de ȘERBAN CIONOFF

cronica volum pusa roth sergiu cioiu ars longa

Așa l-a botezat George Sbârcea pe Sergiu Cioiu și așa i-a rămas numele! Așa a fost și așa a rămas el, după cum, cu o captivantă simplitate se mărturisește în dialogurile purtate cu redutabila Pușa Roth și reunite în cartea Nu știm aproape nimic*): ,,Mă consider mai degrabă un artizan al cântecului și un interpret al versului.”

nu stim aproape nimic pusa roth in dialog cu sergiu cioiu

De fapt, ceea ce au pus la cale și au reușit pe deplin să facă Sergiu Cioiu și Pușa Roth este o carte de dialoguri despre experiențe de viață. Cartea, ea însăși, gândită ca o experiență de viață.

Cu toată bucuria pe care mi-a prilejuit-o citirea și chiar recitirea unor secvențe din cuprinsul acestei cărți, trebuie să recunosc, fără înconjur, că, undeva, trebuie să mă despart de baladistul de vocație care este Sergiu Cioiu. Adică de acolo de unde el crede (sau doar vrea să ne facă pe noi să credem?) că, acum, el este ,,ieșit de pe firmamentul muzicii românești de aproape 20 de ani’’.

Mare eroare să spui, dar încă să gândești așa ceva! Pentru că, în realitate, deși cetățeanul Sergiu Cioiu a părăsit hotarele românești prin 1982 parcă, artistul Sergiu Cioiu și românul de nedezmințită esență tare Sergiu Cioiu a fost și rămâne AICI!

Sergiu Cioiu 1981

Sergiu Cioiu, 1981

O recunoaște, el însuși, atunci când își asumă misia de a cânta și de a recita „în limba neamului românesc’’, anume pentru a da glas „sufletului românesc’’, știindu-se mereu prezent aici „în România mea de vis, în România mea de speranțe unele neîmplinite, în România mea veselă și tristă, poetică, spirituală, delicată și grosieră, dar cu un public minunat, acum, prea îndopat cu manele și cu sound violent, mereu însă beneficiarul unor spectacole excepționale, cu artiști valoroși, extraordinari, dedicați, neîntrecuți…’’ Pentru a-și încheia dedicația în aceeași înaltă vibrație morală și sufletească: „În România mea neuitată, mereu prezentă în inima mea.’’

De fapt, spui Sergiu Cioiu și numaidecât te duci cu gândul la o pleiadă din care nu pot lipsi Doina Badea, Gică Petrescu, Anda Călugăreanu, Dan Spătaru, Luminița Dobrescu, Trio Caban, Angela Similea, Margareta Pâslaru, Constantin Drăghici, Corina Chiriac, Mihaela Mihai, Aurelian Andreescu, Jean Păunescu sau Cristian Popescu. După cum la fel de drept este să spui, alături de aceștia, nume cu adevărat de referință: Sile Dinicu, Valeriu Lazarov, Alexandru Bocăneț. Cu toții fiind oameni de har care au făcut ca în acea perioadă de relativă, dar reală, deschidere politică și culturală artele să cunoască o fascinantă înflorire și afirmare, „Cerbul de Aur’’ și Festivalul de la Mamaia fiind realități emblematice și adevărate etaloane ale genului.

Sergiu Cioiu Treplev

Sergiu Cioiu în rolul lui Costea Treplev din Pescărușul
de Cehov (spectacol de diplomă, Studio Casandra, 1963)

Am greși, însă, dacă am vorbi despre Sergiu Cioiu doar ca un interpret vocal de excepție atâta vreme cât personalitatea sa atât de complexă include ca o componentă definitorie o rafinată știință a artei scenice. Aici spunându-și cuvântul anii săi de studiu la Facultatea de Teatru de la IATC unde, după propria-i mărturisire, a intrat – și nu chiar foarte ușor! – în toamna lui 1960, avându-i colegi pe Ovidiu Iuliu Moldovan, Monica Ghiuță, Ștefan Radof, Ilinca Tomoroveanu, Ion Caramitru, Mariana Mihuț, Mihai Stan, Rodica Mandache, Nicolae Gheorghe, Dora Cherteș sau Andrei Zaharia. Așadar, a făcut parte dintr-o altă generație de referință a IATC, ceea ce, așa după cum el însuși o va recunoaște, i-a fost de mare folos în viitoarea sa carieră muzicală.

Mai mult, a existat și pentru Sergiu Cioiu, un „moment crucial’’ în care s-a decis să împace vocația de actor cu aceea de cântăreț. Și atunci a ales Teatrul „Constantin Tănase’’, pe a cărui scenă a debutat imitându-i pe marii cântăreți francezi a vremii, adică pe Gilbert Bécaud, Charles Aznavour și Yves Montand, dobândind, și în acest fel, o experiență cu totul inedită și, de fapt, o nouă cale spre afirmarea scenică și de confirmare a talentului său care își căuta un drum cert de consacrare. Aici va situa Sergiu Cioiu momentul în care a făcut opțiunea sa decisă și decisivă. Acest moment numindu-se, de fapt, cunoștința directă cu Gilbert Bécaud pe care i-a mijlocit-o mare om de televiziune, regizorul de excepție Valeriu Lazarov.

