Remember, rubrică de ANNIE MUSCĂ

remember toma caragiu annie musca

„Morții lipsesc de la un timp dintre noi…” (Toma Caragiu)

annie musca eterne reveniri in luna august rememberAstăzi, 21 august 2014, ne amintim de actorul Toma Caragiu (21 august 1925–4 martie 1977).

Comedian și tragedian deopotrivă. Cu sprânceana ridicată și privirea rece, dar dătătoare de dependență, iscată de sub inconfundabila-i șevalură și din spatele ochelarilor-unicat, Toma Caragiu a avut o bogăție de roluri în teatru și pe marele ecran, iar aparițiile în show-rile de la Sala Palatului în fața a mii de spectatori au fost preluate pentru cei aflați acasă în fața televizoarelor, nu o dată de Televiziunea Română.

toma caragiu portret de annie musca revista teatrala radio

Toma Caragiu

Cu o vitalitate extraordinară, cu o frazare excepțională, cu mimică și gesturi rubrica remember annie musca revista teatrala radioinconfundabile, Toma Caragiu a armonizat toate genurile teatrale, de la comedie și vodevil, la dramă și tragedie, susținând cu talent mari spectacole de varietăți. Chiar și singur pe scenă, Caragiu aducea în monologul lui o lume întreagă, nu doar un personaj, cu atât mai mult când în spatele textului se afla un scriitor priceput. Succesul lui într-un real one-man-show era garantat, iar revelioanele televizate din anii ʹ70 pot fi una dintre marile dovezi.

Spiritual, cu haz, monumental, memorabil acest Toma Caragiu, care depista rapid ridicolul și căruia nu-i plăcea să citească cronici de teatru, după ce juca atât de intens ducându-și eroul la paroxism.

Acaparat de miracolul scenei, într-un melanj de liric și comic, de rafinament și sobrietate, actorul acesta pe care Aurel Baranga îl numea „dificil în repetiții, capricios, recalcitrant, respingând cu vehemență indicațiile, pentru ca să le adopte peste un minut, cu o incredibilă intuiție”, a creat în teatru nu doar roluri, ci un univers artistic incontestabil.

Vocea lui, a celui timid și singuratic, care în momente de tihnă se dăruia poeziei, cu puternice vibrații și nebănuite tonuri se păstrează în Fonoteca de Aur a Radioului în spectacolele radiofonice și de umor.

Fericiți cei ce i-au văzut dezlănțuirile pe scenă!

toma caragiu cu parintii, cele doua surori si nepotul Dragos

Toma Caragiu cu părinții, cele două surori și nepotul Dragoș. Fotografie din volumul Carte despre Toma Caragiu, Editura Meridiane, 1985

Sânge de machedon

Toma Caragiu s-a născut la 21 august 1925 într-o familie de aromâni, în târgușorul Hrupiști, din Grecia. De la tatăl, Nicolae Caragio, a învățat câtă demnitate are un om care-și păstrează tradițiile și cugetul curat, iar de la mama, Athina Papastere, a moștenit sensibilitatea. După cum mărturisea în interviul acordat lui Alecu Popovici, talentul i se trage de la bunica maternă, Dafna:

„Talentul ? Se spune că-i moștenit de la bunica (dinspre mamă), personaj cunoscut în satul meu natal din Macedonia, mai ales prin faptul că-și imita toți cunoscuții…” (Alecu Popovici, O zi cu Toma Caragiu, în revista „Teatrul”, Anul XVI, Nr. 2,  februarie 1971).

În 1927, în familia lui Toma apare și sora sa, Matilda, care va deveni specialist în lingvistică, membră a Academiei Române.

La scurtă vreme, când Toma încă nu împlinise 3 ani, părinţii, alături de Matilda și de bunica Dafna, încep peregrinările prin Cadrilater, demne de un scenariu de film. Împreună cu alți confrați persecutați în Peninsula Balcanică, cei cinci membri ai familiei Caragiu-Papastere ajung pentru o vreme să cantoneze la Daidîr, în sudul Dobrogei, apoi lângă Dunăre, la Sarsînlar, unde capătă un lot de pământ de vreo 15 hectare. Aici, în Sarsînlar, unde reușiseră să-și construiască o casă, peste doi ani se naște și sora sa, Geta, astăzi cunoscut sculptor, și tot aici își începe Toma anii de școală în 1931. Conștiincios și înțelept, Toma era atras de citit și scris. Harul de actor i-ar fi fost descifrat de dascălul său, Ghițu, care îl îndruma la serbările școlare să recite versuri sau să joace în unele scenete. Glasul băiatului lui Nicolae și al Athinei era deja celebru în sat, recunoscut cu ușurință mai ales de sărbătorile Crăciunului, când mergea cu ceata de irozi. Grija pentru glas și-o va păstra când va deveni actor, fiind recunoscut de colegi și de vecini pentru minunatele lui vocalize.

Actorul toma caragiu in viziunea prof. Adelaida Mateescu

Toma Caragiu în viziunea prof. Adelaida Mateescu

După clasele primare, dorința părinților a fost ca Toma să urmeze și cursurile liceale, de aceea îl înscrie la Liceul Teoretic din orașul cel mai apropiat, Silistra (oraș-port situat în nord-estul Bulgariei de astăzi).

Mama lui Toma se sacrifică pentru ca cei trei copii să poată studia și se mută la Silistra unde închiriază o casă. Cinci ani de liceu, cu nesuferita de matematică și cu romane ascunse între coperțile cărților de știință, cu șotii acasă împreună cu surorile… Toate acestea vor fi umbrite de situația în care se va afla în curând Cadrilaterul, care intra sub tutela statului bulgar, prin Decretul din 7 septembrie 1940. Astfel, familia Caragiu este forțată să părăsească Dobrogea de Sud, pe care România o pierduse a doua oară. Iată cum Toma, în prag de a împlini 15 ani, de ziua Sfintei Marii, pleacă împreună cu cele două surori spre satul Ulmeni, unde erau așteptați de mama și bunica. Cu un autobuz până la Turtucaia, apoi traversarea Dunării în barcă și iată-i pe cei trei frați la Oltenița. Cu o trăsură ajung în centrul orașului și de aici la Ulmeni.

După trei luni vor reveni la Oltenița pentru ca Toma să-și înceapă clasa a 6-a de liceu, dar vremurile deja se tulburaseră. După un an sunt nevoiți să împacheteze totul și să plece într-un vagon de marfă spre Bacău. Călătoria a durat o lună, iar Toma s-a maturizat enorm. Pentru el adolescența pare să fi fost doar un miraj. La Bacău își va revedea tatăl, dar pentru puțină vreme deoarece acesta va fi mobilizat, iar Toma nevoit să se împartă între studiu și greutățile familiei. La Bacău, Toma urcă pentru prima oară pe o scenă cu un rol în fața unui public. Era martie 1944, la Cinematografului „Mărăști” din centrul orașului. Era elev în clasa a VII-a de liceu și îl interpreta pe Matache din piesa Miss România.

După trei ani de la venirea lor aici, situația se înrăutățește. Ruperea frontului îi aruncă iarăși pe drumuri.

toma caragiu in primii ani

Toma Caragiu in primii ani

Ploieștii tinereții lui Toma. Ultima escală…

Într-un camion cu șofer, plătit de Nico cu bani grei, familia Caragiu își adună câteva lucruri și se îndreaptă spre Ploiești. Era război, iar locurile din preajma Ploieștilor nu erau deloc sigure. În sfârșit, după semnarea armistițiului, cei șase se stabilesc în orașul prahovean, pe strada Rudului la nr. 144.

Tânărul Toma își reia cursurile liceale la „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, actualul Liceu „Mihai Viteazul”, îndrăgostindu-se iremediabil de Ploiești, ceea ce îl va determina peste ani să afirme că se simte „ploieștean get-beget”. Aici face și natație, dar intră și în trupa de teatru a liceului, scrie și la „Frământări”, revista liceului. În 1945 Toma Caragiu obținea Diploma de Bacalaureat.

