Spectator, ca la teatru – rubrică de RĂZVANA NIȚĂ

Am mai mulţi duşmani cu care îmi bat capul zi de zi, însă cel mai inepuizabil rămâne telefonul mobil.

Vă spun din capul locului, m-am procopsit, m-am potcovit cu acest telefon împotriva voinţei mele, nu l-am visat, nu l-am dorit. L-am primit cadou de la un om darnic. După mai puţin de două săptămâni de la acest gest, el a întregit grupul duşmanilor mei de moarte. Hotărât lucru, drumul spre Iad e pavat cu bune intenţii.

În primul rând am observat că telefonul meu este extrem de sensibil la atingeri (mai ales atunci când nu e cazul). Această sensibilitate se transformă într-o irascibilitate necontrolată care provoacă un şir de dezastre: se deschid ferestre peste ferestre, se aud sunete alarmante şi, cel mai teribil, sunt apelaţi oameni nevinovaţi. Am sunat colegi din şcoala generală, superiori ierarhici, medicul de familie, protecţia consumatorului. Şi de fiecare dată m-am prins prea târziu de intenţiile telefonului, iar când dezastrul se producea, constatam că nu am destule degete pentru a atinge ecranul şi a întrerupe convorbirea.

Evident, atunci când chiar vreau să telefonez cuiva, fie ecranul este complet îngheţat, glisez în neştire şi telefonul meu drag nu colaborează, mi-a întors spatele, s-a închis în sine, a pus botu’, fie reuşesc să apelez, să îmi răspundă cel apelat şi convorbirea se întrerupe brusc. Şi nu o singură dată. Partenerii de conversaţie îmi spun că se aude un roboţel amabil care le spune că eu aş fi „momentan, implicată într-o altă convorbire” (!!!???!!).

Sfat prietenesc: nu vă puneţi cu telefonul! El nu are sistem digestiv sau nervos! Sistemul lui se cheamă „android”, adică ceva între humanoid şi matematică superioară, raţiune şi simţire, furtună şi avânt. Inima lui e procesorul lui iar pe el când îl lasă bateriile, chiar îţi dă stingerea. Şi încă ceva legat de fiziologie, telefonul mobil are mereu memoria plină şi deci insuficientă. 16 Gb? 32 Gb? Se vor duce ca un fum, vorba coşarului din cântec. Într-o zi cu multe ceasuri rele, vei încerca să trimiţi un sms şi telefonul tău iubit va afişa mesajul „memorie insuficientă”. Nu încerca să ştergi nimic! Vei constata că de fapt nici nu mai ai ce. Te mănâncă degetele să faci click pe „Revino la setările din fabrică!”, adică la faza de fraier (ca la maşini, fără CD player, fără dezaburire şi fără airbag pasager) dar cu memoria întreagă.

Într-o seară, chiar înainte de culcare, văd în Menu un buton colorat, neatins, o aplicaţie, un modul pentru nevăzători. Şi mă împunge ăl cu coarne, ce-ar fi să încerc să văd cum e? Şi de aici… dezastru. Tot ce atingeam era „tradus” sonor de o voce quasi-feminină, cu un amestec de engleză, română şi maghiară (posesorii de sistem GPS ştiu la ce mă refer). Cert e că două ore m-am chinuit să ies la lumină din modulul pentru nevăzători, realizând că toate aplicaţiile sunt agreabile pentru că nu au sonor, ceea ce m-a făcut să mă gândesc dacă nu cumva iniţial telefonul meu era conceput pentru surzi. Tânjeam după o clipă de linişte. Îmi venea simultan să rag ca măgarul şi să mă dau cu capul de pereţi cu telefon cu tot, orice numai să nu mai aud „Sietuări – Meniu Prinsipeaăl – Acsiesorii – Sietuări – Sietuări”.

Am atins apogeul crizei când am încercat să intru pe net de pe telefon. Ştiţi senzaţia aia că orice aţi face cineva vă repetă vorbele şi vă maimuţăreşte pe la spate? Telefonul meu mă lua la mişto într-un stil barbar. Era 2 noaptea când am deschis calculatorul, am intrat pe google disperată să văd cum pot să ies din coşmarul ăsta. Am găsit o indicaţie halucinantă: trebuia să fac în aşa fel încât degetul mare şi cel arătător să formeze un unghi drept şi abia apoi, astfel contorsionată, să ating ecranul pentru a ajunge în menu-ul de anulare a modului pentru nevăzători. Înfiorător! Oricât mă chinuiam, unghiul făcut de cele două degete ale mele era obtuz, nu ajungea defel la 90 de grade.

Tocmai când începusem să mă gândesc dacă printre cunoştinţele mele există vreun nevăzător, miracolul s-a produs, ca din întâmplare. Am făcut o mişcare necontrolată şi am ajuns unde trebuia. Mă simţeam ca eroul de la Maraton. În urechi îmi răsuna imnul victoriei iar pe frunte îmi strălucea cununa de lauri.

