de RALUCA NIȚĂ

yasmina reza venetia portret

Nu are cont pe facebook sau twitter. Detestă circul mediatic care se creează atunci când îşi lansează o carte şi mai ales urăşte întrebarea ”cât este de autobiografic e ceea ce scrieţi?”

”În fond, nu mă consider o scriitoare, ci mai degrabă un fotograf. Descriu ceea ce văd pentru că pastrez imaginile în memorie. Aleg un unghi, un punct de vedere şi fotografiez. Timpul de fixare a imaginilor pe hârtie este însă mult mai lung.”

Yasmina Reza Foto Pascal Victor ArtComArt

Yasmina Reza. Foto: Pascal Victor ArtComArt

Yasmina Reza nu a păstrat albume care să vorbească despre copilăria celor doi fii ai săi, dar a descris scene de viaţă obişnuită în cartea ”Nulle part”, publicată în 2005, una din rarele ocazii când a decis să dezvăluie câte ceva din viaţa sa personală.

”Povestesc poze”, spune mereu, folosind o expresie reuşită, cititorii îi cunosc privirea, atenţia aproape chirurgicală dar nu îi place când este acuzată de evident sarcasm: “Nu sunt crudă, dimpotrivă, sunt empatică cu personajele mele, nu le privesc de undeva de sus, le iubesc fragilităţile, slăbiciunile şi idiosincraziile”, explică Reza, considerată cea mai mare autoare franceză de texte teatrale traduse în întreaga lume.

În Italia este cunoscută datorita textului ”Le Dieu du carnage”, devenit film în regia lui Roman Polanski cu titlul ”Carnage”. Din păcate, piesele sale au fost foarte rar montate în Italia.

Kate Winslet în filmul ”Carnage” de Roman Polanski. Sursa foto Liberation

Kate Winslet în filmul ”Carnage” de Roman Polanski. Sursa foto: Libération

În ”Comment vous racontez la partie”, autoarea descrie ironic aşa-zisa ”sărbătoare publică a orgoliilor evenimentelor literare” şi plictisitorul ritual al interviurilor luate scriitorilor care întotdeauna încep sau iau sfârşit cu întrebarea ”cât este de autobiografică opera dumneavoastră?”. ”Se întâmplă chiar mai rău, mărturiseşte. Aţi scris acest lucru, deci aşa gândiţi dumneavoastră înşivă, nu personajul.”babylone yasmina reza

Spuneam că despre viaţa sa personală nu vorbeşte aproape niciodată. Se ştie că s-a născut la Paris în 1959. Tatăl este un inginer iranian, mama o violonistă unguroaică, amândoi de origini evreieşti. A fost atrasă la început de arta actorului, apoi a înţeles că vrea să îi ghideze pe alţii, nu să fie condusă. Din relaţia cu regizorul Didier Martiny, căruia i-a dedicat romanul ”Babylone”, s-au născut doi fii, astăzi mari.

Se recunoaşte în cuvintele fotografului american Garry Winogrand: ”Lumea nu este deloc ordonată. Este haotică, iar eu nu încerc în niciun fel să o pun la locul ei.”

Reza, scriitoare-fotograf, preferă o poveste brută, imperfectă, care nu are nevoie de nici o explicaţie sau comentariu: ”Nu cred că trebuie să pun lucrurile în ordine. Dimpotrivă, sunt convinsă că meseria mea e martorul dezordinii”. Nu este ceea ce se numeşte astăzi ”un intelectual angajat politic şi social”, nu semnează apeluri în ziare, nu participă la talk show-uri. Dacă o căutaţi pe youtube sau instagram rămâneţi dezamăgiţi.portret yasmina reza

Când a primit Premiul Renaudot pentru”Babylone”, anul trecut, a făcut doar o scurtă declaraţie. Editorii săi ştiu că ea nu îşi va promova niciodată cărţile în televiziune, nu din snobism, ci pentru a păstra misterul operei, crede în tainic şi în tot ce e discret.

Nu există pe reţelele de socializare. ”Nu mă căutaţi pentru că nu mă găsiţi pe nicăieri”, îşi asigură cititorii. În ciuda succesului, a decis să rămână o persoană, nu să devină un personaj.

E timidă, extrem de timidă şi recunoaşte că tot ceea ce avea de spus a spus în scrierile sale. Opera îşi e singură de ajuns, nu are nevoie de comentarii.

”Babylone” a fost imaginat şi scris la Veneţia unde şi-a cumpărat o casă acum câţiva ani. Doar aici îşi poate pune în practică metoda de creaţie: ore de scris alternate cu ore de plimbare. Laguna, liberă de trafic sau maşini parcate este locul ideal în special în zonele cel mai puţin turistice. ”Când scriu, soseşte mereu momentul obligatoriu al unei întreruperi pentru că simt nevoia să ies pe stradă. În timp ce corpul merge şi spiritul e liber să rătăcească.”

