Cronică de festival de MARIANA CIOLAN

zilele un teatru 2016 cronica de festival de mariana ciolan

Există oameni care au puterea de a declanșa și a canaliza energiile pozitive ale semenilor. Cu siguranță, Andreea și Andrei Grosu se numără printre aceștia. UnTeatru, înființat de ei în miez de vară, este acum un vis împlinit, căci după șase ani, acești „părinți” ai lui se pot mândri deja cu o întreagă familie. Nebuni frumoși ai teatrului, aidoma lor. Actori, regizori, scenografi… Împreună au reușit să dea contur și o personalitate aparte acestui demers complex, să-l facă vizibil la modul admirabil în peisajul teatral din centrul vechi al Capitalei. Adică pe un teren deja desțelenit, cu câteva rezultate de-a dreptul remarcabile, dar unde ei au știut să se impună într-o configurație cu totul specială.

andrei_si_andreea_grosu_

Andreea și Andrei Grosu

Am început să auzim de UnTeatru în anul 2010, pe actul de naștere fiind trecută găzduirea unora dintre cele mai incitante spectacole datorate unor creatori la fel de tineri precum cei doi regizori-fondatori, în fapt, foști absolvenți de UNATC, mai toți. Ținuți de firele unor elective afinități profesionale, cei mai mulți au rămas alături de Andreea și de Andrei. Li s-au mai alăturat sporadic sau de durată și alți câțiva. UnTeatru s-a impus repede în atenția lumii artistice, cu propriile proiecte trezind un interes aparte prin felul în care acestea au născut „frumuseți și prețuri noi”, în clădirea aproape dărăpănată de pe strada Ilfov 2, dându-i un farmec aparte aceleia prin voluptatea actului artistic de mare ținută: repertoriu de înaltă cotă intelectuală și estetică din marea dramaturgie a lumii, de ieri și de azi, interpreți talentați și dăruiți, cu foame parcă de scenă, regie inspirată și atentă la acest repertoriu care să spună ceva important despre generația căreia îi aparțin, fără însă a-și înălța baricade sau platforme stridente de opoziție. Se probează toate acestea cu palmaresul impresionant care poate fi consultat în multe locuri, începând cu site-ul teatrului – invitarea spectacolelor în numeroase festivaluri – la FNT au devenit de-acum „obișnuiți”, premii, cronici laudative, unele la superlativ. Ceea ce mi se pare că particularizează UnTeatru chiar ca un fenomen este un amalgam de profesionalism și omenesc, de artistic și uman care face ca actorii, regizorii, scenografii să fie o adevărată echipă sudată, omogenă (nu știu dacă în acest caz termenul trupă ar fi mai potrivit sau nu), un climat de autentică emulație profesională, germen major al efervescenței creatoare remarcabile.

