de DINU GRIGORESCU

portret valentin silvestru revista teatrala radio

Scriind frumos despre critic, dramaturgul poate fi lesne suspectat de oportunism, doar noi, dramaturgii, facem obiectul cronicilor şi nu invers. Celebrul şi atotputernicul critic nu scrisese nimic despre prima mea piesă, dar în culise auzisem că nu prea vorbise de bine despre ea. În epocă asta însemna un fel de directivă literară care m-a costat încă un debut. Silvestru, inteligenţă sclipitoare, acid, sarcastic, nu prea suporta contrazicerea. Argumenta solid şi se documenta temeinic. Răceala criticului ascundea un sentimental reprimat. Timp de o jumătate de veac, acest evreu moldovean din Vaslui a fost un fel de primă şi ultimă instanţă în lumea eterogenă şi complicată a teatrului românesc. Avea mulţi aliaţi care îi ştiau de frică, dar nu-i lipseau duşmanii aprigi, contestatari energici, chiar şi din rândul personajelor pe care le-a ajutat să se afirme în teatru. Când ajungi în vârful unei ierarhii – indiferent de domeniu – lucrurile încep să-ţi meargă uns. Doar moartea l-a scos din top. Un accident stupid de automobil, într-o zi de toamnă urâtă, când omul, supus erorilor, a luat-o pe unde nu mergea de obicei spre casă şi un taximetrist l-a lovit în plin. Depus în holul Teatrului Naţional din Bucureşti, Valentin Silvestru ne arăta rana de pe obraz, dar nu şi pe a aceea din suflet. Se încerca în acei ani marginalizarea importanţei marelui critic, scriitor şi umorist.

Iubea foarte mult comedia. Ne preda lecţia lui Caragiale. Prezent la mai toate premierele din Bucureşti şi din ţară, Silvestru oficia actul critic cu solemnitate şi distincţie morală. Era un moralist autentic, nu juca.

În provincie regele Silvestru era invitat ca un monarh al spiritului la (re)galele şi festivalurile de teatru, umor şi comedie pe care le şi instituţionalizase graţie imensului prestigiu de care se bucura. Imediat după tragicul lui sfârşit,  aidoma cu cel rezervat de destin pentru Mihail Sebastian, directorul general al Naţionalului bucureştean, regizorul Ion Cojar, sintetiza un sentiment acut trăit de mulţi oameni din teatre prin: ”Acest om ne va lipsi.”

Valentin-Silvestru

Valentin Silvestru (20 octombrie 1924, Scânteia, județul Iași–25 noiembrie 1996, București)

Sentinţele semnate Valentin Silvestru cu greu permiteau recursul. Tăcerile criticului puteau fi ucigaşe, şoaptele lui erau râvnite, prezenţa mult aşteptată în teatre se cristaliza în eveniment. La ”România literară” avea pagina sa şi când a scris bine despre mine, eram consacrat:

”Cum nu o dată tentativele comice alunecă în vulgaritate, producând nu afecte, ci efecte, e de menţionat cu deosebire comedia inteligentă, ce urmăreşte un fel moral şi propune o formulă artistică, nu doar serie de gaguri. În ce ar consta inteligenţa în acest domeniu? Mai cu seamă în capacitatea de a sesiza împrejurările noi ce sunt şi obiect al hazului popular, prin inautenticitate, apoi, într-un anume coeficient de generalitate a temei tratate conceptualizat, la nivelul superior de înţelegere a automatismelor care provoacă situaţii vesele şi a soluţiilor de restabilire a normalităţii o clipă deteriorate. Din punctul de vedere al substanţei specifice, comedia inteligentă are întotdeauna o încărcătura variabilă de satiră, fiind funciarmente ostilă gratuităţii. Ea s-a arătat ca atare şi în piesa Fluturi de noapte prezentată la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ. Dinu Grigorescu este un autor ce merită atenţie […]. Autorul foloseşte cu iscusinţă un procedeu de exagerare a exagerărilor în acţiune şi de caricaturizare a limbajului caricatural al prevaricatorilor, care are consecinţe hiperbolizante dând o senzaţie de irealitate veselă, de lume imposibilă, fantastică. Propunerea sa interesează prin elementele de inedit (mai ales ale formei). Actorii şi regizorul l-au înţeles şi nu l-au înţeles.” (”România literară”, 13 iunie 1985).

