Cronică de teatru de RĂZVANA NIȚĂ

steaua fara nume cronica de razvana nita rtr

Steaua fără nume de Mihail Sebastian, regia: Vlad Massaci, scenografia: Andu Dumitrescu, Teatrul de Comedie din București, 2015

În plin război, în martie 1944, la Teatrul Alhambra avea loc premiera cu Steaua fără nume. A fost un incredibil triumf. 

Textul lui Sebastian se joacă şi azi, poate nu cu acelaşi tip de însufleţire, cu aceeaşi delicateţe sensibilă, cu aceeaşi discreţie aproape mistică, dar povestea îşi păstrează adevărul şi emoţia de la debut. Este cu atât mai meritorie iniţiativa Teatrului de Comedie de a include în repertoriu această capodoperă a dramaturgiei noastre. Varianta 2015 poartă semnătura lui Vlad Massaci iar scenografia îi aparţine constantului colaborator al regizorului, Andu Dumitrescu. 

Mirela Zeta, Marius Drogeanu, Florin Bala foto mihaela marin

Mirela Zeța (Mona), Marius Drogeanu (Șeful gării), Florin Bala (Conductorul)

Într-un oraş de provincie destul de sordid, îmbâcsit şi fără orizont, în care gara este nu numai spaţiu de întâlnire dar şi o şansă de evadare din rutina prăfuită, este coborâtă din tren o persoană de sex feminin fără bilet. Bogată, capricioasă şi arogantă, aceasta acceptă să rămână în oraş fiind găzduită peste noapte de profesorul Miroiu, un distrat pasionat de astrologie, care pretinde că a descoperit o stea. Fascinată de entuziasmul şi pasiunea acestuia, tânăra străină se lasă pradă unei aventuri erotice într-un loc care la lumina zilei i se va părea mizer şi limitat. În jurul acestui vis de o noapte, apar personaje anacronice precum Domnişoara Cucu (o profesoară care îşi hăituieşte deopotrivă elevele şi colegii), profesorul Udrea (un semi-țicnit care pretinde că a compus o simfonie), un şef de gară șmecher şi vulgar etc. Văzând spectacolul lui Vlad Massaci, cam aşa s-ar putea povesti istoria profesorului Miroiu. În plan emoţional nu se întâmplă mare lucru, se mizează pe accentele comice, gesturile semiobscene, poante mai mult sau mai puţin prizabile (dar foarte pe gustul unui grup de tineri din spatele meu care comentau fiecare mişcare ca pe stadion şi râdeau la fiecare replică exact ca la un divertisment tip sitcom, ca să nu mai vorbesc de încurajări tip: „Du-te, mă, c-ai uitat-o p-aia în baie!”). 

Mirela Zeta, Dan Tudor in steaua fara nume teatrul de comedie

Mirela Zeța și Dan Tudor (Miroiu)

Chiar cred că Dan Tudor poate fi un Miroiu. Are bogăţia interioară, sensibilitatea şi mijloacele artistice pentru asta, ca şi inocenţa, candoarea şi umorul involuntar. Am simţit când îi povestea Domnişoarei Cucu (excelentă actriţă de comedie Andreea Samson! Are amplitudine, tonus, umor) ce înseamnă gara pentru tinerele eleve, respectiv marea nemărginită, tărâmul unde poate prinde aripi imaginaţia, sursa de inspiraţie pentru un destin altfel. Şi totuşi, s-a pierdut ceva esenţial: fiorul romantic, nostalgia, inefabilul, EMOŢIA. 

Cristina Juncu, Andreea Samson in steaua fara nume

Cristina Juncu (Eleva) și Andreea Samson (Domnișoara Cucu)

Steaua fără nume nu e povestea unei aventuri întâmplătoare de o noapte într-un târg cu personaje de bâlci. Undeva, la marginea lumii, acolo unde trenurile vin şi pleacă şi se opresc arareori, un profesor visează. Camera lui sordidă adăposteşte seară de seară, noapte de noapte o pasiune mistuitoare, cerul, stelele, necuprinsul, reveria. În lumea lui, unde domnişoara Cucu nu are acces, Miroiu e fericit. Şi nimeni nu-i ştie secretul – la capătul ăsta de lume, el a continuat să creadă, să viseze şi a descoperit o stea. 

Întâmplarea face ca şi în viaţa cotidiană, reală, în existenţa lui, să apară fulgerător o fiinţă de pe altă planetă. O clipă crede în fericire, deşi simte, ştie că stelele nu se abat niciodată din drumul lor. Dacă vreţi, e foarte cehovian totul – acest sentiment bogat şi dezolant totodată al deşertăciunii, al ieşirii din fire şi al întoarcerii la fire. O călătorie pe care fiecare dintre noi o face în jurul propriei fiinţe de fiecare dată când suntem puşi în situaţia de a alege. 

Mirela Zeta, Mihai Calin 3

Mirela Zeța și Mihai Călin (Grig)

Cred că spectacolului de la Comedie îi lipseşte intimitatea – nu se creează o comunicare reală cu publicul. Cumva şi cadrul scenografic impune o detaşare (privim ca la televizor, nu empatizăm), se tropăie mult, e mult steril, se trântesc uşi, se comunică gestual ca în spatele blocului, ca între băieţi. Momentul apariţiei Monei nu are mister (efectul cu muzica de fundal e chiar la prima mână), nu are „potenţial” pentru reflexie; la fel şi momentul în care Miroiu îi arată cerul înstelat – e rezolvat meschin, cei doi privind alternativ printr-un telescop îndreptat către sală. 

