un minut de dans premiera teatrul mic

În cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”, sâmbătă, 5 și duminică, 6 septembrie 2015, la ora 20.00, la Teatrul Mic din București, coregraful Gigi Căciuleanu va prezenta în premieră absolută spectacolul Un minut de dans sau Uf!!!, realizat de Gigi Căciuleanu Romania Dance Company. Dansatori: Gigi Căciuleanu, Paul Ilea, Irina Ștefan și Răzvan Stoian. Asistent coregrafie: Lelia Marcu-Vladu. Producător: Fundația Art Production, în parteneriat cu Teatrul Mic.

uff_-_afis

Teatrul Mic este locul în care a debutat ca dansator Gigi Căciuleanu, în urmă cu 50 de ani sub îndrumarea lui Miriam Răducanu. Spectacolul Un minut de dans sau Uf!!! îi este dedicat „Măiastrei”, așa cum o numește Gigi Căciuleanu pe Miriam Răducanu.

Gigi Căciuleanu

Gigi Căciuleanu

„Montarea piesei coregrafice este aproape terminată. Nu lipsește decât un minut de dans, înainte de partea finală. Acest minut de dans, coregraful îl va reinventa, la fiecare spectacol, în prezența publicului. Iar protagoniștii, compozitorul și cuplul de dansatori, vor trebui să «facă față», să se adapteze, în «stare de urgență», fanteziei de moment. Vor memora partitura coregrafică și bineînțeles pe cea muzicală, inventate ambele în ultima clipă, le vor integra și interpreta, cât se poate de bine, pentru a putea prezenta imediat publicului piesa în forma finală”, a declarat Gigi Căciuleanu.

un minut de dans gigi caciuleanu

Muzica îi aparține lui Paul Ilea, căruia coregraful i-a cerut să plece de la temele cele mai cunoscute și populare ale lui Wolfgang Amadeus Mozart, pe care apoi să le dezvolte în felul său, cu cât mai multă „drăgăstoasă ireverență”.

logo revista teatrala radioVezi: arhiva Teatrul Mic din București

Arhiva rubricii Premieră absolută

costintuchilaPREMIERĂ ABSOLUTĂfestivalul enescu 2015,gigi căciuleanu,miriam răducanu,mozart,paul ilea,teatrul mic,un minut de dans
În cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”, sâmbătă, 5 și duminică, 6 septembrie 2015, la ora 20.00, la Teatrul Mic din București, coregraful Gigi Căciuleanu va prezenta în premieră absolută spectacolul Un minut de dans sau Uf!!!, realizat de Gigi Căciuleanu Romania Dance Company. Dansatori: Gigi Căciuleanu, Paul Ilea, Irina...