Imagine din spectacolul ”Fluturi de noapte” de Dinu Grigorescu Sursa foto Arhiva Teatrului Tineretului din Piatra Neamț

Imagine din spectacolul ”Fluturi de noapte” de Dinu Grigorescu. Sursa foto: Arhiva Teatrului Tineretului din Piatra Neamț

Examen ”decisiv” la matineu

Valentin Silvestru aterizase la Bacău şi eu făceam parte din mica delegaţie care l-a întâmpinat cu mari emoţii la aeroport. Urma să vizioneze trei spectacole ale teatrului din Piatra Neamţ: superjucata piesă ”Aceşti îngeri trişti”, a lui D. R. Popescu, ”R.U.R.” de Karel Čapek – un spectacol cu roboţi – şi ”Fluturii (mei) de noapte”, la şase luni de la premieră. Iarna lungă oprise caravana criticilor de la Bucureşti şi – cu proverbialul meu noroc – pierdusem ocazia ca floarea critcii să fie-n sală, la spectacolul fierbinte de la premieră, din 27 decembrie 1983. Nici astăzi nu înţeleg ce a fost în capul organizatorilor care mi-au reprogramat spectacolul – examen vital – la… matineu, ora 15, eram la sfârșitul stagiunii când nu se mai exprima acea febra magnifică a spectacolelor, ba dimpotrivă, și când uzura se vede. Luna căderii florilor – mai 1984. În maşină, până la Piatra, stând lângă Maestru pe bancheta din spate, nu găseam cele mai fireşti replici pentru a avea un dialog firesc. De fapt se juca în acele zile un singur destin dramaturgic: al meu Silvestru ignorase ”Ciripit de păsărele” şi chiar o vorbise de rău în culise. Era semnal de atac! Așadar, mi se oferea prilejul unui recurs. În faţa unei săli de copii, elevi din clasele IV–VIII, dădeam eu, atunci, la răscruce, marele meu test dramaturgic.

Primul act a decurs dezastruos pentru mine. Luasem loc, invitat în loja centrală, chiar lângă domnul Silvestru care privea impasibil –ucigător – la fîţîiala scenică – în râsetele copilaşilor sensibili mai ales la giumbuşlucuri. Eram în pom!  Oare criticul  sosise la dramaturgul lăudat? Cu coada ochiului îi citeam pe faţă mimica tristă şi la pauză m-a întrebat sec:

– Dumneata ce părere ai?

I-am răspuns: Proastă.

– Sunteţi lucid. Asta-i foarte bine. Şi mi-a întors spatele.

Dar a venit actul al II-lea şi s-a produs miracolul. Şi mai acid scris, pe panta fantasticului cotidian şi actorii încetaseră lupta cu mine, cu formula mea suprarealist. Programarea idioată la ora fatală se făcuse, desigur, pe principiul mecanic al importanței autorilor. Conta ”R.U.R.”, acea piesă genială, mai mult decât un nou comediograf al României, care se năştea, iată, în chinuri… Coca Bloos, Cornel Nicoară, Paul Chiribuţă, Ion Muscă, Claudiu Istodor şi ceilalţi interpreţi obţin şi menţin ropotele  de aplauze până la final.

Lupta cu stilul suprarealist al piesei mele încetase. Abia după zece ani de la acel spectacol, unul din sceptici, Claudiu Istodor (soţul Maiei Morgenstern, amândoi tineri şi repartizaţi la Piatra Neamţ), care jucase cu mofturi dar până la urmă fenomenal personajul justiţiar, a recunoscut: „A fost unul din cele mai izbutite roluri din carieră”.

După Valsul lebedelor (1994), Valentin Silvestru mă considera ”un umorist de bună speţă şi un ironist incisiv”, considerând că destule din replicile mele sunt ”vesele şi muşcătoare”, batjocorind inautenticităţi felurite adesea făcând umor involuntar, generat de semidoctism, improprietăţi ale termenilor, tentative de a impresiona pe naivi cu aglomerări de anacronisme ori actualizări abracadabrante.

