de RALUCA NIȚĂ

vis de toamna jon fosse torino

Să începem cu sfârşitul, de la aplauze, din momentul în care, la terminarea spectacolului, actorii se aşază ca în poză şi reparcurg ca pe nişte fotograme, scenele derulate înainte.

Spectacolul Sogno d’autunno de Jon Fosse, în regia lui Valerio Binasco începe cu genericul de final. Povestea se întoarce în urmă şi se cristalizează. Timpul se opreşte într-un singur loc, congelat şi imobil, alcătuit din fragmente de trecut şi resturi de amintiri.

Textul, intitulat în limba originală Draum om Hausten, a fost scris de dramaturgul norvegian în anul 1998. Spectacolul este produs de Teatrul Naţional din Torino şi este prezentat în turneu în oraşele Carignano, Padova (Teatrul Verdi) şi Milano (Teatrul Parenti) în perioada 22 martie–2 aprilie 2017.

Sogno d’autunno

Ne aflăm într-un cimitir întunecat şi rece la sfârşit de toamnă. Chiar dacă scenografia ne-ar vorbi de o atmosferă tristă, autorul ne asigură cu un simţ al umorului probabil specific originilor sale, că piesa sa este o comedie. Printre morminte şi pietre funerare, alei şi băncuţe, doi amanţi fără nume (Femeia şi Bărbatul) se reîntâlnesc după nu se ştie cât timp. Aşa începe povestea lor, chiar dacă spectatorul are în permanenţă senzaţia că totul s-a petrecut deja demult.

În acest univers atemporal pare că nu se întâmplă niciodată nimic, ori că totul s-a întâmplat sau că ceva se va petrece dintr-o clipă într-alta. Nu există timpul prezent. Totul este ca suspendat iar aşteptarea este exasperantă şi datorită creaţiei scenografice semnate de Carlo De Marino, ca şi luminilor lui Pasquale Mari. Primul imaginează un cimitir din lanterne şi scaune, cel de al doilea alternează, ca într-un joc, lumina cu întunericul.

jon fosse

Din înmormântare în înmormântare, povestea de dragoste a celor doi protagonişti merge mai departe până în ziua morţii bunicii Bărbatului, când părinţii lui îi reproşează că pentru o Femeie şi-a abandonat soţia, Gry, şi fiul. Gry apare şi ea ca o fantomă printre morminte, judecându-l în aceeaşi măsură şi cerându-i să revină în sânul familiei căreia de drept îi aparţine, mai ales acum când fiul său în vârstă de 18 ani a fost internat de urgenţă în spital.

Urmează alte două decese: cel al Tatălui şi al Bărbatului. Ceea ce şochează nu este faptul că moartea îi răpeşte încet dar sigur pe toţi eroii piesei, ci certitudinea prezenţei sale încă de la începutul spectacolului. La ridicarea cortinei protagoniştii sunt deja morţi.

Impecabilă este regia lui Binasco. El demonstrează încă o dată că ştie să îşi coordoneze actorii în mod creativ şi eficient: Giovanna Mezzogiorno, Michele Di Mauro, Teresa Saponangelo (în rolul lui Gyr), Nicola Pannelli (un emoţionant Tată) şi mai ales Milvia Marigliano, extraordinară în rolul Mamei.

Sogno d’autunno de Jon Fosse Foto di Bepi Caroli

Imagini din spectacol. Foto: Bepi Caroli

“Este evident că textul vorbeşte despre soarta în timp a unei familii. Timpul devine locul populat de om, explică regizorul. Din punctul de vedere al lui Fosse, omul nu trăieşte în spaţiu, ci într-un timp, convieţuind nu întotdeauna ușor cu fantome, fiinţe vii, amintiri şi o melancolie care seamănă enorm cu senzaţia de milă.”

Un Bărbat abandonează povara devastatoare a dragostei familiale în schimbul celei pentru o singură Femeie. Dar cine este în stare să plătească preţul nefericirii celuilalt pentru a-şi trăi propria fericire? Iată întrebarea pe care ne-o pune textul. Femeia, poreclită de Mamă “Moartea”, va conduce acest joc teribil de serios, această procesiune de umbre şi morţi.

“A trecut prea multă vreme”, repetă ea mereu, adică timpul a trecut şi odată cu el şi viaţa. Iar tot vorbind de trecut iată că soseşte şi viitorul. Acolo, însă. În cimitir.

Corespondenţă de la Roma

raluca-nita

Raluca Niță

logo revista teatrala radio

Vezi: arhiva rubricii Roma caput culturae de Raluca Niță

Alte articole de Raluca Niță: Compania Ricci/Forte: doi Stanislavski ai anilor 2000

„Dirty Dancing” devine musical la Milano 

Romeo Castellucci, un regizor care provoacă „în dulcele stil clasic”

Când Falstaff citează din Nietzsche, Kafka şi Orson Welles

Cine sunt noii dramaturgi italieni?

Viaţa lui Aung San Suu Kyi pe scena Teatrului din Ravenna

Peter Brook explorează nuanţele necunoscute ale minţii

Roman Polanski, regizor de musical la Paris

Eduardo De Filippo, 30 de ani de la moarte

Dario Fo se întoarce în televiziune cu povestea Sfântului Ambrozie

Filmul „Casablanca”, un mit născut dintr-o piesă de teatru

Jeroen Verbruggen, un coregraf pop care urăşte comparaţiile

Cazul Lehman Brothers la Piccolo Teatro din Milano

„Antigona” africană în interpretarea tinerilor actori din Senegal la Prato

Lindsay Kemp: 76 de ani fără un pas greşit

S-a stins din viaţă Luca Ronconi, ultimul regizor vizionar din teatrul contemporan

„Segreti d’autore”, Festivalul Mediului, Ştiinţelor şi Artelor de la Cilento (Salerno)

Marcidofilm!, un nou teatru la Torino

Nouvelle Vague pe scena Teatrului Carignano din Torino

Globe Theatre prezintă „Hamlet” în 197 de teatre din lume

Shakespeare: un spectacol, o epocă, un afiş

„Numele trandafirului”, ultimul text teatral gândit de Umberto Eco

Pacienţii în sală, medicii pe scenă!

Daţi-i un teatru şi vă construieşte o lume – povestea unui dramaturg de succes

La Milano, „Regele Lear” se joacă în piscină

Într-o cetate medievală se face teatru sărac din idei bogate

Gianfranco de Bosio, un destin, mai multe vieţi

Dario Fo, un artist al Renaşterii în zilele noastre

Suferinţa de a te simţi străin, la Teatrul Elfo Puccini din Milano

În Italia teatrul se face şi în sufragerie

Bologna: la Dom, teatrul este un loc al experienţelor sociale

”Bestie di scena” sau Când teatrul se dezbracă şi se întoarce în peşteri

logo revista teatrala radioArhiva rubricii Corespondență

costintuchilaCORESPONDENȚĂDraum om Hausten,Giovanna Mezzogiorno,Michele Di Mauro,Milvia Marigliano,Moartea,Nicola Pannelli,Sogno d’autunno de Jon Fosse,Teatrul Naţional din Torino,Teatrul Verdi,Teresa Saponangelo,Valerio Binasco
de RALUCA NIȚĂ Să începem cu sfârşitul, de la aplauze, din momentul în care, la terminarea spectacolului, actorii se aşază ca în poză şi reparcurg ca pe nişte fotograme, scenele derulate înainte. Spectacolul Sogno d’autunno de Jon Fosse, în regia lui Valerio Binasco începe cu genericul de final. Povestea se întoarce...