 Ani de studenție…

Naveta Ploiești-București și retur

Toma nu a reușit să-i îndeplinească dorința tatei de a urma medicina veterinară, nici de a profesa Dreptul, deși a studiat la Facultatea de Drept. Dar întâlnirea cu profesorul Victor Ion Popa, care dorea să înființeze un teatru studențesc, îl va determina pe Toma să uite definitiv de Drept și să se prezinte la concurs la Conservatorul Regal de Muzică și Artă Dramatică din București cu monologul 1 Aprilie, prin care îl cucerise pe Victor Ion Popa. „Pentru tata am făcut Dreptul. Pentru sufletul meu – şi pentru marele meu profesor şi prieten Victor Ion Popa – m-am apucat de histrionie”, mărturisea actorul într-un interviu acordat Sandei Faur, pentru revista „Flacăra” în 1976. (Sanda Faur în dialog cu Toma Caragiu, „Flacăra”, nr. 160, aprilie 1976).dramaturgul-victor-ion-popa

Victor Ion Popa

Doar un an a apucat să-i fie student pentru că dramaturgul se stinge la 30 martie 1946, lăsându-i în seama profesorului Mihai Popescu. Printre colegi s-au numărat Mihai Berechet și Aristide Teică.

De la profesorul V. I. Popa învățase să diversifice activitățile culturale, de aceea pe perioada vacanței, la Ploiești, își aduna artiști amatori și activa în conducerea Căminului Cultural „Al. Ioan Cuza”.

Joacă în Tache, Ianke și Cadâr la Cinematograful „Modern” din Ploiești, apoi în poemul dramatic Trandafirii roșii de Zaharia Bârsan. Astfel, se naște „Brigada culturală Prahova”, transformată în 1947 în „Teatrul Sindicatelor Unite”, iar peste doi ani în „Teatrul de Stat” din Ploiești.

În timpul spectacolelor de amatori, Toma Caragiu este văzut de Ion Manolescu la Casa Poporului din Breaza la un spectacol, iar George Vraca vine să-i vadă unul dintre spectacole  la Fabrica de hârtie din Bușteni.

Uns la Naționalul bucureștean

În 1947, student în anul III la Conservator, Toma Caragiu urca pentru prima oară pe scena Studioului Teatrului Național din Piața Amzei, în rolul unui scutier din piesa Toreadorul din Olmedo de Lope de Vega, pusă în scenă de regizorul Ion Șahighian. Urmează o nouă apariție și o nouă piesă, bătrânul Rocca din Evantaiul de Carlo Goldoni, în regia lui Fernando de Cruciatti. Ajungând să joace aproape în fiecare seară, Teatrul Național îl angajează la 1 mai 1948, anul care îi aduce încă trei roluri la Național: Oșteanul din Michelangelo de Al. Kirițescu, sub bagheta aceluiași regizor italian, avându-i colegi de scenă pe Nicolae Bălțățeanu, Elvira Godeanu și Gheorghe Storin, apoi Țiganul ursar din Rapsodia țiganilor de Mircea Ștefănescu și memorabilul rol al răspopitului din Haiducii lui Victor Eftimiu, tot în regia maestrului Șahighian, cu Eugenia Popovici, Nicolae Brancomir și Natașa Alexandra. Spectatoarea lui cea mai fidelă în acești ani a fost Matilda, studentă în perioada aceea la Litere în București.

La 24 de ani, Toma Caragiu își obținea diploma de actor și, odată cu aceasta, repartiția la Teatrul Național, aflat atunci sub conducerea lui Zaharia Stancu.

Urmează servicul militar de 18 luni la Brăila, unde nu stă degeaba. Îi „corupe” pe soldați să facă divertisment pentru relaxarea atmosferei cazone.

caragiu bust geta caragiu

Bustul lui Toma Caragiu de Geta Caragiu Gheorghiță

Sejur actoricesc la malul Mării Negre 

Revenit din armată, Toma Caragiu nu mai găsește loc la Național, dar este chemat pentru aproape doi ani la Teatrul de Stat din Constanța, de către prietenul său, Pache Focșăneanu, director al teatrului de la malul mării. Din 1951 până în 1953, Toma va fi sergentul Mac Donald din Vocea Americii de Boris Lavreniov, în regia lui Ion Diacu, apoi îl joacă cu aplomb printre alții și pe Rică Venturiano din piesa lui Caragiale, O noapte furtunoasă, cu Maria Voluntaru în rolul Vetei. Cu personajul Rică Venturiano avea să-și înceapă cariera la Ploiești în iunie 1953. Casa cu storurile trase de Frații Tur, Oameni de azi de Lucia Demetrius sau Ruptura de Boris Lavreniov, care îi aduce rolul lui Godun, și Treizeci de arginți de Howard Fast, cu rolul Fuller, un agent al Biroului Federal de Investigații, care încheie sejurul constănțean.

Director al teatrului ploieștean

În 1953 revine la Ploiești pentru a o însoți pe ultimul drum pe bunica Dafne. Aici este numit director al Teatrului de Stat din orașul în care își petrecuse o parte din tinerețe, funcție pe care o va deține timp de 12 ani. Pe scena ploieșteană, actorul Toma Caragiu a interpretat peste 30 de roluri, iar cu trupa sa a realizat aproape două mii de spectacole. De la Toma Caragiu le-a rămas iubitorilor de teatru din Prahova încă două secții pe lângă cea de dramă: Secția de Estradă, creată de el însuși chiar în primul an de directorat, și Secția de Teatru de păpuși.

toma caragiu pe scena la Ploiesti

Toma Caragiu pe scena Teatrului din Ploiești

Uriașul actor va întruchipa nenumărate personaje, asimilând măștile lor într-un mod impresionant. Memorabili au rămas Truffaldino din Slugă la doi stăpâni (1954) de Carlo Goldoni, în regia lui Alexandru Braun, prilej de întâlnire pe scenă cu actorul Zephy Alșec și cu actrița Maria Bondar, prima sa soție, pe care Toma o cunoscuse la Constanța și cu care locuia acum într-un bloc nou de pe strada Vasile Lupu (astăzi strada Mândra) în centrul urbei. Figaro din Nunta lui Figaro (1955) de Beaumarchais, în regia lui Harry Eliad, și Ianke din Tache, Ianke și Cadâr (1956), creația profesorului său de Conservator, în regia lui Traian Ciuculescu, rol pe care îl va relua la Teatrul „Bulandra” peste câțiva ani sub bagheta regizorului Liviu Ciulei.

Actorul face cunoștință și cu creația lui Aurel Baranga. Arcul de triumf (1956) i-a adus rolul colonelului Ciolac, într-o atmosferă creată de scenograful Liviu Ciulei sosit de la București.

Zmeul-Zmeilor din Înșir-te mărgărite (1958), feeria lui Victor Eftimiu, în regia lui Harry Eliad, sau Vulpoiu din Răzvan și Vidra (1959) de B. P. Hașdeu, sub bagheta lui Gigi Ionescu, Stancu Văratecu din Poarta (1959), cu impact la criticii de teatru, și Vintilă Gârțu din Explozie întârziată, două piese semnate de Paul Everac și regizate de același Harry Eliad. Anii ’60 încep cu rolul Vulpașin din Domnișoara Nastasia de G.-M. Zamfirescu și cu Cerchez din Ziariștii, două spectacole cu priză la publicul bucureștean. Cu rolul titular al napolitanului din De Pretore Vincenzo (1962) de Eduardo de Filippo, Toma Caragiu, alături de Adela Mărculescu, cucerește definitiv inimile spectatorilor, dar și ale telespectatorilor, spectacolul fiind preluat de unica televiziune din România. Slăbise câteva kilograme până la premieră pentru a fi mai aproape de alura personajului. Piesa italiană îi aduce și o nouă colaborare care se va transforma într-o eternă prietenie: întâlnirea cu regizorul Valeriu Moisescu, tânăr absolvent de IATC. Acesta va pune în scenă la Ploiești și piesa D-ale Carnavalului (1962) de I. L. Caragiale, cu Toma în rolul lui Iancu Pampon, personaj pe care îl va juca peste 4 ani la Bulandra în regia lui Lucian Pintilie, alături de actori consacrați: Grigore Vasiliu Birlic, Octavian Cotescu, Gina Patrichi, Rodica Tapalagă și Marin Moraru. Spectacolul montat la București va avea succes și peste hotare: la Edinburgh, la Paris, Moscova sau Leningrad și chiar în Olanda…

Valeriu Moisescu pune în scenă și Bertoldo la curte de Massimo Dursi, piesă în care îi oferă directorului Caragiu rolul titular. În haina lui Bertoldo, acesta își impresionează spectatorul și criticul deopotrivă cu imensa bogăție de registre comice cu care fusese înzestrat.