Silvestru te citea şi descifra imediat. Criticul observase tehnica personală de parodiere a realităţilor curente – prin supradimensionări ale faptelor anodine – şi de parodiere a parodiei.

Foto SIMION MECHNOAGERPRES ARHIVĂ

Valentin Silvestru. Foto: © Simion Mechno, Agerpres

Păstrez câteva scrisorele, ilustrate amabile şi-o telegramă aniversară: „Urăm dramaturgului un an fertil şi izbânditor, doamnei cât mai multe bucurii, tânărului studios rezultate maxime iar preţuitei domnişoare Alexandra cel mai frumos drum de viaţă.” Urarea de bine s-a îndeplinit în deceniile care au urmat, tânărul şi-a creat o firmă de succes, devenind sponsorul tatălui dramaturg, şi nu invers, iar domnişoara Alexandra a reuşit prima la examenul de admitere la nou înfiinţata Facultate de Teatrologie, după 1990, devenind critic, om de televiziune, redactor la emisiunile TVR Scena şi Gong, apoi a traversat oceanul la CBS, reinventându-se, nu uşor,  în autor dramatic  şi romancieră de top,  fiind  tradusă din engleză în romană şi publicată, cu un tiraj substanţial şi bine vândut, la Editura Polirom (”Visătoarele”, 2008). La cărţile Alexandrei Ares, adolescenta care discuta despre Hamlet cu Valentin Silvestru, s-au mai adăugat doctoratul în Arte luat strălucit cu teza  „Dramaturgia americană  din ultimele două decenii” şi prezența în Istoria literaturii române. Dramaturgia” a lui Mircea Ghiţulescu, devenind şi membră a Uniunii Scriitorilor.

Când te impui într-un gen literar, al doilea gen abordat nu mai captează, decât în cazuri excepţionale, atenţia criticilor.    

În drum spre Australia, domnul Silvestru a găsit timp să-mi citească şi volumul de poezii Acvariul cu rechini iar la întoarcere avea să-mi remarce şi ineditul limbaj liric.

Succesele apropie oamenii şi întăresc prieteniile, ceea ce s-a întâmplat, cu decenţă, şi în raporturile mele cu dl. Silvestru.

portret valentin silvestruLocuia de mulți ani într-un imobil vechi din Piaţa Kogălniceanu, la primul etaj, unde cutia poştală o vedeam mereu plină de ziare, reviste şi corespondenţă, ca tolba unui Moş Teatru. Camera, plină de cărţi şi manuscrise, cu vedere spre statuie, nu a fost schimbată niciodată cu o locuinţă mai corespunzătoare, nu c-ar fi lipsit ofertele edililor care-l respectau, dar se afla la doi paşi de Teatrul ”Bulandra”, în inima culturală a Bucureştiului. În 1995, îmi va fi hărăzit să contribui la montarea plăcii memoriale – cu efigia – profilul criticului care zâmbeşte trecătorilor… Aici a trăit şi a lucrat… Valentin Silvestru între anii

Trecut-au stagiunile şi veacul al douăzecelea. Abia în 2006 Ion Cocora, în postura de editor la Palimpsest, avea să publice în patru volume, ”Jurnalul de drum al unui critic teatral”, dar mai înainte regizorul româno-canadian Petre Bokor editase cartea ”Planeta Silvestru”, adunând evocări ale contemporanilor – actori, regizori şi dramaturgi. La paginile 311–313 se află consemnată şi mărturia mea: ”Domnul Valentin Silvestru nu m-a prea lăudat la debut. Gurile rele spuneau că marele dispărut nu-l agrea pe Andrei Băleanu de la Teatrul de Comedie şi eu fiind descoperirea acestui critic am avut de suferit… tăcerea marelui critic teatral. Această întâmplare m-a costat ani buni până la confirmarea dramaturgului ce devenisem în anii ’78–’80.”