Zilele Unteatru 2016

S-au văzut aceste lucru și la Zilele UnTeatru (28 iulie–4 august 2016) care au marcat aniversarea de șase ani. O sărbătoare binemeritată și binevenită pentru toată lumea doritoare de spectacole bune în toiul verii, adică o adevărată rara avis pentru bucureșteni. Din fericire, au putut să organizeze manifestarea într-un nou loc, într-o fostă fabrică de pe strada Sfinții Apostoli, unde beneficiază de mai multe spații decât la începuturi, pe care le valorifică la maximum. I-am aflat acolo, în atmosfera aceea și colocvială și frisonând de o trăire aparte, amestec de mândrie pentru certele lor împliniri reunite în acest microfestival de „spectacole, concerte, prietenie” cu preocuparea pentru un viitor unde acest „trecut” îi obligă la și mai mult, pierzându-se în foaierul-bar printre invitați, reverberând împreună emoția spectacolelor de teatru și a celor de muzică. Îi redescopeream parcă și mai bine împărtășind aceeași idealuri, nutrind aceeași arzătoare dorință ca lucrul pe care îl fac să aibă temeinicie, și când mută decoruri în scenă sau fac în mod cotidian muncile unui personal auxiliar de întreținere aproape inexistent și, mai cu seamă, când sunt aduși în „luminile rampei” ca actori, regizori, scenografi… Și descopeream în jurul lor, a făcătorilor de UnTeatru, dar și a publicului credincios (și chiar a reprezentanților criticii), mai toți la fel de tineri ca primii, excepțiile confirmând, desigur regula, o stare de spirit extraordinară, dătătoare de ceva confortabil pentru oricine. Erau mereu acolo, regizorii Andrei și Andreea Grosu, părtași în această aventură și parteneri de viață, potrivindu-și parcă la unison privirea pătrunzătoare și unda aceea binecunoscută de blândețe binevoitoare, funciară de pe chipuri, actorii care dacă nu jucau într-o zi sau dacă urma să joace peste câteva ore țineau să se cufunde în miezul acelui clocot , în zilele de arșiță de afară, devenite zile de foc continuu la UnTeatru. Totul respira ceva aparte în acel spațiu vetust dar readus la viață deja de câteva luni, o altfel de viață, prin activitatea susținută a acestui teatru, ale cărei roade eram invitați să le savurăm, iar atunci, pe durata acelor Zile, parcă și mai întinerit prin animația polimorfă. Unde și o expoziție inedită aducea parfumul unui altfel de trecut, acea „epopee” prin trenuri vechi, în căutare și de artiști ai scenei, cu genericul Un jurnal în fotografii din 103 trenuri, pe care a etalat-o acolo Adi Bulboacă, deja un nume care contează între artiștii camerei afirmați în teatru.

echipa de la vandalul-in prim plan regizoarea -autorul-actrita mihaela trofimov

Echipa spectacolului Vandalul. În prim-plan: Andreea Vulpe, Hamish Linklater, Mihaela Trofimov

Prietenie este un cuvânt edificator înscris pe genericul acestei ministagiuni aniversare UnTeatru. Nu găsesc nimic pompos sau forțat în acest cuvânt, dimpotrivă, el îmi sună simplu și adânc, așa cum sunt cele ce se întreprind aici. În plus, caracterizează o idee directoare chiar a festivalului care a scos din nou în lumină acel imperativ cu seninătate asimilat de fondatorii acestui teatru particular și de cei care le stau alături: „Putem fi o nouă generație dacă avem ceva de spus împreună.” O să amintesc în treacăt doar câțiva prieteni pe care i-a câștigat acest teatru particular, așa cum s-a văzut din „noutățile” festivalului, adică cele două premiere și spectacolul invitat de peste Ocean. Prin premiera cu Vandalul, Andreea Vulpe își leagă numele de UnTeatru, antrenat astfel într-un proiect româno-american și într-un onorant parteneriat cu Televiziunea națională, și o dată cu această regizoare-profesoară, autorul piesei, americanul Hamish Linklater, actor cunoscut probabil deja publicului de la noi din filme precum The Big Short, Magic in the Moonlight. Cel din urmă, prezent la acest spectacol, dar și la alte manifestări din festival a mărturisit, mai ales că a existat un spațiu de dialog dedicat domniei sale în exclusivitate, că a descoperit puncte comune de interes cu această familie de artiști. Ceea ce ar putea deveni baza unor colaborări viitoare. Mai ales că textul său, o piesă în trei personaje ce sondează singurătatea și însingurarea, cu irizări de umor, ironie și o savuroasă doză de mister, a găsit un bun ecou în rândul spectatorilor de la premieră, un public fidel, dedulcit la „degustarea” unor incitante descoperiri de texte scrise de autori până atunci necunoscuți în teatrul românesc.