Ultima apariție pe scena teatrului pe care îl conducea a fost Comisarul din Capcană pentru un om singur (1965) de Robert Thomas, în regia aceluiași Harry Eliad, sub îndrumarea căruia lucrase mulți ani și pe care Toma îl invitase de la Craiova la Ploiești în 1953, unde avea să rămână până în 1989, continuând directoratul prietenului său care luase drumul Capitalei. Harry Eliad a condus timp de 20 de ani, între 1992 și 2012 Teatrul Evreiesc de Stat din Capitală.

toma caragiu si margareta paslaru in opera de 3 parale la bulandra 1964

Cu Margareta Pâslaru în Opera de trei parale, Teatrul „Bulandra”, 1964

Bulandra, teatrul de suflet al actorului

În 1964, când încă era actor și director la Ploiești, Toma Caragiu este invitat de Liviu Ciulei, director pe atunci al Teatrului „Bulandra”, să joace rolul lui Macheath (Mackie Șiș) în impunătorul spectacol al lui Bertolt Brecht, Opera de trei parale. Pe scenă, și Clody Bertola, George Măruță, Rodica Tapalagă și Margareta Pâslaru. Spectatorii de atunci nu l-au uitat pe celebrul hoț londonez configurat de Caragiu într-un mod special. Temperamentul actorului ploieștean era descoperit acum de fenomenalul regizor, iar talentul lui Caragiu se întâlnea cu ingeniozitatea lui Ciulei.

Toma Caragiu în Opera de trei parale, interviu și reportaj difuzate în emisiunea Bertolt Brecht – Opera de trei parale din seria „Biografia unei capodopere”, regia: Titel Constantinescu, 1982

Sosirea definitivă la Bulandra îi va prilejui întâlnirea pe scenă cu Ștefan Ciubotărașu și Marcel Anghelescu în Caniota (1965) de Eugène Labiche, un vodevil în regia lui Valeriu Moisescu, în care Toma Caragiu va primi rolul ridicolului fermier Colladan. Cu Valeriu Moisescu va continua colaborarea la Meteorul (1968) de Fr. Dürrennmatt, piesă în care îl întruchipează în tot sarcasmul său pe Wolfgang Schwitter, alături de Beate Fredanov și Virgil Ogășanu, la Gluga pe ochi (1970) de Iosif Naghiu, cu rolul lui Sem, alături de Cornel Coman; Ziariștii și rolul reporterului Romeo, de astă dată, alături de Victor Rebengiuc, un rol care îi adusese actorului Toma Caragiu Premiul de Interpretare – 1971 din partea revistei „Teatrul”. Tot la Bulandra îl întâlnește și pe regretatul Ștefan Bănică, în Casa de mode (1973) de Theodor Mănescu.

Pampon toma caragiu

În rolul lui Iancu Pampon

Nemuritor va rămâne spectacolul Sfântul Mitică Blajinul (1966) de Aurel Baranga, cel care îi încredințează rolul Ion Cristea. Peste câțiva ani, dramaturgul îl invită să joace rolul colonelului Grigore Mârzacu, șef al Siguranței, din Simfonia patetică (1973), spectacol semnat și regizat de Baranga, cu Irina Răchițeanu-Șirianu, Fory Etterle, Radu Beligan și Marcel Anghelescu la Naționalul bucureștean, pe scena căruia Toma urcase în studenție.

Actorul a jucat și la Teatrul de Comedie într-o farsă semnată și regizată tot de Aurel Baranga, intitulată Interesul general (1973). De această dată Toma Caragiu devine Toma Hrisanide, un director în Ministerul Construcțiilor de Mașini paralele, un personaj cu care atinge una din culmile artei interpretative.

toma caragiu rodica tapalaga o scrisoare pierduta

Cu Rodica Tapalagă în comedia O scrisoare pierdută

Cu cel care îl invitase în Opera de trei parale, va lucra într-o formulă aparte la  O scrisoare pierdută (1972) de I. L. Caragiale, un spectacol extraordinar, în care Toma Caragiu joacă un nemuritor și veritabil Tipătescu, alături de cuceritoarea Rodica Tapalagă în rolul Zoe. Cu sobrietate dramatică, actorul îl interpretase pe Banquo din Macbeth (1968) de W. Shakespeare, alături de Clody Bertola și Octavian Cotescu, în regia și decorul semnate de Liviu Ciulei.

toma-caragiu-irina-petrescu-eisabeta-I-liviu-ciulei

În Elisabeta I, cu Irina Petrescu

Ion Ion, un țăran mucalit cu o apariție episodică în Puterea și Adevărul (1973) de Titus Popovici, cu Victor Rebengiuc și Petre Gheorghiu, cu Liviu Ciulei, Ileana Predescu și Octavian Cotescu; Lazarus Tucker și sarcasmul său mascat uneori prin rafinament din Elisabeta I (1974) de Paul Foster, cu Clody Bertola,  Gina Patrichi, Irina Petrescu, Ion Caramitru și Mircea Diaconu; Satin și râsul lui clocotitor, după monologul său despre om în Azilul de noapte (1975) de Maxim Gorki, cu Ion Caramitru în rolul Actorului și Virgil Ogășanu în cel al Baronului, iată roluri excepționale create sub îndrumarea aceluiași regizor.

toma caragiu si Virgil Ogasanu la Bulandra

Alături de Virgil Ogășanu

Cu regizorul Lucian Pintilie va avea ocazia să dea viață unui nou personaj, Primarul Anton Antonovici din Revizorul (1972) de N. V. Gogol, parteneri de scenă, fiind: Tamara Buciuceanu, Mariana Mihuț, Octavian Cotescu, Victor Rebengiuc, Virgil Ogășanu.

Maestrul Moni Ghelerter îl însărcinează pe actorul Toma Caragiu cu rolul Alfred Doolittle, gunoierul din celebrul Pygmalion de G. B Shaw, spectacol adulat de public, din distribuția căruia au făcut parte: Mariana Mihuț, în rolul Elizei și Victor Rebengiuc în Henry Higgins, fără să-i uite glasul lui Toma din replica: „Hei, Mister Higgins!”

caragiu doolittle din Pygmalion de G.B.Shaw-Bulandra 1974

Alfred Doolittle în Pygmalion

În 1975, Toma Caragiu interpreta la Bulandra și rolul regizorului, la propriu. Monta Titanic Vals de Tudor Mușatescu, cu Ștefan Bănică, Ileana Stana Ionescu, Tamara Buciuceanu și Valeria Marian în distribuție.

Pe aceeași scenă, în 1972, Toma își încânta admiratorii în spectacolul de divertisment intitulat Superestival 1972, în regia prietenului său, Alexandru Bocăneț, dispărut și el în același nefast 4 martie 1977. Unul în brațele celuilalt…

toma caragiu cu victor rebengiuc si florian pittis -Lungul drum al zilei catre noapte-1976

Cu Victor Rebengiuc și Florian Pittiș în Lungul drum al zilei către noapte, 1976

Ultimul său rol, parcă premonitoriu, a fost James Tyrone și tragismul său din Lungul drum al zilei către noapte (1976) de Eugene OʹNeill, în care se întâlnește cu Victor Rebengiuc și Florian Pittiș. Iată cum destinul făcea ca ieșirea din scenă să se producă sub bagheta aceluiași regizor care în urmă cu 12 ani îl invita să pătrundă în universul Teatrului „Bulandra” prin intermediul hoțului de la Londra din Opera de trei parale. Un rol pe măsura gravității și forței personajului: James Tyrone, un fost actor celebru, îmbătrânit și alcoolic, dar uimitor de uman.