După spectacolul cu peripeţii de la Piatra Neamţ, dl. Silvestru m-a invitat la o cafea-discuţie la Inter, unde m-a tratat şi cu sfaturi utile pentru un început de drum. După 1989 eu ajungând pe o treaptă mai înaltă pe scara demnitarilor publici, relaţia noastră s-a crispat, mai ales din vina mea. Fusesem prea mic, devenisem prea mare (administrativ). Cu alte cuvinte – din lac în puţ. Nu se prea iartă ascensiunea socială. Unii din lume nu se aşteptau ca demnitarul să rămână scriitor şi colac peste pupăză să fie mai fecund. Dl. Silvestru se interesa de noile mele comedii, pe care le ţineam secrete de la o variantă la alta.

valentin_silvestru-critic de teatru

Ultima întâlnire: la sărbătorirea zilelor Bucureştiului într-o seară de toamnă caldă la terasa Doina, a venit el cu doamna lui, Brânduşa. Apar la eveniment şi nu-l mai evit. Mă aşez la aceeaşi masă. Mă întreabă ce scriu. I-am răspuns că pregătesc un volum consistent cu cele 7 comedii jucate şi pronunţ ezitant un titlu posibil: ”Iadul vesel”. Această sintagmă e de valoarea lui curat-murdar, a fost părerea lui Silvestru care nu mă complimenta. Mi s-a părut o laudă exagerată şi nu m-am grăbit cu editarea volumului, deși Valentin Silvestru îmi propusese să-l lanseze la Gala Umorului de la Vaslui. A fost ultima mea discuţie cu Valentin Silvestru. 

M-a impresionat implicarea criticului în promovarea unor proiecte de interes memorial:

„Stimate domnule Dinu Grigorescu, amintindu-ne de sprijinul atât de eficient ce ni l-aţi acordat nouă, criticilor literari, atunci când am propus ca fosta stradă a Colonadelor să eternizeze numele lui Toma Caragiu, păstrând, de asemenea, în memoria noastră afectivă participarea dvs. hotărâtoare, alături de primarul general al Capitalei, la aşezarea în locul cuvenit (şi construirea acolo a unui scuar remarcabil) a statuii lui I. L. Caragiale – la iniţiativa Societăţii Culturale Caragiale, vă rugăm să folosiţi în continuare autoritatea dvs. pentru ca în comisiile specializate ce botează străzile noi şi le rebotează pe cele vechi din Bucureşti, să se acorde unei artere noi – sau uneia vechi, cu denumire inadecvată, ori anacronică – numele marelui artist Constantin Tănase (1880–1945), întemeietor al teatrului modern de revistă la noi, cu prilejul comemorării a 50 de ani de la trecerea sa în nefiinţă. Asemenea să se dea unor străzi noi din municipiul nostru drag numele marilor noştri dramaturgi, regizori, actori: Lucian Blaga, Victor Eftimiu (există acum un Eftimiu Mache!), G.-M. Zamfirescu, Victor Ion Popa, Tudor Muşatescu (străzii pe care a locuit îi zice Cazzavillan), Mihail Sorbul, Alexandru Kiriţescu, Mircea Ştefănescu, Mihail Sebastian, George Ciprian, Horia Lovinescu, Teodor Mazilu, Romulus Guga, Paul Gusty, Ion Sava, Marietta Sadova, Sică Alexandrescu, Moni Ghelerter, Ion Șahighian, Al. Finți, Lucia Sturza Bulandra, G. Storin, Ion Manolescu, G. Timică, Sonia Cluceru, Tanti Cocea, George Vraca, V. Maximilian, Nicolae Băltăţeanu, George Calboreanu, Ion Finteşteanu, Elvira Godeanu, Constantin Ramadan, Alexandru Giugaru, Jules Cazaban, Grigore Vasiliu-Birlic, Marcel Anghelescu, Niky Atanasiu, Mihai Popescu, Emil Botta, Ştefan Ciubotăraşu, V. Valentineanu, Constantin Rauţchi, Octavian Cotescu, Amza Pellea. Criticii şi istoricii literari Ion Marin Sadoveanu, Ioan Massof.

