Teatru și educație, rubrică de MIRELA NICOLAE

teatru si educatie mirela nicolae interviu voicu hetel

3 rubrica teatru si educatie de mirela nicolae rev teatrala radioDe zeci de ani, educaţia timpurie (0–6 ani) reprezintă o preocupare constantă pentru societăţile dezvoltate. Există legi, regulamente, specialişti, manifestări gândite şi puse în aplicare în aşa fel încât personalitatea copilului să se dezvolte armonios. La noi, pedagogii s-au ocupat de educaţia timpurie atât în perioada interbelică, cât şi în cea totalitară. E drept, analizele, studiile, evenimentele dedicate copiilor de vârstă foarte mică au fost sporadice şi relativ izolate; poate pentru că au fost privite cu neîncredere de către ceilalţi.

teatru pentru copii mici varste 0_6 ani

Reintroducerea educaţiei timpurii s-a întâmplat pe la finele anilor ’90, mai întâi prin măsuri legislative, mai apoi prin acţiuni concrete. Cu toate acestea, educaţia pentru segmentul de vârstă de 0–3 ani rămâne în continuare o mare problemă a statului român (o dată cu falimentarea şi închiderea fabricilor, întreprinderilor şi instituţiilor au dispărut şi creşele care funcţionau pe lângă ele, iar autorităţile sărace, inconştiente sau neinteresate nu au mai pus nimic în loc).

teatrul si educatia timpurie mirela nicolae

De vreo cincisprezece ani, mai multe organizaţii nonguvernamentale încearcă să acopere această nişă educaţională (amintesc doar asociaţia prof. dr. Florin Colceag – IRSCA Gifted Education care caută copii supradotaţi de la cele mai mici vârste). În marile oraşe sunt prezentate programe de educaţie muzicală pentru sugari, create tot de ONG-uri, activităţi recreative pentru preşcolari inventate de firme şi asociaţii.

De câţiva ani, Teatrul „Ion Creangă” din Bucureşti are mai logo teatrul ion creangamulte producţii pentru cei mai mici dintre copii şi pentru părinţii lor. Spectacolele sunt un succes în pofida greutăţilor cu care se confruntă trupa, cea mai mare dificultate fiind absenţa unui săli proprii de spectacole. Cel puţin pentru mine, Sala din Piaţa Amzei pare a fi într-o renovare fără sfârşit. În fine…

Spectacolele de educaţie timpurie de la Teatrul „Ion Creangă” au fost gândite împreună cu psihologi şi pedagogi, le transmit spectatorilor care abia deschid ochii şi descoperă lumea, mesaje subliminale de bine, lumină şi frumos.

Voicu Hetel _ credit foto Tomoaki Minoda

Voicu Hetel. Foto: Tomoaki Minoda

În urmă cu zece zile, am fost la un asemenea spectacol. Se intitulează Iglu, iar decriptarea lui vă este oferită sonor de protagonistul său, actorul Voicu Hetel.

Vă doresc audiţie plăcută şi, dacă sunteţi părinţii unor copii din această categorie de vârstă, vizionare plăcută!

Imagine din spectacolul Iglu

Imagine din spectacolul Iglu

Spectacolul Iglu, este un proiect realizat de Teatrul „Ion Creangă” din Bucureşti în colaborare cu Asociația Teatrul din Podul Meu și face parte din Programul „Educația Timpurie. Teatru pentru 0-6 ani.” Următoarea reprezentaţie este programată pentru 23 noiembrie 2015.

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

*

Voicu Hetel (n. 16 iunie 1977, Bucureşti) a absolvit Facultatea de Arte, secţia Actorie a Universității „Hyperion” din București în 1999. 

Roluri în stagiunea curentă la Teatrul „Ion Creangă”:    

Pencroff în Insula misterioasă, dramatizare de Elise Wilk după Jules Verne, regia: Theodor-Cristian Popescu

Interpret, scenarist, regizor în Cocos

Interpret, scenarist, regizor în Iglu

Interpret și co-scenarist în Semințe-Semi de Valeria Frabetti, regia: Valeria Frabetti

Tanchistul în Când jucăriile spun pa! de Sânziana Popescu, regia: Attila Vizauer

Von Knoblauch în Războiul bucatelor de Ioan Gârmacea, regia: Mihai Manolescu

Lup, maimuţă, elefant în Cartea Junglei, dramatizare de Octavian Jighirgiu după Rudyard Kipling, regia: Octavian Jighirgiu.

Alte roluri: 

Setilă, Ursul în Harap Alb, după Ion Creangă, dramatizarea şi regia: Cornel Todea

Mincinosul în Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici, după Fraţii Grimm, dramatizarea şi regia: Cornel Todea

Crocodilo, Gimbert, Celălalt Călugăr în Renart Vulpoiul, dramatizare de Constantin Dicu, regia: Constantin Dicu, 2013, Teatrul „Ion Creangă”

Elev în D-l Goe, Vizită…, Pedagog de școală nouăMofturi de Ioan Gârmacea, după I .L. Caragiale, regia: Chris Simion, 2013, Teatrul „Ion Creangă”

Negru în Alb și Negru de Nicoleta Rusu, Voicu Hetel și Daniela Mișcov, regia: Nicoleta Rusu, Voicu Hetel, Daniela Mișcov, 2010, Teatrul „Ion Creangă”