Sergiu Cioiu foto tinerete

La fel de adevărat este, însă, și că visele și speranțele tânărului Sergiu Cioiu, cel care bătea cu mult entuziasm la porțile consacrării, ar fi rămas doar la stadiul unor ambițioase proiecte dacă, la acea vreme, nu ar fi existat un anumit „ceva’’ decisiv care l-a ajutat și l-a favorizat. Așa după cum a făcut-o și cu alți colegi al săi reuniți sub însemnele tumultoase ale unei generații creatoare. Putem, așadar – spun fără riscul de a greși – că dacă a fost un anume „ceva’’ care în această vreme a conferit identitate și durată creației artistice, fără doar și poate că acest ceva s-a numit spiritul de emulație creatoare, de prietenie, de încredere și de sinceritate care i-a unit pe toți acești creatori și dăruitori de comori. Nu este, atunci, deloc întâmplător dacă unul dintre cuvintele pe care Sergiu Cioiu le respectă și cărora le dedică, în chip statornic, un ales gând de prețuire este tocmai cuvântul „prieten’’. Cuvânt magic în jurul căruia se țes emoționante crâmpeie de amintire care dau un farmec cu totul aparte paginii de carte.

„Întotdeauna am avut încredere în prieteni și în faptul unic al prieteniei’’ – mărturisește el și aduce în sprijinul acestei profesiuni de credință numeroase și temeinice dovezi. De aceea, cu toate că îmi este foarte greu să aleg anume pasaje fără a-mi asuma și riscul de a lăsa deoparte altele cel puțin la fel de inspirate, mă voi opri doar la două exemple pe care le consider întrutotul remarcabile.

Sergiu Cioiu și Alexandru Mandy, Mamaia 1966

Sergiu Cioiu și Alexandru Mandy, Mamaia, 1966

Iată, bunăoară, portretul compozitorului și mentorului spiritual al multor generații de iubitori ai cuvântului melodios – Alexandru Mandy – surprins într-o evocare plină de frumoase tâlcuri a împrejurărilor în care a fost compusă una dintre piesele de referință cântate de Sergiu Cioiu: „Nu pot trece peste povestea cântecului scris de Mandy, ca urmare a povestirii mele despre impresia pe care mi-a lăsat-o Bécaud [Gilbert Bécaud, n.n.], după prima mea întâlnire cu cântecele sale la Sala Palatului, în primul său recital prezentat publicului român… Eram așezați pe canapea, în fața pianului, la o cafea strașnică, așa cum era la Casa Mandy. Am început să-i povestesc autorului-compozitor, de la nașterea căruia s-au împlinit o sută de ani, că ascultându-l și văzându-l, interpretarea lui Bécaud te duce într-un univers pur dramatic, plin de o autentică teatralitate, cu un suflu și un repertoriu extrem de variat, în care artistul includea cântecele dramatice și comice, fanteziste și realiste, într-un tot ce m-a făcut să mă visez alături de el într-o conversație simplă, directă, aproape amical. Pregătisem, parcă și-un titlu, Alo, Bécaud?. Nu a trecut mult timp și Alexandru Mandy mi-a oferit acel cântec, Merci, Bécaud!, scris specia , ca urmare a acelei discuții la o cafea, față în față cu Bosendorfer, partenerul de creație, pianul cu coadă scurtă care nu avea odihnă și se plia ideilor muzical-poetice ale marelui meu prieten.’’

Sergiu Cioiu si Dan Stoian

Cu Dan Stoian, descifrând o partitură: Într-o noapte, într-o clipă…

Cel de-al doilea portret este al lui Dan Stoian, compozitor, pianist și aranjor orchestral cu adevărat de excepție, despre care, din păcate, se vorbește atât de puțin azi: „Cu Dan se lucra foarte ușor, rapid și foarte profesionist. Avea o memorie extraordinară și era un acompaniator desăvârșit. A învățat imediat tot repertoriul cântat de mine. […] Am fost, însă, uluit să văd, să aud, să constat că era atât de atent și de prezent în atmosfera și universul cântecelor încât, la cea mai mică ezitare a mea asupra textului, îmi sufla cuvântul și avansa versul următor ca să fie sigur că nu mă încurc într-un lapsus.’’