„Tot ce știa despre teatru nu-l închista, nu-l izola de colegi, îl lăsa la fel de curios față de orice partener, de la cel mai experimentat până la cel care debuta. Își respecta într-un mod exemplar partenerii, în spatele acestui respect era totdeauna acea curiozitate și admirație sinceră pentru tot ce făceau bine și o caldă și exactă critică pentru toate greșelile lor. […] Florile pe care le așternem amintirii lui Toma Caragiu sunt alcătuite dintr-un respect adânc față de arta lui, din dragostea de neuitat pentru sufletul lui. (Liviu Ciulei, regizor, în Carte despre Toma Caragiu, București, Editura Meridiane, 1984, p. 174–176).

Frânturi biografice… 

În februarie 1952, Toma se căsătorea la Constanța cu Maria Bondar, o colegă de teatru, alături de care jucase aproape în toate spectacolele teatrului constănțean. Căsnicia lor a durat 10 ani, iar spre finalul relației, după mărturisirile Matildei Caragiu Marioțeanu (sora cea mare a actorului) în cartea Ipostaze, apărută în 2003 la Editura Expert, Maria a înfiat o fetiță de trei ani, pe nume Maria (Doina) care va purta numele marelui actor, nefericit de a nu fi avut copiii săi. Toată dragostea și-a revărsat-o pe nepoții din partea surorilor și pe copiii colegilor de câte ori avea ocazia să-i întâlnească. Toma era un veritabil partener de joacă al celor mici. Pasionat fumător de trabuc, actorul iubea mult și animalele. Se pare că la 4 martie 1977, Puși, cokerul casei, i-a supraviețuit.

elena caragiu toma caragiu

Elena și Toma Caragiu

În 1962 o cunoaște pe actrița Elena Bichman, căsătorită cu actorul și dramaturgul Paul Ioachim, care este repartizată după institut la Teatrul de Stat din Ploiești. Cei doi se îndrăgostesc, iar Toma și Maria se căsătoresc doi ani mai târziu. Din 1964 cei doi se vor muta în București. Prietenii apropiați povestesc că Toma nu ar fi fost deloc fericit în nici unul dintre cele două mariaje…

După moartea artistului, Elena Caragiu părăsește țara și se stabilește în Statele Unite ale Americii.

Cu Elena Caragiu, actorul se întâlnise în Arta comediei (1966) și în Căsătorie periculoasă (1973), ambele de Eduardo de Filippo, adaptări tv, apoi în momentul muzical Iubirea noastră (1975), realizat de Alexandru Bocăneț, dar și în câteva filme: seria Brigada Diverse, K.O. și Premiera.

toma caragiu tv

Liniște! E Toma Caragiu la televizor

Grație micului ecran, actorul Toma Caragiu a rămas în arhiva televiziunii, pe care ne-am dori să o putem accesa de câte ori dorul ne cuprinde și mai ales de câte ori simțim nevoia de umor adevărat. Păcat că multe dintre înregistrările cu Toma Caragiu au fost șterse… Doar 118 minute cu Toma s-au păstrat prin încăpățânarea a doi oameni de televiziune: Dan Mihăescu și Tudor Vornicu.

Dan Mihăescu mi-a povestit cum au fost salvate cele 118 minute cu Toma Caragiu.

„Prin 1988, am primit un telefon de la Tudor Vornicu, despre faptul că cei din televiziune începeau să șteargă benzile. Se făcea economie. Se păstrau doar vizitele de lucru ale tovarășilor. Vornicu era îngrozit că Toma Caragiu va dispărea din televiziune. Mi-a făcut rost de un spațiu de montaj unde să adun cât mai multe dintre scheciurile lui. Am strâns pe o banda 118 minute cu Toma și, ca să nu fie ștearsă, am scris pe ea Vizita lui Nicolae Ceaușescu în comuna…”

Nici schița lui Caragiale, Căldură mare nu s-a păstrat, mi-a mărturisit Dan Mihăescu, cel care îi convinsese pe Toma Caragiu și Marin Moraru să o joace așa cum știau ei… S-a păstrat în schimb Petițiune (1968) în care Toma Caragiu și Dem Rădulescu sunt coborâți din universul lui Nenea Iancu.

Dovada-prieteniei-lui-Toma-Caragiu-pentru-Dan-Mihaescu

Dovada prieteniei lui Toma Caragiu pentru Dan Mihăescu

Întâlnirea actorului cu mari regizori de televiziune, umoriști celebri, dacă ne gândim la Tripleta de Aur, cum erau „înmănunchiați” Dan Mihăescu, Grigore Pop și Octavian Sava, i-a adus o colaborare minunată și nemuritoare emisiuni de divertisment.

Numai dacă ne gândim la creațiile care poartă semnătura umoriștilor Dan Mihăescu și Grigore Pop în cadrul varietăților cu public preluate atunci de unica televiziune: monologul Ai nai, pleci – n-ai nai, stai (1965) sau N-ai pe cineva undeva? (1966), Un morcov pe adresa dvs. (1967), un scheci scris la insistențele actorului care își dorea să satirizeze ideea lui Ceaușescu de a se face grădini în curtea întreprinderilor, pentru aprovizionarea cantinelor. O astfel de grădină exista și în curtea Televiziunii. Monologul a fost rostit de Toma doar într-un spectacol la Arenele Romane. Cum a reușit să se strecoare de cenzură? În ziua spectacolului a plouat, iar oficialitățile din primele rânduri au fugit în mașini.

Toma și cimpoiul (1969), celebrul monolog Omul cu șopârla din Revelionul ʹ71, care l-a consacrat pe Toma Caragiu în istoria monologului de pe micul ecran sau Iepurașul Socrate din cadrul emisiunii „Nici o lacrimă”; Cinci minute cu Moș Gerilă din Revelion ʹ73 sau monologul Un alpinist convins din Revelion ʹ74, Cum să înțelegi muzica (1974), în compania Margaretei Pâslaru, sau Tele-daruri din Revelion ʹ75.

Fabula de Dan Mihăescu, TVR

Celor doi talentați scriitori, Dan Mihăescu și Grigore Pop, li s-a alăturat Octavian Sava în Toate glumele duc la Toma difuzat în cadrul programului de Revelion ʹ72, Așa-i în tenis, Bradul, Telecinemateca umorului sau Călătorie muzicală în jurul lumii, în care apare alături de regretata Anda Călugăreanu. Toma și sfinții (1973) sau celebra Fabula, Toma și Mefisto (1975), Toma și șarpele, Schimb de locuință și Tele-publicitate sunt tot atâtea momente umoristice lansate la ultimul An Nou petrecut cu Toma Caragiu dincolo de micul ecran, la Revelion ʹ77.

Pentru genialul actor a scris și Radu Stănescu monologul Nehotărâtul (1968), apoi Aurel Felea monologul Toma și modulul lunar (1973), Mircea Crișan, Administratorul de bloc, iar Ion Băieșu schițele Nervi (1976) și Veciniada, Alexandru Andy i-a scris Snobul (1969), monolog care a primit nenumărate aplauze la Sala Palatului. Petre Bărbulescu a semnat schița Ce e cu Ivănescu? (1969), în care lui Toma Caragiu i se alătură alte nume mari: Dem Rădulescu, Marius Pepino, Gelu Manolache și Dan Damian. Actorul a apărut și în celebra „Gala Lunilor”, o emisiune realizată de Alexandru Bocăneț în 1973, alături de fermecătoarea Anda Călugăreanu.

Nehotărâtul de Radu Stănescu, TVR, partea I

Nehotărâtul de Radu Stănescu, TVR, partea  a II-a

Despre începutul colaborării cu Toma Caragiu, căruia i se cenzurase în februarie 1977 scheciul Trapezul, scriitorul umorist Dan Mihăescu mărturisea în una dintre cărțile sale:

„Prin anii ʹ68 mie, umorist de serviciu la televiziune, și prietenului Grigore Pop având aceeași funcție la radio – ni s-a părut că se crapă, un pic, ușa prin care să-și facă loc și o dâră de satiră pe lângă umorul cu înlocuitori ce se practica în epocă. Ne-am hotărât să comitem miște monoloage satirice (cu îndrăzneli bine cumpănite) și ne-am pomenit că n-avem omul care să le pună în circulație, ștampilate cu talentul și personalitatea lui. Până în ziua în care a apărut la televizor un actor de la Ploiești, cu înzestrări ce nu îngăduiau comparații.

