Cronica rolului, rubrică de ION PARHON

cronica-rolului-marian-ralea-meteorul-ion-parhon-durrenmmatt

cronica-rolului-de-ion-parhon-rubrica-revista-teatrala-radioCând spun fabulos, nu mă gândesc doar la Wolfgang Schwitter, scriitorul încununat cu Premiul Nobel din piesa Meteorul de Friedrich Dürrenmatt, înnobilată şi ea printr-un excelent spectacol la Teatrul Naţional din Timişoara, în regia lui Mihai Măniuţiu şi adaptarea Ancăi Maniuţiu, cu scenografia foarte expresivă a lui Adrian Damian, ci la însuşi interpretul acestui rol, actorul Marian Râlea,  unul dintre cele mai interesante „personaje” din spaţiul artei interpretative de pe scenele noastre. Admirat de iubitorii acestei arte pentru antologicele sale creaţii realizate la teatrele din Bucureşti, Sibiu, Cluj-Napoca sau Constanţa, iubit cu frenetic entuziasm de sutele şi miile de copii care l-au văzut ori s-au bucurat să joace în regia domniei sale la „Abracadabra”, nominalizat în repetate rânduri în Gala UNITER la Premiul pentru cel mai bun actor, obţinut abia la ediţia din 2016, cu rolul din Marmură de Iosif Brodski, evoluând aici alături de impunătorul Victor Rebengiuc, în viziunea regizorală a lui Yuri Kordonsky, interpretul căruia în dedicăm acum prezenţa la „cronica rolului” cred că aparţine celor mai înzestraţi actori români din toate timpurile.

marmura-home

Marian Râlea și Victor Rebengiuc în Marmură de Iosif Brodski, Teatrul „Bulandra” din București

Despre el poţi scrie o cronică şi chiar o carte, fără să cunoşti satisfacţia că acele cuvinte au reuşit să îi dezlege pe deplin particularităţile, magia jocului, pitorescul acela învăluit de inefabil, adâncul şi poezia privirilor când vesele, când triste, sangvinitatea dezlănţuirilor explozive ori freamătul tăcerilor lui abisale. Aşa l-am văzut şi preţuit în „prizonieratul” suferinţelor sale din Experimentul Iov, pe scena Teatrului Naţional din Sibiu, în acea „boxă” uriaşă, fără ieşire, cu ferestruici care permiteau unui număr redus de spectatori să iscodească şi să devină martorii dialogului său electrizant cu Dumnezeu, însoţit cu pilduitor zel de Înger (Ofelia Popii) şi de Diavol (Pali Vecsei).

ralea_androne-anatomie-titus-caderea-romei

Anatomie. Titus. Căderea Romei de Heiner Muller, Teatrul „Bulandra”

Faţete neaşteptate ale personalităţii sale artistice s-au dezvăluit în mucalitul sau grotescul erou din piesa lui Gellu Naum intitulată Exact în acelaşi timp, pe scena Naţionalului clujean, tot în regia inspirată a lui Mihai Măniuţiu, amândouă aceste demersuri artistice fiind răsplătite cu Premiul pentru cel mai bun regizor în galele UNITER. Cât de surprinzătoare şi de bine integrată în ambianţa teatral-coregrafică a fost însă evoluţia domniei sale în spectacolul inspirat de Cântarea cântărilor, cu titlul 16 lecţii despre dezastrele amorului carnal, pe scena Teatrului „Oleg Danovski” din Constanţa, sub semnătura aceluiaşi regizor Mihai Măniuţiu! Cum ne-a surprins acelaşi actor prin tragismul uluitor al evoluţiei sale în spectacolele Teatrului „Bulandra” cu piesa Anatomie. Titus. Căderea Romei de Heiner Muller, atât de bine apreciat şi în turneul din America de Sud, sau în 1789, spectacol elogiat pe scena Festivalului Internaţional de la Sibiu, amândouă în regia lui Alexandru Darie! Cine ar putea să uite magnifica lui creaţie din Îngropaţi-mă pe după plintă de Pavel Sanaev, în regia lui Yuri Kordonsky, unde compoziţia uluitoare a „copilului-adult”, de o complexitate caracterologică şi individualitate ieşite din comun, înfăţişată scenic în compania minunatelor actriţe Mariana Mihuţ (Bunica) şi Andreea Bibiri (Mama), a fost salutată cu aplauze la scenă deschisă şi ovaţii în finalul spectacolului de la „Bulandra”?

marian-ralea-in-meteorul

Marian Râlea în Meteorul de Friedrich Dürrenmatt, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara

Şi iată-l pe Marian Râlea în Meteorul, remarcabilul spectacol timişorean invitat şi în Festivalul Naţional de Teatru, confirmându-şi atributele de actor special şi excepţional, alături de apreciaţii lui parteneri de scenă, printre care Claudia Ieremia, Ion Rizea, Florin Ruicu, Alecu Reus, Cristina König, Cătălin Stanciu jr., Mirela Puia, Cătălin Ursu şi Dana Borteanu, interpreta cântecelor create special pentru acest discurs artistic de Ada Milea. Celebrul scriitor bătrân din piesa lui Dürrenmatt surprinde prin vitalitatea lui provocatoare, prin  metamorfoza stărilor existenţiale determinând mobilitatea gestului, a mimicii, a cuvântului fie şoptit, fie şuierat ori zvârlit cu iuţeala şi cu forţa tunetului. Toate acestea slujesc uriaşului său protest împotriva morţii care… se amână sau împotriva unei învieri nedorite de el, ce-i face traiul şi mai chinuitor şi trezeşte stupefacţia celor din jur. Conflictul ireconciliabil, dramatic şi comic totodată, cu Marele Muheim, cu preotul, cu pictorul din atelierul unde îşi exersase şi el cândva talentul la şevalet, cu mama soţiei, cu poliţistul, inspectorii şi cu cei din Armata Salvării, dar şi relaţia mult mai fierbinte şi luminoasă cu Augusta (Claudia Ieremia) se rostuiesc precum un carusel de peripeţii în jurul patului sau al catafalcului vegheate de lumânări şi coroane de flori, dar lipsite de izbînda morţii asupra zbuciumatei sale existenţe. Când şi când, prin gura Fridei (Dana Borteanu), maior în Armata Salvării Naţionale, ca un leit-motiv ce despică aerul din scenă şi din sală, se aud cântecele despre întunecatul şi cinicul personaj care se joacă mereu şi mereu cu aşteptările neîmpăcatului Wolfgang: „Moartea e simpatică şi face ce vrea/Când vrei să mori ea nu te mai ia/Mai bine vine după altcineva /Pe tine nici de-a dracului nu te ia”.

marian-ralea-meteorul-cronica-rolului-ion-parhon-rtr

Imagini din spectacolul Meteorul

Acest tulburător demers scenic animat de gândul desacralizării Morţii şi a Învierii este exprimat prin actor când în note de un brutal realism, când cu o subtilă valoare metaforică, ambele tonalităţi îngemănate însă şi în decorul unde simţim cum spaţiul şi timpul dau seama de mecanismele implacabile şi de absurdul existenţei. Din partitura neobişnuitului şi neobositului erou întrupat de Marian Râlea nu lipsesc umorul rafinat sau dilatat în grotesc, luciditatea trăirilor autentice şi iscusinţa disimulărilor, chipul emblematic al disperării, al neputinţei sau al răzvrătirii, abilitatea menită să-l apere de mediocritatea şi obtuzitatea interlocutorilor, de violenţa soţului uneia dintre admiratoarele sale ori de slăbiciunile nedoritelor prezenţe feminine, cu excepţia exuberantei Augusta, fiinţa cucerită parcă de ipostazele jocului teribil de-a moartea şi învierea, căreia i-a căzut victimă laureatul Premiului Nobel.

Cred că este una dintre cele mai consistente şi mai pline de semnificaţie construcţii actoriceşti din cariera acestui brav „maratonist” al teatrului românesc, un rol în care pare să se fi adunat ca într-o magică sinteză atâtea şi atâtea dintre calităţile geniului său interpretativ, din instinctul fără greş, dinamismul şi plăcerea surprizei, din monumentalitatea sau dimpotrivă discreţia întruchipării marilor seisme ale firii umane. Şi aici, în Meteorul, dincolo de un caracter, de un rol, de o atitudine faţă de personajul său, cu puţină bunăvoinţă şi nobilă strădanie, în calitate de spectator, poţi întrezări şi câte ceva din fibra lăuntrică şi din misterul artistului, din particularităţile acestui actor special şi excepţional, capabil ca împreună cu textul şi cu gândirea regizorului să îţi ofere  şi o fărâmă proprie de gând sau de sentiment circumscrise rolului în care el a descoperit  o picătură autentică din însăşi existenţa domniei sale vizitată poate şi ea de luminile sacrului sau de întunecimile absurdului.

Videoclip Meteorul

Ion Parhon

Ion Parhon

logo revista teatrala radio

Vezi: Arhiva rubricii Cronica rolului

Alte articole de Ion Parhon:

Comedia într-o confruntare naţională, cronică de festival

Personaje și măști

Teatrul „impur” în stare de grație

Un loc binecuvântat de pasiune

Antieroine celebre în spectacolul cărţii

O sărbătoare onorată de puterea artei spectacolului

Gânduri la aniversare         

La aniversare

costintuchilaCRONICA ROLULUIabsurd,cronica rolului,experimentul iov,friederich durrenmatt,ion parhon,marian râlea,meteorul de durrenmatt,mihai maniutiu,premiul nobel,sacru
Cronica rolului, rubrică de ION PARHON Când spun fabulos, nu mă gândesc doar la Wolfgang Schwitter, scriitorul încununat cu Premiul Nobel din piesa Meteorul de Friedrich Dürrenmatt, înnobilată şi ea printr-un excelent spectacol la Teatrul Naţional din Timişoara, în regia lui Mihai Măniuţiu şi adaptarea Ancăi Maniuţiu, cu scenografia foarte expresivă...