Cronică de teatru de EDITH NEGULICI

cronica tinutul din miezul verii edth negulici

Motto: ”Sunteți niște monștri care se hrănesc cu viețile celorlalți.”

Violet (din off): Fir-ar să fie!

Beverly: Violet… soția mea. Ia pastile, câteodată în cantități semnificative. Ceea ce nu-i afectează, printre altele, capacitatea de a se ține pe picioare. Din fericire, aceleași pastile o fac să nu mai aibă nevoie să se țină pe picioare. Uneori, când bântuie, cade, dar nu prea des.

Soția mea ia pastile, iar eu beau. Ăsta e târgul nostru, unul din ele, un scurt paragraf din contractul căsniciei noastre, crudul nostru legământ. Ea ia pastile și eu beau. Eu nu beau din cauză că ea ia pastile […] .”

(Prologul piesei “Ținutul din miezul verii [August: Osage County]”, de Tracy Letts, o piesă distinsă cu premiul Pulitzer pentru dramaturgie (2007), o piesă care s-a jucat pe Broadway cu succes).

tinutul din miezul verii

Violet, Barbara, Ivy, Karen și blestemul de a nu fi rude îndoliate care au pierdut un soț și un tată sinucigaș. Satisfacția de a fi chiar călăul lui. Beverly apare în piesă doar într-un scurt intro prezentându-se lucid ca scriitor alcoolic, blazat si împăcat cu suferința, dependența  și ”aciditatea” soției pentru a dispărea apoi misterios mai întâi din familie, apoi din viață, lăsându-i pe apropiați cu întrebări și nelămuriri.

”Ținutul din miezul verii” aruncă o privire încărcată de emoții asupra unei familii disfuncționale pe care o tragedie o reunește în casa părintească. Personalitățile puternice ale membrilor familiei se ciocnesc, creează o avalanșă de amintiri, conflicte vechi și frustrări reprimate izbucnesc aproape violent, secrete și dezamăgiri sunt puse direct în discuție.

Figura centrală, motorul evenimentelor, declanșatoarea tuturor conflictelor ce vor tulbura existența personajelor este Violet (Rodica Negrea), care deși suferă de cancer și este dependentă de pastile, sau poate tocmai pentru că nu mai are nimic de pierdut, alege să-i mitralieze pe ceilalți membri ai familei cu amintirile ei, teoriile ei despre viață și nu în ultimul rând cu secretele pe care fiecare le crede bine păstrate.

Familia reunită de misteriosul deces include trei fete: Barbara (Andreea Grămoșteanu), revoltată, cea mai vulcanică și mai expresivă dintre fete care își face apariția alături de soțul înstrăinat Bill (Mihai Călin) și fiica rebelă Jean (Silvana Mihai), urmată de Karen (Diana Cavallioti), superficială și nestatornică, însoțită de cea mai recentă cucerire, Steve (Cuzin Toma) și tăcuta Ivy (Valentina Popa).

Un personaj foarte bine conturat, cu multă greutate în desfășurarea ostilităților este sora lui Violet, Mattie (Dana Dembinski-Medeleanu)  care alături de soțul său Charles (Claudiu Istodor) și nevolnicul fiu Charles (Ionuț Vișan) completează portretul familiei dezagregate în care trei generații dezgroapă secretele trecutului, aducând la suprafață mari momente de sinceritate și emoție. 

Având întreaga familie adunată pentru cină, premisele conflictelor nu întârzie să apară și să se manifeste.

Duelul major are loc între Violet, al cărei delir și fantezie emoțională intră în conflict cu dorința și nevoia de afirmare a Barbarei, căreia suferința și atacurile mamei sale îi dau tăria de a-și asuma și expune frustrările și neîmplinirile. Ia durerea și dă cu ea de toți pereții!

În jurul acestei dezbateri de idei și sentimente ce capătă accente dramatice, celelalte personaje se întrepătrund, își recită partiturile, fiecare creează tabloul emoțional pe care autorul l-a gândit pentru el, lovindu-se apoi de implacabilitatea judecăților lui Violet și ricoșând înspre suferință și tăcere, într-un spațiu închis, claustrofob (scenografia și light designul: Iuliana Vîslan). Un spațiu ca un cavou, în care până și păpușile par monștri din sicriul proaspăt îngropat. Oameni singuri, în pragul morții, care îi omoară pe ceilalți înainte de a le veni propriul sfârșit. O lume în care a fi puternic înseamnă a-ți lua doza necesară din veninul celorlalți, iar atunci când intri în sevraj, a le mușca și a-ți mușca până la sânge rănile necicatrizate.

Și pentru că în această comedie neagră viața e compromisă iremediabil, este doar o chestiune de timp până când totul va sări în aer. ”Home sweet home”: Barbara divorțează de Bill și se va chinui mereu fără a înțelege vreodată ”de ce?”, Jean, fiica lor adolescentă se droghează, Ivy e îndrăgostită de fratele ei, distrus, umilit, ridiculizat de propria-i mamă, nimeni alta decât mătușa fetelor și sora lui Violet.

