Grand Prix Nova  conferinta de presa

În perioada 16–21 iunie 2014, la Bucureşti, s-a desfăşurat cea de a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, organizat de Radio România, sub înaltul patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta a României.

Obiectivul festivalului a fost acela de a promova inovaţia în domeniul teatrului radiofonic,cultivarea unor modalităţi de expresie noi, incitante, în spiritul evoluţiei formelor auditive şi al posibilităţilor, din ce în ce mai rafinate, de explorare a lumii sunetelor.

Spectacolele câştigătoare la Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova au fost alese dintre cele 44 de producţii, trimise de către Radiodifuziuni sau producători independenţi din 21 de ţări, de pe mai multe continente.

trofee grand prix nova

La secţiunea Short Forms (Teatru scurt):

Locul   I – Happy Birthday, Darling!, regia Dmitriy Nikolaev / Radio Rusia

Locul  al II-lea – Countdown (Numărătoare inversă), regia Ion Andrei Puican / Radio România

Locul al III-lea – Roundabout Dance About the Days of the Week (Dans în cerc despre zilele săptămânii), regia Jasna Mesaric / HRT – Radio Croaţia

La secţiunea Radio Drama:

Locul   I – The Metamorphosis (Metamorfoza), regia Ion Andrei Puican / Radio România

Locul al II-lea – Anna Livia Plurabelle, regia Grace Yoon – Rundfunk Berlin-Brandenburg, Germania

Locul al II-lea – Amore Mio – Love Songs and Other Stuff (Cântece de dragoste şi alte chestii), regia Stefano Giannotti / Südwestrundfunk, Germania

Teatrul Naţional Radiofonic a selectat, dintre spectacolele premiate, pe acelea accesibile înţelegerii publicului din România, adică – evident – pe cele în limba română, dar şi un spectacol de la Radio Rusia, care nu necesită traducere, fiind alcătuit doar din onomatopee, muzică, semne, simboluri şi metafore auditive. Astfel încât, duminică, 6 iulie, la ora 19.00, la Radio România Cultural, vom difuza trei dintre producţiile distinse cu premii la Grand Prix Nova:  Metamorfoza, scenariul şi regia artistică: Ion Andrei Puican – Radio România, Happy Birthday, Darling!, regia Dmitriy Nikolaev  Radio Rusia şi Numărătoare inversăscenariul original: Mihnea Chelaru şi Ion Andrei Puican, în regia lui Ion Andrei Puican – Radio România.

metamorfoza-dupa-kafka

 

Spectacolul Metamorfoza, scenariul şi regia artistică: Ion Andrei Puican, câştigător la secţiunea RADIO DRAMA a Festivalului Grand Prix Nova, este cel dintâi pe care vi-l propunem spre audiţie duminică, 6 iulie, la ora 19.00, la Radio România Cultural. Scenariul original este inspirat după nuvela omonimă a lui Franz Kafka. În distribuţie: Alexandru Potocean, Andreea Grămoşteanu, Costel Caşcaval, Mirela Zeţa, Cătălin Babliuc, Vasile Calofir, Vlad Oancea, George Alexandru, Anca Ghenoside, Rob Pewtress, George Moise, Răzvan Zeţa, Iustina Tărăboanţă. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: Mădălin Cristescu. Sound design: Mihnea Chelaru. Redactor şi producător: Attila Vizauer.

ion-andrei-puican

Ion Andrei Puican

Spectacolul reprezintă o construcţie acustică polivalentă, desfăşurată pe mai multe niveluri sonore. Autorul şi regizorul Ion Andrei Puican a sesizat, fără îndoială, caracterul de operă deschisă al nuvelei kafkiene – text ce permite multiple interpretări – şi a căutat să recompună sonor o lume halucinantă şi aluzivă, un univers subiectiv, inexplicabil raţional, în care-şi consumă tragica solitudine eroul Gregor Samsa, cel care urmăreşte împlinirea unor valori cu siguranţă irealizabile în acest spaţiu al alienării. Ca în nuvela kafkiană, eroul principal este un out-sider, un om disperat, care încearcă să evite realitatea şi să evadeze în vis, în amintiri, în imaginaţie…

Spectacolul radiofonic creează un spaţiu al înstrăinării, compus, prin tehnici de sound design, din interferenţe acustice, reverberaţii, apropieri şi distanţări faţă de microfon ori sunete scoase din contextul lor obişnuit. Citește integral în pagina Teatrul Național Radiofonic.

Domnica Țundrea

Metamorfoza de Ion Andrei Puican – fragment

 

costintuchilaTEATRUL NAȚIONAL RADIOFONICdomnica tundrea,grand prix nova,ion andrei puican,kafka,metamorfoza
În perioada 16–21 iunie 2014, la Bucureşti, s-a desfăşurat cea de a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, organizat de Radio România, sub înaltul patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta a României. Obiectivul festivalului a fost acela de a promova inovaţia în domeniul...