spectacole unteatru bucuresti

Cu cealaltă premieră prezentată în Zilele UnTeatru, Liliom de Molnár Ferenc, am văzut cum actorii – un grup dintre actorii-pilon, așa i-aș putea numi de-acum pe Florina Gleznea, Sabrina Iașchevici, Ionuț Vișan, Silviu Debu, Corina Moise ori Liviu Pintileasa – reușesc alături de tânăra regizoare Kovács Zsuzsánna, debutantă la UnTeatru, să scoată proaspăt, și întinerit într-un fel, acest text cu o istorie (și a montărilor sale scenice) de-acum apreciabilă. Fără a dori să epateze prin „viziune”, tânăra regizoare se dovedește aproape de spiritul acestui teatru-laborator care se derulează la un pas de spectator, radiografiind cu finețe trăirile, stările, relațiile într-un spectacol în care locul actorului este cu generozitate ocrotit, un spectacol care emoționează și poate naște acel soi de întrebări ce răsună și după ce ai părăsit sala de teatru, referitoare la destinul uman și la împlinirea lui, la măruntele gesturi care îl traduc sau îl anunță. Și pentru a rămâne doar la noutățile acestui festival care a adunat ca un minunat cadou estival spectacolele din ultimii doi ani și câteva concerte susținute de alți prieteni ai teatrului, trebuie să spun că și invitarea trupei americane Piper Theatre Productions cu un spectacol-colaj, We should have seen the lights already, adaptare după piese scurte de Matei Vișniec, a stat sub semnul aceleiași întâlniri pe care o evocă fondatorii UnTeatru și care i-a ghidat în cele ce au întreprins. Publicul a avut ocazia să cunoască pe viu un alt teatru tânăr (a fost înființat în 2000), „dinamic prin posibilitățile create actorilor la început de drum”, cum îl aflăm definit succint, unii dintre spectatorii-actori care au venit la cele trei reprezentații bucureștene fiind marcați, în plus, de faptul că l-au revăzut printre interpreți pe Vasile Flutur, fostul lor coleg de facultate nu cu mult timp în urmă, traducătorul în premieră newyorkeză a acestor texte, un om de teatru care își clădește în SUA o bogată activitate ca actor, regizor, producător, profesor și nu este străin desigur de felul cum s-a pus la cale această vizită americană.

publicul traieste clipa

Publicul trăiește clipa

Pășind deja în al șaptelea an de existență, UnTeatru înseamnă aproape treizeci de artiști care lucrează aici în mod constant, scoate de la cinci la opt premiere anual, ceea de face ca repertoriul să număre aproape douăzeci de spectacole care se joacă în mod regulat. Un mic, doar un foarte mic răgaz și-au luat cu toții după acel maraton de teatru, concerte, prietenie. Pentru că, de fapt, UnTeatru, aici, în noul sediu din inima Bucureștiului, nu închide stagiunea niciodată. Din 10 august, ne așteaptă cu teatru, ceva muzică și, neapărat, multă prietenie. Cu noile și mai vechile lor producții.

Vezi și: Zilele UnTeatru

Andrei Grosu: „În artă nu cred că există concediu”, interviu realizat de Mariana Ciolan

Harul şi darul inocenţei, cronica rolului de Ion Parhon

Arhiva UnTeatru

logo-revista-teatrala-radio3Cronici, reportaje și interviuri de Mariana Ciolan:

Pălăria florentină

„Solitaritate”, un strigăt contemporan

„Blackbird” la UnTeatrumariana ciolan

Teatrul Tineretului în turneu la Bucureşti

„Titanic Vals” deschide anul teatral la „Odeon”

„Construim poduri, trecem graniţe”…

Sincronism european, cronică la spectacolul O poveste ciudată cu un câine la miezul nopţii

Strălucire și sens, cronică la spectacolul Cabaret

Lucian Vărșăndan: „Creșterea trupei Teatrului German din Timișoara este principalul nostru obiectiv”

Annie Muscă: „O lună dedicată unei actrițe inconfundabile”

Spre lumea largă… 

Shakespeare al tuturor

Cei doi Richard…

FITS 2014. Flash – Începutul

FITS 2014. Flash – Orașul pe scenă

FITS 2014. Flash – Omul-spectacol

FITS 2014. Flash. Bursa de spectacole – construind viitorul

Amintiri cu actori, amintiri despre actori: George Constantin

Annie Muscă – biograful și personajele sale

Mircea Cornișteanu: „Robert Wilson vorbește o altă limbă teatrală, pe care nici noi, nici alții nu o cunoaștem”

Eveniment: „Rinocerii” la Teatrul Naţional din Craiova

Saviana Stănescu pe scena Teatrului Odeon – interviu

Festivalul Internaţional de Teatru de la Oradea se deschide cu „Muzicanţii din Bremen”