Și pentru că iadul este pavat cu cele mai bune intenții, Karen se autoiluzionează că va trăi happy-end-ul mult-așteptat, în timp ce logodnicul ei aproape îi violează nepoata minoră.

tinutul din miezul verii foto

Un spectacol de teatru în cel mai pur și mai rafinat sens al cuvântului, de actorie de înaltă tensiune. ”This is the road to hell”, ca și cum oglinzile din casa blestemată ar fi oglinzi retrovizoare, martore ale dezastrului, sau certificatul de deces a ceea ce a fost cândva o familie fericită.

Family portrait și gustul amar al păcatului, al nevrozelor și al eșecului ca narcotic savurat cu voluptate. Recunoașterea publică a eșecului pe toate planurile.

O lume în agonie, animată de pasiunea autodistrugerii. Un univers morbid în care fiecare pierdere antrenează un faliment din ce în ce mai mare, amplificat până la extincția finală. Pulsul fiecărui personaj e încă o ”lopată de pământ” aruncată simbolic peste sicriul lui Beverly, în propria-i groapă. Pentru că odată cu înmormântarea tatălui, toate personajele își semnează condamnarea la moarte.

”So, so you think you can tell /Heaven from hell /Blue skies from pain.”

Spectacolul ”Ținutul din miezul verii” oferă peste trei ore de dialoguri acide, plăcute, inserate cu umor negru de calitate, răsturnări de situații,  neprevăzut cât să țină spectatorii aproape, conectați la evenimente, o distribuție de excepție și fabuloase recitaluri actoricești.

tinutul din miezul verii cronica

Imagini din spectacol. Sursa foto: Teatrul Mic

În Sala Atelier a Teatrului Mic (http://www.teatrulmic.ro/Tinutul-din-miezul-verii/)Vlad Massaci regizează excepțional un joc în care toți pierd, se pierd și se confruntă, inevitabil, cu propria ratare. Atac. Contraatac în forță asupra punctelor nevralgice. Lovituri de grație. Pentru că într-o lume aflată în pragul sfârșitului lumii, o lume în care răul se transmite genetic și în care nimeni nu mai are în final nimic de pierdut, nu-ți mai rămâne decât să omori tot restul de viu, bun și frumos din tine și din ceilalți. Să stingi lumina. Să-ți iei pastilele. Să închizi ochii, să calci peste cadavre și să dansezi pe morminte, cu zâmbetul sfârșitului pe buze. Sau, în cel mai bun caz, dacă ai noroc, să te sinucizi! Pentru că aici, în Ținutul din miezul verii” unde este al dracului de frig, ”a iubi” se conjugă întotdeauna la timpul trecut, ca o lumânare care a ars la ambele capete. Adevărul ca Apocalipsă, la temperatura singurătății în care toți suntem îngropați de vii.

”What will you do when you get lonely/ And nobody is waiting by your side?”

Actorul și dramaturgul Tracy Letts declara: ,,Nu cred că m-aș fi putut căsători înainte de August: Osage County. Cred că există un punct al vieții în care trebuie să-ți asumi propriile pierderi. Nu reușești să le depășești complet sau să te limpezești integral, dar îți spui: îmi aparțin […]. Piesa nu numai că este povestea familiei mele, ci este și o întrupare a tot ceea ce cred eu despre teatru și despre cum lucrează o trupă.”

”Și dacă mor eu, cui rămâi?!”

Simplu, fără nicio dramă interioară, fără nopți nedormite și inimă chinuită, fără sms-urile mele în telefonul tău. Viața merge mai departe. Deci, dacă nu îmbătrânim împreună, dacă mor tânără și cu tupeu, o altă femeie tânără și cu tupeu îmi va lua locul.

Se termină iubirea odată cu moartea? Nu trece ea dincolo de carne și țărână, nu ajunge în alte lumi, nu ține un veac și încă unul?

Poate s-o fi săturat să țină și să tot țină.

Îi scoate moartea hamurile și respiră inima în voie! 

Edith Negulici

Edith Negulici

logo revista teatrala radioAlte cronici de Edith Negulici„Viaţa mea a fost un spectacol bun!”

„Sunt al dracu’ de fericită! Încă o vodcă!!!”

Totul despre sex

„E ca şi cum corpul meu ar simţi!”

„Am un chef incredibil să înjur şi acum am şi curaj. Te-am iubit mai mult decât orice pe lume!”

Vezi și: Arhiva rubricii Cronica de teatru                                   

costintuchilaCRONICA DE TEATRUAndreea Grămoșteanu,claudiu istodor,cronică de teatru rtr,diana cavallioti,edith negulici,Osage County,rodica negrea,teatrul mic,tracy letts,vlad massaci
Cronică de teatru de EDITH NEGULICI Motto: ”Sunteți niște monștri care se hrănesc cu viețile celorlalți.” ”Violet (din off): Fir-ar să fie! Beverly: Violet… soția mea. Ia pastile, câteodată în cantități semnificative. Ceea ce nu-i afectează, printre altele, capacitatea de a se ține pe picioare. Din fericire, aceleași pastile o fac să nu...