Roma caput culturae, rubrică de RALUCA NIȚĂ

that s amore spectacol roma raluca nita

That’s amore! este o comedie muzicală scrisă şi regizată de Marco Cavallaro, care poate fi văzută în premieră naţională la Teatrul de’ Servi din Roma până în 19 aprilie 2015. Din distribuţia Companiei Teatro Giovane fac parte: Claudia Ferri, Marco Maria Della Vecchia şi Marco Cavallaro. 

That's amore3

rubrica roma caput culturaeNu este vorba atât de o comedie a neînţelegerilor, cât a neînţelegerii: o greşeală fatală care redă speranţa în vremuri instabile, un dram de încredere cu o încărcătură evidentă de ironie sănătoasă. 

Vedem pe scenă o relaţie de dragoste care încă trebuie inventată, neaşteptată şi fragilă, născută unde şi când te-ai aştepta mai puţin. O relaţie care mai întâi  îi dezorientează pe protagonişti, apoi îi calcă în picioare şi care ne învaţă că în viaţă totul este posibil, fără intermediari sau până şi în ciuda intermediarilor nepotriviţi. 

That's amore6

O poveste modernă nu atât despre iubire în general, cât mai ales despre nesiguranţă, noi tehnici şi justa atitudine în confruntarea cu viaţa. 

El. Ea. Nu se cunosc. El este părăsit de logodnică, ea îşi părăseşte iubitul. El şi ea sunt daţi afară din respectivele case. 

Ea şi el, printr-o ciudată coincidenţă a destinului, închiriază acelaşi apartament şi sunt constrânşi de situaţie să îşi petreacă sfârşitul de săptămână împreună. Dar ea îi urăşte pe toţi „EI” iar el nu suportă nicio „EA” în preajmă. 

That's amore4

Muzica originală este compusă de Piero di Blasio iar scenografia este semnată de Federico Marchese. 

That's Amore5

Aşadar, un amestec de întâmplări imprevizibile şi totuşi mai mult decât verosimile, într-un crescendo condimentat cu duioase şi romantice melodii. O agreabilă comedie muzicală „de cameră”. 

Corespondenţă de la Roma

costintuchilaROMA CAPUT CULTURAEClaudia Ferri,comedie muzicala,Marco Cavallaro,Marco Maria Della Vecchia,raluca niță,teatre roma,Teatro de' Servi roma,teatro giovane,that s amore
Roma caput culturae, rubrică de RALUCA NIȚĂ That's amore! este o comedie muzicală scrisă şi regizată de Marco Cavallaro, care poate fi văzută în premieră naţională la Teatrul de' Servi din Roma până în 19 aprilie 2015. Din distribuţia Companiei Teatro Giovane fac parte: Claudia Ferri, Marco Maria Della Vecchia...