Orădenii în festival

Premieră la Întâlnirile Internaționale de la Cluj-Napoca

Moartea pentru patrie sau râsu-plânsu… la bloc

Pledoarie pentru teatru

Aniversare Ștefan Mihăilescu-Brăila

Aniversarea a 10 de ani de audiții la Majestic

Bocsárdi László: „Dacă un spectacol de astăzi este și poetic, nu se strică teatrul”, interviu

Aura Corbeanu: „«Clipe de viață», un omagiu adus de artiști importanți din România colegilor lor”, interviu

„Adunarea păsărilor” la Teatrul „Țăndărică”

La Teatrul Excelsior, in focus: tinerii, cronică de teatru

Lucian Vărșăndan: „«Bremen», un spectacol în viziune ludică”, interviu

Constantin Chiriac: „Noi suntem aici pentru dialog”, reportaj

Școlile și academiile de teatru împreună, cronică de festival

Un spectacol-eveniment: „Dialog imaginar cu Anton Pann” de Pușa Roth

Ecouri FITS 2015, cronică de festival

Spectacolul-lectură la Teatrul „Nottara” – interviu cu Mădălina Negrea

Doina Lupu: „Gala Tânărului Actor – HOP 2015, o ediție cu multe noutăți”, interviu

Mircea M. Ionescu: „Există dramaturgie română. Trebuie doar să fie citită”, interviu

Luminița Puiuleț despre „Antisocial” și alte proiecte teatrale ale studenților sibieni

Alexandru Darie: „«The Bach Files», o poveste despre iubire și căutarea de sine”, interviu

Gala Tânărului Actor HOP în primele zile, reportaj

În căutarea actoriei în stare pură…, cronică de teatru

Festivalul de Teatru Scurt 2015, o ediție atipică, cronică de teatru

„Mai tare decât moartea e iubirea”, recital Emil Boroghină la Tel Aviv, interviu

Lucian Vărșăndan despre „Fuchsiada”, interviu

Petru Hadârcă: „Ne propunem să continuăm proiectul de teatru românesc pe ambele maluri ale Prutului”, interviu

„Omul din La Mancha” – celebrare pe scena FITO, interviu cu actorul Daniel Vulcu

Tragos – „un festival al iubirii de teatru”, interviu cu criticul de teatru Doru Mareș

Festivalul Tânăr de la Sibiu, interviu cu Adrian Tibu

Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași își onorează titlul de festival european, interviu cu Oltița Cîntec

 

Tudor Lucanu: „Îmi plac poveștile care să mă emoționeze mai întâi pe mine”, interviu

Liviu Timuș: „Teatrul a prins din nou viață, interviu

Festivalul Național de Teatru – în jurul scenei, cronică de teatru

La Teatrul „Nottara”, plăcerea lecturii continuă, cronică de teatru

Trupa Arcadia – două spectacole, două festivaluri, cronică de teatru

„Omul care mânca lumea” la Teatrul de Artă, cronică de teatru

George Albert Costea: „Un gen inedit deocamdată pentru Craiova”, interviu

Claudiu Goga: „«Dansând în noapte» este un spectacol care propune un stil”

Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov – scenă a dramaturgiei contemporane, cronică de festival

Aplauze pentru Lena… la București, cronică de teatru

Trupa românească permanentă din Oradea a împlinit 60 de ani!, cronică de teatru

Lucian Vărșăndan: „Spectacolul «De fapt e frumos» aduce în prim-plan o realitate specifică oamenilor tineri, dar nu numai lor”, interviu

Alexandru Gherman: Proiecte de film și teatru, interviu

Trupa Osonó încheie anul 2015 cu două reprezentaţii la Sfântu Gheorghe, interviu cu actorul și regizorul Fazakas Misi

În căutarea… anului dispărut, cronică de teatru

Vlad Cristache: „Învăluite în umor, problemele grave capătă o valoare mult mai mare”, interviu

Teatrul „Nottara” deschide anul teatral cu un spectacol de Alexander Hausvater, reportaj

