Thomas Sawyer teatrul excelsior mark twain

Thomas Sawyer, unul dintre cele mai aplaudate spectacole ale Teatrului Excelsior, revine în repertoriu! Prima reprezentație din stagiunea curentă va avea loc pe 12 aprilie 2017, de la ora 19.00. Producția, semnată de regizorul Horia Suru, reprezintă o dramatizare modernă a celebrului roman Aventurile lui Tom Sawyer, scris de Mark Twain. Un spectacol altfel, în care Thomas Sawyer, ”eroul” copilăriei părinților și bunicilor noștri, are acum ocazia să-i întâlnească și pe adolescenții de azi.

Distribuția: Thomas Sawyer – Andrei Brădean; Huckleberry Finn – Emilian Mârnea/ Aron Alexandru; Joe Harper – Lucian Ionescu/ Andrei Radu; Ben Rogers – Ovidiu Uşvat; Billy Fisher – Alexandru Ştefanescu; Polly – Daniela Ioniţă-Marcu; Becky Thatcher – Aida Avieriţei / Alina Petrică / Ioana Repciuc; Domnul Dobbins – Robert Radoveneanu; Avocatul – Oliver Toderiţă; Joe Indianul – Magicianul Antonio. Scenografia: Cristina Milea. Muzica: Petre Ancuţ. Coregrafia: Ştefan Lupu.

Durata spectacolului: 1 h 20 min.
Recomandare: 12+.

tom-sawyer-2

Cine este, de fapt, Thomas Sawyer? Este puștiul inteligent, amuzant, uneori obraznic, curajos, sentimental – și, mai ales, este protagonistul unui spectacol de la care veți pleca dansând și cântând. Despre Tom Sawyer și aventurile lui am auzit cu toții, măcar în treacăt – le-am citit, le-am văzut rulând pe marile și micile ecrane, poate. Spectacolul Thomas Sawyer dezvăluie fascinanta lume a puștiului cel năzdrăvan într-o formulă surprinzătoare, plină de mișcare și muzică, ce trece dincolo de literatură și chiar dincolo de teatru, țintind imaginația prin bucuria jocului.

Thomas Sawyer propune un alt fel de a vedea efervescenta lume a lui Thomas (Tom), unde peripețiile se succed cu o viteză uluitoare. Energia fantastică a actorilor care cântă dansează și improvizează, efectele vizuale și numerele de magie impresionante care îi acompaniază, momentele coregrafice și muzicale special concepute transformă povestea lui Tom Sawyer într-un formidabil spațiu atemporal în care imaginația devine singura cheie necesară spre noi și noi aventuri. Un spectacol dedicat copiilor de azi, dar și tuturor celor cărora le este dor să se joace de-a copilăria. Să fii copil în lumea adulților nu este ușor, dar poate fi cel mai frumos lucru din lume!

Comunicat al Teatrului Excelsior din București

logo revista teatrala radioArhiva Teatrul Excelsior din București

Arhiva rubricii Știri

costintuchilaȘTIRIAndrei Brădean,daniela ioniță marcu,Emilian Mârnea,horia suru,Huckleberry Finn,mark twain,teatrul excelsior,thomas sawyer,tom sawyer
Thomas Sawyer, unul dintre cele mai aplaudate spectacole ale Teatrului Excelsior, revine în repertoriu! Prima reprezentație din stagiunea curentă va avea loc pe 12 aprilie 2017, de la ora 19.00. Producția, semnată de regizorul Horia Suru, reprezintă o dramatizare modernă a celebrului roman Aventurile lui Tom Sawyer, scris de...