucureşti
„Titanic Vals” deschide anul teatral la „Odeon”
„Construim poduri, trecem graniţe”…
Sincronism european, cronică la spectacolul O poveste ciudată cu un câine la miezul nopţii
Strălucire și sens, cronică la spectacolul Cabaret
Lucian Vărșăndan: „Creșterea trupei Teatrului German din Timișoara este principalul nostru obiectiv”
Annie Muscă: „O lună dedicată unei actrițe inconfundabile”
FITS 2014. Flash – Orașul pe scenă
FITS 2014. Flash – Omul-spectacol
FITS 2014. Flash. Bursa de spectacole – construind viitorul
Amintiri cu actori, amintiri despre actori: George Constantin
Annie Muscă – biograful și personajele sale
Eveniment: „Rinocerii” la Teatrul Naţional din Craiova
Saviana Stănescu pe scena Teatrului Odeon – interviu
Festivalul Internaţional de Teatru de la Oradea se deschide cu „Muzicanţii din Bremen”
Premieră la Întâlnirile Internaționale de la Cluj-Napoca
Moartea pentru patrie sau râsu-plânsu… la bloc
Aniversare Ștefan Mihăilescu-Brăila
Aniversarea a 10 de ani de audiții la Majestic
Bocsárdi László: „Dacă un spectacol de astăzi este și poetic, nu se strică teatrul”, interviu
„Adunarea păsărilor” la Teatrul „Țăndărică”
La Teatrul Excelsior, in focus: tinerii, cronică de teatru
Lucian Vărșăndan: „«Bremen», un spectacol în viziune ludică”, interviu
Constantin Chiriac: „Noi suntem aici pentru dialog”, reportaj
Școlile și academiile de teatru împreună, cronică de festival
Un spectacol-eveniment: „Dialog imaginar cu Anton Pann” de Pușa Roth
Ecouri FITS 2015, cronică de festival
Spectacolul-lectură la Teatrul „Nottara” – interviu cu Mădălina Negrea
Doina Lupu: „Gala Tânărului Actor – HOP 2015, o ediție cu multe noutăți”, interviu
Mircea M. Ionescu: „Există dramaturgie română. Trebuie doar să fie citită”, interviu
Luminița Puiuleț despre „Antisocial” și alte proiecte teatrale ale studenților sibieni
Alexandru Darie: „«The Bach Files», o poveste despre iubire și căutarea de sine”, interviu
Gala Tânărului Actor HOP în primele zile, reportaj
În căutarea actoriei în stare pură…, cronică de teatru
Festivalul de Teatru Scurt 2015, o ediție atipică, cronică de teatru
„Mai tare decât moartea e iubirea”, recital Emil Boroghină la Tel Aviv, interviu
Lucian Vărșăndan despre „Fuchsiada”, interviu
Petru Hadârcă: „Ne propunem să continuăm proiectul de teatru românesc pe ambele maluri ale Prutului”, interviu
„Omul din La Mancha” – celebrare pe scena FITO, interviu cu actorul Daniel Vulcu
Tragos – „un festival al iubirii de teatru”, interviu cu criticul de teatru Doru Mareș
Festivalul Tânăr de la Sibiu, interviu cu Adrian Tibu
Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași își onorează titlul de festival european, interviu cu Oltița Cîntec
Tudor Lucanu: „Îmi plac poveștile care să mă emoționeze mai întâi pe mine”, interviu
Liviu Timuș: „Teatrul a prins din nou viață”, interviu
Festivalul Național de Teatru – în jurul scenei, cronică de teatru
La Teatrul „Nottara”, plăcerea lecturii continuă, cronică de teatru
Trupa Arcadia – două spectacole, două festivaluri, cronică de teatru
„Omul care mânca lumea” la Teatrul de Artă, cronică de teatru
George Albert Costea: „Un gen inedit deocamdată pentru Craiova”, interviu
Claudiu Goga: „«Dansând în noapte» este un spectacol care propune un stil”
Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov – scenă a dramaturgiei contemporane, cronică de festival
Aplauze pentru Lena… la București, cronică de teatru
Trupa românească permanentă din Oradea a împlinit 60 de ani!, cronică de teatru
Alexandru Gherman: Proiecte de film și teatru, interviu
În căutarea… anului dispărut, cronică de teatru
Vlad Cristache: „Învăluite în umor, problemele grave capătă o valoare mult mai mare”, interviu