„Să fim atenți cum construim prezentul!”, cronică de teatru

Turneul Teatrului Național din Chișinău la București, cronică de teatru

Matei Vișniec: „Fiecare fapt divers are un fel de etaj metafizic”, interviu

Sânziana Stoican: „Caut locul și oamenii cu care să spunem ceva prin spectacolele noastre”, interviu

Teatrul Național din București – între Centenarul Dada și Anul Shakespeare

În retortele trăirii: „Respiră” la Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, cronică de teatru

Teatru la Arhiepiscopia Râmnicului – interviu cu Doina Migleczi

Lucian Sabados: „Am adus întotdeauna la București spectacolele pe care le consider reprezentative”, interviu

Curajul de a-ţi asuma alteritatea: „Eu, Oblio” la Teatrul „Ţăndărică”, cronică de teatru

În căutarea „Omului aproximativ”, cronică de teatru

Teatrul la Gala Premiilor Radio România Cultural

Debutul în teatru al regizorului Radu Jude, cronică de teatru

Concursul New Drama prinde contur scenic: „Umbre” la Teatrul Excelsior, cronică de teatru

Doru Mareș despre Festivalul Internațional al Recitalurilor Dramatice „Valentin Silvestru”, interviu

Laura Vlad: „Din dorința de schimbare, putem deveni avizi de putere”, interviu

Deschiderea Festivalului Internațional Shakespeare Craiova, 2016, reportaj

Agenda Festivalului Shakespeare (1) 

Agenda Festivalului Shakespeare (2) 

Agenda Festivalului Shakespeare (3) 

Agenda Festivalului Shakespeare (4)

La Teatrul Național din Timișoara – o stagiune sub semnul diversității

Ada Lupu: „Teatrul este cea mai bună formă de a intra repede în hainele timpului”, interviu

Trupa de teatru școlar NIL la 20 de ani de existență, interviu cu Lucian Vărșăndan

„Oameni obișnuiți” deschide seria premierelor de primăvară la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, interviu cu actrița Ofelia Popii

Sub zodie orădeană: Gala UNITER în 2016

Liceenii au dat… relief pasiunii pentru teatru, cronică de festival

Călin Mocanu: „Festivalul «Teatru, stradă și copil» – puncte forte pe harta culturală a Capitalei, interviu

Actorul Bálasz Attila despre Festivalul Euroregional de Teatru Timișoara, interviu

Mc Ranin: „Tema Festivalului «Babel» 2016 este corpul”, interviu

Sfârşit de partidă pentru un strălucit… început, cronică de teatru

Arhiva rubricii Cronică de festival – 6 cronici despre Festivalul Internațional de teatru de La Sibiu, ediția 2016

„Povestea alfabetului”, un dar la începutul vacanței, cronică de teatru radiofonic

Paul Chiribuță: „Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru de la Suceava, o mare sărbătoare a teatrului studențesc european”, interviu

O probă de maturitate: „Incendii” de Wajdi Mouawad, la „Bulandra”, cronică de teatru

Gáspárik Attila: „Într-un teatru național, valorile trebuie păstrate, dar regândite”, interviu

Startul festivalurilor autumnale se dă anul acesta la Timişoara

La Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște, Shakespeare – o continuă aventură spirituală, cronică de teatru

Miklós Bács: „La Gala HOP, aș vrea să văd actori care să-și clarifice poziția de artiști independenți, creativi”, interviu

„Teatrul și frica”, cronică de carte

Cazul „Nottara”: Final fericit pentru un nou început

logo revista teatrala radioVezi și: Arhiva rubricii Cronică de festival

Arhiva rubricii Cronica de teatru

costintuchilaCRONICĂ DE FESTIVALandreea si andrei grosu,andreea vulpe,cronica de festival revista teatrala radio,liliom,mariana ciolan,unteatru bucurești,vandalul,vasile flutur,We should have seen the lights already dupa matei visniec,zilele unteatru cronica
Cronică de festival de MARIANA CIOLAN Există oameni care au puterea de a declanșa și a canaliza energiile pozitive ale semenilor. Cu siguranță, Andreea și Andrei Grosu se numără printre aceștia. UnTeatru, înființat de ei în miez de vară, este acum un vis împlinit, căci după șase ani, acești „părinți”...