ghimpl netotul

Spectacolul ”Ghimpl-Netotul” a fost selectat în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Turda (continuator al Festivalului ”Teatru pe Drumul Sării“), prima ediție cu componentă internațională, care se desfășoară în perioada 8–17 septembrie 2017. Organizatorul principal al evenimentului este Teatrul ”Aureliu Manea” Turda. Reprezentația Teatrului Tineretului va avea loc vineri, 15 septembrie 2017, ora 18.00, la Sala TOUR Dart.

Teatrul Tineretului se va afla în compania teatrelor de stat precum ”Regina Maria“ Oradea, Teatrul Municipal Baia Mare, Teatrul de Nord Satu Mare, Teatrul ”Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, a companiilor independente precum Reactor de creație și experiment Cluj-Napoca, Teatrul RECUL București și a trupelor din străinătate Jokai Theatre Hungary, Teatro dei Venti Italia. Oana Pellea și Gruia Sandu vor susține spectacolul lor memorabil, itinerat internațional, ”Mă tot duc”. Pe lângă reprezentații de teatru, vor avea loc manifestări artistice stradale, expoziții de fotografie și artă plastică, concerte, lansări de carte, o conferință.

Imagine din spectacolul ”Ghimpl-Netotul”

Imagine din spectacolul ”Ghimpl-Netotul”

Pornind de la povestirea ”Ghimpl-Netotul” a laureatului Nobel, Isaac Bashevis Singer, regizorul Daniel Iordan a conceput o farsă dramatică, cu accente de comedie neagră, care se oprește cu un pas înainte de derizoriu, acolo unde emoția și suferința dau valoare umanului. Actorii Cătălina Ieșanu și Andrei Merchea Zapotoțki invită la o meditație despre bunătate. Mărunțișul vieții omului bun, disprețuit pentru bunătatea lui, este acea comoară ascunsă în zidul de indiferență și răutate al lumii.

Comunicat al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț

logo revista teatrala radioVezi: Arhiva Teatrul Tineretului din Piatra Neamț

Arhiva rubricii Festivaluri 

costintuchilaFESTIVALURIAndrei Merchea-Zapotoțki,catalina iesanu,Festivalul Internațional de Teatru de la Turda,Ghimpl-Netotul,isaac bashevis singer,teatrul de nord satu mare,teatrul municipal baia mare,Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ,Teatrul ”Aureliu Manea” Turda,Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea,”Regina Maria“ Oradea
Spectacolul ”Ghimpl-Netotul” a fost selectat în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Turda (continuator al Festivalului ”Teatru pe Drumul Sării“), prima ediție cu componentă internațională, care se desfășoară în perioada 8–17 septembrie 2017. Organizatorul principal al evenimentului este Teatrul ”Aureliu Manea” Turda. Reprezentația Teatrului Tineretului va avea loc...