Spectator, ca la teatru – rubrică de RĂZVANA NIȚĂ

proza satirica razvana nita revista teatrala radio spectator

rubrica spectator ca la teatru revista teatrala radioCâtă inocenţă în textul şlagărului „Inima-i un telefon/Inventat de Cupidon./Ea sună la orişice apel/Ş-adună emoţii fel de fel”. Nu ştiu dacă aţi observat, dar lumea la telefon comunică numai situaţii conflictuale. „Ce faci? Poţi vorbi? Hai că sunt un pachet de nervi. Cu scârba aia de la serviciu şi mi-am mai schimbat şi tura pentru ea, că aşa e, omu’ bun e prost. Nu mai… gata, îmi dau demisia. N-are decât să crape muncind în două ture. Alo! Cum adică n-ai înţeles nimic? Cum adică ai pierdut semnalul? Adică am vorbit singură? Mi-e rău.” Sau: „De ce nu răspunzi, dragă, când te sun la telefon? E a nu ştiu câta oară pe ziua de azi. Ei, n-ai auzit… Ei, eşti culmea. Bine, lasă asta acum, ce facem cu mă-ta? Cum în ce sens? O chemăm sau nu să stea cu copiii? Cum adică să o întreb dacă vrea? Auzi, ştii ce, gata, mi s-a pus pata. Nu mai mergem nicăieri.”

telefonie mobila conversatii

Sau o persoană mai în vârstă: „Cici? Cicilica? Zinca sunt. Cici!!! Aoleu, nu mă auzi. Alo! Cici, tu eşti? Tu eşti, da? Zinca, măi. Zinca Albu, dragă. Aşa, aşa. Ce faci, măi, Cici? Alo! Acum mă auzi? Sunt în troleu, mă! Care Dorin? Nu ştiu de cine vorbeşti, nu cunosc niciun Dorin. Sunt Zinca, Cici, nu mai mă ştii? Te-am sunat să îţi spun că îmi eşti în drum şi trec pă la tine. Tot în Macaralei stai, da? Cum nu ai stat? Dar când trăia Gicu unde stăteaţi? Care Povernei? Cici, tu eşti?”

la telefon mobil din troleibuz revista teatrala radio

Sau o tânără foarte „profi” răspunde: „Lucica, vă ascult. Da. da. Sigur că da. Cum să nu? Depinde. Depinde de motiv. Nu ştiu în acest moment. Îmi pare rău, nu vă pot comunica aceste informaţii. De altfel, sunt în trafic. Răspund pentru că e telefon de serviciu. Revin eu. Am spus că revin eu. Aceasta e politica firmei noastre. Vă rog să păstrăm un ton civilizat. Şi eu v-am răspuns la fel de politicos că… Aşa… Iar eu v-am spus că… Vă rog insistent să nu mai ţipaţi sau voi fi nevoită să vă închid telefonul! Dar încetează, domnule, cu mitocănismele că nu sunt sclava dumitale! Ei, drăcia dracului… Da’ n-ai decât. Reclamă-mă şi la mama OPC-ului. Hai, sictir!!”

O mamă obosită, „desfigurată” de obligaţii şi responsabilităţi copleşitoare răspunde: „Da, puiu’! Nu, iubitu’ lu’ mama. Întâi lecţiile, iepuraş. Ce treabă avem noi cu Costin? Să fie sănătoşi părinţii lui. Am spus ceva. Ai promis ceva. Am stabilit ceva. NU TE LAS. Nu ai voie! Cornele, nu mă enerva că şi aşa mă doare capul! Nu mă provoca! Nu te mai prosti! Degeaba îmi plângi. Nu îmi urla în cap, că nu mă convingi! Nu ştiu, dragă, vorbeşte cu tac-tu!”

obsesii contemporane telefon mobil razvana nita

Zilele trecute, un incident minor la metrou a dat peste cap circulaţia de suprafaţă din Bucureşti. În autobuz, pe scaunul de lângă mine, se aşază o doamnă încărcată de sacoşe, pungi şi pachete. Evident, accesează un număr din memoria telefonului mobil: „Ce faci, mă? Uite, în autobuz, că nu ştiu ce naiba s-a întâmplat la metrou şi nu s-a mai circulat de la Victoriei, aşa că m-am întors pe bulevard şi am luat autobuzul ăsta, abia se mişcă. Asta e, când ajung, ajung. Să mă pupe. Tu ce faci, mă? A, n-ai plecat încă? Cine se aude acolo? A, bine, te las, vorbim, te pup.” După 10 secunde de meditaţie, este accesată o altă persoană din agendă: „Alo! Ce faci? Unde eşti? Poţi să vorbeşti? Pe autostradă? Dar, ce, eşti în concediu? Să mori tu. I-auzi, ce fericită e pielea pă tine. Eu ce să fac? Uite, naşpa, sunt în autobuz că nu ştiu ce rahat a fost la Victoriei la metrou s-a aruncat unu’ sau… Nu ştiu, nu ne-a zis dar s-a întrerupt circulaţia şi acum mă târâi cu autobuzul. Ce e? Radar? Alo!” După alte 10 secunde: „Ce faci, Cioculeţ? Uite în autobuz că s-a aruncat unul la metrou sau a luat foc ceva la Victoriei şi s-a blocat tot. Tu ce faci? Singur eşti? Cine? Cu cinee?? Cu CINEEE, te întreb! Aloo!”