L-am abordat propunându-i să facem echipă. Ne-a măsurat cu ochi-cântar și ne-a zis:

– Discutăm cu… textele pe masă !

Primele au fost N-ai pe cineva, undeva? și Șopârlița, care l-a mulțumit. […]” (Dan Mihăescu, Eu mințeam poporul cu televizorul, București, Editura Universal Dalsi, 1998).

Șopârlița liberă de Dan Mihăescu, TVR

Despre felul cum se lucra cu Toma Caragiu mi-a povestit Dan Mihăescu, devenit în primăvara lui 2010 unul dintre Personajele mele:

„Se lucra greu cu Tomiță, într-o instituție precar dotată, artizanală, ca a noastră. Venea în platou cu textul așezat temeinic pe rafturile inteligenței sale excepționale, nuanțat cu virgule derutante, pauze insinuante, paranteze surprinzătoare, finețuri neintuite nici măcar de autori, subliniate teribil cu o mișcare a sprâncenelor, cu o privire elocventă, cu dozarea uluitoare a cuvintelor. Și atunci pretindea liniște desăvârșită, profesionalism, respect pentru munca actorului.” (Annie Muscă, Dan Mihăescu. Spovedania unui umorist, Focșani, Editura Terra, 2010).

anda calugareanu si toma caragiu

Anda Călugăreanu și Toma Caragiu

Călătorie muzicală, TVR

În 1974, Casa de discuri „Electrecord” scotea pe piață discul Momente vesele cu Toma Caragiu. Texte de Grigore Pop și Dan Mihăescu. Cu Ion Lăceanu și Anda Călugăreanu. Îți trebuia o întreagă strategie să-l poți achiziționa. Iar dacă nu reușeai, făceai tot posibilul să-l împrumuți ca să-l poți asculta. În anii ’70, în jurul pick-up-ului cu discul lui Toma Caragiu se adunau prietenii ca în anii ’80 în jurul video-ului la filmele traduse de Irina Margareta Nistor, criticul de film care l-a iubit enorm pe Toma, iar din admirație pentru el a realizat pentru TVR în 1997 un film documentar inedit, după 20 de ani de la tragicul cutremur din 4 martie 1977.

Personaj de cinema 

În cinematografie, Toma Caragiu a lucrat cu mari regizori ai timpului, de la Iulian Mihu și Manole Marcus, la Mircea Drăgan și Virgil Calotescu, până la Mircea Mureșan și Gheorghe Vitanidis, Dinu Cocea sau Constantin Vaeni.

Actorul a debutat pe marele ecran în primul film color, Nufărul roșu (1955), în regia lui Gh. Tobias, având un rol episodic de elev certat cu disciplina. Acțiunea se petrece într-un sat de pescari din Delta Dunării, iar meleagurile dobrogene pe unde cunoscuse și exaltarea și amărăciunile i se etalau cu această ocazie. Pe platouri, întâlnire cu actorul Costache Antoniu și Marietta Sadova.

Rolurile sale de început au fost de multe ori plate, episodice, cu vorbe puține, dar Toma Caragiu nu le-a refuzat, ba din contră, a făcut din ele roluri de neuitat.

Şase ani de la primul său film artistic și iată un titlu haios: Nu vreau să mă-nsor (1961), în regia lui Manole Marcus, un musical extraordinar pe muzica lui Gelu Solomonescu, Edmond Deda și Vasile Veselovschi, cu Cristea Avram și Liliana Tomescu, cu Ștefan Tapalagă, Irina Petrescu, Geo Barton, Coca Andronescu, Maria Voluntaru și preaumoristul Vasile Tomazian. Aici, Toma Caragiu are un rol mic de compoziție, dar o apariție extrem de comică, în costum popular pe o scenă, în postura unui tenor mediocru, dar cu aere de vedetă. Tot un musical cu Toma Caragiu în distribuție, în rolul maistrului Firu, fost marinar, acum familist la casa lui, chitarist apreciat în cartier, va fi și Serenadă pentru etajul XII (1976), în regia lui Carol Corfanta, cu Ileana Stana Ionescu, Puiu Călinescu, Coca Andronescu și Florian Pittiș, pe muzica lui Paul Urmuzescu. 

Cu regizorul Manole Marcus se va reîntâlni pe platouri pentru două filme artistice specifice perioadei istorice parcurse: Străzile au amintiri (1962), un film închinat tinerilor uteciști care au luptat în ilegalitate, Toma fiind un comisar al Siguranței extrem de sadic în pedepsele pe care le aplică; și Cartierul Veseliei (1965) unde actorul îl înfățișează pe Gheorghe Gheorghe, un bătrân comunist ilegalist. Filmul reprezintă și o întâlnire cu scenariul semnat de Ioan Grigorescu, cu imaginea lui Al. Întorsureanu și muzica lui George Grigoriu. Din distribuție: Dina Cocea, Ion Besoiu, Maria Clara Sebök, Olga Tudorache, Ilarion Ciobanu, Willy Ronea, un film care primește Premiul pentru regie la Festivalul Național al Filmului de la Mamaia din 1965.

Caratase din Actorul si salbaticii de manole Marcus 1975

Caratase din Actorul și sălbaticii, 1975

Același regizor îl distribuie peste un deceniu în două producții cinematografice de efect. Celebrul Actorul și sălbaticii (1975), care aduce pe ecran un episod din viața marelui actor de revistă, Constantin Tănase, interpretat monumental de Toma Caragiu (Costică Caratase), film în care scena cu Hitler și pomul de iarnă a fost semnată de Dan Mihăescu și Grigore Pop. Actorul este Constantin Tănase, iar Sălbaticii sunt legionarii. Caragiu își conduce personajul prin mrejele tuturor genurilor artistice: burlescul, estrada, pamfletul, aducându-l la forma cea mai subtilă de exprimare, culminând cu monologul din final, prin care își aduce, ca de obicei, personajul la paroxism. Despre scena finală povestește regizorul peste 10 ani:

„Am început repetițiile. O dublă, două duble, trei duble. Eșec total. Am făcut o pauză. Ne-am retras în colţ să bem o cafea.

– Ce se întâmplă, Tomiță?

M-a privit în ochi. N-am să uit niciodată privirea lui. Ochii lui pe care îi cunoșteam atât de bine, calzi, buni, sinceri, erau acum înspăimântați. Cuprins de un fior lăuntric, cu o voce care parcă nu era a lui, a rostit încet, sfios:

– Iartă-mă…  Nu știu să mor…” (Manole Marcus în Carte despre Toma Caragiu, cu un studiu introductiv de Valentin Silvestru, București, Editura Meridiane, 1985).

Toma Caragiu, monolog din filmul Actorul și sălbaticii, regia: Manole Marcus, 1975

Operaţiunea Monstrul (1975), o poveste a unor pescari cu Toma Caragiu, Octavian Cotescu și Marin Moraru, un trio memorabil al filmului românesc, de un subtil și original umor.

Când încă mai era actor și director la Ploiești, Toma Caragiu este invitat de regizorul Iulian Mihu să joace rolul lui Ioachim, un secretar de partid aflat printre personajele unui sat din Deltă, din filmul Poveste sentimentală (1962), cu actorii Irina Petrescu, Emil Botta, Victor Rebengiuc, Vasile Nițulescu și Eliza Petrăchescu. Ținuta și glasul îl vor incita pe regizor să-l distribuie în 1966 în filmul Procesul alb, în rolul durului comisar Ciripoi. Cu George Constantin alături, Caragiu reușește să redea o parte din atmosfera din romanul Șoseaua Nordului de Eugen Barbu.

Nu filmăm să ne-amuzăm (1975) și Marele singuratic (1977) sunt alte două producții semnate de Iulian Mihu, regizor care nu se poate lipsi de temperamentalul actor în distribuțiile sale.