Nici nu este, atunci de mare mirare dacă, în contrast cu asemenea unice, irepetabile momente de viață, Sergiu Cioiu va avea cuvinte categorice și bine meritate de despărțire față de ceea ce el numește „prostul gust care se regăsește pretutindeni’’. Mă refer, cu titlu de convingător exemplu, la acest portret, să sperăm doar de etapă, al realităților din prejma noastră, a tuturor: „În România s-a inventat un nou model, cel al haimanalelor politice și al cabaretului jurnalistic, în care scenariile sunt scrise de băieți«deștepți», adică «băieți de băieți» care s-au orientat și au capitalizat rapid.” De aici, repulsia declarată a lui Segiu Cioiu față de „implacabila manelizare’’ în fața căreia multe spirite subțiri capitulează fără luptă. Sau, din păcate, părăsesc această lume fără să își fi dus până la capăt marea bătălie. Nu, însă, înainte de a ne lăsa, așa cum a făcut Doamna Profesor Zoe Dumitrescu-Bușulenga, aceste gânduri care ne răscolesc, ne apasă și ne dor: „Credeți că de la manele ne vom putea întoarce la Johann Sebastian Bach?’’

Pușa Roth

Pușa Roth

Ar fi, însă, o mare greșeală să îl înscriem pe Sergiu Cioiu, camaradul de dialog, de idei pure și de idealuri înalte al neobositei scotocitoare întru ale Frumuseții care este Pușa Roth, printre ei. Dimpotrivă, prin rara elevație a slovei și a spiritul său, cartea care, din titlu, ne avertiza că „nu știm aproape nimic’’, ne lasă, după lectura sa, certitudinea că știm ceva esențial.

Știm adevărul stenic și încurajator că – după cum spune Costin Tuchilă în inspirata caracterizare din postfața cărții – avem alături un om și un artist de ținuta lui Sergiu Cioiu. Cântărețul și actorul atât de complex și, totuși, atât de el însuși în tot ceea ce face. Mai direct spus, pe Sergiu Cioiu, adică pe cel care „a cucerit într-adevăr publicul și îl cucerește și astăzi, de pe meleagurile îndepărtate, prin cântec, poezie, rostire inspirată a gândului și sentimentului.” 

Asta ne dă mai multă încredere și speranță și ne încurajează să nu abandonăm lupta pentru Adevăr, Omenie și Frumos. Făcând, deopotrivă, din scenă sun spațiu incandescent de viață și din viață un etern și fascinant spectacol.

*) Nu știm aproape nimic. Pușa Roth în dialog cu Sergiu Cioiu, postfață de Costin Tuchilă, Iași, Editura Ars Longa, colecția ,,Summa cum laude, 7, 2016. 

Fotografii din arhiva Sergiu Cioiu, reproduse în vol. Nu știm aproape nimic. Pușa Roth în dialog cu Sergiu Cioiu. 

Cântecul vântului, muzica și versurile: Alexandru Mandy. Interpretează: Sergiu Cioiu

Primul loc de pe pământ, muzică și versuri: Alexandru Mandy. Interpretează: Sergiu Cioiu

Botezul, muzica: Dan Stoian, versuri: Marin Sorescu. – interpretează: Sergiu Cioiu. Înregistrare de pe audiobook-ul Sergiu Cioiu în dialog cu dumneavoastră (dublu CD, producție ConArt & Cachaça Prod, 2016, apărut la Editura Ars Longa. Albumul însoțește volumul Nu știm aproape nimic. Pușa Roth în dialog cu Sergiu Cioiu)

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

Cronici și articole de Șerban Cionoff: „Istoria teatrului universal”, debut de bun augur

Dialoguri între două singurătăți paraleleserban cionoff

Despre „Loser”-i numai de bine!

Dan Puican, un monstru sacru al Radioului, se mărturisește

„Lipsesc doi morți VIP!!!”

Cinci personaje în căutarea unei mâini de ajutor

Gina Patrichi: o actriță ca o metaforă, ca un fior, ca o iubireDouă personaje care și-au găsit autorul

Niște oameni care stau de vorbă. Punct!

Irina Petrescu, asemenea unei unde, asemenea unui vis

Un vis de vară în raza marelui Will 

La Institutul Cultural Român din Londra, se povestesc adevăratele povești despre români

Ştefan Iordache – omul și actorul nemuritor

„Banii din cer” nu aduc (numai) fericirea!

„Şi totuși, ce frumos era cândva!”

Gară pentru 4

Nenea Tudorică sosește în fiecare seară!

Gaițele vechi și noi

Casanova, sens sau non-sens

costintuchilaTEATRU ȘI MUZICĂanda calugăreanu,angela similea,aurelian andreescu,Constantin Drăghici,Corina Chiriac,cronica de carte sergiu cioiu serban cionoff,Dan Spătaru,Doina Badea,editura ars longa,gică petrescu,Jean Păunescu,Luminița Dobrescu,margareta pâslaru,Mihaela Mihai,nu stim aproape nimic sergiu cioiu pusa roth,sergiu cioiu,summa cum laude,treplev,Trio Caban
de ȘERBAN CIONOFF Așa l-a botezat George Sbârcea pe Sergiu Cioiu și așa i-a rămas numele! Așa a fost și așa a rămas el, după cum, cu o captivantă simplitate se mărturisește în dialogurile purtate cu redutabila Pușa Roth și reunite în cartea Nu știm aproape nimic*): ,,Mă consider mai...