de RĂZVANA NIȚĂ

cronica-de-carte-toca-se-povesteste

Toca se povesteşte, ediţie îngrijită de Florica Ichim, Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”, Revista „Teatrul azi” – supliment, 2015

Faima de personaj atipic de care s-a bucurat Alexandru Tocilescu încă din timpul vieţii, a depăşit faima sa profesională. Ba chiar, aş zice că spectacolele realizate de el erau mult mai puţin excentrice, scandaloase şi ieşite din normă comparativ cu regizorul lor. Înainte de a fi un creator de teatru, Alexandru Tocilescu era el însuşi un spectacol inepuizabil.

alexandru-tocilescu

Alexandru Tocilescu

„Beneficiar” şi proprietar al mai multor recorduri, mituri şi legende (a rămas repetent mai mulţi ani în facultate, „din dorinţa de a aprofunda studiile”; a repetat trei ani la Hamlet; a fost salvat de la moarte în extremis etc.), multe dintre ele analizate şi confirmate în cartea de faţă, Tocilescu este ceea ce ne-am obişnuit să definim drept „un ins controversat”. A născut deopotrivă adversităţi şi iubiri definitive. Cu o manieră frustă, antiformală, adesea nediplomată de a-şi comunica opiniile, el rămâne unul dintre copiii teribili ai teatrului românesc.

florica-ichim

Florica Ichim

Dialogul cu redutabilul critic de teatru Florica Ichim ne prilejuieşte nouă, cititorilor, accesul – fie şi parţial –  într-un laborator de reflecţie asupra lumii (nu numai teatrale) văzută de un om care dă permanent senzaţia că nu a avut niciodată nimic mai de preţ de pierdut decât propria libertate de a fi el însuşi şi, în schimb, a avut tenacitatea şi ambiţia de a nu nu se lăsa agăţat de demonul periculos al compromisului.

Dincolo de intransigenţa convingător (chiar seducător) teoretizată, Alexandru Tocilescu ni se prezintă capricios, oblomovian, cu toane şi faze, superstiţios, neliniştit sau, cum singur mărturiseşte: „Mă simt întotdeauna zbătându-mă. Vezi imaginea? Zbătându-mă precum cineva legat, zbătându-mă să rup legăturile, să mă eliberez, să pot să circul liber, în afara restricţiilor piesei, ale sălii, ale scenei, ale distribuţiei ş.a.m.d. E o tentaţie şi o tendinţă foarte adevărată asta, de a scăpa de ceea ce te constrânge.”

alexandru-tocillescu-carte-florica-ichim

Alexandru Tocilescu (27 iulie 1946, București–29 noiembrie 2011, București)

Personajul nostru crede în teatru ca necesitate impusă de cetate. Actul creaţiei nu se poate împlini decât în faţa şi la solicitarea audienţei. „Nu cred în existenţa autarhică a regizorului, în spectacolele puse pentru plăcerea lui şi atâta tot. Cred şi afirm asta foarte conştient, că e necesar ca noi, prin ceea ce facem să ne înscriem în societate şi să răspundem într-un anume fel la întrebările pe care şi le pune şi ni le pune aceasta. […] Ca regizor, mă substitui spectatorului de azi. Regizorul nu e altceva decât un spectator care face teatru. Atât”.

Inflexibilitatea lui Tocilescu nu echivalează cu obligativitatea aşezării lui pe un soclu al purităţii şi intangibilităţii absolute, e doar manifestarea unei naturi şi consecinţa unei personalităţi îndelung exersate. „Adevărata responsabilitate a artistului este să sacrifice totul ca să poată spune totul, fără să facă un act de martiraj din aceasta. A fi responsabil înseamnă să ai forţa de a nu te supune orbeşte împrejurărilor, să poţi impune adevărul tău împotriva prejudecăţilor altora. Să crezi că adevărul sincerităţii poate să înfrângă orice bariere şi că tot ceea ce ai creat e demn să fie supus prejudecăţii celorlalţi. În rest, tăcere.”

Nu ştiu în ce măsură dezideratul mărturisit de Florica Ichim în prefaţa cărţii, acela de a-l împăca pe Toca cu lumea sau cu cei care l-au (pre)judecat fără să-l cunoască, a reuşit. Cert este că – citind – asistăm la un spectacol uman palpitant, consistent şi cu final deschis. Volumul se încheie cu cuvintele regizorului însuşi: „În momentul ăsta, în clipa în care se joacă o piesă franţuzească, englezească sau americănească necunoscută la noi, ea…”

toca-se-povesteste-florica-ichim

Paradoxal sau nu, povestea vieţii eroului nostru se înscrie perfect între inchiziţia lui „verde-n faţă” şi tragica „vânare de vânt”. Cu nelipsita ţigară între degetele împodobite cu inele multicolore, amulete trecute prin şireturi şi atârnate de gât, aerul nonşalant de boem fin de siècle, deopotrivă spiritual şi teluric, disimulat lirism şi jucat cinism, Toca ne lasă – generos – moştenire zborul său liber. O aripă de înger deasupra unui rug în flăcări.