Primul, în care Caragiu este responsabilul unui restaurant de pe litoral, este o comedie savuroasă cu Gina Patrichi, Violeta Andrei, Flavia Buref, cu Gheorghe Dinică și Jean Constantin, cu maestrul Jean Georgescu, cu Aimée Iacobescu și Aristide Teică, fostul său coleg de conservator.

Al doilea, Marele singuratic, o ecranizare a romanului omonim al lui Marin Preda, este ultimul dintre cele trei filme apărute postum pe ecranele cinematografelor românești. Toma Caragiu, un inginer agronom…

Revenind la cronologia cinematografică, îl întâlnim pe Toma Caragiu – un muncitor ceferist fără nume ca în debuturile sale pe ecran, în filmul Vară romantică (1962), în regia lui Sinișa Ivetici, pe o muzică semnată de celebrul Laurențiu Profeta, cu Nicolae Enache Praida în distribuție, Colea Răutu, Ernest Maftei.

Cu regizorul Haralambie Boroș, Toma Caragiu debuta pe ecran în ecranizarea unor schițe de I. L. Caragiale, Politică și… delicatese (1963), un film cu Dem Rădulescu, Mihai Fotino, Puiu Călinescu, Rodica Tapalagă și Marius Pepino, ingenios nuanțat cu desene semnate de caricaturistul Constantin Piliuță, mult îndrăgit de actorul nostru.

Anul 1966 este și începutul colaborării cu regizorul Dinu Cocea la un alt gen: film istoric cu haiduci. Rolul oferit de noul regizor în cele două serii din ciclul HaiduciiHaiducii (1966), Răpirea fecioarelor (1968) și Răzbunarea haiducilor (1968), apoi Haiducii lui Şaptecai (1970) și Săptămâna nebunilor (1971) îi amintesc poate lui Toma Caragiu de rolul răspopitului din piesa de la Național, Haiducii (1948) de Victor Eftimiu, în regia maestrului Ion Șahighian. În întreaga serie semnată de Dinu Cocea, Caragiu face o veritabilă creație din răspopitul devenit haiduc, alături de Ion Besoiu, Emanoil Petruț și Florin Piersic, pe rând în rolul căpeteniei de haiduci, și Marga Barbu în rolul hangiței Anița. Cu același regizor, Toma Caragiu a colaborat și la filmul Zestrea domniței Ralu (1971), cu actrița Aimée Iacobescu în rol titular.

Dacă în 1967, regizorul Gheorghe Vitanidis îi oferă rolul Horațiu din filmul Șeful sectorului suflete, în compania selectă a Irinei Petrescu și a lui Radu Beligan, în 1971 i-l încredințează pe cel al afaceristului Marinescu, o lichea veritabil din Facerea lumii, avându-i ca protagoniști pe Irina Petrescu și Liviu Ciulei. Din acest film nu poți omite imaginea alb-negru semnată de Ovidiu Gologan și muzica semnată de Dumitru Capoianu. 

Cu Virgil Calotescu, prolific regizor al anilor ʹ60–ʹ70, Toma Caragiu va colabora la multe producții, printre care: Subteranul (1967) și Mastodontul (1975), filme dramatice cu actorul nostru în rolul Sondorului Florescu și al lui Ilie Gogan, bucurându-ne și de prezența inimitabilă a actorului Emil Botta; Dragostea începe vineri (1973) și Trei scrisori secrete (1974) îi aduc același rol, de maistru, Panait și Dărăban.

mastrodontul_emil_botta_toma_caragiu__original

Alături de Emil Botta în filmul Mastodontul, 1975

În 1968, și regizorul Ion Popescu-Gopo l-a curtat pentru filmul său De trei ori București, un film compus din trei scheciuri care zugrăveau frumusețile Capitalei.

Cu regizorul Mircea Mureșan a colaborat la două filme: K.O. (1969) și rolul lui Olimpian, responsabil al secției sport dintr-o fabrică de dantelă, și Bariera (1972), în care lui Toma i-a fost rezervat rolul Eftimie, un brutal șef de jandarmi.

O îndelungată legătură și extrem de vizibilă astăzi pe micul ecran a avut cu regizorul Mircea Drăgan. Debutul s-a produs odată cu B. D. în acțiune (1970), o comedie polițistă care umplea sălile cinematografelor, și rolul locotenentului Panait cu reale calități de detectiv. Continuarea seriei a însemnat Brigada diverse în alertă (1971) și B. D. la munte și la mare, iar universul actoricesc animat de monștri sacri ai comediei: Dem Rădulescu, Sebastian Papaiani și Jean Constantin.

toma caragiu si Ion Fintesteanu in BD la munte si la mare de Mireca Dragan 1971

Toma Caragiu și Ion Finteșteanu în B. D. la munte și la mare, 1971

Același regizor îl va găsi potrivit pe Toma Caragiu și pentru rolul secretarului de partid Corbea din drama Explozia (1972), un film în care Draga Olteanu Matei și Gheorghe Dinică au devenit nemuritori. 

Creații memorabile au rămas și rolul Oaie din filmul lui Adrian Petringenaru, Tatăl risipitor (1974), apoi rolul actorului Titi Precup din Premiera (1976) de Mihai Constantinescu, după un scenariu de Aurel Baranga, cu minunata Carmen Stănescu în rolul principal al directoarei de teatru, cu Radu Beligan în rol de soț al directoarei, cu actrița Carmen Galin și Emil Botta în rolul sufleorului… Pentru tăcerile lui și privirile vorbitoare, același regizor îl distribuise în Singurătatea florilor (1975), în rolul unui șofer de taxi, Grigore Pascu, cu înclinații de fin psiholog în relație cu pasagerul său,  medicul Pavel, interpretat de Radu Beligan.

Întâlnirile lui Toma Caragiu cu platourile de filmare s-au încheiat brusc, într-un moment în care regizorii ar fi avut atâtea „indicații” să-i dea și roluri să-i ofere. Patru au fost filmele anului 1977, dintre care trei au avut premiera postum.

Toma se bucurase în ianuarie 1977 la cinematograful Capitol de premiera filmului Tufă de Veneția, în regia lui Petre Bokor, după un scenariu semnat de regizor și Valentin Silvestru, un film care a circulat și la Vaslui, o gazdă a umorului românesc pe care Toma caragiu nu a ocolit-o.

toma caragiu directorul din scheciul Cana_ din tufa de Venetia 1977

Toma Caragiu, directorul din scheciul Cana din filmul Tufă de Veneția, 1977

Următoarele trei creații cinematografice ale anului fatidic au apărut după dispariția îndrăgitului personaj care întregea compoziția filmică. Pe lângă Marele singuratic despre care am amintit mai sus, Gloria nu cântă, în regia lui Alexandru Bocăneț, un film, cu premiera la 16 mai 1977 la Cinema Scala, în care veselia lui Toma rămâne veșnic pe peliculă, iar prezența cineastului Andu, vie dincolo de cameră, însoțiți de verva Torei Vasilescu, de calmul aparent al lui Octavian Cotescu, de sublimul Margaretei Pogonat și pasiunea lui Jean Constantin, de pașii siguri ai lui Cornel Patrichi și umorul lui Horațiu Mălăele, de vocea clară a lui Constantin Diplan și râsul fermecător al Ilenei Stana Ionescu…

Buzduganul cu trei peceți, în regia lui Constantin Vaeni, cu premiera la Cinema Patria la 12 septembrie 1977, ni-l aducea pe ecran pe actorul nu demult dispărut în rolul călugărului Pamfilie, întâlnire ultimă cu bunul său prieten de la Teatrul „Bulandra”, actorul Victor Rebengiuc, în rolul domnitorului Mihai Viteazul.