Calul în Făt-Frumos, Ileana Cosânzeana şi Gheonoaia, scenariul şi regia: Bogdan Uritescu, 2006, Teatrul „Ion Creangă”

Spiriduş, Hubert în Tigrişorul căruia îi plăceau clătitele, adaptare după un scenariu scris de copii la Teatrul Baylor, Waco-Texas, regia: Cornelius Pavaloi, 2006, Teatrul „Ion Creangă”

Vanitosul, Businessmanul, Geograful în Micul Prinţ, după Antoine de Saint-Exupéry, dramatizarea şi regia: Kincses Elemér, 2006, Teatrul „Ion Creangă”

Omul cu ulciorul, Bocitoare în Dănilă Prepeleac, după Ion Creangă, regia: Boris Petroff, 2004, Teatrul „Ion Creangă”

Baronul în Hainele cele noi ale regelui, după Hans Christian Andersen şi Evghenii Şvarţ, dramatizarea: Nagy Eniko, regia: Bérés Laszlo, 2003, Teatrul „Ion Creangă”

Mog în Peripeţiile Vrăjitoarei Meg de David Wood, regia: Elliott Swift şi Cornel Todea, 1997, Teatrul „Ion Creangă”

Nenea Șed, primar verzuș în Taina orașului invizibil de Victor Cilincă, regia: Constantin Dicu, Teatrul „Ion Creangă”       

Tatăl în Proştii sub clar de lună, de Tudor Mazilu, regia: Ion Dobre, Teatrul „Urmuz”, Tulcea

Andrei Sipucin în Jubileul 2 de Anton Pavlovici Cehov, regia: Ion Dobre, Teatrul „Urmuz”, Tulcea

Iordache în D-ale carnavalului de I. L. Caragiale, regia: Ion Dobre, Teatrul „Urmuz”, Tulcea

Sir Andrew în A douăsprezecea noapte de William Shakespeare, regia: Valentin Potrivitu, Teatrul „Urmuz”, Tulcea

Kushil în Epilog de Ştefan Caraman, regia: Gavriil Pinte, Teatrul „Urmuz”, Tulcea

Pâlciu, Nicu în Încurcături cu cântec, după Vasile Alecsandri, regia: Diana Cheregi, Teatrul „Urmuz”, Tulcea

Prinţul, Renul în Crăiasa zăpezilor, după Hans Christian Andersen, regia: Valentina Cazacu, Teatrul „Andrei Mureşanu”, Sfântu Gheorghe

Bitty în Diamantul, uite-l, nu e! de G. I. Călinescu, regia: Voicu Hetel, Teatrul „Andrei Mureşanu”, Sfântu Gheorghe

Chelnerul în Un prieten de când lumea, după Ion Luca Caragiale, regia: Ioan Ardeal Ieremia, Teatrul „Andrei Mureşanu”, Sfântu Gheorghe

Fortunato Bâlbâilă în Gâlcevile din Chioggia de Carlo Goldoni, regia: Laurian Oniga, Teatrul „Tony Bulandra”, Târgoviște

Graham în Brecht în gunoi, după Bertolt Brecht, regia: Michael Devin

Inchizitorul în Giordano Bruno de Bertolt Brecht, regia: Mihai Constantin Ranin.

Roluri în film: Soldatul Securist în Binecuvântată fii, închisoare! de Valeria Grossu, regia: Nicolae Mărgineanu, 2001.

mirela-nicolae

Mirela Nicolae

logo revista teatrala radio

Vezi: Arhiva rubricii Teatru și educație 

Alte articole de Mirela Nicolae: Reîntoarcerea la valori poate determina progresul, reportaj 

Ora de educație teatrală 

Între mesajul educaţional şi cel protestatar – NETA 2015, cronică de teatru

Realitatea dintre vis şi coşmar, cronică de teatru

Teatru la superlativ – „Noaptea lui Helver” de Ingmar Vilkvist la NETA 2015, cronică de teatru

„Ȋntre noi e totul bine”. Chiar aşa?, cronică de teatru

Umor negru și parodie amară la Sala Mică a Teatrului Naţional „I. L. Caragiale”, cronică de teatru

Poveşti şi învăţăminte pentru adulţi în spectacolul „Omul-pernă” de Martin McDonagh, cronică de teatru

Un studiu memorabil: „«Tovarăşul de luptă» Caragiale”, cronică de carte

Citindu-l pe clovnul iubitor de viaţă, cronică de carte

logo revista teatrala radioVezi și: Arhiva rubricii Interviu

costintuchilaTEATRU ȘI EDUCAȚIEeducatie timpurie,iglu,interviuri actori,joc si teatru,mirela nicolae,piata amzei,Programul „Educația Timpurie,sala teatru ion creanga,spectacole copii 0-3 ani,teatru si educatie,teatrul ion creanga bucuresti,voicu hetel
Teatru și educație, rubrică de MIRELA NICOLAE De zeci de ani, educaţia timpurie (0–6 ani) reprezintă o preocupare constantă pentru societăţile dezvoltate. Există legi, regulamente, specialişti, manifestări gândite şi puse în aplicare în aşa fel încât personalitatea copilului să se dezvolte armonios. La noi, pedagogii s-au ocupat de educaţia timpurie...