La nevoie aceste nume pot fi atribuite unor străzi care se numesc azi, în metropola română: Abnegaţiei, Filofteia, Adierii, Macul Roşu, Agrafei, Crapului, Irimicului, Salatruc, Vrabiei, Desişului, Rotativei, Diademei, Invalid Suliga, Zgurei, Obiceiului, Salubrităţii, Ofrandei, Sănduliţă, Turcănel, Puinadrului, Fetiţelor, Idilei, Fosforului.”

 Am reuşit cu străzile Toma Caragiu, Victor Eftimiu şi altele.

Statuia lui Caragiale, București

Statuia lui Caragiale, București

La Statuia lui Caragiale, seful şantierului care o monta pe înaltul piedestal, îmi povestea că Silvestru venea serile şi vorbea cu domnul… Caragiale. La dezvelirea oficială, în prezenţa primarului de atunci, Crin Halaicu, cel care susţinuse finanţarea proiectului de către Consiliul local, receptiv şi intelectual, au fost prezente multe personalităţi culturale în frunte cu Radu Beligan, Mircea Albulescu şi alţi monştri sacri. Actriţa Rodica Mandache a prezentat şi un mic spectacol. Totul s-a sfârşit ca o piesă cu final comic. Din toată opera lui Caragiale actorii  au ales un text prin care I. L Caragiale critica instituţia primăriei!

Operele moştenesc, se pare, şi trăsăturile de caracter ale autorilor sau ale inspiratorilor. A urmat un vodevil. Un ”D’ale carnavalului” statuar. Ceva buf! Statuia a stat un timp pe loc, apoi s-a plimbat pe la ibovnică, în faţa Teatrului Naţional, la dorinţa directorului general Dinu Săraru, apoi s-a reîntors la autorul lui ”Bubico”, în fața casei unde lătra animalul, din porunca noului director general Ion Caramitru. D-ale statuilor.

Dinu Grigorescu

Dinu Grigorescu

Alte articole de Dinu Grigorescu: Teodor Mazilu și păcălirea cenzurii, la rubrica Portrete

Dinu Kivu, un „Crai de Curtea-Veche“ autentic, la rubrica Portrete

Satira totalitarismului crepuscular: Tudor Popescu, cel mai jucat și important comediograf al anilor ’80, la rubrica Portrete

Poveste incredibilă. Cum am rămas pe scena vieții de Dinu Grigorescu, la rubrica Amintiri picante

Febra autografelor, la rubrica Amintiri picante

logo revista teatrala radioArhiva rubricii Portrete

costintuchilaPORTRETEAl. Finți,alexandru giugaru,alexandru kirițescu,amza pellea,bubico,claudiu istodor,coca bloos,Constantin Ramadan,constantin rauțchi,constantin tănase,Cornel Nicoară,D'ale Carnavalului,dinu grigorescu,dinu sararu,elvira godeanu,emil botta,Fluturi de noapte,g m zamfirescu,g timica,G. Storin,george calboreanu,George Ciprian,george vraca,grigore vasiliu birlic,horia lovinescu,Ioan Massof,ion fintesteanu,Ion Manolescu,ion marin sadoveanu,Ion Muscă,ion șahighian,ion sava,jules cazaban,Lucia Sturza Bulandra,lucian blaga,marcel anghelescu,marietta sadova,mihai popescu,mihail sebastian,Mihail Sorbul,mircea albulescu,mircea ghițulescu,mircea stefănescu,moni ghelerter,nicolae bălțățeanu,niky atanasiu,octavian cotescu,paul chiribuță,paul gusty,petre bokor,Piaţa Kogălniceanu,piatra neamț,portrete rtr,radu beligan,Romulus Guga,sică alexandrescu,Sonia Cluceru,statuia lui Caragiale,ștefan ciubotărașu,Tanti Cocea,teatrul bulandra,teatrul național bucurești,Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ,teodor mazilu,tudor musatescu,V. Maximilian,V. Valentineanu,valentin silvestru,victor eftimiu,victor ion popa
de DINU GRIGORESCU Scriind frumos despre critic, dramaturgul poate fi lesne suspectat de oportunism, doar noi, dramaturgii, facem obiectul cronicilor şi nu invers. Celebrul şi atotputernicul critic nu scrisese nimic despre prima mea piesă, dar în culise auzisem că nu prea vorbise de bine despre ea. În epocă asta însemna...