L-am fi putut admira poate pe Toma și în filmul lui Stere Gulea Iarba verde de acasă, pentru care se adunase toată echipa în ziua de 28 februarie 1977 la sediul ACIN. Din amintirile prietenilor, se pare că primul tur de manivelă ar fi fost programat pentru ziua de 4 martie… Din acea zi, i-a rămas actorului Ion Caramitru un portret al regretatului actor cu o declarație de iubire și un autograf. Ultima lor întâlnire pe platouri fusese în Marele singuratic

Gânduri și stări în poeme

Poate puțini dintre noi au știut că pentru Toma Caragiu, poezia era un refugiu al singurătăților și frământărilor sale. Al tăcerilor despre care povestesc și prietenii apropiați. Scria deseori versuri, dar mărturisea acest lucru doar prietenilor apropiați. Deși era sfătuit să le publice, Toma nu a făcut-o. Se jena, având un simț al ridicolului foarte dezvolat. Considera că sunt poeți cu mai mult har care ar trebui să-și publice poeziile. Scriitorul Ion Cocora a fost cel care s-a îngrijit de apariția acestor poezii, în 1979, la Editura Dacia din Cluj, sub titlul Poeme și alte confesiuni.

În anul dispariției sale apărea la Electrecord un disc Poezii în grai aromânesc, cu versuri recitate de Toma Caragiu și sora sa, Matilda Caragiu Marioțeanu.

Sau câți dintre noi am știut că Toma Caragiu râvnise să fie clovn? Sau că visase să-i joace pe  Tartuffe și Othello, sau că-i zbura gândul la Don Quijote și Regele Lear?

toma caragiu ion vova carmen stanescu scl tnr studio t 1

Ion Vova, Toma Caragiu, Carmen Stănescu, Ștefan Mihăilescu-Brăila, Petrică Popa, Horia Șerbănescu în Studioul T1 al Radiodifuziunii

Vocea lui Toma în spectacolul radiofonic

Aproape 50 de spectacole radiofonice și încă pe atâtea ediții ale emisiunii „Unda veselă” care păstrează vocea de neșters a actorului Toma Caragiu.

La Teatrul Național Radiofonic debutează în piesa Douăsprezece lire (1965) de James Matthew Barrie, în regia lui Mihai Zirra, în compania actrițelor Elvira Godeanu și Marcela Rusu. Anul următor David Esrig îl va distribui în Monopolul alcoolului de I. L. Caragiale, alături de colegi ai săi de la Bulandra: Octavian Cotescu, Ștefan Bănică și Marin Moraru. Cu Marinuș avea să joace și sub bagheta lui Mihai Pascal în Riscurile celebrității de Mark Twain în 1970.

Va începe și o colaborare cu regizorul Ion Vova la multe piese printre care Femeile care omoară bărbații (1968) de Michel Tonecki, în compania actrițelor Coca Andronescu și Sanda Toma, apoi cele două piese de teatru scurt după schițe de Caragiale, Diplomație (1969), cu Alexandru Giugaru și Rodica Tapalagă, și Justiție (1969) cu Draga Olteanu și Nicolae Neamțu Ottonel; Minunile Sfântului Sisoe (1969) de George Topârceanu, întâlnire în studio cu Radu Beligan și Alexandru Giugaru, cu Nicolae Gărdescu și Horia Șerbănescu sau Comisarul e băiat de treabă (1972) de Georges Courtelaine.

octavian-cotescu-toma-caragiu-regizorul-ion-vova

Octavian Cotescu, Toma Caragiu, regizorul Ion Vova

Cu regizorul Paul Stratilat începe să lucreze din primii ani de radio. Arkanda (1966) de A. Nowicki, alături de Carmen Stănescu și Marin Moraru și Analfabetul (1967) de Branislav Nușici, urmat de Interpretări la cleptomanie (1971) de Tudor Arghezi cu Toma Caragiu în rol principal.

În 1967, regizorul Constantin Moruzan l-a distribuit în Gaițele și sticletele de Robert Thomas, în compania Olgăi Tudorache, apoi în celebra schiță Amici (1970) de Caragiale cu Horia Căciulescu, și în piesa Am zis punct! (1971) de Șt. Kostor, în rol principal.

Cu intuiție și pricepere, regizoarea Elena Negreanu l-a plasat pe Toma Caragiu în câteva piese: Era armoniei (1967) de Roger Richard, cu Ion Lucian, Radu Beligan, Marcel Anghelescu și Maria Voluntaru, Valsul speranței (1968) de Fred Hoerschelman, lângă Virgil Ogășanu sau Criză în barou (1970) de Gib Mihăescu, alături de Ștefan Ciubotărașu, și Să îmbrăcăm pe cei goi (1970) de Luigi Pirandello, din distribuția căreia au făcut parte și Rodica Tapalagă, Victor Rebengiuc, Aurel Cioranu, Vali Voiculescu-Pepino.

Regizorul Cristian Munteanu i-a adus vocea marelui Toma în piese de referință: Aurul negru (1967) de Cezar Petrescu – patru episoade din șase, Sfârșit de veac în București (1970) de Ion Marin Sadoveanu – șase episoade, piesă despre care Toma Caragiu, în rolul lui Iancu Urmatecu, amintea în interviurile sale bucurându-se la vremea aceea de sute de scrisori primite de la ascultători. Distribuția a fost un regal : Toma Caragiu, Fory Etterle, Clody Bertola, Ştefan Mihăilescu Brăila, Eugenia Bosînceanu, Vasilica Tastaman, Ileana Stana Ionescu, Octavian Cotescu, Nicolae Neamţu-Ottonel.

Toma Caragiu în Sfârșit de veac în București, dramatizare de Alecu Popovici după romanul lui Ion Marin Sadoveanu, regia: Cristian Munteanu. Episodul I: Iancu Urmatecu în casă nouă. Data difuzării în premieră:  7 decembrie 1970 – fragment

În același an, același regizor a pus în undă și Enigma Otiliei de George Călinescu, de asemenea un serial radiofonic din care n-au lipsit Nineta Gusti și Melania Cîrje. A urmat Broaștele (1975) de Aristofan, în care vocea lui Toma Caragiu în rolul lui Dionysos s-a armonizat cu cea a actorilor Florian Pittiș în Xanthias și Mircea Albulescu în Herakles.

Toma Caragiu în Broaștele de Aristofan, regia: Cristian Munteanu. Data difuzării în premieră: 9 februarie 1976 – fragment

Regizorul Dan Puican a avut șansa să lucreze cu actorul Toma Caragiu la foarte multe piese. Dintre ele: Ion al vădanei (1967) de Nicolae Kirițescu, Rău de gură (1970), creația cehoviană; Călătorului îi șade bine cu drumul (1972) de Ion Al. Brătescu-Voinești, unde apare în rolul lui Năiță, alături de Alexandru Giugaru, Mihai Mereuță, Florian Pittiș. Călătorului îi șade bine cu drumul face parte dintr-un triptic, Clasici ai umorului românesc, care mai cuprinde Un scos din pepeni, geniala schiță a lui Gh. Brăescu și Moș Teacă și epizotia de Anton Bacalbașa. În 1974 Dan Puican i-a oferit rolul Spasoe din Răposatul de Branislav Nuşici, și pe cel al lui Alfred Il din  binecunoscuta piesă Vizita bătrânei doamne (1974) a scriitorului elvețian Fr. Dürrenmatt, alături de Irina Răchițeanu-Șirianu.

„La Capșa mă întâlneam cam de trei ori pe săptămână cu bunii mei prieteni, Mișu Fotino și Colea Răutu. Acolo venea și Toma Caragiu cu actori de la Bulandra cărora le arăta tablourile achiziționate, el fiind mare amator de pictură. Ne salutam de fiecare dată. Mă mândresc cu faptul că acest mare actor îmi mulțumise în mod special pentru că îl distribuisem în piesa Vizita bătrânei doamne, o piesă la modă atunci în care a jucat rolul lui Alfred Il alături de Irina Răchițeanu, pe care o luam de acasă cu mașina și o însoțeam la Radio, fiind mai în vârstă.” (Annie Muscă, Dan Puican – „Radioul este viața mea”, București, Editura Adevărul, 2013).

toma caragiu dan puican si Radu Beligan

Dan Puican, Toma Caragiu, Radu Beligan

În 1974, Toma Caragiu înregistrează la Radio O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale, în regia lui Alexa Visarion, interpretând rolul lui Jupân Dumitrache și având ca parteneri pe Octavian Cotescu, Victor Rebengiuc, Florin Zamfirescu, Virgil Ogășanu, Dorina Lazăr, Mariana Mihuț.

