premiera tennessee williams un tramvai numit dorinta

Miercuri, 28 iunie 2017, ora 19.00, în Sala Studio a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, va avea loc premiera spectacolului ”Un tramvai numit dorință” de Tennessee Williams, pus în scenă de regizorul american Tom Dugdale. Evenimentul va încheia stagiunea 2016/2017 a Teatrului Maghiar și are loc la împlinirea a 70 de ani de la premiera absolută a piesei pe Broadway.

a_vagy_villamosa_wrk_

Cu ocazia conferinței de presă organizate înainte de premieră, Tom Dugdale a declarat că, în montarea spectacolului, l-a interesat în special interferența dintre mai genuri artistice. Astfel, ”Un tramvai numit dorință” este pe lista lecturilor obligatorii pentru elevi, iar după premiera de pe Broadway a fost realizat și un film celebru regizat de Elia Kazan, cu Marlon Brando într-unul dintre rolurile principale. Literatura, teatrul și filmul sunt prezente în montarea lui Tom Dugdale de la Cluj. Întrebarea centrală a spectacolului este legată de apariția lui Blanche Dubois: oare cum vor reuși trei oameni atât de diferiți să trăiască împreună?

un tramvai numit dorinta foto 1

”Un tramvai numit dorință” este o piesă cumplită, plină de vise, de visători şi de violenţă atroce – violenţă fizică şi psihică deopotrivă. Piesa vorbeşte despre un impuls uman dintre cele mai crude: dorinţa de a-l distruge pe cel venit din afară, pe străin, pe cel care are un stil de viaţă diferit de al nostru. Piesa, cu toate acestea, nu este una imposibilă. Protagoniștii săi speră să găsească răspuns la întrebarea: cum să trecem prin această lume?

un tramvai numit dorinta foto 2

Imagini din spectacol. Sursa foto: Teatrul Maghiar de Stat din Cluj

Scenografa Carmencita Brojboiu a creat ca spațiu de joc o garsonieră minimalistă și improvizată, care va deveni un mormânt-capcană pentru Blanche.

În spectacol publicul îi va putea vedea pe Imola Kézdi, Anikó Pethő, Loránd Farkas, Attila Orbán, Csilla Varga, Ferenc Sinkó și Csaba Marosán. Scenografia: Carmencita Brojboiu, dramaturgia: Kata Demeter.

afis un tramvai numit dorinta

Următorul spectacol: joi, 29 iunie, ora 19.00, Sala Studio. Biletele pot fi achiziţionate online de pe site-ul www.biletmaster.ro şi de la casa de bilete a Teatrului (de luni până vineri, între orele 10.00–14.00 şi cu 1h 30’ înainte de spectacol).

Comunicat al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj

logo-revista-teatrala-radioVezi: Arhiva Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca

 Arhiva rubricii Premieră

costintuchilaPREMIERĂAnikó Pethő,Attila Orbán,blanche dubois,broadway,carmencita brojboiu,Csaba Marosán,Csilla Varga,elia kazan,ferenc sinko,Imola Kézdi,Loránd Farkas,marlon brando,premiera revista teatrala radio,teatrul maghiar de stat cluj,tennessee williams,Tom Dugdale,un tramvai numit dorință
Miercuri, 28 iunie 2017, ora 19.00, în Sala Studio a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, va avea loc premiera spectacolului ”Un tramvai numit dorință” de Tennessee Williams, pus în scenă de regizorul american Tom Dugdale. Evenimentul va încheia stagiunea 2016/2017 a Teatrului Maghiar și are loc la împlinirea a...