Lumina, liniştea întreruptă doar de clopotele bisericilor şi de pescăruşi, vântul care parcă vine din mare, la Veneţia totul este dureros de frumos. Nu întâmplător, ultima sa piesa de teatru care va fi prezentată la Berlin şi va ajunge în toamnă şi la Paris, se intitulează Bella figura” (expresie imposibil de tradus în franceză).

Reza a învăţat limba italiană cu un profesor pentru că a decis să nu mai vorbească în spaniolă: ”Ca să evit confuziile dintre cele două limbi atât de asemănătoare şi să nu mai spun entonces după fiecare frază.”

yasmina_reza foto

A prezentat ”Babylone” la sfârşitul lunii mai atât la Torino cât şi la Milano. Romanul este  povestea unui bărbat care şi-a ştrangulat soţia dintr-o neînţelegere. Personajul principal este pentru prima dată un italian, Jean-Lino Manoscrivi, ”un om mărunt care trăieşte şi moare fără ca cineva să îşi dea seama”. Într-un film ar putea fi un actor al lui Fellini sau un figurant din ecranizările neorealismului italian.

Romanul pare poliţist sau noir dar are şi numeroase aspecte voit delirante care amintesc de filmele fraţilor Coen. Ca în alte opere ale sale şi aici există un detaliu care ucide căci uneori este suficientă o întrebare banală pentru a declanşa o tragedie.

Yasmina Reza nu are proiecte pentru viitor. Recunoaşte că trăieşte acel moment extraordinar din viaţă când  ”totul e posibil şi nimic nu e obligatoriu”.

Corespondenţă de la Roma

Raluca Niță

logo revista teatrala radio

Vezi: arhiva rubricii Roma caput culturae de Raluca Niță

Alte articole de Raluca Niță: Compania Ricci/Forte: doi Stanislavski ai anilor 2000

„Dirty Dancing” devine musical la Milano 

Romeo Castellucci, un regizor care provoacă „în dulcele stil clasic”

Când Falstaff citează din Nietzsche, Kafka şi Orson Welles

Cine sunt noii dramaturgi italieni?

Viaţa lui Aung San Suu Kyi pe scena Teatrului din Ravenna

Peter Brook explorează nuanţele necunoscute ale minţii

Roman Polanski, regizor de musical la Paris

Eduardo De Filippo, 30 de ani de la moarte

Dario Fo se întoarce în televiziune cu povestea Sfântului Ambrozie

Filmul „Casablanca”, un mit născut dintr-o piesă de teatru

Jeroen Verbruggen, un coregraf pop care urăşte comparaţiile

Cazul Lehman Brothers la Piccolo Teatro din Milano

„Antigona” africană în interpretarea tinerilor actori din Senegal la Prato

Lindsay Kemp: 76 de ani fără un pas greşit

S-a stins din viaţă Luca Ronconi, ultimul regizor vizionar din teatrul contemporan

„Segreti d’autore”, Festivalul Mediului, Ştiinţelor şi Artelor de la Cilento (Salerno)

Marcidofilm!, un nou teatru la Torino

Nouvelle Vague pe scena Teatrului Carignano din Torino

Globe Theatre prezintă „Hamlet” în 197 de teatre din lume

Shakespeare: un spectacol, o epocă, un afiş

„Numele trandafirului”, ultimul text teatral gândit de Umberto Eco

Pacienţii în sală, medicii pe scenă!

Daţi-i un teatru şi vă construieşte o lume – povestea unui dramaturg de succes

La Milano, „Regele Lear” se joacă în piscină

Într-o cetate medievală se face teatru sărac din idei bogate

Gianfranco de Bosio, un destin, mai multe vieţi

Dario Fo, un artist al Renaşterii în zilele noastre

Suferinţa de a te simţi străin, la Teatrul Elfo Puccini din Milano

În Italia teatrul se face şi în sufragerie

Bologna: la Dom, teatrul este un loc al experienţelor sociale

”Bestie di scena” sau Când teatrul se dezbracă şi se întoarce în peşteri

Un ”Vis de toamnă”, în care eroii sunt morţi de la început

”Madame Pink” şi o viaţă de câine 

Paola Borboni, ”domnişoara teribilă” a teatrului italian

Când regizorii de film se îndrăgostesc de teatrul liric

logo revista teatrala radio

Arhiva rubricii Portrete

Arhiva rubricii Corespondență

costintuchilaPORTRETEBabylone,Bella figura,Coen,Comment vous racontez la partie,corespondenta revista teatrala radio,Didier Martiny,entonces,Garry Winogrand,Jean-Lino Manoscrivi,le dieu du carnage,Nulle part,portret,Premiul Renaudot,raluca niță,roman polanski,scriitoare-fotograf,veneția,yasmina reza
de RALUCA NIȚĂ Nu are cont pe facebook sau twitter. Detestă circul mediatic care se creează atunci când îşi lansează o carte şi mai ales urăşte întrebarea ”cât este de autobiografic e ceea ce scrieţi?” ”În fond, nu mă consider o scriitoare, ci mai degrabă un fotograf. Descriu ceea ce văd...