de RĂZVANA NIȚĂ

teatrul la persoana I octavian saiu cronica de carte

„Teatrul la persoana I” de Octavian Saiu, București, Editura Nemira, 2016

”Trei întâlniri cu teatrul şi tehnologia lumii de azi, într-un amestec ce oglindeşte umanitatea unei noi epoci. Trei opere în care persoana I transformă gestul de a juca în aventura autodescoperirii, iar actul de a privi şi asculta într-o călătorie spre necunoscut. Trei creatori cu totul diferiţi. Însă, în fiecare dintre universurile lor, compoziţia spaţiului de joc – real şi sugerat – avansează o aceeaşi definiţie a raportului pe care îl au mereu în centru, cu fiinţa spectatorului inclus în discursul personal al artistului care îl priveşte în ochi. Sedus de vizualitate, fermecat de arta sunetului sau pedepsit prin blestemul privirii, spectatorul rămâne fiinţa cea mai importantă în creaţiile lui Robert Lepage, Simon McBurney şi Pippo Delbono. Teatrul lor e teatrul nostru. Teatrul fiecăruia dintre noi, conjugat mereu la persoana I.” Octavian Saiu şi-a propus aşadar analiza unui anumit fel de a face teatru – cu risc, cu personalitate, cu impact, nemijlocit aproape, frust şi febril – aşa cum se reflectă el în opera a trei speciali regizori contemporani.

octavian-saiu teatrul-la-persoana-intai

Condiţia de ”creator de lumi, întotdeauna aflat între lumi” a artistului de teatru presupune o vitală complicitate cu asistenţa în faţa căreia ”omul-orchestră” sau ”actorul total” ”ţine publicul în mână” prin ”ambitusul lui expresiv” şi prin ”intensitatea prezenţei”. […] Un actor mare găseşte acolo, în pulberea de trăiri ale aceluiaşi personaj fără vlagă, resursele unei simfonii a tăcerii.”

Autorul cărţii ne prilejuieşte pătrunderea într-un  tip de spectacol, de viziune şi de creativitate care face ca teatrul să devină personaj principal şi îl plasează pe regizor în dramatica postură de intermediar între efemerul artei sale şi eternul divin demiurgic al aceleeaşi.

În accepţiunea celor trei colosali directori de scenă, teatrul e un mijloc dar şi un scop de a se dezvălui, de a (se) comunica şi – de ce nu – de a-şi impune ”ideologia”, demersul filosofic ”en marche” asupra lumii. În definitiv, ”ce are teatrul mai de preţ? Prezenţa corpului în spaţiu şi nevoia de poveste”.

Octavian Saiu

Octavian Saiu

Am reţinut câte un pasaj valabil pentru fiecare regizor în parte, o mostră de analiză profundă dar şi seducătoare a teatrologului Octavian Saiu. Despre Robert Lepage: ”Sintagma prin care Barthes descria arta teatrului în plină modernitate – polifonie informaţională – e valabilă pentru Ace şi opium la fel cum este pentru orice creaţie a lui Lepage. Cu o adăugire esenţială: e şi o polifonie emoţională. Emoţiile străbate distanţele între actor şi spectator, la fel cum corpurile străbat distanţele între spaţiul de joc şi spaţii îndepărtate.” Despre Simon McBurney: ”Teatrul său la persoana I e expresia transformării unui om obişnuit într-un artist care umple scena de unul singur, prin evantaiul de culori puse în valoare de o tehnologie abracadabrantă.” Despre Pippo Delbono: ”Imaginile pot să se piardă într-o clipire, dar vocea este de neignorat, mesajul ei de neocolit. Fără sonor, teatrul lui Pippo Delbono s-ar topi, cu tot cu imaginile lui şocante şi cu figura lui Bobo de clovn trist în centrul nebuniei dezlănţuite de regizorul-autor. Numai prin sunet, incursiunea în universul biografiei lui devine o experienţă intensă, dură, fără jumătăţi de măsură. Vocea hipnotizează şi induce starea de empatie. Şochează, zgârie timpanul. E vehiculul comunicării şi mijlocul comuniunii al cărei scop nu e plăcerea teatrului, ci chinul de a coborî pentru durata unui spectacol în subsolurile întunecate ale unui artist necruţător cu lumea şi cu sine. […] Spectatori într-un anti-teatru la persoana I, creat ca o pedeapsă aplicată fiecăruia dintre ei.”

„Teatrul la persoana I” e o lectură fascinantă – prizabilă nu numai pentru profesioniştii artei teatrale – despre magia unui ”teatru personal, fără cortină şi culise”, intim dar asumat, un teatru pe viaţă şi pe moarte, între Dumnezeu şi teluric, puternic, aspru, teatru ca act de naştere, carte de identitate şi certificat de rămânere în eternitate.

Se întâmplă undeva, foarte aproape de noi. Şi nu de puţine ori ni se întâmplă chiar nouă.