Toma Caragiu în comedia O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale, regia: Alexa Visarion. Data difuzării în premieră: 22 aprilie 1974 – fragment

„Aruncă doamne pământ peste mine

și vino și tu!”  

Astfel sună câteva versuri dintr-un poem semnat de Toma Caragiu…

După șase zile și șase nopți de căutări printre fiare și moloz, trupul lui Toma a fost găsit de către cascadorii de la Buftea. Într-un soi de îmbrățișare cu regizorul Alexandru Bocăneț, aflat în acea seară în casa sa.

Colegii lui Toma jucau în seara aceea la Bulandra în Interviu de Ecaterina Oproiu și în Răceala lui Marin Sorescu. Toma avea zilele lui libere…

Toți spun că dacă ar fi rămas neclintit în interior, poate ar fi supraviețuit, deorece apartamentul lui din blocul „Continental” a rămas aproape intact.

mormantul lui toma caragiu la bellu

Mormântul lui Toma Caragiu în Cimitirul Bellu din București

Ca și celelalte trupuri mutilate de catastrofa din 4 martie 1977, și trupul lui Toma a fost depus după identificare în pădurea de la Străulești. Actorul Ion Besoiu a fost cel care s-a zbătut ca prietenul și colegul său să fie înmormântat la Bellu, lângă artiști. Uriașul Toma Caragiu odihnește din 11 martie 1977 vizavi de maestrul Constantin Tănase. Când privești sculptura de la Bellu, îți revin în minte câteva din versurile lui:

„Capul meu

este foarte mare

mai mare decât jumătatea

neluminată a lunii

Cap de tâmpit

și încâlcit

e vina mea

și a lipsei de lumină

ar trebui să-l tai

pentru câtva timp

măcar până la primăvară,

ca să mă pot odihni,

crede-mă,

scap de povară,

nu-l mai pot duce…”

Teatrul Toma Caragiu din Ploiesti

Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești

Memoria unui nume 

Numele marelui actor este purtat astăzi de Teatrul din Ploiești (situat pe strada Toma Caragiu la nr. 13) unde a jucat și pe care l-a condus timp de 12 ani. În scuarul situat în imediata vecinătate a teatrului, tronează bustul actorului Toma Caragiu, o sculptură realizată de sora sa, Geta Caragiu Gheorghiță, care a cinstit memoria fratelui ei și prin cele 10 lucrări realizate în 1978, prezentate în expoziția Clovnul și ai săi, organizată la Teatrul din Ploiești în noiembrie 2011. Începând din 2011 (prima ediție s-a desfășurat în perioada 9–13 noiembrie 2011), teatrul ploieștean organizează anul Festivalul Național de Teatru „Toma Caragiu”.

În Capitală, strada Colonadelor unde a locuit și a sfârșit actorul poartă numele lui, iar fosta Sală Grădina Icoanei a Teatrului „Bulandra” a căpătat numele lui Toma Caragiu, prin dorința actorului Ion Caramitru, director al teatrului în perioada 1990–1993. Și cabina sa de machiaj, în care Toma intrase ultima oară pe 2 martie, poartă amprenta actorului și a numelui său, iar în foierul sălii veghează o sculptură semnată de Geta Caragiu Gheorghiță.

toma caragiu david ohanesian ion miclea sf ion 1971

Toma Caragiu, David Ohanesian, Ion Miclea de Sf. Ion, 1971

Acum trei ani, în timp ce lucram la biografia fotografului Ion Miclea, cel care a imortalizat nenumărate chipuri ale actorilor în jocul lor pe scenă, am descoperit imagini dintr-o expoziție omagială Toma Caragiu văzut de Ion Miclea, organizată la Teatrul „Bulandra” la cinci ani de la dispariția actorului. Toma gânditor pe o alee în parc sau cu câinele său la Periș, Toma cel cu părul cârlionțat și cu privirea-i gravă din spatele ochelarilor, pe scenă sau în viața de zi cu zi.

afisul expozitiei toma caragiu ion miclea 1982

dosar de presa_ion miclea

Dosar presa-ion miclea toma caragiu

dosar de presa ion -miclea toma caragiu

Afișul expoziției fotografului Ion Miclea și pagini din dosarul de presă 

Ipostaze ale actorului Toma Caragiu au fost adunate cu finețe într-un documentar al Studioului „Sahiafilm”, sub titlul Portretul unui actor: Toma Caragiu (1984), în regia lui Erich Nussbaum.

În 19 și 26 ianuarie 2010, la Radio România Cultural, în seria „Biografii, memorii” au fost difuzate două emisiuni, Toma Caragiu – Pantomima cuvântului și Uriașul Caragiu, scenarii radiofonice de Magda Duțu, regia: Toma Enache. La aceste emisiuni au participat Ion Caramitru, Mariana Mihuț, Victor Rebengiuc, Ana Blandiana, Valeriu Moisescu, Dan Mihăescu, Toma Enache și Elena Caragiu. Mărtuiile Matildei Caragiu Marioțeanu au fost rostite de Ilinca Tomoroveanu. Cele două emisiuni includ amintiri, mărturii și fragmente din Fonoteca de Aur cu: Toma Caragiu, Radu Beligan, Ion Vova, Adela Mărculescu, Octavian Cotescu, Dem Rădulescu, Rodica Tapalagă, Clody Bertola, Paul Stratilat, Irina Răchițeanu-Șirianu, Dina Cocea, Valentin Silvestru, Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Ileana Predescu, Olga Tudorache, Coca Andronescu, Carmen Stănescu. 

toma caragiu biografii memorii

Despre Toma Caragiu s-ar fi putut scrie zeci de cărți și s-ar fi putut face filme…

Ne bucurăm însă de câteva scrieri biografice apărute după dispariția sa. Prima dintre ele fiind Carte despre Toma Caragiu, apărută în 1985 la Editura Meridiane Matilda-Caragiu-Marioteanu-Toma-Caragiu-Ipostazedin București sub îngrijirea teatrologului Valentin Silvestru.

Matilda Caragiu Marioțeanu, Toma Caragiu. Ipostaze, București, Editura Express, 2003.

Geo Călugăru, Toma Caragiu. Magicianul, București, Editura Coresi, 2009.

Elena Caragiu, O simplă vizită, București, Editura Palimpsest, 2009.

Viața actorului acela cu farmec, cu ochi mari și expresivi, care-ți rosteau tainice tăceri, a fost frântă la 51 de ani…

„Moartea e inumană, hop-la!” – spunea personajul său din Meteorul lui Dürrenmatt.

Dan Mihăescu despre Toma Caragiu, fragment din emisiunea Uriașul Caragiu, scenariu radiofonic de Magda Duțu, 2010

Dan Mihăescu, Elena Caragiu, Ion Caramitru despre Toma Caragiu, fragment din emisiunea Toma Caragiu – Pantomima cuvântului, scenariu radiofonic de Magda Duțu, 2010

Paul Stratilat și Irina Răchițeanu-Șirianu despre Toma Caragiu, fragment din emisiunea Toma Caragiu – Pantomima cuvântului, scenariu radiofonic de Magda Duțu, 2010

 annie-musca-biografii-portrete-revista-teatrala-radio

Annie Muscă

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

Vezi: arhiva rubricii Remember

costintuchilaREMEMBERactorul și sălbaticii,annie muscă,annie muscă biografii,broaștele aristofan,bust caragiu,dan mihăescu,fotografii document annie muscă,mackie șis toma caragiu,marturii rare despre toma caragiu,matlda caragiu,opera de trei paralel,portret toma caragiu de annie muscă,rolurile lui toma caragiu,slugă la doi stăpâni,teatrul toma caragiu ploisti,toma caragiu
Remember, rubrică de ANNIE MUSCĂ „Morții lipsesc de la un timp dintre noi…” (Toma Caragiu) Astăzi, 21 august 2014, ne amintim de actorul Toma Caragiu (21 august 1925–4 martie 1977). Comedian și tragedian deopotrivă. Cu sprânceana ridicată și privirea rece, dar dătătoare de dependență, iscată de sub inconfundabila-i șevalură și din spatele ochelarilor-unicat,...