proza revista teatrala radiol razvana nita

Poate nu o să vă vină să credeţi, cea mai scurtă convorbire telefonică cu iz conflictual auzită de mine a fost următoarea: „Alo! Deci? Sigur, nu? Ia mai gândeşte-te! Nu? Bine, Marian. Atunci ne vedem la tribunal!” ZDRANG!!! De-atunci mi se zbate ochiul stâng. O fi de bine sau de rău-rău?

razvana nita

Răzvana Niță. Foto: Petre Lupu

Grafică de Costin Tuchilă.

logo revista teatrala radio

Vezi: Arhiva rubricii Spectator, ca la teatru de Răzvana Niță

Alte articole de Răzvana Niță: Va fi ora exactă

Quo Vadis, Marie…cronică de teatru

„Port doliul vieţii mele…”, cronică de teatru 

Cu seriozitate, despre umor, cronică de teatru

Sub semnul creativităţii, cronică de teatru

Mozart rulz, cronică de teatru

Conformism şi nonconformism sau Viaţa pe brânci şi aplauzele în picioare, cronică de teatru

Între istorie şi destin, cronică de teatru

Starea națiunii, la umbra salcâmului tăiat, cronică de teatru

Destine în majuscule, recunoştinţă minusculă, cronică de teatru

Eu, tu, noi…, cronică de teatru

Triaj, cronică de teatru

Înainte ca cenuşa să acopere totul, cronică de teatru

Drumul acesta… De ce?, cronică de teatru

Punctul mort, cronică de teatru

Stella… de la stea. Ca o boîte à musique… Blanche, cronică de teatru

Păsările, ca şi oamenii… visează să zboare, cronică de teatru

Instinctul fericirii, cronică de teatru

Exerciţii de rezistenţă cu Familia Tót, cronică de teatru

Et in Portugalia ego…, cronică de teatru

Cine iubeşte şi lasă…, cronică de teatru

Dance me to the end of love

Istoria pe scenă

Seducţia vocilor şi actualitatea clasicilor, cronică de teatru radiofonic

Constantin Brâncoveanu – cu trei zile înaintea Învierii, cronică de teatru radiofonic

Tablouri într-o expoziţie, cronică de teatru radiofonic

Aventura care schimbă destine, cronică de teatru radiofonic

Moartea glumeşte până la capăt, cronică de teatru radiofonic

Tectonica dansului, cronică de teatru

Ca degetele de la o mână, cronică de teatru

Cum se construieşte o cădere, cronică de teatru

Păsări de pradă, cronică de teatru

Liberă trecere către tine însuţi, cronică de teatru

Cum gestionezi o pleaşcă, cronică de teatru

Pe speaker, cronică de teatru

Povestiţi, povestiţi, tot va rămâne ceva, cronică de teatru

Taina întâmplării: Felix şi Pietro – Such a perfect day, cronică de teatru radiofonic

Între Mitică, prinţul mahalalei şi Hamlet, prinţul Danemarcei 

Teatru în grădină – Comedii, capriţuri, pamplezircronică de carte

Caragiale – între exces şi blestemul veşnicei actualităţi, cronică de carte

La umbra cireşilor în floare, despre actorul total, cronică de carte

Calul din piatră şi teatrul din pâine, cronică de carte

Din Paris, cu dragoste

Apartamentul personal – confesional și altar al prieteniei, cronică de carte

Caietul caietelor de regie, cronică de carte

Există și întâmplări fericite 

Şi mâna trup şi suflet se făcu, cronică de teatru 

La bâlci, cu capu-n jos, cronică de teatru

E pur si muove, cronică de teatru

Japonia – între viaţă şi artă, cronică de carte

Teatrul, această incredibilă metaforă a vieţii, cronică de carte

Când teatrul nu te mişcă, cronică de teatru

Dincolo de perete, cronică de teatru

Lecțiile „Lecției”, cronică de carte

Sfânta treime şi cele două jumătăţi, cronică de teatru

Când filmul – ca şi maioneza – se mai taie, cronică de teatru

Fascinaţia omului cu cap de perlă, cronică de teatru

Escrocherii sentimentale, cronică de teatru

Desprinderea din soare şi dreptul la eternitate, cronică de teatru

Dansând povestea, cronică de teatru

Locuri de joacă pentru adulţi, cronică de teatru

Scene din viaţa lui Gigel. Cu Gigi, cronică de teatru

costintuchilaSPECTATOR, CA LA TEATRUconversație la mobil,obsesie de azi,proză satirică revista teatrală radio,răzvana niță,telefonie mobila,telefonul
Spectator, ca la teatru – rubrică de RĂZVANA NIȚĂ Câtă inocenţă în textul şlagărului „Inima-i un telefon/Inventat de Cupidon./Ea sună la orişice apel/Ş-adună emoţii fel de fel”. Nu ştiu dacă aţi observat, dar lumea la telefon comunică numai situaţii conflictuale. „Ce faci? Poţi vorbi? Hai că sunt un pachet de...