Răzvana Niță. Foto: Petre Lupu
logo revista teatrala radio

Vezi: Arhiva rubricii Spectator, ca la teatru de Răzvana Niță

Alte articole de Răzvana Niță: Va fi ora exactă

Quo Vadis, Marie…, cronică de teatru

„Port doliul vieţii mele…”, cronică de teatru

Cu seriozitate, despre umorcronică de teatru

Sub semnul creativităţii, cronică de teatru

Mozart rulz, cronică de teatru

Conformism şi nonconformism sau Viaţa pe brânci şi aplauzele în picioare, cronică de teatru

Între istorie şi destin, cronică de teatru

Starea națiunii, la umbra salcâmului tăiat, cronică de teatru

Destine în majuscule, recunoştinţă minusculă, cronică de teatru

Eu, tu, noi…, cronică de teatru

Triaj, cronică de teatru

Înainte ca cenuşa să acopere totul, cronică de teatru

Drumul acesta… De ce?, cronică de teatru

Punctul mort, cronică de teatru

Stella… de la stea. Ca o boîte à musique… Blanche, cronică de teatru

Păsările, ca şi oamenii… visează să zboare, cronică de teatru

Instinctul fericiriicronică de teatru

Exerciţii de rezistenţă cu Familia Tót, cronică de teatru

Et in Portugalia ego…, cronică de teatru

Cine iubeşte şi lasă…, cronică de teatru

Dance me to the end of love

Istoria pe scenă

Seducţia vocilor şi actualitatea clasicilor, cronică de teatru radiofonic

Constantin Brâncoveanu – cu trei zile înaintea Învierii, cronică de teatru radiofonic

Tablouri într-o expoziţie, cronică de teatru radiofonic

Aventura care schimbă destine, cronică de teatru radiofonic

Moartea glumeşte până la capăt, cronică de teatru radiofonic

Tectonica dansului, cronică de teatru

Ca degetele de la o mână, cronică de teatru

Cum se construieşte o cădere, cronică de teatru

Păsări de pradă, cronică de teatru

Liberă trecere către tine însuţi, cronică de teatru

Cum gestionezi o pleaşcă, cronică de teatru

Pe speaker, cronică de teatru

Povestiţi, povestiţi, tot va rămâne ceva, cronică de teatru

Taina întâmplării: Felix şi Pietro – Such a perfect day, cronică de teatru radiofonic

Între Mitică, prinţul mahalalei şi Hamlet, prinţul Danemarcei 

Teatru în grădină – Comedii, capriţuri, pamplezircronică de carte

Caragiale – între exces şi blestemul veşnicei actualităţi, cronică de carte

La umbra cireşilor în floare, despre actorul total, cronică de carte

Calul din piatră şi teatrul din pâine, cronică de carte

Din Paris, cu dragoste

Apartamentul personal – confesional și altar al prieteniei, cronică de carte

Caietul caietelor de regie, cronică de carte

Există și întâmplări fericite 

Şi mâna trup şi suflet se făcu, cronică de teatru 

La bâlci, cu capu-n jos, cronică de teatru

E pur si muove, cronică de teatru

Japonia – între viaţă şi artă, cronică de carte

Teatrul, această incredibilă metaforă a vieţii, cronică de carte

Când teatrul nu te mişcă, cronică de teatru

Dincolo de perete, cronică de teatru

Lecțiile „Lecției”, cronică de carte

Sfânta treime şi cele două jumătăţi, cronică de teatru

Când filmul – ca şi maioneza – se mai taie, cronică de teatru

Fascinaţia omului cu cap de perlă, cronică de teatru

Escrocherii sentimentale, cronică de teatru

Desprinderea din soare şi dreptul la eternitate, cronică de teatru

Dansând povestea, cronică de teatru

Locuri de joacă pentru adulţi, cronică de teatru

Scene din viaţa lui Gigel. Cu Gigi, cronică de teatru

Repetiţii generale, cronică de teatru

Vânare de vânt, cronică de carte

Pe muchia de cuţit a spectacolului, cronică de carte

Exerciţii de imaginaţie, cronică de carte

Fandacsia, cronică de teatru

Teachers, leave those kids alone, cronică de teatru

În contratimp, cronică de teatru

Nici ghinionul nu ţine o veşnicie şi nici Dracul n-o fi aşa de negru, cronică de teatru

Spectacolul ipocriziei, cronică de teatru

Agonia lui Salieri, cronică de teatru

Sfânta criză is coming to town!, cronică de teatru

Şedinţa cu părinţii, cronică de teatru

Repetabila scenă a viciului, cronică de teatru

Viaţa – o repetiţie cu public, cronică de teatru

Lab Story, cronică de teatru

Comedia viciului, cronică de teatru

În Piaţa Mare, cronică de teatru

Şapte miliarde de Robinsoni, cronică de teatru

Portrete în ramă (pliabilă), cronică de teatru

Binecuvântată fii, libertate!, cronică de teatru

logo-revista-teatrala-radioVezi și:  Arhiva rubricii Cartea de teatru

costintuchilaCARTEA DE TEATRUAce şi opium,actorul total,ambitus,carte de teatru rtr,critică de teatru,cronici de razvana nita,editura nemira,fără cortină,octavian saiu,omul orchestra,pippo delbono,polifonie informaţională,răzvana niță,Robert Lepage,Roland Barthes,Simon McBurney,teatru personal,teatrul la persoana I
de RĂZVANA NIȚĂ „Teatrul la persoana I” de Octavian Saiu, București, Editura Nemira, 2016 ”Trei întâlniri cu teatrul şi tehnologia lumii de azi, într-un amestec ce oglindeşte umanitatea unei noi epoci. Trei opere în care persoana I transformă gestul de a juca în aventura autodescoperirii, iar actul de a privi şi...