razvana nita

Răzvana Niță. Foto: Petre Lupu

logo revista teatrala radio

Vezi: Arhiva rubricii Spectator, ca la teatru de Răzvana Niță

Alte articole de Răzvana Niță: Va fi ora exactă

Quo Vadis, Marie…cronică de teatru

„Port doliul vieţii mele…”, cronică de teatru

Cu seriozitate, despre umor, cronică de teatru

Sub semnul creativităţii, cronică de teatru

Mozart rulz, cronică de teatru

Conformism şi nonconformism sau Viaţa pe brânci şi aplauzele în picioare, cronică de teatru

Între istorie şi destin, cronică de teatru

Starea națiunii, la umbra salcâmului tăiat, cronică de teatru

Destine în majuscule, recunoştinţă minusculă, cronică de teatru

Eu, tu, noi…, cronică de teatru

Triaj, cronică de teatru

Înainte ca cenuşa să acopere totul, cronică de teatru

Drumul acesta… De ce?, cronică de teatru

Punctul mort, cronică de teatru

Stella… de la stea. Ca o boîte à musique… Blanche, cronică de teatru

Păsările, ca şi oamenii… visează să zboare, cronică de teatru

Instinctul fericirii, cronică de teatru

Exerciţii de rezistenţă cu Familia Tót, cronică de teatru

Et in Portugalia ego…, cronică de teatru

Cine iubeşte şi lasă…, cronică de teatru

Dance me to the end of love

Istoria pe scenă

Seducţia vocilor şi actualitatea clasicilor, cronică de teatru radiofonic

Constantin Brâncoveanu – cu trei zile înaintea Învierii, cronică de teatru radiofonic

Tablouri într-o expoziţie, cronică de teatru radiofonic

Aventura care schimbă destine, cronică de teatru radiofonic

Moartea glumeşte până la capăt, cronică de teatru radiofonic

Tectonica dansului, cronică de teatru

Ca degetele de la o mână, cronică de teatru

Cum se construieşte o cădere, cronică de teatru

Păsări de pradă, cronică de teatru

Liberă trecere către tine însuţi, cronică de teatru

Cum gestionezi o pleaşcă, cronică de teatru

Pe speaker, cronică de teatru

Povestiţi, povestiţi, tot va rămâne ceva, cronică de teatru

Taina întâmplării: Felix şi Pietro – Such a perfect day, cronică de teatru radiofonic

Între Mitică, prinţul mahalalei şi Hamlet, prinţul Danemarcei 

Teatru în grădină – Comedii, capriţuri, pamplezircronică de carte

Caragiale – între exces şi blestemul veşnicei actualităţi, cronică de carte

La umbra cireşilor în floare, despre actorul total, cronică de carte

Calul din piatră şi teatrul din pâine, cronică de carte

Din Paris, cu dragoste

Apartamentul personal – confesional și altar al prieteniei, cronică de carte

Caietul caietelor de regie, cronică de carte

Există și întâmplări fericite 

Şi mâna trup şi suflet se făcu, cronică de teatru 

La bâlci, cu capu-n jos, cronică de teatru

E pur si muove, cronică de teatru

Japonia – între viaţă şi artă, cronică de carte

Teatrul, această incredibilă metaforă a vieţii, cronică de carte

Când teatrul nu te mişcă, cronică de teatru

Dincolo de perete, cronică de teatru

Lecțiile „Lecției”, cronică de carte

Sfânta treime şi cele două jumătăţi, cronică de teatru

Când filmul – ca şi maioneza – se mai taie, cronică de teatru

Fascinaţia omului cu cap de perlă, cronică de teatru

Escrocherii sentimentale, cronică de teatru

Desprinderea din soare şi dreptul la eternitate, cronică de teatru

Dansând povestea, cronică de teatru

Locuri de joacă pentru adulţi, cronică de teatru

Scene din viaţa lui Gigel. Cu Gigi, cronică de teatru

Îngeri căzuţi pe sub mese, cronică de teatru

logo-revista-teatrala-radioVezi și: Arhiva rubricii Cartea de teatru

costintuchilaCARTEA DE TEATRUalexandru tocilescu,alexandru tocilescu revista teatrala radio,cronica de carte,florica ichim,hamlet,nonconformism,răzvana niță,teatrul azi,toca
de RĂZVANA NIȚĂ Toca se povesteşte, ediţie îngrijită de Florica Ichim, Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”, Revista „Teatrul azi” – supliment, 2015 Faima de personaj atipic de care s-a bucurat Alexandru Tocilescu încă din timpul vieţii, a depăşit faima sa profesională. Ba chiar, aş zice că spectacolele realizate de el erau mult...