Andreea Samson, Serban Georgevici

Andreea Samson și Șerban Georgevici (Udrea)

Ascultând reacţiile grobiene ale celor din spatele meu, am fost tentată să dau vina pe Sebastian. Într-o lume în viteză (către ce?) nu mai are nimeni chef să înghită o poveste siropoasă, un romantism interbelic desuet; ni se pare indigest un story fără action, fără suspans şi fără sânge. Şi totuşi… Nu aş vrea să mă hazardez într-o demonstraţie exhaustivă, dar, de fapt, de ce mergem la teatru? De ce ne place, ce ne atrage acolo? De ce simţim nevoia să păşim alături de protagonişti într-un alt univers? Ce tip de complementaritate se naşte? În ce fel te simţi provocat, împlinit, îmbogăţit, transformat? Dacă şi la teatru suntem ca la mall cu găleata de popcorn în faţă, ca pe stadion sau ca în faţa calculatorului unde vedem filme piratate, nu facem o afacere prea grozavă optând pentru Sebastian. Dacă venim chitiţi să râdem, să ne înghiontim asemenea unor primate care descoperă lumea, riscăm să pierdem esenţa, ieşim din sală înneguraţi şi pustii, cu un singur gând: berea de după. 

Mirela Zeta, Serban Georgevici

Mirela Zeța și Șerban Georgevici. Fotografii din spectacol de Mihaela Marin. Sursa: Teatrul de Comedie din București

Pentru mine Steaua fără nume a lui Sebastian este una dintre cele mai tandre, mai sfâşietoare poveşti de dragoste gen „nu a fost să fie” din dramaturgia noastră. În parcursul previzibil al unui profesor de liceu intervine accidentul miraculos – pentru o noapte, un astru ceresc se abate din calea lui şi astfel Steaua lui Miroiu, calculată, născută, visată, capătă un nume, e aici. 

Viaţa nu e numai zgomot, furie, băşcălie şi forţa găştii. Ea e mai ales surâs, speranţă, tenacitate şi eleganţă. Sau ar trebui să fie. Nu ar fi rău să privim cerul. Să ieşim din triaj.

Premiera oficială a spectacolului Steaua fără nume va avea loc duminică, 8 februarie 2015, la ora 19.00, în sala „Radu Beligan” a Teatrului de Comedie din București.

Videoclip

Vezi: „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian revine pe scena unde a fost montată în premieră în 1944

razvana nita

Răzvana Niță. Foto: Petre Lupu

logo revista teatrala radio

Alte articole de Răzvana Niță: Va fi ora exactă 

Quo Vadis, Marie…cronică de teatru

„Port doliul vieţii mele…”, cronică de teatru 

Cu seriozitate, despre umor, cronică de teatru

Sub semnul creativităţii, cronică de teatru

Mozart rulz, cronică de teatru

Conformism şi nonconformism sau Viaţa pe brânci şi aplauzele în picioare, cronică de teatru

Între istorie şi destin, cronică de teatru

Starea națiunii, la umbra salcâmului tăiat, cronică de teatru

Destine în majuscule, recunoştinţă minusculă, cronică de teatru

Eu, tu, noi…, cronică de teatru

Dance me to the end of love

Istoria pe scenă

Seducţia vocilor şi actualitatea clasicilor, cronică de teatru radiofonic

Constantin Brâncoveanu – cu trei zile înaintea Învierii, cronică de teatru radiofonic

Tablouri într-o expoziţie, cronică de teatru radiofonic

Aventura care schimbă destine, cronică de teatru radiofonic

Moartea glumeşte până la capăt, cronică de teatru radiofonic

Taina întâmplării: Felix şi Pietro – Such a perfect day, cronică de teatru radiofonic

Între Mitică, prinţul mahalalei şi Hamlet, prinţul Danemarcei 

Teatru în grădină – Comedii, capriţuri, pamplezircronică de carte

Caragiale – între exces şi blestemul veşnicei actualităţi, cronică de carte

La umbra cireşilor în floare, despre actorul total, cronică de carte

Există și întâmplări fericite 

Arhiva rubricii Spectator, ca la teatru de Răzvana Niță

logo revista teatrala radioVezi și: Arhiva rubricii Cronica de teatru

costintuchilaCRONICA DE TEATRUaction,andreea zeța mona,dan tudor miroiu,domnisoara cucu,gara de provincie,mihail sebastian,răzvana niță,steaua fara nume teatrul de comedie,story,udrea,vlad massaci
Cronică de teatru de RĂZVANA NIȚĂ Steaua fără nume de Mihail Sebastian, regia: Vlad Massaci, scenografia: Andu Dumitrescu, Teatrul de Comedie din București, 2015 În plin război, în martie 1944, la Teatrul Alhambra avea loc premiera cu Steaua fără nume. A fost un incredibil triumf.  Textul lui Sebastian se joacă şi azi,...