radio romania

de RĂZVANA NIȚĂ

„Aici Radio România. Ora exactă. A fost ora…”. Sunt primele cuvinte pe care le-am ascultat la radioul copilăriei mele. Aşadar, pentru mine, radioul a fost întâi şi-ntâi prima sursă de informaţie, stăpânul timpului. În bună măsură, aşa a rămas până azi.

Nu am o memorie vizuală prea grozavă, în schimb, reţin cu uşurinţă tonuri, glasuri, un timbru vocal special. Urăsc aglomeraţiile constituite mai mult sau mai puţin întâmplător. Mă simt confortabil în oraşe mici, în camere calde, lângă un aparat de radio. O voce calmă demonstrează o minte ageră, un interior bogat, echilibrat, generozitate şi nebănuite virtuţi întru comunicare reală. Vocea de la radio e partenerul meu. Împreună construim sau, după caz, reconstituim un univers viabil, o lume. Spre deosebire de televiziune şi de cei care o „populează”, care se constituie într-un conglomerat indigest de imagini stupefiante şi glasuri stridente, totul în numele unei cromatici vii şi al alertei sinonime cu nevroza, radioul este însăşi întoarcerea la sine, la propriile resurse de atenţie, relaţionare şi creativitate.

tableta despre radio

După un program tv rămân rătăcită, interzisă, perplexă, ca şi cum aş fi asistat la o tornadă, ceva ce te consumă fără să te utilizeze. Aţi observat că moderatorii tv (care numai moderaţi nu sunt) fac caz de „stimatul telespectator” care „acum s-ar putea întreba”, „în acest moment râde de noi” sau (teribil) „schimbă postul neînţelegând nimic”? Nu vă lăsaţi amăgiţi, stimabililor, noi chiar nu contăm. Contează doar frecvenţa cu care facem gestul de a apăsa pe butonul ON. E semnul că e cineva şi Dincolo, nu contează cât de atent, de exigent. Culmea struţocămilei: sunt televiziuni care transmit şi pe unde radio. Dacă breaking news-ul nu te-a prins pe canapeaua de acasă, poţi fi racordat măcar fonic la scandalul momentului.

despre radio placerea de a asculta radioul

În schimb, radioul e altceva. Să ne înţelegem, eu vorbesc de Radio România. Radiourile „comerciale” (cu câteva exemple care se cunosc prea bine) au împrumutat stilul hazliu cu orice preţ, agresiv, plicticos şi obositor al emisiunilor tv de divertisment care nu distrează pe nimeni (rar am văzut aşa divertisment lipsit de diversitate). Am convingerea că audiţia radio nu poate fi dublată de activităţi parazitare, pentru că Radioul depinde de tine, nu poţi absenta, nu o poţi da cotită. A, poţi tricota, bea un pahar de vin. Dar sincer nu îmi pot imagina ascultătorii de radio înşiraţi cu pungile de chips sau seminţe pe genunchi. Şi asta pentru că radioul impune, obligă, solicită, comunică quasi nemijlocit cu ceva foarte adânc din tine, se adresează sufletului cum spun unii, dar şi minţii, imaginaţiei. Radioul contează pe tine fară a face caz de asta, fără să te linguşească, fără să te ademenească ieftin sau banal.

radio razvana nita revista teatrala radio

Ascultătorii de radio formează – fără să se cunoască între ei – un club select, exclusivist, da, poate vintage, niciodată retro. E ca şi cum ai spune – mulţi o şi spun – că o călătorie cu trenul e ceva depăşit, nu se mai poartă, e bătrânicios şi inutil. Cei care spun şi mai ales cei care cred aşa ceva au minţi sărace şi suflete pustii. Sunt lucruri, invenţii, „chestii” pe lumea asta care „ne rezolvă” – internetul, telefonul mobil, pastilele de slăbit sau gelul de duş. Sunt altele, nu multe, care ne împlinesc, ne îmbogăţesc, ne înnobilează. Radioul rămâne o plăcere imperială la îndemâna tuturor, o miraculoasă aducere împreună, un paradis al vocilor, al glasurilor cărora noi – demiurgi de ocazie – le naştem chip, le dăm consistenţă.

ora exactaAjunsă la peste 90 de ani, străbunica mea refuză să afle cât e ceasul, altfel decât de la radio. Ca un făcut, toate orologiile din casă cam rămâneau în urmă. Pentru ea, ora exactă era anunţată numai de Radio România. Toate mecanismele ceasornicelor de mai veche sau mai nouă generaţie erau în plus. Vocea de la radio nu putea minţi. Şi venea întotdeauna la timp. Nu degeaba una dintre cele mai impresionante eroine ale umanităţii – Ioana D’Arc – a schimbat soarta Franţei ascultând şi mai ales crezând şi înţelegând ce-i spuneau nişte voci.

nostalgia radioului

Într-o lume aflată în derivă, copleşită de stridenţă, incultură şi lamentabilă blazare, vocea Radioului rămâne (poate paradoxal) cea mai la îndemână formă de rezistenţă, evadare şi continuitate. Cu suficientă tenacitate, consecvenţă, curaj şi, evident, cu complicitatea noastră, Radioul va fi mereu cel care va anunţa nu numai ora exactă, ci şi momentele juste.

costintuchilaRADIOascultator de radio,despre radio,ioana d arc,moderator,nostalgia radioului,opinii,ora exactă,radio românia,radio si tv,radio vechi,răzvana niță
de RĂZVANA NIȚĂ „Aici Radio România. Ora exactă. A fost ora...”. Sunt primele cuvinte pe care le-am ascultat la radioul copilăriei mele. Aşadar, pentru mine, radioul a fost întâi şi-ntâi prima sursă de informaţie, stăpânul timpului. În bună măsură, aşa a rămas până azi. Nu am o memorie vizuală prea grozavă,...