Am căzut într-un somn adânc şi m-am visat Graham Bell. Orb şi fără barbă.

razvana nita

Răzvana Niță. Foto: Petre Lupu

Grafică de Costin Tuchilă.

logo revista teatrala radio

Vezi: Arhiva rubricii Spectator, ca la teatru de Răzvana Niță

Alte articole de Răzvana Niță: Va fi ora exactă

Quo Vadis, Marie…cronică de teatru

„Port doliul vieţii mele…”, cronică de teatru 

Cu seriozitate, despre umor, cronică de teatru

Sub semnul creativităţii, cronică de teatru

Mozart rulz, cronică de teatru

Conformism şi nonconformism sau Viaţa pe brânci şi aplauzele în picioare, cronică de teatru

Între istorie şi destin, cronică de teatru

Starea națiunii, la umbra salcâmului tăiat, cronică de teatru

Destine în majuscule, recunoştinţă minusculă, cronică de teatru

Eu, tu, noi…, cronică de teatru

Triaj, cronică de teatru

Înainte ca cenuşa să acopere totul, cronică de teatru

Drumul acesta… De ce?, cronică de teatru

Punctul mort, cronică de teatru

Stella… de la stea. Ca o boîte à musique… Blanche, cronică de teatru

Păsările, ca şi oamenii… visează să zboare, cronică de teatru

Instinctul fericirii, cronică de teatru

Exerciţii de rezistenţă cu Familia Tót, cronică de teatru

Et in Portugalia ego…, cronică de teatru

Cine iubeşte şi lasă…, cronică de teatru

Dance me to the end of love

Istoria pe scenă

Seducţia vocilor şi actualitatea clasicilor, cronică de teatru radiofonic

Constantin Brâncoveanu – cu trei zile înaintea Învierii, cronică de teatru radiofonic

Tablouri într-o expoziţie, cronică de teatru radiofonic

Aventura care schimbă destine, cronică de teatru radiofonic

Moartea glumeşte până la capăt, cronică de teatru radiofonic

Tectonica dansului, cronică de teatru

Ca degetele de la o mână, cronică de teatru

Cum se construieşte o cădere, cronică de teatru

Păsări de pradă, cronică de teatru

Liberă trecere către tine însuţi, cronică de teatru

Cum gestionezi o pleaşcă, cronică de teatru

Pe speaker, cronică de teatru

Povestiţi, povestiţi, tot va rămâne ceva, cronică de teatru

Taina întâmplării: Felix şi Pietro – Such a perfect day, cronică de teatru radiofonic

Între Mitică, prinţul mahalalei şi Hamlet, prinţul Danemarcei 

Teatru în grădină – Comedii, capriţuri, pamplezircronică de carte

Caragiale – între exces şi blestemul veşnicei actualităţi, cronică de carte

La umbra cireşilor în floare, despre actorul total, cronică de carte

Calul din piatră şi teatrul din pâine, cronică de carte

Din Paris, cu dragoste

Apartamentul personal – confesional și altar al prieteniei, cronică de carte

Caietul caietelor de regie, cronică de carte

Există și întâmplări fericite 

Şi mâna trup şi suflet se făcu, cronică de teatru 

La bâlci, cu capu-n jos, cronică de teatru

E pur si muove, cronică de teatru

Japonia – între viaţă şi artă, cronică de carte

Teatrul, această incredibilă metaforă a vieţii, cronică de carte

Când teatrul nu te mişcă, cronică de teatru

Dincolo de perete, cronică de teatru

Lecțiile „Lecției”, cronică de carte

Sfânta treime şi cele două jumătăţi, cronică de teatru

Când filmul – ca şi maioneza – se mai taie, cronică de teatru

Fascinaţia omului cu cap de perlă, cronică de teatru

Escrocherii sentimentale, cronică de teatru

Desprinderea din soare şi dreptul la eternitate, cronică de teatru

Dansând povestea, cronică de teatru

Locuri de joacă pentru adulţi, cronică de teatru

Scene din viaţa lui Gigel. Cu Gigi, cronică de teatru

Repetiţii generale, cronică de teatru

Vânare de vânt, cronică de carte

Pe muchia de cuţit a spectacolului, cronică de carte

costintuchilaSPECTATOR, CA LA TEATRUapocalipsa,gps,proza umoristica revista teatrala radio,răzvana niță,telefon android,telefon si robot
Spectator, ca la teatru – rubrică de RĂZVANA NIȚĂ Am mai mulţi duşmani cu care îmi bat capul zi de zi, însă cel mai inepuizabil rămâne telefonul mobil. Vă spun din capul locului, m-am procopsit, m-am potcovit cu acest telefon împotriva voinţei mele, nu l-am visat, nu l-am dorit. L-am primit...