premiera teatrul de divertisment

premiera tnrDuminică, 22 martie 2015, la ora 17.30, la Radio România CulturalTeatrul Național Radiofonic vă invită să ascultați, în premieră, spectacolul de divertisment Weekend la Motelul Primăverii. Regia tehnico-muzicală Mirela Anton. Realizatori: Silvia Cusursuz, Manuella Popescu, Mircea Zăvoianu.

Ediţia din 22 martie a emisiunii din seria „Mari actori de comedie” continuă proiectul început în luna februarie 2015, destinat promovării umorului de bună calitate, prin alegerea unor fragmente din emisiuni de referinţă din galeria Teatrului de divertisment, emisiuni de umor şi muzică cu o durată de 120 de minute, difuzate pe Programul 3 al Radiodifuziunii Române, faimosul program de radio destinat tineretului din acea vreme, şi reluate uneori şi pe Programul 2 între anii 1973 şi 1995, 

weekend la motelul primaverii divertisment radiofonic

Prin urmare realizatorii serie Mari actori de comedie v-au pregătit spre audiţie mai multe fragmente, de această dată din prima emisiune a Teatrului de divertisment, difuzată în premieră absolută pe 17 martie 1973 pe Programul 3. Weekend la motelul primăverii deschide cu brio seria de emisiuni umoristice de această factură, care aveau să se bucure mereu de o audienţă din ce în ce mai mare.

La acestă emisiune de debut au contribuit distinşi profesionişti ai Radioului: Dumitru Moroşanu în calitate de coordonator muzical, Dan Antonescu, care a semnat regia de montaj şi Alexandru Darian, realizator, autor şi regizor artistic. 

Din echipa de actori, la această primă ediţie, au făcut parte Stela Popescu, Dem Rădulescu, Radu Zaharescu, Mihai Stoenescu, Eta Păunescu, o echipă restrânsă, dar omogenă şi pe deplin adecvată textului. 

mari actori de comedie la radio teatru divertisment

În acest divertisment, textul este ceva mai diluat decât în emisiunile care vor urma,dar nu lipsit de mesaj umoristic şi substanţialitate. Dumitru Moroşanu  ne-a propus un itinerariu muzical de excepţie, cu multe şlagăre româneşti şi internaţionale, care reprezintă o alternativă reuşită la text, venind să-l comenteze, să-l întregească şi să-l potenţeze.

Fragment din spectacol

Grafică, ilustrații  și editare multimedia: Costin Tuchilă. 

logo revista teatrala radioVezi: Premieră: „Muppets Fonic Show” la Teatrul Național Radiofonic

Premieră: Să râdem cu Stan şi Bran… la microfon!

Ora veselă

Arhiva Teatrul Național Radiofonic

Arhiva rubricii Premieră

costintuchilaPREMIERĂalexandru darian,divertisment radiofonic,dumitru moroșanu,mari actori de comedie,silvia cusursuz,weekend la motelul primaăverii
Duminică, 22 martie 2015, la ora 17.30, la Radio România Cultural, Teatrul Național Radiofonic vă invită să ascultați, în premieră, spectacolul de divertisment Weekend la Motelul Primăverii. Regia tehnico-muzicală Mirela Anton. Realizatori: Silvia Cusursuz, Manuella Popescu, Mircea Zăvoianu. Ediţia din 22 martie a emisiunii din seria „Mari actori de comedie” continuă proiectul început în luna...